Votează! Un proiect care încurajează tinerii să participe activ la viața comunității

Loading

În perioada 1 octombrie 2021- 1 aprilie 2023, Asociația Tineilor Olteni Solidari din Săcelu – Gorj, în parteneriat cu Fundația Business Innovations for Career Development din Archar, județul Vidin, Bulgaria, implementează proiectul Votează!, finanțat de Uniunea Europeană prin programul ERASMUS +, Acțiunea Cheie 1 – „Proiecte de mobilitate în domeniul Tineret”, program gestionat în România de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).

Proiectul și-a propus creșterea gradului de participare a tinerilor din mediul rural la buna guvernare din comunitatile lor, prin înțelegerea și aplicarea mecanismelor democratice (participarea la procesul electoral, promovarea transparenței decizionale, implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziei).

Proiectul se adresează tinerilor din comunități rurale, unde mentalitatea patriarhala limitează dreptul la o alegere informată și independență a tinerilor, în toate aspectele vieții.

Tinerii trebuie să înțeleagă cât de important e să se implice în viața comunității, să se informeze din surse de încredere și că, de fapt, puterea de a face schimbări pozitive le aparține în mare măsură.