Martie s-a întors din crugul vremii coborând mângâieri de lumină peste mugurii cruzi şi-nviorând priveliştile abia dezmeticite din somnul iernii. Căldura inundă cărările codrilor, slobozind cântecele-n păduri şi bucuria de a iubi în sufletele noastre. Zău, a venit primăvara!
Feciorii au coborât dinspre cornete şi plaiuri cu buchete de flori vestitoare. Miresme şi cununi de ghiocei împodobesc chipul fetelor din Cloşani. Îşi şoptesc cuvinte din inimă şi-şi dăruiesc flori. La marginea satului, sub altarul pădurilor redăruite cu trilul păsărilor, se-aude cum înfloreşte dorul de viaţă.
Şi sufletul oraşului e plin de culori şi mărţişoare. Flori, peste tot. Buchete de ghiocei învelite-n firul primăverii, frezii, violete albastre şi albe, felurite zambile, begonii în ghivece, surâs de trandafiri şi garoafe şi-atâtea alte minunăţii de flori aduse din toate depărtările pământului pentru a face din prima zi a lui Mărţişor, ziua gândurilor, cuvintelor şi gesturilor sincere, pline de bunătate, prietenie, iubire şi dragoste.
Simbolul primăverii
Ne sărbătorim iarăşi. Ne sărbătorim cu Primăvara! Ne sărbătorim sub arcul de timp al legendarei Evdochia, reinventând datini şi obiceiuri străvechi. La vremea copilăriei, mi-aduc aminte, primeam de la bunica legăturile roşii şi albe de mătase, răsuceam apoi firul şi ne întreceam în a meşteşugi cei mai frumoşi ciucuraşi. Preferam pe cei rotunzi, pufoşi ca mâţişorii din sălcii, pe care îi prindeam în piept şi-i purtam cu mândrie până ce îi legam de ramurile primului porumbar înflorit în păduricea din pieptul dealului.
Suntem în luna lui Mărţişor, trăim în credinţă şi-n speranţa primenirii perpetue a rânduielilor noastre, venerând prin freamătul tradiţiei şi practicile noastre deschiderea anotimpului spre câmpurile germinaţiei şi miracolelor din seminţe. Uneori, când văd ce bine se leagă treburile, îmi vine să cred că Zeul Marte ne veghează, ocrotind ogoarele şi turmele, fecunditatea şi renaşterea naturii în toată măreţia ei, cu toate misterele şi rodirile ei. Mă-ntorc la culorile mărţişorului primit întâia oară de la bunica. Îmi povestea că roşul cobora din focul soarelui şi reprezenta sângele vieţii, era culoarea femeii. Albul se desprindea din limpezimea apelor, din albul norilor şi simboliza înţelepciunea bărbatului. Prin împletire, şnurul mărţişorului vorbea despre convieţuirea inseparabilă a celor doi pentru a dărui permanenţă vieţii. Cele două culori semnifică schimbul dintre forţele vitale care dau naştere viului şi reîntineresc natura. Alb şi roşu sunt culorile care au ajuns până azi, ca simbol al iubirii, ele fiind întâlnite şi la bradul de nuntă.
Odată cu sosirea primăverii, oamenii obişnuiau să lege de arbori funii albe şi roşii, pentru a alunga duhurile rele. Dorinţa lor era să împingă cât mai departe dezastrele, care ar fi lovit florile şi ar fi stins rodul. Cu mii de ani în urmă, copiii obişnuiau să poarte la gât o monedă de aur, de care agăţau o sfoară răsucită din două părţi, una albă şi alta roşie, cu credinţa că le aduce noroc şi fericire. Fetele purtau mărţişorul până la înflorirea pomilor, apoi legau mărţişorul de tulpina unui copac iar cu moneda îşi cumpărau din târguri brânză, pentru a avea tot anul un chip frumos şi alb. Şi astăzi, prin satele noastre şi nu numai pe acolo, multe fete poartă mărţişorul la încheietura mâinii, în toată luna martie. Apoi, îl înnoadă de trunchiul copacului înflorit sau îl agaţă într-un arbust de trandafiri, crezând că li se vor împlini toate dorinţele.
Am scormonit niţel timpul, istoria, credinţele, pentru a regăsi câte ceva din taina mărţişorului, acest rar şi minunat simbol care ne aduce în viaţă primăvara. Să înţeleg de ce, şi azi, cu preţuire pentru tradiţie şi alese sentimente pentru cei dragi, oamenii îl confecţionează cu măiestrie artistică an de an şi-l dăruiesc, ca simbol al admiraţiei lor, pentru doamne şi domnişoare. E iarăşi primăvară! Să o primim cu bucurie şi să credem în puterea ei de regenerare şi înflorire!