Ziua Mondială a Cancerului Pancreatic

Loading

poarta-sarutuluiZiua Mondială a Cancerului Pancreatic este marcată anul acesta pentru prima dată la nivel internațional în data de 13 noiembrie.
Principalele organizații de pacienți din lume marchează această zi prin diferite acțiuni de conștientizare a opiniei publice, dar și a oamenilor politici pentru creșterea eforturilor în ce privește diagnosticarea precoce a cancerului pancreatic și a investițiilor în cercetare în acest domeniu.
O acțiune comună la nivel mondial este cea de iluminare a unor clădiri celebre de pe întreg mapamondul în violet, culoarea asociată cancerului pancreatic. Printre aceste obiective se află Clădirea Parlamentului European, Primăria din Londra, Gloucester Cathedral, Trafalgar Square, Caerphilly Castle -Wales, Cascada Niagara, Calgary Tower, Calgary Olympic Plaza, Toronto City Hall.
România s-a alăturat eforturilor internaționale prin organizarea unei manifestări unice la nivel național, sub patronajul European Cancer Patient Coalition. Aceasta va avea loc în orașul marelui sculptor Constantin Brâncuși, ale cărui opere de artă sunt bine cunoscute la nivel internațional.