La începutul secolului XX, la iniţiativa lui Spiru Haret, în România a luat naştere o mişcare de asociere a elitelor din mediul rural în bănci populare. Scopul acestora era de a oferi credite ieftine ţărănimii, necesare pentru cumpărarea de pământ şi inventar agricol, fără a plăti dobânzi cămătăreşti, de a lupta împotriva sărăciei şi ignoranţei, pentru propăşirea satului românesc.
Din cauza unor dificultăţi juridice, Tribunalul Gorj decide ca restul moşiei Novaci, proprietate a Eforiei Spitalelor Civile şi a lui Romulus P. Antonescu, să fie vândută prin licitaţie publică. La această licitaţie urmau să se prezinte şi doi mari proprietari din Zorleşti, fraţii Codin şi Mitroi Pociovălişteanu. Pentru a preîntâmpina posibilitatea ca ţăranii să schimbe un stăpân cu altul, la 29 noiembrie 1907, în ziua licitaţiei, Brezulescu a trimis un grup de 20-25 de novăceni, care să-i împiedece pe cei doi să participe la licitaţie. Era o măsura extremă, dar necesară pentru ca novăcenii să intre în posesia pământului mult râvnit. Când fraţii Pociovălişteanu au ajuns la Tribunal, au fost imediat înconjuraţi de ţărani, care le-au spus să facă cale întoarsă. Feţele crispate ale novăcenilor şi cuţitele care străluceau pe sub mâneci, i-au ,,convins’’ pe cei doi să bată în retragere. Totuşi, avocatul lor Gh. Rovinaru ,,s-a prezentat în instanţă şi a declarat că dl. C. Pociovălişteanu, aflat în sala de şedinţă, este gata de a supralicita la vânzarea moşiei Novaci cu trupurile sale, însă se vede ameninţat de către locuitorii novăceni, aflaţi prezenţi în sala tribunalului şi interesaţi în această vânzare, ca făcând parte din Banca Populară Gilortul, că-l va omorâ chiar aci pe loc, dacă va face supralicitarea vânzării moşiei Novaci. Dl. Brezulescu, avocat din partea Băncii Populare Gilortul zise că dl. Pociovălişteanu se poate prezenta să supraliciteze vânzarea, luând şi răspunderea că locuitorii novăceni nu vor provoca nici un scandal.’’. În final, moşia Novaci a fost adjudecată de Banca Gilortul, contra sumei de 400 500 lei, iar la 2 ianuarie 1908 s-a pronunţat ordonanţa definitivă de adjudecare.
După cumpărare, moşia a fost împărţită astfel: munţii şi pădurile au rămas în proprietatea băncii, plaiurile, locurile de păşune şi cursurile de apă au fost cedate în folosinţa gratuită a sătenilor, iar terenurile arabile şi fâneţele au fost scoase la vânzare. Între anii 1908 şi 1911 are loc o adevărată împroprietărire a novăcenilor, cu diferenţa că ei l-au cumpărat la preţul de 120-300 lei pogonul, ceea ce reprezenta 1/6 din valoarea pământului. Pentru o mai justă apreciere asupra celor îndreptăţiţi să primească teren agricol şi loc de casă, fiecare solicitant a trebuit să completeze o declaraţie-tip, în care specifica averea deţinută, numărul membrilor familiei, ocupaţiunea, venitul anual, preţul maxim pe care îl poate plăti şi în câte rate anuale poate achita pământul. Din cele peste 1000 de cereri şi declaraţii primite de bancă, au fost respinse, după îndelungi cercetări pentru verificarea celor arătate de săteni, un număr de 43 din satele Pociovaliştea, Aninişi şi Hirişeşti ca necorespunzând condiţiilor de împroprietărire. Numai în 1909 au fost împroprietăriţi 176 de ţărani cu 175 hectare de pământ arabil, banca încasând 49 881 lei.
Acum au primit pământ şi familiile din satul Novaci Străini, urmaşii crescătorilor de oi veniţi din Mărginimea Sibiului, ceea ce duce la împământenirea lor definitivă. Astfel, prin intermediul Băncii Gilortul, Dumitru Brezulescu a realizat o măreaţă operă socială, fiind ales în anul 1907, preşedinte al băncii. În această calitate, a elaborat un regulament forestier, pentru o exploatare raţională a pădurilor băncii şi a vândut novăcenilor 3490 de arbori uscaţi sau doborâţi la pământ din muntele Rânca. Tot pentru a valorifica în întregime materialul lemnos, ce ameninţa să se piardă prin doborâre naturală sau putrezire, Banca Gilortul a încheiat, cu o tovărăşie de dogari din comuna Costeşti, jud. Muscel, un contract de valorificare a lemnului. Conform acestuia, banca oferea materia primă (550 de stejari bătrâni din pădurea Dumbrăviţa), iar tovărăşia de musceleni selecţiona lemnul bun şi-l transforma în doage, iar produsele finite erau împărţite pe din două. Pentru crearea unor noi surse de venituri şi îmbunătăţirea traiului sătenilor, Banca a amenajat o grădină de zarzavat pe un teren de trei hectare, donat de Brezulescu în acest scop. De asemenea, pe o altă suprafaţă de 5 hectare, s-a înfiinţat o pepinieră, din care ţăranii din Novaci şi împrejurimi se aprovizionau cu noi varietăţi de pomi, în special cu pruni bosniaci. S-a construit un cuptor pentru coacerea prunelor şi s-au instalat patru cazane de aramă, în care sătenii puteau pregăti magiunul şi s-a plantat diverse varietăţi de viţă nobilă pe dealul Gruiului.(Va urma)
Cristian Grecoiu
