Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Special » ICAR, Implicarea Comunităţii – Acţiune Responsabilă

ICAR, Implicarea Comunităţii – Acţiune Responsabilă

Submitted by on 28 July 2014articol citit de 1,582 ori | No Comment

sigle-icaricar-1icar-2icar-3Luni, 21 iulie 2014 la Bustuchin, ora 10.00, la sediul Centrului pentru Documentare și Informare (CDI) din comuna Bustuchin, a avut loc lansarea oficială a proiectului „Implicarea Comunităţii – Acţiune Responsabilă (ICAR)”, implementat de către Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală (FPDL), în calitate de promotor, în parteneriat cu Asociația Euro-House Bustuchin, cu Primăria comunei Bustuchin, cu Asociația Aurora Hurezani şi cu Primăria comunei Hurezani.
La acest eveniment de lansare au participat reprezentanți ai comunității locale din Bustuchin, respectiv ai autorităților locale (Primărie și Consiliul Local Bustuchin) și instituțiilor publice locale (învățământ, cultură), ai sectorului neguvernamental, ai micilor întreprinzători locali. Membrii echipei de proiect au prezentat participanților conținutul, scopul, obiectivele și activitățile proiectului. Au avut loc discuții și dezbateri privind așteptările și perspectivele implicării membrilor comunității în proiect.
Domnul Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin, și-a exprimat aprecierea față de derularea în comuna Bustuchin a acestui proiect, remarcând în mod deosebit beneficiile pe care le va avea comunitatea în urma derulării activităților proiectului, respectiv aspectele referitoare la implicarea și mobilizarea cetățenilor în procesele decizionale privind dezvoltarea comunei.
Mâine, 22 iulie 2014, la ora 10.00, va avea loc lansarea proiectului ICAR și la Hurezani, la Căminul Cultural, unde, de asemenea sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților locale (primărie și consiliul local), ai diverselor instituții publice, organizații neguvernamentale, ai micilor întreprinzători locali, cetățeni din comuna Hurezani.
Proiectul ICAR este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, programul Fondul ONG în România, Componenta 1 – IMPLICARE, Subcomponenta 1.1 – Participare la luarea deciziilor şi implicare comunitară. Valoarea finanțării acordate este de 72860,78 Euro și se va desfășura în perioada 1 iulie 2014 – 30 iunie 2015, în comunele Bustuchin şi Hurezani din județul Gorj.
Detalii suplimentare se pot obţine de la promotorii proiectului (doamna Daniela Plugaru și domnul Doru Cristian Bularda, FPDL București, fpdl@fpdl.ro) și de la echipa de proiect locală (domnul Marian Şindrinaru, asistent local de proiect, Asociaţia Euro-House Bustuchin, ehnbustuchin@yahoo.com, şi doamna Gherghina Minchici, asistent local de proiect, Asociaţia Aurora Hurezani, scoalahurezani@yahoo.com).

Comments are closed.