Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Lumini şi umbre ale „Căderii în amurg”

Lumini şi umbre ale „Căderii în amurg”

Submitted by on 21 June 2011articol citit de 2,487 ori | 2 Comments

Printre tinerii condeieri din Gorj, laureaţi ai Concursului Naţional „Tinere condeie”, etapa judeţeană, desfăşurat la Tismana în perioada 21-22 mai 2011, s-a numărat şi Oana Florea de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. Aceasta a câştigat Locul I, la secţiunea volum în manuscris, de curând volumul său văzând şi lumina tiparului.

”Căderea în amurg” este primul volum al Oanei Florea dar este o apariţie editorială ce merită reţinută

”Căderea în amurg” este primul volum al Oanei Florea dar este o apariţie editorială ce merită reţinută

„Timpul / şi-a ctitorit / umbra / pe rămăşiţele / cuvintelor / încă nerostite” ne mărturiseşte tânăra poetă Oana Florea în deschiderea volumului său de versuri intitulat „CĂDEREA ÎN AMURG”, care a văzut de curând lumina tiparului, la Editura Contrafort din Craiova.
Elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, autoarea surprinde, la cei 17 ani ai săi, prin curajul de a-şi asuma „căderea în amurg”, ca ulterioară înălţare în propriul sine. Căci acel „cunoaşte-te pe tine însuţi”, celebrul epigraf gravat pe templul  lui Apollo din Delphi, este un sfat demn de urmat, cu toate că e un  examen, dintre cele mai severe, la care trebuie să te supui permanent.
Prin metamorfoză, versurile Oanei Florea capătă o valenţă nouă, „căderea” nu mai este percepută ca un act al derizoriului uman, „amurgul” devine „gând / între nadir şi zenit”, „topind / în lumina clipelor / asfinţitul” (Primele cuvinte).
Hermeneutică pe alocuri, poezia sa respiră dincolo de cuvinte cu „ideograme şi rune”. Filigranând discret nuanţe existenţiale, specifice adolescenţei, autoarea nu se sfieşte să recunoască: „În amurgul zorilor / mi-am surprins gândul / fără formă” (Agonie), pentru ca apoi, inspirată probabil de filozofia sofistică să manifeste convingerea că „printre noi / trăiesc şi suflete / supuse nemuririi”.

Un debut promiţător
Foarte multe simboluri se regăsesc în volumul de debut al tinerei poete. Aceasta recompune imagini, uneori voit stereotipe, pentru a capta atenţia cititorului: „Cu ochiul tău / veşnic treaz / ai măturat azi / pământul” (Nemurire), „Captive, / lacrimi se topesc / sub aripi de lumină” (Aripi de lumină) sau „Doar sufletu-i / era îngropat / sub piatra rece / a gândului” (Mormânt gol).
Oana Florea nu se teme de cuvintele rostite în tăcere. Le aşează în versuri „la marginea înserării”. „Vecernie molcomă / în apus” devine „tăcerea clipelor”. Pentru aceia puţini cărora poezia le mai transmite astăzi ceva, pentru aceia puţini cărora versul le mai e pe înţeles, el se rosteşte cruciform „tăcerea sângerează / peste sufletul meu / răstignit” (Percepţii).
Ireversibilitatea timpului este acut resimţită de autoare: „Au plâns îngerii / cu cioburi de satiră, / când timpul / şi-a smuls / cathartic aripile” (Declin), „Timpul / îşi parfumează trupul / amar”, iar „nucii bătrâni / încă / respiră a toamnă” (Reminiscenţe).
Din „cioburi de suflet”, Oana Florea creează cuvinte, conştientizând asumant nevoia de a ruina „zidurile de umbră” ce se ridică „între noi, în declinul secundelor”.
Deşi debutantă, autoarea „CĂDERII ÎN AMURG” surprinde plăcut, printr-un discurs subsumat ideii de (re)dimensionare a metaforei: „îngerii… / îmi poartă crucea / copleşiţi de gânduri” (Priveghi). Înzestrată cu autentică sensibilitate, ea se destăinuie cititorilor „Tot mai amar / ascult, / gonind spre primăvară, / paşii uitării…” (Formele tăcerii).
Discursul Oanei Florea este, la nivel expresiv, senzorial. Tânăra poetă simte durerea „sufletului otrăvit / de atâta lumină”. Temele, imaginile şi simbolurile sunt din sfera cerului, a pământului sau ale fiinţelor ce sălăşluiesc în dimensiuni spectrale metafizice: „O decadenţă / amară / între răstimpuri / – zeii ucişi / cu pietre / şi oameni / ce-şi construiesc / din lut / noi idoli” (Idoli). Se resimte în versurile sale impasul comunicării între real şi ireal, dincolo de barierele convenţionale: „Îngerii resimt / depărtarea / – un continuu vacarm / în bătaia / clipelor. / Şi eu o resimt / – îşi sângerează / tăcerea / peste sufletul meu / răstignit” (Percepţii).
Contemplativ, universul poetic este la Oana Florea, fereastra deschisă larg cititorilor săi spre al său destin: „Priviri dezbinate / cioplesc lumina / – secunde plăsmuind / timpul / aceluiaşi destin / rescris / din amintiri”.
Încheiem aceste rânduri exprimându-ne convingerea că Oana Florea, încă foarte tânără, nu se va opri aici, iar „CĂDEREA ÎN AMURG” este nevoia sa de a depăşi condiţia celor care se îndeletnicesc astăzi cu scrisul: însingurarea. Spunea Lucian Blaga: „cine nu cade, nu se poate înălţa”. Este cu fiecare însingurare o cădere într-un alter ego al fiecăruia dintre noi şi în acelaşi timp o înălţare spre condiţia nevoii de (re)naştere.

2 Comments »