Constantin Huică, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj, a lansat în aceste zile un apel către dascălii pe care îi reprezintă. În aceste zile, sindicatele din învățământ strâng semnături pentru declanșarea grevei generale. Reproducem acest mesaj:
„Trecem prin momente dificile. Legea Salarizării este, pentru cei din învăţământ cel puţin, o bătaie de joc.
Toate apelurile la reprezentanţii coaliţiei aflate la putere, la parlamentarii lor şi la preşedinţii PSD si ALDE, Dragnea si Tăriceanu, s-au lovit de un refuz de a ne susține.
Am solicitat coeficient de salarizare mai mare cel puţin cu un punct, adică să fim între 2,10 şi 3,21 pe scară de la 1 la 12 unde 12 are Preşedintele României , nu am obţinut.
Am solicitat majorare salarială cu 20 procente de la 1 iulie conform Programului de guvernare şi 30 procente de la 1 ianuarie 2018.
Am solicitat plata sentinţelor judecătoreşti restante precum şi plata dobânzilor.
Calculul sporurilor să se facă la salariul actual, nu la cel din decembrie 2016.
Am solicitat regulamentul pentru sporuri.
Am solicitat pensionarea cu trei ani înainte de limita de vârstă fără diminuarea cuantumului acesteia.
Am solicitat acordarea statutului de autoritate publică pentru a fi protejaţi în şcoli de abuzuri şi insulte.
Bataia de joc o reprezintă , în primul rând, poziționarea educației la coada grilelor de salarizare!
Educaţia, prin amânarea aplicării din 1 iulie a majorării de 20%, rămâne sectorul care in acest an a beneficiat de cele mai mici majorări salariale!
Majorarea de 25%,promisă in ianuarie, va fi nesemnificativă (dacă va fi), pentru că ea nu va acoperi decât plata contibuţiilor trecute din sarcina angajatorului in sarcina angajatului! (In acest moment angajatorul plăteşte 15,8% -pensii , 5,2% -sănătate si 0,5% -şomaj)
Nu au avut bani pentru plata sentinţelor si dobânzi!
S-au găsit insă bani pentru clientela politică, indiferent de culoarea ei, majorându-se salariile la primari , viceprimari si consilieri ! Majorările pentru cei din Guvern si Parlament ajung la nivele ce fac să pălească salariile din alte ţări !
RUŞINOS, dar nu mai au bani pentru cei din învăţământ!!!
Revendicările și acțiunile revendicative ale membrilor de sindicat din Federația Sindicatelor Libere din Învățământ sunt legitime și îndreptățite. Dacă vom construi un viitor al României fără să ținem cont de copiii și tinerii acestei țări vom fi condamnați să trăim într-o utopie fără legătură cu realitatea.
Dacă vom adopta strategii de dezvoltare a României fără să ținem cont de siguranța tinerilor, de aspirațiile acestora, de dorințele lor, de bunăstarea viitorului lor, de asigurarea condițiilor ca tinerii să aibă acces pe piața muncii, să poată să-și proiecteze o carieră profesională, să aibă o casă a lor, o familie atunci cheltuim resursele financiare inutil.
Dacă nu suntem atenți la mersul lucrurilor în lume, dacă nu ne adaptăm economia tendințelor tehnologice, dacă nu susținem cercetarea, dacă nu înțelegem că ”revoluția tehnologică” se află la sfârșit și o nouă revoluție, cea digitală, este pe cale să-i ia locul, nu vom putea construi un viitor al României.
Dacă toate acestea nu le vom evita făcând o revoluție în redefinirea Școlii Românești prin finanțarea acesteia masiv și prioritar, nu vom putea construi un viitor al României.
Școala este singura instituție în care se poate proiecta un viitor sigur și prosper pentru tineri. Educația și formarea lor sunt singurele garanții că România va mai avea un viitor.
Vă cerem, tuturor acelora care ați solicitat poporului român să vă investească cu putere în numele lui, să renunțați la aroganță și să începeți să munciți pentru popor, pentru tinerii acestei țări, pentru viitorul României!
Investiți în educație, investiți în copiii României, investiți în școală!”