De pe crestele Parângului, iarna se pregăteşte să ne facă cu mâna. Se retrage spre vârfurile înalte, înainte să se piardă în necuprinsul zărilor. Peste frunţile zăpezilor a început să adie val de aer cald de primăvară. Vântul domol se lasă tăcut peste ţinuturi, dezmeticind mugurii şi-nviorând priveliştile. Ca un văl de borangic, lumina se sloboade peste cărările codrilor trezind trilurile-n păduri şi-n sufletele noastre bucuria de a iubi.
Zău, oameni buni, se simte că a venit primăvara! Chiar, a venit! Prin grădini şi pe la porţi au înflorit ghioceii, în covoraşe albe, pline de puritate şi primenitoare de gând. Copiii coboară spre uliţele uşor înfrigurate ale cătunelor, venind dinspre cornetele îndepărtate cu buchete de flori vestitoare ale anotimpului miraculoaselor germinări şi renaşteri de viaţă. Miresme şi cununi de ghiocei împodobesc chipul fetelor. Adolescenţii îşi şoptesc cuvinte dulci, prietenoase, şi-şi dăruiesc flori sub aura vârstelor şi a tresăririlor de suflete inocente. La marginea satului, sub altarul pădurilor redăruite cu ciripitul păsărilor, se-aude cum înfloreşte dorul de viaţă.
Este frumos încărcată viaţa comunităţilor de culori şi mărţişoare. Flori, peste tot. Buchete de ghiocei învelite-n firul primăverii, frezii, violete albastre, galbene, albe, felurite zambile, begonii în ghivece, surâs de trandafiri şi garoafe şi-atâtea alte minunăţii floristice, viu colorate şi înmiresmate, aduse din toate depărtările pământului pentru a face din prima zi a lui Mărţişor, ziua gândurilor, cuvintelor şi gesturilor sincere şi pure, pline de bunătate, prietenie, iubire şi dragoste.
Ne sărbătorim iarăşi, ca în fiecare an. Ne sărbătorim cu Primăvara! Ne sărbătorim sub arcul de timp al legendarei Evdochia, reinventând datini şi obiceiuri străvechi. Ne sărbătorim cu bunătate şi omenie, cu bucurii şi generozitate! Cu sinceritate, cu bun simţ şi respect pentru frumos!
La vremea copilăriei, mi-aduc bine aminte cum primeam de la bunica legăturile roşii şi albe de mătase, răsuceam apoi firul şi ne întreceam în a meşteşugi cei mai frumoşi ciucuraşi ai mărţişorului ce urma să-l prindem în pieptul mamelor noastre. Preferam ciucuraşii rotunzi, pufoşi ca mâţişorii din ramurile sălciilor împrimăvărate, pe care ni-i agăţam cu un bold la gulerele hăinuţelor şi-i purtam cu mândrie până ce îi legam de crenguţele primului porumbar înflorit în păduricea din costişa dealului.
Suntem foarte aproape de luna lui Mărţişor, trăim în credinţă şi-n speranţa primenirii perpetue a rânduielilor noastre, sărbătorind prin freamătul tradiţiei şi practicile româneşti străvechi deschiderea anotimpului spre câmpurile prielnice germinaţiei şi-nspre miracolul izvodirii plantelor din seminţele reîntrupării. Uneori, când văd ce bine se leagă treburile, îmi vine să cred că Zeul Marte ne veghează şi acum, ocrotind ogoarele şi turmele, fecunditatea şi renaşterea naturii în întreaga-i măreţie, cu toate misterele şi rodirile ei.
Mă-ntorc la culorile mărţişorului primit întâia oară de la bunica. Îmi povestea că roşul cobora din focul soarelui şi nu este nimic altceva decât sângele vieţii. Aceasta era culoarea destinată femeii. Albul se desprindea din limpezimea apelor, din albul norilor şi simboliza înţelepciunea bărbatului. Prin împletire, şnurul mărţişorului vorbea despre convieţuirea inseparabilă a celor doi pentru a dărui frumuseţe şi permanenţă vieţii.
Cele două culori semnifică schimbul dintre forţele vitale ale dăinuirii, care dau naştere viului şi reîntineresc natura. Alb şi roşu sunt culorile care au ajuns până azi, ca simboluri ale iubirii, ele fiind întâlnite şi la bradul de nuntă.
Odată cu sosirea primăverii, oamenii obişnuiau să lege de arbori funii albe şi roşii, pentru a alunga din preajmă duhurile rele. Dorinţa lor era să ţină cât mai departe dezastrele, care ar fi afectat vitalitatea florilor şi ar fi stins rodul pământului. Cu mii de ani în urmă, copiii obişnuiau să poarte la gât o monedă de aur, de care agăţau o sfoară răsucită din două părţi, una albă şi alta roşie, cu credinţa că le aduce noroc şi fericire.
Fetele purtau mărţişorul până la înflorirea pomilor, apoi îl legau de tulpina unui copac iar cu moneda îşi cumpărau din târguri brânză, pentru a avea tot anul un chip frumos şi alb, iluminat de strălucirea zâmbetului. Şi astăzi, prin satele noastre de la munte şi nu numai pe acolo, multe fete poartă mărţişorul la închietura mâinii, pe tot parcursul lunii martie. Apoi, îl înnoadă de trunchiul copacului înflorit întâia oară sau îl agaţă într-un arbust de trandafir, crezând că li se vor împlini toate dorinţele.
Am scormonit niţel timpul, istoria, credinţele, locurile, pentru a regăsi câte ceva din taina mărţişorului, acest rar şi minunat simbol care readuce în viaţa noastră primăvara. Să înţeleg de ce, primăvară de primăvară, cu preţuire pentru tradiţie şi adânci sentimente faţă de cei dragi, oamenii îl confecţionează cu aceeaşi măiestrie artistică pentru a-l dărui, ca simbol al admiraţiei lor, mamelor, prietenelor, iubitelor, doamnelor şi domnişoarelor.
