Fenomene meteo extreme în Gorj

Loading

Furtuna care a măturat ieri Gorjul a făcut ravagii în mai multe localități. În Târgu Jiu mai multe acoperișuri ale blocurilor au căzut peste mașinile parcate, la Stănești un arbore a căzut peste crucile de piatră din cimitir, iar zonele comerciale improvizate pe Transalpina au fost distruse.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat, imediat după furtună, că echipele de intervenție s-au mobilizat pentru degajarea circulației: „O primă evaluare a pagubelor produse de această furtună arată că ne-am confruntat cu un fenomen meteo extrem. Angajați ai municipalității sunt și la această oră la datorie pentru a înlătura resturile aruncate în stradă de vântul puternic. Se muncește alături de reprezentanți ai ISU, Edilitara și ai Poliției Locale, în așa fel încât circulația în municipiu să se desfășoare în mod normal și să fie înlăturat orice pericol pentru cetățeni.” Telefonul cetățeanului, pentru Târgu Jiu, este 0253984.

(Sursa foto: Facebook)