De Sânziene, se deschide cerul!

 194 total views

Soarele se ridică spre vârf de boltă. E vremea solstiţiului de vară. Trecem din nou prin ritualurile ancestrale ale lumii perene, când codrul se împlineşte iarăși prin cântec şi înfrunzire, când lăstarul capătă trup lemnos şi cucul umple de răsunet văile. Ard cireşele sus, în creștet de crengi, se moșesc acolo cele mai dulci fructe, fără să fie ajunse vreodată de braţele copiilor. Arome de fragi respiră-n fruntea dealului. Au albit de flori pajiştile din colină. Solstiţiul a risipit din orizont norii grei de ploi, vine dogoarea verii peste noi!

Sânziana reia în fiecare vară aceeaşi poveste de mii de ani
Sânziana reia în fiecare vară aceeaşi poveste de mii de ani

Ne ascundem de soare, căutăm umbra. Sânzienele aduc noaptea albă a dragostei şi vrăjilor. Satele se pregătesc să iasă din legende. Pe coline, între Peştişani, Valea Mare, Bâlta, Runcu şi Dobriţa, flori albe şi sfinte înveşmântează pământul. Câtă frumuseţe, ce rai, cât surâs de viață! Oare, pe aici vor trece zânele în noaptea aceea de pomină? Vor cânta, vor dansa? Vor veni feciorii după ele, se vor scălda în roua ierburilor mari? Ritualul este doar un vis? Aflăm că Maria s-a îmbăiat în acea noapte în apa limpede a Bâltişoarei, sub ochi de lună, să-i fie inima bună!

Legenda Sânzianei

Mai ştim că, peste zi, Sânziana a cules buchete de sânziene şi și-a așezat cununiţă de flori peste chipu-i plin soare şi farmec. A zburdat de fericire în adânc de plai, mulţumind zeilor pentru naşterea sfântă şi numele de floare. A cuprins cu braţele-i subţirele şi delicate cât a putut din ochiul zării, dorindu-şi să fie doar o zână bună!
Am admirat zborul ei peste creştet de plai şi-am înţeles câte ceva din taina legendelor. Sânzienele sunt fete frumoase şi bune. Că dăruiesc rod grâului? Aduc binele femeilor măritate, înveselesc casele cu mulţi copii, sporesc miresmele şi cinstesc florile cu leac, înmulţesc păsările cerului şi animalele pământului, ocrotesc lanurile de vijelii, vindecă suferinţele oamenilor. Toate acestea sunt poveşti străvechi, ori sunt speranţe ale omului bun? Până la urmă, sunt ceea ce ne dorim: frumuseţi de taină din lumea alesei sărbători.
Sânzienele sunt zâne, flori, fete frumoase! Drăgaice, cum le numesc sătenii din Dobriţa, pentru că sunt dragi privirii şi sufletului lor, atrăgătoare şi strălucitoare ca soarele. Trăiesc în cete, ascunse văzului, plutesc misterios în văzduh, dansează prin poieni şi pe mal de ape, aduc femeilor prunci frumoşi şi sănătoşi, iar fetelor mari, ursitul. De se întâmplă ca oamenii să se înrăiască, Sânzienele devin nemiloase şi îi pedepsesc după faptele lor. Aduc seceta şi usucă plaiul, răpesc leacul plantelor, sting parfumul florilor, iau înapoi fertilitatea femeilor, puterea bărbaţilor, rodul pământului. Oamenii iubesc Sânzienele. Au mai multă dragoste pentru ele, foarte puţină frică. Le cheamă în ajutor şi le pronunţă cu drag numele, după voinţa şi puterea inimii lor curate: Doamna Zânelor, Minunea Florilor, Regina Rodului, Stăpâna Păsărilor, Doamna Căluşarilor, Mireasă, Împărăteasă, Prinţesă, Sufletul Apelor …
În noaptea de Sânziene, cerul se deschide iarăşi, ştim să-l privim, să-i citim tainele! Oamenii iubesc şi tac. Este o noapte pătrunsă de mistere, în care forţele şi freamătul celor două lumi se interferează. Plantele magice adună acum tot leacul, florile au cel mai puternic miros. Se ştie că feriga nu înfloreşte, dar se spune că în această noapte, ea va înflori şi va face o floare albă, ca o stea strălucitoare. Cine o va găsi, toată viaţa va avea noroc! Va ghici gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse de mii de ani.
În noaptea de Sânziene, înfloresc sânzienele, flori magice. Dacă dormi cu ele sub pernă, îţi arată ursitul. Le prinzi în cosiţe ori le strecori în sân, eşti iubitoare tot anul. De te scalzi în roua lor, eşti o mândreţe de om şi dragă cui vrei tu! Dacă îţi înfăşori mijlocelul cu ele, te feresc de întristări.
De Sânziene, tace cucul!. Tot acum, vara se întoarce spre iarnă. Florile câmpului sunt părăsite treptat de miros şi forţa vindecătoare, iar prin păduri se aprind pentru întâia oară licuricii. Sânziana nu a vrut să arunce coroniţa, la bunici, pe acoperișul casei. Nu a vrut să o arunce pe acoperişul casei, la bunici. A ales să o păstreze aproape, din dragoste şi credinţă!