IMAGINI ÎN CUVINTE În echinocţiul primăverii

 3,614 total views

            Ninge ca în adânc de iarnă sus, pe plaiuri. Se-mpovărează iar brădetul cu omăt curat. Şuieră-n vârfuri de molid zvelt viscolul rătăcit prin munţi. Şirul alb al Carpaţilor noştri veghează în orizontul îndepărtat. Aici, mai la vale, zloteşte iarna peste cânguri şi răzoare, cu hainele udate în limpezimi de ploi. Ieşind de după umeri de nori grei şi hoinari, soarele îşi răsuceşte raza luminoasă peste muguri tăcuţi de fag. Zâmbeşte ghiocelul în poale de grădină şi-mprăştie miresme printre garduri de rug.

Se-aud zbierând prin treceri de poiană, mieluţe şi miei oacheşi zburdând în jocul lor făr’ de astâmpăr. Din margini de pădure răsună tril de mierle, în veselă cântare din zori de primăvară. Redeşteptându-se ancestral, anotimpul îşi risipeşte lumina în ornicul zilelor, cu dorinţa de a lăsa nopţilor şi stelelor cât mai puţin timp de tihnă şi visare. E vremea echinocţiului şi ne este cu grabă să se înstăpânească iarăşi ziua în treburile noastre, să-şi dea drumul lumina-n viaţa noastră, să ne lucreze-n bine calea, propăşirea.

          Sânziana şi-a scos din pivniţă uneltele şi sparge nuci pe butucul de la gard. E dulce şi sănătos miezul sâmburilor. Mănâncă şi zâmbeşte, copiliţa! Câtă inocenţă, câtă linişte şi împăcare în ocupaţia ei. Rămâne acolo, cuminte, în portiţa copilăriei, protejată de neliniştea lumii de lângă ea. Nu poate fetiţa să creadă că e încă multă iarnă în sufletele şi gândurile sătenilor. Că brazda aşteaptă preumblarea plugului întru belşug, dar nu mai are cine să scoată din frig tractorul. Că, acasă, la ogor, sunt doar bătrânii. Cei tineri şi puternici s-au dus, sunt pretutindeni, dar numa-n sat nu sunt. Tot mai sărac e satul, tot mai îmbătrânit! Copiii, tot mai puţini se-adună la joacă în răscruce…

          Se desprimăvărează! Şi codrul! Şi izvorul! Şi turma lui Frăţilă! Dar, tot mai mult dor de primăvară rămâne în gândurile şi sufletele oamenilor. Sunt trişti şi dezolaţi. Îşi leagănă paşii pe drumuri şi drumurile îi duc acasă, că ei, pierduţi de griji şi de nevoi, de multe ori nu mai ştiu încotro să apuce. Le dai bună ziua şi uită să-ţi răspundă! Gândurile lor sunt închise, tot mai acaparaţi sunt de apăsarea treburilor neîmplinite! Sunt supăraţi pe viaţă, pe vremuri şi pe aceia care le-au înşelat încrederea.

Merg mereu pe la porţile aleşilor, scriu memorii, dar degeaba, nimeni nu-i ascultă, nimeni nu-i înţelege, nimeni nu le vine în ajutor. Sunt condamnaţi la neputinţă şi nu îşi pot explica de ce în preajma lor e tot mai multă impostură şi nemuncă, lene şi furtişag, şmecherie şi-mbuibare. Le este greu să vadă că în astă ţară, neghiobia trăieşte în palate luxoase, iar omul demn, cinstit şi harnic nu scapă de povara grijilor, de eticheta de a fi un ins incomod pentru cei mulţi, trăitori în viclenia de a ocoli mereu munca, dar iscusiţi la golăneală, înstărindu-se prin pungăşeli judiciare şi inginerii financiare prin acele spaţii existenţiale ale bunurilor comune şi ale banului public.

          Oamenii legii se fac că îi caută pe escroci şi tâlhari, dar nu-i află. Mergem la instanţe şi suntem umiliţi de strâmbătatea judecăţii. Vrem să trăim bine, într-o ţară normală şi nu suntem lăsaţi. Ce fac demnitarii noştri? Ce face justiţia română? Ce facem noi, cei care ştim şi avem puterea de a acţiona cumva? Sunt mulţi inşi pe acest pământ, dar puţini oameni şi mai puţini cetăţeni! Domneşte sărăcia-n ţară, se umple glia de prostie, se împăunează proştii şi zic că-s cei deştepţi!

De ce suntem aici? Mai avem încă şcoală, pentru educaţie! Mai avem încă medici şi spitale pentru însănătoşire! Mai avem cărţi, biblioteci, pentru iluminarea minţii! Avem şansa de a ne folosi valorile! Mai avem încă oameni pricepuţi să administreze treburile ţării. Şi un lucru care ne lipseşte de mult timp – Ţara vrea să fie condusă!

Sunt gânduri răzleţe, spuse cu adâncă întristare de Moş Paulescu, profesor pensionar, retras din capitală într-un sătuc ocrotit de munţii noştri, aici, la Padeş, sub cerul limpede şi albastru al Gorjului, să umple copilăria nepoţilor săi cu poveşti şi poveţe de viaţă…

          Bătrânul părea îngrijorat că nu mai întâlneşte pe chipul oamenilor pofta de viaţă, lumina bucuriei şi dorinţa de glumă, de haz şi primenire. Aşteaptă să adoarmă ploaia peste zăpezile uitate, să intre bine primăvara-n sat! Crede în renaşterea vrerii de a fi mai bine, în regăsirea căii spre ordine şi competenţă, să plece bine ţara şi să înflorească acest neam. Nu mai vrea minciună şi mârşăvii în viaţa satului, şi nici satrapi prin instituţii, sinecurişti nevolnici şi despoţi lacomi de putere.

Este timpul echinocţiului şi aşteaptă resolidarizarea valorilor umane. Simte că lucrurile vieţii vor intra într-o ordine firească şi are încredere în veghea continuă a celor cinstiţi şi drepţi, aleşi pentru facerea binelui public.

          Priveşte spre ceruri şi-n râurile palmelor muncite şi este încrezător în ce va fi mâine. Simte că primăvara nu a plecat pentru totdeauna din viaţa satului. E din nou, la porţile lui, pentru a-l binecuvânta şi a revigora viaţa, bucuria de a trăi. Crede că împlinirile vor veni prin întoarcerea la responsabilitate civică şi muncă, prin învăţătură continuă şi performanţă, îndepărtând cât mai mult din firea omului ignoranţa şi neputinţa, trândăvia şi impostura. Este de preferat să ţinem mintea trează, să putem visa la proiectele de mâine, să dăm frâu liber gândului făuritor şi faptei înnobilatoare pentru viaţa noastră!

I-am ascultat cu luare aminte cuvintele, alese cu grijă, să nu fie nici învelite în soare, nici în spini de ranchiună. M-am gândit că este de folos să le adun aici, pe faţa hârtiei, pentru a nu se pierde în van.

Prins de nesomnul raţiunii, venerabilul profesor se retrase spre largul livezii cu pomi împovăraţi de muguri. Îşi potrivi grebla şi începu să adune vreascuri şi frunze uscate, ascultând dorinţele ierbii, de încolţire şi împrimăvărare! Cu lumina căţărată pe gard, pajiştea se pare că începuse a încolţi din rădăcini de iarbă. În curând, viaţa satului se va îmbogăţi cu decorurile fabuloase ale primăverii. Va fi iarăşi multă lumină, multă germinare, multă primenire de viaţă!