Carnavalul Copiilor, la Muzeul Județean Gorj

Ziua de 1 Iunie a fost sărbătorită, în avans, vineri, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, prin Carnavalul Copiilor. Au participat elevi ai Școlii Gimnaziale „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, precum și copii de la grupa cu înscriere individuală a Programului de Educație Muzeală, și a fost mare veselie. Cei mici au vizitat expoziții, au confecționat măști de carnaval, au inventat povești în care personajul în care s-au deghizat era vedeta, după care au participat la un bal mascat. Și, pentru că urma ziua lor, au primit cadouri din partea Asociației Arca Lex, din Târgu Jiu, organizație care s-a alăturat muzeului, pentru a face, împreună, încă o bucurie copiilor.

One Comment on “Carnavalul Copiilor, la Muzeul Județean Gorj”

Comments are closed.