Marin Condescu, urmărit penal

Loading

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Marin Condescu, a fost audiat de polițiști luni, 29 iulie 2013, timp de mai bine de două ore, pentru o cesiune de 1,6 milioane lei și pentru că o societate a sindicatelor ar ocupa ilegal o clădire a Complexului Energetic Oltenia. Deși Condescu a declarat presei, după audieri, că nu există acuzații împotriva sa, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu a anunțat oficial că împotriva liderului de sindicat a fost începută urmărirea penală în acest caz.

După cercetarea fcută la Poliție, Marin Condescu e convins că lucrurile se vor lămuri
După cercetarea fcută la Poliție, Marin Condescu e convins că lucrurile se vor lămuri

Marin Condescu spune că nici o acuzație făcută împotriva sa nu este adevărată. În legătură cu spațiul din Debarcader ocupat de una dintre firmele sindicatelor, acesta a declarat presei că există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă împotriva acţiunii Complexului Energetic Oltenia (CEO), care a cerut evacuarea. Cât despre contractul de cesiune invocat tot de CEO, acesta spune că este perfect legal: „Ne-au reclamat că nu vrem să evacuăm imobilul. Există o hotărâre definitivă şi irevocabilă împotriva acţiunii CEO. În privinţa contractului de cesiune, am prezentat toate documentele prin care am arătat că a existat o cesiune pe care am achitat-o în această lună, în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru că am fost somaţi prin intermediul unei case de avocatură şi lucrurile s-au finalizat bine”.

Parchetul are altă opinie

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu are, însă, o altă poziție decât cea a lui Marin Condescu. Acesta îl cercetează pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi uz de fals, pentru că în 2011, Societatea Națională a Lignitului Oltenia (SNLO) ar fi atribuit, prin încredinţare directă, un contract în valoare de 1,6 milioane de lei pentru achiziţionarea de tichete de masă şi tichete cadou, pentru salariaţii companiei, firmei Edenred România SRL. La scurt timp după semnarea contractului, fosta SNLO, în loc să vireze banii furnizorului de tichete, i-a trimis în contul Clubului Pandurii condus de Marin Condescu. Între Edenred şi clubul Pandurii fusese încheiat un contract de cesiune de creanţă, potrivit documentelor aflate la dosar, dar procurorii spun că acest contract este unul fals. Deși Condescu spune că e o practică folosită des, astfel de contracte reprezentând, de fapt, niște împrumuturi, iar el a dat banii înapoi firmei, procurorii consideră că este vorba despre o faptă penală. În acest dosar mai sunt cercetaţi fostul director al fostei SNLO, Daniel Burlan şi fostul director economic, Daniel Olaru.