Rânduieli de septembrie

Prin păduri şi vii se-nmulţesc culorile. Verdele se retrage încet în fluviul sevelor şi-n aşternutul frunzelor vânturate pe genunchi de coline. Pe culmi iarba se usucă, e tot mai resemnată sub paşii turmelor aflate în treacăt spre obârşii. Prin poienele udate de izvoare, covorul verde e încă fraged, necosit. S-au brumărit în obraji ciorchinii, sunt cam puţini struguri în cârca viţei. Nici dulce ca anul trecut nu-i bobul pe coarda de vie, puţină-i ofranda pe arac! Zoresc să se aprindă merele în ram. Ca nişte felinare, gutuile iluminează livada. Au început să evadeze nucile. Au spart lacătele celulelor şi zac acum, uscate, sub arborii nobili. Copiii le adună şi se-ntrec să scoată din cămările lor cocoşei şi găinuşe.
Toamna-i aici
Vara pluteşte spre zări adânci. Ploi mărunte udă munţii. Motrul străluceşte în bătaia soarelui. Pe malurile râului, printre arini prăbuşiţi în albie, protejându-şi undiţele, pescarii caută în vaduri şi în sfor de valuri scobarul, cleanul, păstrăvul. Tot mai rar îşi văd firul întins şi peştele agăţat în cârlig. Sunt indignaţi de imaginea dezolantă a peisajului înăbuşit de prezenţa tot mai apăsătoare a deşeurilor ajunse aici din vina unor oameni iresponsabili. Dezamăgirea este tot mai mare, când se constată, zi cu zi, că nu se face nimic pentru salvarea mediului!
Aproape, în lunca de dincolo de prundiş, sătenii se pregătesc de recoltatul porumbului. Aici, sub umbra muntelui, bobul este mic pentru hambare. Pe drumurile dintre mirişti, oamenii trag tot de hamuri, de cai şi căruţe, pentru a-şi isprăvi treburile. Ceva îi ţine în loc. Nu pot să se despartă încă de trecut. Maşinile timpului întârzie să intre în ograda lor, să le schimbe viaţa, să-i îndestuleze şi să-i transforme în fermieri moderni, cu drag pentru lucrul ogorului şi creşterea animalelor. În liziera pădurii de arini, într-un verde nefiresc întreţinut de venele izvoarelor ascunse în brâul malurilor, câţiva cai albi pasc iarba zăvoiului. Aceştia fuseseră răsplătiţi cu libertate de stăpânii care isprăviseră lucrul dintre sloguri, linii de demarcaţie între proprietăţile ţărăneşti care ţin pe loc aspiraţia spre performanţă şi îmbogăţire din mustul gliei. Şi la Padeş, ca în atâtea alte sate ale acestei ţări, lupta cu trecutul şi îndărătnicia gândului ţine la marea distanţă de om fericirea şi binefacerile viitorului.
M-am retras din tabloul cu întâmplări care opresc timpul pe loc. Să admir pădurea de araci pe care fasolea verde şi fragedă de toamnă aşteaptă să fie culeasă, să încarce cu bunătăţi naturale cămara. Şi ardeiul se leagă bine, e roşu şi sănătos, spre poalele tufelor podidite de rod. Aliniaţi soldăţeşte, castraveţii de sămânţă se rumenesc pe tulpinile agăţate de culme. Roşiile au crescut natural, strălucesc acum în buchete şi forme de invidiat pe legăturile tufelor înrodite. Sub privirile lor se desfată covorul de ţelină şi pătrunjel, rândurile de varză şi conopidă. Toate s-au rotunjit sub migala grijii pentru puritate. Au crescut ecologic, spre bucuria celor care le-au lucrat cu pricepere.
Tufănelele au împodobit cu miresme şi culori grădina. Surâsul florilor înveseleşte privirile şi întinereşte trăirile. Ce ţanţoşi sunt trandafirii galbeni pe care i-am plantat în primăvară sub geana ferestrei. Imaginea lor dăruieşte nobleţe şi eleganţă întregului ambient floral din prejma casei.
Cerul albastru coboară peste sat. Spre păduricea din marginea pârâului se-aud glasuri de grauri. Printre ramuri cad frunze galbene. Se culcă în unda râului şi curg la vale legănate de val. Toamna abia începe!