Zgribulit şi-ngândurat, noiembrie se lasă spre iarnă. Toamna va ieşi curând din calendar. A-ncremenit se pare peisajul, pădurile s-au învelit deja în broboada primei ninsori vâltorite de vântul rece şi tăios, scăpat din sălbatice despicări de cremene. În liniştea adâncă a munţilor intri acum cu temerea singurătăţii. Rareori se aud glasuri pierdute în mister de codru. Sunete nedesluşite, de păsări disperate spintecă înaltul pădurilor înfrigurate. Susură în valuri Tismana, în repeguş subţire printre bolovanii îmbrăcaţi în frunzişul toamnei. Râul este vlăguit de bulboanele şi vuietul de altădată. Constructorii de hidrocentrale le-au înturnat prin galeriile săpate în miez de stâncă şi le-au adus în văl de turbine, pentru energie şi bunăstare în viaţa oamenilor.
Pe sub ramuri de codru, foşnind în somnul frunzişului adormit pe cărări, trec turmele întoarse dinspre sălaşele şi stânele din Frumosu, Păltinei şi Sliva. Ciobanii spun că munţii îndură iar năravurile secetei trufaşe, înscăunate prin aceste ţinuturi încă de la sfârşitul acestei veri. Îngrijorător este că mioarele-s tot mai puţine pe întinderi de pajişti şi-n ţarcurile satelor. Veteranii munţilor pleacă în scapăt de poveste, în legende şi-n amurg de viaţă, luând cu ei taina şi istoria unei străvechi ocupaţii. Rămaşi în locul lor, feciorii nu prea au tragere de inimă să ducă peste vremuri, cu hotărâre şi iscusinţă, rânduiala şi tumultul acestui meşteşug. Nu li se cere de nimeni obroc pentru aceasta. Tainele oieritului sunt pentru ei încă de nepătruns, dar munţii îi aşteaptă şi fermele nu-s greu de rostuit!
Peisajul este la fel de generos şi în acest sfârşit de toamnă. Pădurile şi-au deschis ferestrele, numai perdelele de ceaţă nu ne lasă privirile să pătrundă mai mult în cetatea lor. Se pot vedea din nou izvoarele scânteietoare prăvălindu-se peste praguri de stâncării sure, despletindu-şi şuviţele argintii în tăişuri de piatră rece şi înecându-şi gândurile în horbota valurilor de sub talpa muntelui. Nu par a fi în putere ca altădată izvoarele! Rar s-au văzut şi s-au găsit pe trunchiurile sure ale fagilor chite de bureţi fragezi şi frumoşi în această toamnă. Norii au uitat să mai treacă peste păduri, să mângâie cu aripi de ploaie scoarţa arborilor. Apoi, să-i împodobească cu fructul acestor bunătăţi atât de căutate pentru pitorescul şi delicateţea lor, aşezând bureţii de fag în obiceiurile şi-n mesele tradiţionale din viaţa oamenilor statorniciţi prin satele din preajma Tismanei. Seceta a sărăcit şi rodul castanilor din Pocruia şi Ieroni, miezul frunctelor nu a mai fost aşa de bogat şi dulce ca odinioară.
Dintre vârfuri de păduri, schitul Cioclovina se arată alb şi tăcut, străjuit de coloanele fagilor zvelţi şi agăţat parcă de marginea cerului. La baza lăcaşului zidit pe creştet de munte, tăcerea mitică a văii este protejată de culmile domoale, care închid depărtările ca într-o cetate. Pădurile urcă pantele, când line, când abrupte, prinzându-şi în ramuri roiuri răzleţe de frunze rătăcitoare într-un joc al culorilor arămii care devine mirific şi fantomatic în crepuscul de toamnă.
Spre crestet de costişă se-aude vaierul vântului intrat ca o nălucă în bezna ceţei dese de pe vale. Toamna este gata să părăsească Tismana. Jos, printre colţuri de stâncă încreţită de vremuri şi ere, vlăguit de iureşul hidrocentralei, râul şuşoteşte în valuri înspumate. Nu mai zărim umbra păstrăvului săgetând vălul bulboanelor strălucitoare. Sus, sub pereţii prăpăstioşi ai muntelui, zidurile mănăstirii păstrează în pagini de hrisov legendele trecutului. Sub efemere tresăriri şi mirări, Stârmina îşi vântură iarăşi şuviţele de apă în fereastra fagilor singuratici şi-n privirea călătorului surprins de neaşteptata revenire a şuvoiului în cascada rămasă cândva fără cântec de val şi fără lumina izvorului.
Tismana, satul-oraş de azi, se lasă uşor spre lunca ascunsă în zarea de ceaţă a lunii noiembrie. Prin risipiri de grădini tremură cireşii. Nu mai ard aşa de frumos în ferestrele toamnei, iar frunzele lor se răresc mereu în zbor de vânt peste poteci şi poiene părăsite de cântec. Gutuii şi-au pus în ramuri felinare, luminând calea toamnei printre caii hoinari din Costeni şi Celei. Prin lunca Orlei, ciopoarele de oi îşi mângâie paşii cu sufletul florilor de brumă. La gura sobei, serile sunt tot mai lungi şi pline de poveste. Raluca aşteaptă să ningă iar în fereastra casei. Şi ninge, ninge frumos şi tainic.
