Trafic feroviar blocat de o drezină
Două trenuri care trebuiau să tranziteze Defileul Jiului au staţionat mai bine de o oră marţi, 16 mai 2011, din cauza defectării unei drezine care ar fi trebuit să facă intervenţii pe linia ferată, la reţeaua de alimentare cu energie electrică între Lainici şi Meri. Din cauza blocării căii ferate, acceleratul 1824, care mergea de la Cluj la Bucureşti Nord, a trebuit să staţioneze până la remedierea defecţiunii în staţia CFR Lainici. De asemenea, trenul personal 2094, care se deplasa pe direcţia Petroşani-Craiova, a fost oprit la Pietrele Albe. Potrivit comisarului şef Daniel Brotea, Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Târgu Jiu, drezina a fost garată pe o linie secundară, circulaţia trenurilor prin Defileul Jiului a fost reluată aproximativ într-o oră şi jumătate, iar siguranţa feroviară nu a fost pusă în pericol.
Pe aceeaşi temă
Alte articole de Aura Stoenescu
- Muzeu Universitar ”Constantin Brâncuși” la Târgu-Jiu
- Italia, prima întâlnire într- un nou proiect european al Școlii Gimnaziale ”Antonie Mogoș”
- Satul –element de permanență al poporului român
- Proiect Erasmus+ ,,European Healthy Lifestyle’’ la Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș”
- Sute de elevi din Gorj așteptați la un concurs dedicat Centenarului