IMAGINI ÎN CUVINTE Minunea de la Baia-de-Fier

 871 total views

     Şerpuind misterios printre umbrele efemere ale munţilor, între două  localităţi pitoreşti ale Gorjului, Novaci şi Polovragi, râul Galbenu curge în zbucium despletindu-şi unda în fuioare argintii şi limpezi. Călătorul care îşi doreşte să-şi liniştească inima şi gândul cu imagini unice şi reconfortante din fascinaţia naturii acestor locuri, poate găsi cale spre frumuseţile de aici ocolind văi şi coline domoale, până ajunge la Baia-de-Fier, în deschiderea largă şi primitoare a Cheilor Galbenului.

      Slobozindu-şi cu blândeţe versanţii spre sud, Parângul îşi udă necontenit stâncăriile sure în albia gălăgioasă a râului prăvălit dinspre vârfuri ameţitoare şi cetini verzi de brad. Firişoare firave de apă desprinse din albia înspumată s-au abătut din drumul lor milenar, susurând în adâncuri de piatră şi-n misterioasa tăcere a spaţiilor ascunse privirilor omeneşti.

Printre bolovanii mângâiaţi şi modelaţi în mii şi mii de ani de perpetua răsucire a valurilor prinse între munţii prea îndepărtaţi de albie, cu pereţi zvelţi de stânci solitare, cariate de vânt şi geruri, s-au arătat lumii şi au rezistat frasinul şi liliacul, primenind priveliştile cu parfumul florilor lor inconfundabil de frumoase. Şi, tot aici, pe crestele sure ale munţilor, străjuiesc şi te impresionează, toată vara, toată toamna, mestecenii albi şi solitari, ca nişte soli măreţi ai lumii vegetale.

Toate aceste plăsmuiri ale naturii se văd şi pot fi admirate într-un  peisaj inedit, care-i lasă mereu omului cărare deschisă spre păduri şi munţi, pentru  a se întâlni cu Peştera Muierilor – una dintre minunile adâncurilor carstice, zămislite peste timpuri de încrâncenarea acerbă, tăcută şi surprinzătoare dintre apă şi calcar.

      Aici, între masivele Măgura şi Şarba, pe malul drept al Galbenului, frământările timpului geologic au făcut să se nască o măruntă deschidere în trupul muntelui, de fapt, uşa de intrare în vestita Peşteră a Muierilor. Nu ne mirăm de ce i s-a spus aşa aflând  că, în urmă cu veacuri şi chiar milenii, când  bărbaţii erau plecaţi de acasă la luptă, să alunge din vatra lor strămoşească pe cei răi şi cotropitori, femeile şi copiii rămaşi la vatră îşi găseau aici tihna şi siguranţa, apărarea în faţa primejdiilor. Pe lespezile sculptate ale încăperilor din amvonul muntelui, ele  îşi  legănau odoarele, găteau ori torceau la lumina palidă a opaiţelor.

      Intrând în „catedrala de calcar” de sub pământ, întâlneşti şi admiri rând pe rând sculpturile inedite făurite aici, în curgerea  timpului, de natura însăşi. Se arată rând pe rând ochilor capodopere precum „Bazinele Mici”, „Orga”, felurite stalagmite, stalactite, coloane brodate în piatră sprijinind tăcute şi spăşite tavanul peşterii. Pătrunzi, tot mai adânc, pe galeria  principală şi apare „Domul Mic”, asemănător unui castel straniu, modelat într-o  ciudată  simbioză dintre apă şi calcar, cu o zămislire în operă de cel mult trei milimetri la zece ani.

Se dezvăluie apoi privirilor „Altarul” – o altă îngemănare de coloane sculptate cu măiestrie,  foarte apropiate unele de altele. Acest spaţiu dispune de multe stalagmite, unele mai groase, altele mai  subţiri, care s-au conturat şi s-au unit între ele, formând concreţiuni asemănătoare cu acelea văzute de oameni în realitatea imediată şi pe care ei l-au denumit „Vălul Altarului”. Apoi,  rotunjimile urcă precum treptele unei scări, alcătuind „Cupola Altarului”.

În preajmă, formele pietrei capătă chipuri de oameni şi animale, însoţite  de scurgeri parietale, albicioase. Urmează apoi alte sculpturi în stalactite şi stalagmite, care au înfăţişări diferite precum „Amvonul”, „Candelabrul Mare”, „Bazinele Mari”. De aici, nu este nevoie să mai mergi pe brânci pentru a ajunge la „Cascada Împietrită”. În partea stângă a acestei deschideri  fastuoase se observă  o nouă  draperie de stalactite, distingându-se în înaltul plafonului stalactitele ce  reprezintă „Candelabrele Mici”.

În dreapta, urcând la vreo cinci metri, o uriaşă stalagmită îşi poartă numele de „Domul Mare”. Tot în această sală mai este un „Moş Crăciun” şi,  chiar în faţa bătrânului împietrit, „glumeaţă” şi pusă pe giumbuşlucuri, natura a  născocit „Cadâna”, un nud feminin care atrage ochiul vizitatorilor, obligându-i a adăsta mai mult timp în faţa minunilor pline de mister şi frumuseţe.

      La două priviri mai sus de înfăţişarea „Cadânei”, din plafon, se deschide misterios şi ameninţător ciocul unei păsări de pradă. Într-o încăpere vecină, întâlnim „Dantela de Piatră”. Urcăm apoi câteva trepte şi suntem în „Sala Minunilor”, unde sunt adunate parcă toate frumuseţile peşterii, stalagmite şi  stalactite de diferite forme şi culori, care coboară spre vatră ca nişte  draperii  nemaivăzute.

Trecem „Portiţa” şi intrăm în sala cu guano, uriaşe grămezi organice minerale depuse de lilieci de-a lungul vremii. Sus, pe tavan, se pot vedea colonii din lumea acestor vieţuitoare  ale întunericului  veşnic. Ultima încăpere prezintă însemne specifice adăposturilor de refugiu, cu multe urme groase de fum pe plafon şi vetre de foc, amintind de spaţiile în care se refugiau femeile la vremuri de restrişte şi încercare pentru viaţa lor şi a familiilor.

Ieşirea din peşteră este monumentală. De cealaltă parte a muntelui se arată cerul, cer albastru, pur, limpede, cum rar se poate vedea aşa. Jos, tot murmurul văii, cu apa limpede a râului învolburat, susurând şi furişându-se peste bolovănişul risipit de viituri pe calea nesfârşitului amurg al râului. Aici, stânca muntelui are înfăţişare de cetate iar arborii seamănă cu nişte străjeri încremeniţi în vraja timpului. Împrejur, totul este mirific.

Peştera  Muierilor rămâne o comoară în care sunt aşezate la un loc podoabe ale naturii şi mărturii ale istoriei. Aici, la  Baia-de-Fier, natura este impresionantă şi generoasă cu omul,  dăruindu-i amintiri de neuitat.