Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Actualitate » Doi angajați ai ITRSV Vâlcea, cercetați pentru faptele lor

Doi angajați ai ITRSV Vâlcea, cercetați pentru faptele lor

Submitted by on 28 July 2014articol citit de 2,151 ori | No Comment

Profitând de poziția pe care o aveau în cadrul instituției de control ITRSV Vâlcea (Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic și Vânătoare), Gheorghe Dinucă și Gheorghe Doru Epure și-au aranjat afaceri personale, prin propria acțiune sau prin interpuși, ca să-și asigure un prezent și un viitor îmbelșugat. Se vede, însă, treaba că zicala „Ulciorul nu merge de multe ori la apă” se adeverește, până la urmă.

Când pui lupul paznic la oi

Când pui lupul paznic la oi

Despre Gheorghe Dinucă primisem de mult timp informații că învârte afaceri cu mineritul și că este regele defrișărilor de păduri din fața excavatoarelor, dar cei care mi-au declarat asta au făcut-o sub protecția anonimatului și foarte reținuți, iar eu nu am dat curs subiectului, pentru că nu aveam suficiente probe. Iată, însă, că l-au prins cu cioara vopsită procurorii timișoreni, care l-au găsit implicat, prin interpuși, într-o afacere cu firma TPSUD Mehedinți a omului de afaceri Dan Bălan, un alt abonat al lucrărilor din minerit în Gorj. Firma unui nepot al lui Dinucă, pe numele său șmecheresc SC TATAION SRL și TPSUD-ul lui Bălan s-au angajat să planteze și să întrețină până în 2016 o suprafață de 73 de hectare cu puieți de stejar, adică 350.000 de bucăți, pentru Primăria Cenad din Timiș, dar aceștia s-au uscat fir cu fir, așa că banii s-au dus pe o pădure care nu există. Zilele trecute, polițiștii antifraudă au descins la sediile firmelor implicate în caz și au trecut la audieri. Cei care vor spune că Dinucă- de la controlul pădurilor- nu trebuie, neapărat, să fie implicat în afacerile cu păduri ale rudei sale, trebuie să știe că poate fi o coincidență, dar ce e sigur e faptul că Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Gheorghe Dinucă nu poate justifica o avere de peste 879.000 de lei şi a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova.

Din nou Epure

Despre Gheorghe Doru Epure a curs multă cerneală în presa din România, dar asta la mult timp în urmă după ce eu am documentat (timp de o jumătate de an) și prezentat cazul său în presa națională și locală: ( http://jurnalul.ro/special-jurnalul/parcul-national-defileul-jiului-icirc-n-gorj-muntii-se-fura-cu-acte-145883.html ; http://www.verticalonline.ro/hotii-de-munti ) Mă bucur că, ulterior și ceilalți colegi de presă au preluat subiectul, dar cel mai mult mă bucur că, în sfârșit, organele statului încearcă să ia măsuri cu acest personaj. Acesta, prin interpuși (ruda sa Manasia Cosmin) și prieteni de afaceri (de exemplu Liviu Pătrașcu) a reușit să câștige Muntele Dumitra din Defileul Jiului, în timp ce era șef de ocol la Bumbești Jiu, fără să fi avut vreun drept, doar prin cumpărarea de drepturi litigioase de la moștenitorii foștilor proprietari. Nici puținii bani pe care i-a consumat în această megaafacere nu i-a scos din buzunar Doru Epure, ci i-a făcut prin afaceri cu iz de abuz în serviciu, pentru că a cumpărat pe mai nimic terenuri pe care tot el le-a retrocedat oamenilor ca șef de ocol. Coincidență, probabil, acestea se aflau exact acolo unde aveau nevoie să cumpere două firme de exploatare piatră de carieră și Hidroelectrica, toți cei trei clienți plătind sume uriașe. Ca să concluzionez, la final, Epure prin prieteni și interpuși a luat Muntele Dumitra, după care a cerut să-l schimbe pe cele mai frumoase păduri din Tismana, Bumbești Jiu și Crasna, toate aflate la vârsta exploatabilității, adică puteau fi tăiate în ras. Cum spuneam, mă bucur că autoritățile statului au început urmărirea penală împotriva tuturor celor implicați în caz și sper ca pădurile cu pricina și oamenii care au avut de suferit din cauza acestor indivizi să fie răzbunate/răzbunați.

Comments are closed.