Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Gorj, anunță cu durerea trecerea în neființă a celui care a fost PROFESORUL DE ISTORIE: FILIMON VĂDUVA.
O veste tristă a îndurerat, vineri, 7 noiembrie 2014, învățământul gorjean. Ajuns la vârsta senectuții, profesorul Filimon Văduva s-a stins neașteptat dintre noi. Toți cei care l-au cunoscut își exprimă regretele și condoleanțele pentru cel care și-a dedicat întreaga viață studierii trecutului și istoriei.Profesor de istorie, pensionar, Filimon Văduva, om de mare valoare morală, o personalitate respectabilă, un profesionist al disciplinei pe care a predat-o și a iubit-o atâția ani, a știut să lumineze generații întregi de elevi și să îndrume atâtea cadre didactice, la început de drum.
Profesorul Filimon Văduva a fost un iubitor al muzei Clio, pe care a păstrat-o în suflet până la sfârșitul vieții. A scris despre istorie articole, studii și cărți. Chiar și după pensionare a fost alături de profesorii de istorie la numeroase activități științifice sau omagiale. În ultimii ani a fost nelipsit la Simpozionul Județean de Istorie „Gorjul – vatră de istorie românească”, organizat de Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Gorj, susținând comunicări apreciate de toți cei prezenți. Ultima sa comunicare susținută pe 28 mai 2014, s-a intitulat „Campania Regimentului 18 Gorj în luptele pentru apărarea României Mari”, fiind prezent alături de profesorii de istorie din Gorj și prof. dr. Doru Dumitrescu, Inspector general de specialitate în cadrul Ministerului Educației Naționale. Intervenția profesorului Filimon Văduva a fost unanim apreciată și de această dată.
A fost profesorul Filimon Văduva, un dascăl în toată puterea cuvântului, ajuns la vârsta senectuții, respectat și apreciat de toți cei care l-au cunoscut. A iubit istoria, a scris și a vorbit despre istorie generațiilor întregi de elevi care i s-au perindat în întreaga carieră didactică, sădind în sufletul multora pasiunea pentru cunoașterea trecutului.Nu-l vom uita niciodată și va rămâne veșnic în sufletele noastre, blând și bun așa cum a fost toată viața.
† Dumnezeu să-l ierte!
Conducerea Filialei Gorj a Societății de Științe Istorice din România