Să nu credeți că nu știu în ce an suntem! Abia în 2016 vom avea alegeri, dar se simte de acum aerul de bunăvoință al politicienilor față de alegători. Flori, ciocolate, mărțișoare, calendare cu chipul candidatului, promisiuni de relaxare fiscală care vor duce la creșterea numărului locurilor de muncă. Bine ar fi să se îndeplinească promisiunile, mai ales că acestea ar trebui să pornească motoarele economiei, cum se spune. Totuși, dacă soluția renașterii e dată de aceste metode de lucru, nu înțeleg de ce nu au fost puse în practică până acum. De ce nu trăim bine, fără teama zilei de mâine, indiferent că suntem patroni și ne temem că nu vom avea banii să dăm salariile și să plătim dările, că suntem salariați la patron și ne e teamă să nu dea faliment, că suntem salariați la o societate de stat și ne e teamă să nu fim disponibilizați, că suntem angajați într-o instituție de stat și luăm un salariu de mizerie, iar șeful țipă la noi și ne amenință că ne dă afară, în timp ce contribuabilul de la ghișeu are pretenții să nu luăm șpagă și să-i zâmbim frumos? Cam multe probleme, care sunt pe capul tuturor românilor. Eu vin, însă și întreb, unde să mai lucreze atâția oameni, o dată ce producția nu mai reprezintă în România o activitate în sine, fabricile și uzinele fiind de domeniul trecutului, mineritul și producția de energie pe cărbune fiind blamate și împiedicate să existe, iar terenurile agricole rămânând, în mare parte, nelucrate.
E clar, e cazul să schimbăm România, ca să trăim mai bine, mai rămâne să stabilim cum.
