Antonia Stoian, câștigătoarea Trofeului „Domnica Trop” ediția a IV-a

Festivalul Național al Copiilor „Domnica Trop” ediția a IV-a și-a desemnat duminică, 11 octombrie 2015 câștigătorii, la Rovinari. Marele premiu și trofeul Festivalului au fost câștigate de talentata Antonia Stoian, o copilă ce a confirmat de mai multe ori valoarea la care a ajuns prin muncă și dăruire, câștigând și alte trofee și concursuri de nivel național.

antonia-stoianAntonia Stoian a început să cânte la vârsta de 5 ani, la grădiniță, așa cum cu drag își amintește: „Doamna educatoare Elena Untaru mi-a descoperit talentul și m-a îndrumat spre Palatul Copiilor din Târgu Jiu, unde o am și în prezent ca profesoară de canto popular pe doamna Cristina Olteanu. Ulterior, am început să frecventez și cursurile Școlii Populare de Artă Târgu Jiu, unde îl am ca profesor de canto popular pe domnul Ion Drăgan, iar la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” am ca profesor de nai pe domnul Mitel Pasăre.”
Antonia Stoian se bucură de o mare popularitate la nivel național, după ce a câștigat a doua ediție a concursului Next Star din noul sezon 2013- 2014 de la Antena 1: „ Participarea la Next Star a fost ca o rampă de lansare pentru mine. A fost, de asemenea, o surpriză revederea cu mama mea (care lucrează în străinătate -n.r. ), dar și un moment emoționant. După difuzarea emisiunii, lumea a început să mă recunoască și să mă aprecieze pentru munca pe care am depus-o în toți acești ani. Viața mea s-a schimbat în bine de atunci.”
Antonia nu e doar un copil ce a avut norocul să intre în atenția presei, ci unul care a muncit mult și a obținut și performanțe deosebite la mai multe concursuri și festivaluri în întreaga țară. Cele mai importante premii câștigate sunt: Trofeul Euro Music (București), Trofeul Festivalului Constelația Juniorilor de la Foșcani, Trofeul Festivalului „Cântec Drag din Plai Străbun” de la Vaslui- la Secțiunea Soliști instrumentiști și, acx um, Trofeul Festivalului „Domnica Trop” (Rovinari).
Întrebată care este cea mai mare dorință a sa, Antonia mărturisește: „Cel mai mult îmi doresc să fiu sănătoasă, să o am pe mama alături de mine și să o țină Dumnezeu pe mamaie în putere, să mă crească mulți ani de acum încolo. Cât despre viitor, mi-aș dori să devin solist profesionist în cadrul unui ansamblu.”

Câștigătorii

 Antonia Stoian a impresionat juriul condus de Nina Predescu și Domnica Trop
Antonia Stoian a impresionat juriul condus de Nina Predescu și Domnica Trop

Trofeul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului “Domnica Trop” a revenit Antoniei Stoian, de 14 ani, din Târgu-Jiu, o tânără talentată ce se poate lăuda deja cu un palmares alcătuit din numeroase premii şi trofee. Premiul I a fost acordat Mihaelei Bălan (11 ani), din Rovinari, premiul II Lorenei Ene (14 ani), din Turnu Severin, iar premiul III Melindei Mitran (10 ani), din Rovinari. Premiul Special al juriului a revenit Mariei Denisa Ungureanu (11 ani), din Motru, Premiul Special al Primăriei şi Consiliului Local Rovinari lui Carlos Mihai Borş (12 ani), din Rovinari, Premiul Special „Domnica Trop” a fost adjudecat de Andrada Betej (14 ani), din Prigoria, Premiul Special al Casei de Cultură Rovinari de către Adriana Elena Popovici (13 ani), din Târgu-Jiu, iar Premiul Special “Nina Predescu” de către Maria Buşoi (13 ani), din Motru..

Organizatori

Organizatorii Festivalului Național al Copiilor „Domnica Trop” au fost Primăria și Consiliul Local Rovinari, Casa de Cultură Rovinari, Muzeul Județean Gorj și Asociația Culturală Doruleț din România. Președintele acesteia din urmă, Dorin Brozbă a explicat de ce festivalul se desfășoară la Rovinară: „Am inițiat acest festival la Roviari, deși mama Domnica Trop este un simbol al Mehedințiului, pentru că aici am găsit înțelegere și o mână întinsă. Trebuie să mulțumesc pentru asta domnului director Eugeniu Staicu, domnului fost primar Dorin Filip, care nu mai este printre noi, din păcate și actualului primar al orașului Rovinari, domnul Florin Ungureanu.”