Schimbare de gardă la PSD


În politica gorjeană par să se aleagă apele, mai exact PSD Gorj este la ora când se pregătește să schimbe garda de conducere. De fapt, vorbim de o echipă câștigătoare care, cu excepția ultimelor alegeri municipale, a avut performanțe notabile pe plan electoral. În privința realizărilor este cu siguranță de discutat ce performanțe administrative au stat în spatele succeselor electorale dar, comparând cu mandatele Petre Nanu sau Marcel Romanescu la Primăria Târgu-Jiu sau Ștefan Popescu-Bejat la Consiliul Județean, acestea dau cu plus. Cei care ne compară cu județele din vestul țării sau din Ardeal par să uite că suntem destul de departe de graniță iar accesul se face destul de dificil.
Florin Cârciumaru este la finalul unei cariere politice la nivel înalt de circa două decenii, perioadă în care a câștigat 5 mandate de primar de Târgu-Jiu și unul de senator. Cum Ion Călinoiu este deja istorie, revenit sau nu în PSD acesta nu va mai putea influența lucrurile în mod decisiv, tinerii din partid par să aibă calea deschisă spre preluarea conducerii filialei și, teoretic, spre conducerea județului. Cosmin Popescu, Adrian Tudor, Ciprian Florescu, Claudiu Manta și câțiva primari de aceeași vârstă, emit pretenții întemeiate pentru conducerea PSD Gorj deși unii nu au trecut nici un test electoral important. Mihai Weber, Aurel Popescu, Mihai Prunariu, Gheorghe Nichifor, Cristian Toader Pasti și alții nu și-au spus ultimul cuvânt iar PSD-ul va fi totdeauna o îmbinare între mai multe generații. Dacă  semnalele de la București sunt pentru alegeri interne în 2018, PSD-ul local ar trebui să își tranșeze lupta internă pentru putere și să rămână o organizație coerentă pentru electorat. Să nu uităm că următoarele alegeri, europarlamentare și prezidențiale, vor fi abordate după epoca Dragnea și s-ar putea să dea cu minus pentru acest partid.
Într-o postare pe Facebook, Florin Cârciumaru face apel spre o tranziție lină de putere la nivelul PSD Gorj. Dacă ne amintim cum a fost basculat Nicolae Mischie, de tandemul Florin Cârciumaru-Ion Călinoiu, o asemenea situație se petrece și acum însă cu modificări esențiale. Bunăoară, la vremea respectivă, Florin Cârciumaru își începea cu un scor bun cel de-al doilea mandat de primar, iar funcția de la Consiliul Județean era securizată chiar dacă PSD-ul era partid de opoziție la nivel național. Acum lucrurile stau mult diferit, Primăria Târgu-Jiu trebuie recâștigată, la Consiliul Județean au fost alegeri colective și nu știm dacă un mandat bun al președintelui va fi suficient pentru recâștigarea funcției iar pe deputatul Mihai Weber nu scrie decât ”garantat Liviu Dragnea”. Așa că schimbarea de conducere a PSD Gorj în acest an este o evadare în necunoscut!