Bazinul de înot, recepționat

Loading

Noul bazin acoperit de înot din municipiul Târgu Jiu, destinat, în primul rând, elevilor, a fost recepționat. Este o investiție în valoare de 2 milioane de euro, finanțată prin Compania Națională de Investiții.

„Va urma, în curând, inaugurarea. Ne dorim să participe la acest eveniment campioana noastră Denisa Tîlvescu, dar și David Popovici. Prinde, astfel, contur un nou proiect dedicat mișcării, educației și copiilor din orașul nostru. Intrăm, de altfel, într-o perioadă în care marile investiții demarate încep să se concretizeze”, spune Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.