Se-arată, nu se-arată iarna, ar vrea să mai vină pe la noi, încearcă, dar nu mai poate! Îţi vine să crezi că prea devreme s-a predat primăverii. Ghioceii au înflorit de mult timp şi au albit grădinile cu zăpezile lor neobişnuite. Mai aşteptăm să trecem prin acele zile în care iarna-şi scutură cojoacele, babele şi moşii din polima primăverii. E tot mai multă lumină-n zi şi vremea se-ntoarce mereu spre hotare de timp. Nici vorbă de cerniri din ceruri cu fulgi mărunţi şi mătăsoşi, de scame de lapoviţă zăludă, doar ploi mocăneşti lăsate peste ramuri zgribulite-n crâng, răzleţe şiroiri de ape, băltiri în poartă şi pe drumuri, toate acestea povestesc despre resemnarea anotimpului alb şi retragerea lui în templul tăcut al amintirilor. Undeva, la răscrucea zărilor, se simte zvon de primăvară, iezii şi mieii deja zburdă prin colţuri de ocoale, mângâiaţi de privirea blândă a soarelui.
Va fi mâine 24 februarie! Este o zi aleasă la noi, după credinţa străbunilor, să sărbătorim Dragobetele! O zi a iubirii şi a dragostei la români, ziua care fixează pe răbojul timpului capul primăverii, vestind anotimpul germinării şi-al regăsirii întru frumoasă trăire pentru multe dintre podoabele naturii şi-ale vieţii. De aceea, oamenii încep multe lucruri în această zi, pentru că le va fi cu spor apoi, fiind aplecaţi cu sârg spre treburi şi prosperitate. Gospodinele deretică prin casă, îndepărtează praful, pun obiectele în plăcută şi potrivită rânduială, pentru a veni binele şi belşugul în curtea lor. Vitele dau să se întoarcă de la iesle, caută colţul ierbii şi frăgezimea mugurilor, nu mai rumegă aşa mult nutreţ stătut. Sătenii ies de la gura sobei, deretică mai mult pe afară, curăţă grădinile, pomii, viile, întăresc şi înnoiesc gardurile şi nu mai mănâncă aşa mult ca în zilele de iarnă.
Se spune că Dragobetele este fiul Babei Dochia. La noi, în popor, se crede că el este simbolul dragostei. Cum este Eros, în mitologia greacă. Şi Cupidon, în mitologia romană. De Dragobete, se deschide primăvara la lume. Se dezleagă ciocul păsărilor. Pe la ferestre se aud glasuri de mierle. Unele necuvântătoare s-au reîntors deja pe la cuiburi. Încep a cânta şi a se împerechea. Prin satele din Negomir, de ziua împerecherii păsărilor, se împerecheau şi tinerii. Fetele opreau apa scursă din topirea zăpezii în această zi şi se spălau cu ea, să fie mai frumoase. Veselia mare îi cuprindea pe feciorii şi fetele din Broşteni, Alimpeşti, Cârligei, Albeni şi Petreşti, care se înveşmântau de sărbătoare, ieşeau pe la porţi şi în vatra satelor schimbând cuvinte dintre cele mai atractive pentru dragoste şi trai frumos.
Pentru tinerii din Bolboşi, această zi vestitoare de primăvară era mai mult decât un prilej de încercare a sentimentelor şi credinţei întru iubire. Ei se sărutau dar se şi dădeau în dăinăuşi. Să fie sănătoşi şi uşori ca fulgul zi de zi! La Câmpofeni, nu era loc pentru scrânciob. Aici se încingeau spectaculoase bătăi cu zăpadă. Să le meargă bine toată vara, fetele şi băieţii din Săuleşti făceau dragoste. Şi tinerilor din Aninoasa le plăcea viaţa. De Dragobete, ei îşi vorbeau cu pasiune şi se iubeau în credinţa că peste vară nu vor fi singuri la muncă.
Fetele şi feciorii din Cârligei şi Novaci îşi dăruiau cele mai alese vorbe de dragoste, crezând că numai aşa le va merge bine şi vor fi îndrăgostiţi şi iubiţi de toată lumea de-a lungul întregului an. Prin satele de pe Valea Jiului, în această zi de sărbătoare, băieţii erau tare preocupaţi. Ei cautau să sărute sau să ciupească cel puţin o fată. Se îmbrăcau în costume tradiţionale şi se întâlneau în ritm de joc şi dans, încercând să-şi deposedeze partenerele de batiste sau brăciri.
Femeile şi fetele care nu s-au sărutat ori nu au fost ciupite în această zi, vor fi urmărite de Dragobete. Cum spune şi cântecul, născocit tocmai din întâmplările acestor fericite clipe: „Moşule, cocoşule,/Ce ţi-e barba roşie?/Mi-au roşit-o fetele,/Făcând Dragobetele.” Se credea că aceia care se sărutau nu se vor supăra deloc şi se vor ajuta mereu unul pe celălalt. Iată, reciprocitate înţeleasă şi aplicată! Ce-i mai frumos decât aşa? Să iubeşti şi să reuşeşti în viaţă, împreună!
Credinţa în ajutorul reciproc a statornicit în satele din zona Roşia-Jiu obiceiul înfrăţirii, al însurăţirii întru farmecul şi primenirea vieţii. Potrivit spuselor din bătrâni, de Dragobete, nu se lucrează. Pentru că este rău de lovituri, de pocituri, de friguri! Iată de ce este aşa de aproape primăvara cu descântecele ei, cu miracolele ei!
Altfel coboară acum iarna-n crugul vremii. Lovesc lăstarii-n mugurii tăcerii. Aleargă în ocoluri mieii. Zâmbesc în soare ghioceii. Se porniră iarăşi apele, să spele făgaşele. Veni-va în curând firul fraged al ierbii să-nvelească-n verde prundul! Până atunci mai e puţin. Cântă-n liziere mierle agere. S-au trezit pădurile! Vine Dragobetele! Se sărută fetele!…
