Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » „Secvențe din viața cotidiană gorjeană în mărturii ale timpului (1954-1958)” (I)

„Secvențe din viața cotidiană gorjeană în mărturii ale timpului (1954-1958)” (I)

Submitted by on 4 June 2015articol citit de 1,087 ori | No Comment

De curând a văzut lumina tiparului o nouă lucrare semnată Dorina și Gheorghe Nichifor, carte intitulată ”Secvențe din viața cotidiană gorjeană în mărturii ale timpului (1954-1958)”. Apariția editorială este cu atât mai interesantă cu cât se referă la o perioadă delicată din istoria națională. Reproducem în cele ce urmează cuvântul înainte al autorului încredințat redacției pentru rubrica de istorie locală.

Lucrarea istoricilor Gheorghe și Dorina Nichifor a apărut în condiții grafice deosebite

Lucrarea istoricilor Gheorghe și Dorina Nichifor a apărut în condiții grafice deosebite

Perioada 1948 – 1953, aflată în centrul atenției volumului precedent, s-a aflat constant sub semnul sovietizării României. Impunerea noului regim a întâmpinat rezistența unei bune părți a populației, proces care a continuat și în anii următori. Mișcarea de rezistență armată, începută în 1945, a fost lichidată abia în 1956 – 1957. Sovietizarea la români reprezenta consecința derulării a două procese politice ce debutaseră încă de la sfârșitul războiului: ocuparea țării de către Armata Roșie în 1944 și înțelegerea dintre anglo-americani și sovietici asupra sferelor de influență din Europa de Sud – Est.

Vremuri tulburi

Dominația militară s-a realizat atât prin prezența Armatei Roșii, cât și prin continuarea preluării modelului sovietic de către sistemul militar și de securitate românesc. Pe această bază au ființat trupele de Securitate și de Miliție, utilizate masiv ca elemente de represiune în anii regimului comunist.
După moartea lui Stalin, în martie 1953, a continuat imixtiunea directă în problemele românești prin impunerea modelului sovietic al organizării de stat, prin supervizarea realizată de „specialiștii sovietici” prezenți la nivelul ministerelor, prin încheierea de tratate internaționale în conformitate cu interesele sovietice, prin dictarea sistemului de alianțe etc.
Din punct de vedere economic a continuat, până în 1956, exploatarea sistematică a resurselor țării noastre prin intermediul societăților mixte, sovromurile. Acestea cumulau cele mai rentabile întreprinderi românești, fiind administrate sub directa supraveghere a consilierilor bolșevici și a reprezentanților guvernului sovietic la București. Conducerea lor era sovietică, directorii generali și majoritatea funcțiilor-cheie, de asemenea, numai președintele Consiliului de Administrație era român. La Gorj, Sovrom Petrol a fost, de departe cea mai puternică întreprindere din zonă.
Deținând controlul asupra relațiilor internaționale ale țării noastre, U. R. S. S. a urmărit să obstrucționeze orice alte încercări ale României de a încheia tranzacții economice cu alte state, putând exploata în voie resursele noastre, atitudine care a influențat masiv și realitățile economice ale Gorjului.
În ce privește agricultura, după o perioadă de oarecare stagnare (1953 – 1956), a continuat procesul colectivizării, ce nu trebuie văzut doar ca pe un simplu transplant al „experienței” sovietice, ci pur și simplu ca pe o tragică execuție a profilului moral al țăranului tradițional, prin distrugerea satului românesc, atât de omogen și respectat de-a lungul timpului pentru valorile sale. Regiunea Constanța a fost declarată prima zonă colectivizată în întregime, în noiembrie 1957, aparatul propagandistic exploatând această reușită pentru alimentarea ambițiilor locale din alte părți ale țării. De precizat că în etapa finală, represiunea a avut accente de violență incredibile. În decembrie 1957, generalul-locotenent Nicolae Ceaușescu a condus unitățile militare trimise să oprească o revoltă țărănească din Vrancea, înregistrându-se un mare număr de victime.
La Gorj, numărul de gospodării agricole colective sau de stat este relativ scăzut, dar constatăm eforturi de-a dreptul disperate de a constitui întovărășiri agricole, chiar dacă numărul membrilor acestora este redus. Datorită reliefului specific asemenea forme de colectivizare se vor experimenta în pomicultură, viticultură sau creșterea ovinelor, dar și în cultivarea cerealelor, acolo unde era posibil.
După modelul Moscovei va continua activitatea unei armate de propagandiști, repartizată în toate domeniile de activitate ale societății. Ei urmăreau, așa cum se va demonstra și în textul propriu-zis al cărții, să-i „lămurească” și să-i dinamizeze pe cetățeni. Presa comunistă avea ca obiect nu neapărat prezentarea de știri, cât determinarea opiniei publice să adere la programul și ideile partidului. Este ușor de văzut că publicațiile au cu totul altă înfățișare, comparativ cu presa vechiului regim, abundând în texte politice și articole despre superioritatea economiei socialiste și a succeselor ei. Pe mari coloane, se disting ambițiile mari ale autorităților comuniste și sloganurile campaniilor de presă.
Obiectivul politic principal al P. M. R. a fost continuarea distrugerii societății civile, proces conceput și aplicat consecvent în anii precedenți, printr-un sistem de legi ce văduvea cetățenii de orice sentiment de protecție. În felul acesta, „justiția revoluționară” potolea setea de răzbunare a comuniștilor împotriva fostelor partide istorice, culpabilizate de multe ori în chip aberant.
Pe acest fond, sunt ușor de înțeles strădaniile regimului de a continua subordonarea culturii și vieții intelectuale. Marxism-leninismul era singura ideologie acceptată, urmărindu-se crearea unui nou tip uman, pe deplin controlabil de partid. Pentru a putea duce la finalizare acțiunea de dezagregare a societății civile nu s-a ezitat continuarea campaniilor de denunțări, procese populare, arestări secrete, execuții și epurări. Au apărut, inclusiv la Gorj, o mulțime de complicități, indivizi fără scrupule, cu idealuri de conjunctură, servili și zeloși, în același timp, care au făcut mult rău unor familii sau persoane absolut onorabile până atunci.
Modelul uman în noul tip de societate a fost realizarea unui individ depersonalizat, dispus să „informeze” despre activitatea celor din jur, uneori chiar rude sau prieteni. Prin urmare, trădarea în interesul partidului devenea o virtute, în timp ce refuzul sau abținerea de a coopera cu Miliția sau Securitatea deveneau automat crime politice. Frica, mai întâi cultivată și apoi întreținută de poliția politică, a avut aceleași rezultate ca ale nazismului german. Arestările, la ore din cele mai neobișnuite, uneori fără motive credibile, aveau un efect devastator nu numai asupra victimelor și familiilor, ci și a altora din jur, cunoscuți sau nu. După eliberare, cei mai mulți dintre foștii deținuți politici refuzau din reflex să mărturisească despre regimul de anchetă sau detenție. De acest impediment ne-am lovit și în documentarea noastră, cei mai mulți dintre protagoniștii, ce mai trăiau după 1990, preferând să evite subiecte ce țineau de acei ani.
Liderul comuniștilor români, Gh. Gheorghiu-Dej, un stalinist convins și dur, nu părea a fi suficient de receptiv la „reformele” lui Nikita Hrușciov, venit la putere după moartea lui Stalin, și procesului de destalinizare declanșat de acesta. El s-a opus proiectelor economice controversate ala C.A.E.R.-ului, sintetizate în celebrul „plan Valev”, prin care țara noastră ar fi fost transformată, prin profilare agricolă, în bază de aprovizionare a blocului sovietic, inițiind un program național energic de dezvoltare a industriei grele. În plus, a început să închidă lagărele cu deținuți politici, a crescut salariile muncitorilor sau a desființat sistemul rațiilor alimentare. Pe plan extern se vor strânge legăturile cu regimul de la Beijing, Republica Populară Chineză fiind promotoare a principiului autodeterminării naționale. Toate acestea se vor petrece însă după 1958, considerat de către istorici moment de referință, prin părăsirea teritoriului României de către Armata Roșie.

Comments are closed.