Fortificaţiile dacice de la Polovragi se află pe muntele Padeş, la o altitudine de circa 1000 m, pe malul stâng al râului Olteţ. Atât din punct de vedere strategic cât şi tactic, poziţia era foarte bună, având o excelentă vizibilitate spre sud, asupra bazinului mijlociu al Olteţului şi supraveghea drumul de plai care lega platforma Oltului cu Valea mijlocie a Mureşului trecând prin zona aşezărilor dacice din munţii Orăştiei. Atacul direct era foarte dificil, deoarece de la drumul de plai singura cale de acces era o poiană lungă de circa 300 m şi lată de 60 m, al cărui cap vestic se ridică cu 30 m un mamelon cu pante abrupte, apărat dinspre vest şi nord de cheile Olteţului şi de râpe pe care se află fortificaţia „Cetăţuia”. La sud de acest mamelon separat de el printr-o şa îngustă şi puternic denivelată se află un platou de circa 6.000 m2, de asemenea bine apărat natural în special pe laturile de vest, sud şi parţial est platoul numit de localnici „La crucea lui Ursache” şi care a servit ca cetate de refugiu pentru populaţia aşezării ce se afla la poalele muntelui.
„Cetăţuia” şi trecutul ei
Rolul principal în cadrul complexului de fortificaţii de la Polovragi l-a avut „Cetăţuia” unde stratigrafic au putut fi surprinse două faze constructive principale. În prima fază, mamelonul cu cota 1000 a fost amenajat pentru locuire şi apărare, atât platoul din vârful înălţimii, cât şi prin crearea pe versantul nordic a patru terase artificiale succesive. Pe platoul superior a fost construită o fortificaţie patrulateră cu laturile de sud şi de nord de 18 şi 19 m, iar cele de est şi vest de 8 şi 9 m. Fortificaţia constă într-un val de piatră locală de calcar, spartă şi din lut galben dispuse în straturi alternative. Pentru a împiedica alunecarea valului la piciorul pantei era amenajat un parament din blocuri de dimensiuni mai mari, care se sprijinea pe denivelările naturale ale stâncii, fie în şanţuri în formă de unghi practicate în rocă.
În ce-a dea doua fază constructivă, survenită ca urmare a unui atac ce a dus la incendierea cetăţii, în valul de apărare din vârful mamelonului, s-a implantat un zid, iar un alt zid, s-a ridicat pe terasa de nord, care este de fapt singura ce se întinde pe tot arcul cuprins între râpa dinspre est şi cheile Olteţului spre vest. Alte ziduri, groase de aproximativ 2 m erau construite din blocuri de calcar, unele cu urme de fasonare, blocuri din rocă cristalină sau din gresie fasonată.
Cetatea de refugiu de pe platoul „Crucea lui Ursache” era apărată pe laturile de nord şi est de două valuri, diferite ca structură şi mărime, separarea lor făcându-se de la poarta de acces ce se afla în colţul nord – estic al cetăţii, pe latura de est. Panta foarte abruptă, aproape impracticabilă astăzi, de pe latura estică nu a necesitat crearea unei fortificaţii artificiale puternice, de acea, de-a lungul acestei margini a platoului s-a ridicat doar un mic val lat de 5 m şi înalt de 1 m.
Latura de nord, singura care putea fi atacată beneficia de un sistem de apărare mult mai puternic şi folosea un procedeu constructiv încă nesemnalat la alte fortificaţii dacice, care consta din calcinarea pe locul de construcţie a pietrei de calcar şi udarea ei ulterioară pentru a se transforma în var. Astfel, de-a lungul marginei platoului, pe o lăţime de 2 m s-a creat o platformă solidă, orizontală, groasă de aproximativ 50 cm printr-un fel de mortar constând din var şi din miezurile pietrelor de calcar, insuficient calcinate, peste care se ridică un zid de pietre de calcar legate cu lut. Tot acest sistem era înglobat într-un val de piatră şi pământ, lăţimea totală a acestui sistem de apărare fiind de 10 m, iar înălţimea actuală de circa 2 m.
Vatră străveche de locuire
Locuinţele descoperite în ansamblul fortificat de la Polovragi sunt de suprafaţă. Ele fac parte din categoria celor cu podea din lut bătătorit şi cu pereţii din lemn cu relativ puţină lipitură de lut cât şi colibe fără podină din lut cu pereţii din lemn şi nuiele.
Materialul arheologic cel mai numeros care a fost descoperit îl constituie ceramica atât ce-a lucrată cu mâna, cât şi ceramica lucrată la roată. Întâlnim tipuri de vase sub formă de borcan, ornamentate cu brâuri alveolate sau sub formă de şnur, căţuile (ceşti) lucrate cu mâna, fusaiole, castroane de diferite tipuri şi mărimi etc.
Obiectele metalice descoperite constau în piroane, cuţitaşe, vârfuri de săgeţi şi lance, pinteni, catarame, fibule ş.a.
În descoperirile arheologice de la Polovragi o menţiune deosebită este descoperirea de pe terasa VII din partea de nord a „Cetăţuii”, care constă într-o plăcuţă dreptunghiulară din bronz având dimensiunile de 101 x 66 mm şi este lucrată în basorelief pe ambele feţe. Pe avers, central, este redat un cavaler văzut din profil, înaintând spre stânga, personajul este bărbos şi poartă pantaloni strâmţi, o cămaşă pe umeri care-i flutură ca o mantie, iar pe cap are o bonetă răsfrântă în faţă. Calul, care îl însoţeşte pe acesta este redat proporţional mai mic decât natural în comparaţie cu călăreţul. La stânga şi la dreapta călăreţului, privind spre el şi salutându-l parcă cu mâna dreaptă ridicată sunt două personaje identice, redate din profil, cu fizionomia şi îmbrăcămintea corespunzătoare lumii clasice greco-romane. Pe reversul piesei este redat în centru un cantaros (vas grecesc), încadrat de două păsări probabil doi cocoşi. Totul este încadrat într-un chenar de semiove.
Interpretarea unitară a plăcuţei, ca o piesă votivă, cu caracter religios, este dificilă, deoarece nu reprezintă nici o divinitate. Reversul îşi găseşte anumite analogii cu reprezentarea reliefurilor cu cavalerul trac sau cavalerii danubieni. Cu toate acestea, o explicaţie magico-religioasă ar fi posibilă ca o reflectare a contactului unei căpetenii dacice cu lumea sudică.
Fortificaţiile dacice de la Polovragi se datează în secolul I î.Hr., în acest sens pledând toate descoperirile arheologice: ceramică, fibule, monede şi tehnica de construcţie.
Săpăturile arheologice de la Polovragi, au mai dat la iveală descoperirea a trei monede republicane romane, din deceniul al IX-lea, al sec. I î.Hr. şi a două monede greceşti: una de tip Dyrhachium şi alta de tip Apollonia din sec. II-I î.Hr. Acestora li se adaugă şi monedele descoperite întâmplător pe „Cetăţuie” şi în aşezarea civilă, trei tetradrahme de argint de la Filip al II-lea sau imitaţii după acestea.
Tehnica de construcţia a fortificaţiilor şi unele indicaţii cronologice: blocurile de gresie fasonată trebuie puse în legătură cu apariţia în lumea dacică a cetăţilor lucrate după model elenistic, eveniment ce s-a produs după anul 50 î.Hr. odată cu extinderea stăpânirii lui Burebista asupra oraşelor pontice.
Momentul distrugerii fortificaţiilor de la Polovragi poate fi plasat la sfârşitul sec.I î.Hr. sau la începutul celui următor şi se datorează unor frământări interne în lumea dacică petrecute după moartea lui Burebista.
Putem concluziona cu referire asupra fortificaţiilor de la Polovragi, că acestea făceau parte organic din sistemul defensiv dacic ce îşi avea centrul în munţii Orăştiei, dar care cuprindea numeroase cetăţi în jurul Carpaţilor, toate cu vădite funcţii de apărare, într-un moment când expansiunea romană se apropia de hotarele Daciei. Cetatea Polovragi, cu întregul său sistem de fortificaţii, rămâne sistemul dacic de apărare ca una din cele mai importante din zona Carpaţilor Meridionali şi în acelaşi timp ce-a mai importantă în rândul cetăţilor dacice descoperite în Gorj.
