Robert Bălăeţ din nou cu portarii la Pandurii Târgu Jiu

 68 total views

Robert Bălăeț
Robert Bălăeț

„Vântul schimbării” de la Pandurii Tg-Jiu a ajuns şi la funcţia de director sportiv. Robert Bălăeţ, până mai ieri, cel care ocupa această funcţie, a fost „propus” acum, şi imediat „aprobat” pentru postul de antrenor cu portarii la prima echipă de fotbal a Pandurilor. Anunţul a fost făcut chiar de către „principalul” Marius Baciu, care, se pare că i-a „pregătit” atribuţiuni „dintre cele mai importante” fostului goal-keeper: „Robert Bălăeţ va răspunde de tot cea ce înseamnă portari de la echipa mare în jos. Antrenorul cu portarii este un post foarte important pentru mine, o responsabilitate extraordinar de mare. Doar el va decide portarul care va intra în teren la prima echipă, dar va şi colabora cu un om special numit pentru portarii de la centrul de copii şi juniori. Funcţia pe care o îndeplinea Robert Bălăeţ până acum, adică legătura între club şi echipă va fi preluată de domnul Pompiliu Popete, care va avea titulatura de director sportiv. De asemenea, domnul Popete va fi responsabil şi cu delegările, dar şi cu licenţierea.”