Primarul de Plopșoru cere renașterea mineritului

Loading

Revoltat Primarul Grigorie Petre se răzvrătește împotriva celor ce vor să facă România un consumator de energie

Primarul de Plopșoru, Grigorie Petre, vrea să reînvie mineritul din România, în general și pe cel din comuna sa, în special. Acesta a declarat la conferința PSD Gorj că a cerut atât parlamentarilor, cât și șefilor săi de partid să nu facă pe placul Uniunii Europene, de a transforma țara noastră într-o piață de consum energetic și pe mineri în șomeri, în timp ce multe rezerve de cărbune devin abia acum rentabile în ceea ce privește exploatarea.
Nu este pentru prima dată când Grigorie Petre solicită sprijinul autorităților naționale ca minele de cărbune care s-au închis înainte de epuizarea zăcământului să fie redeschise. Acesta a vorbit deschis pe această temă chiar la întrunirea de la Târgu Jiu care a avut loc nu demult, cu ocazia alegerii conducerii organizației județene, la care a participat și președintele PSD, Liviu Dragnea. Primarul comunei Plopșoru vorbește nu numai în calitate de edil local îngrijorat de viitorul locurilor de muncă în comuna pe care o conduce ci și în calitate de specialist, acesta fiind ingineri minier care a lucrat în minerit înainte să devină primar: „Cei care au proiectat aceste mine, au calculat cheltuielile de la deschiderea unei cariere, iar toate aceste costuri se recuperează din tona de cărbune, ori dacă tu, guvernant, vii și închizi cariera la jumătatea duratei de funcționare, ce se întâmplă cu investițiile realizate până în prezent? Sunt aruncate, pur și simplu. Ce se întâmplă cu redarea în circuitul agricol a terenurilor? Inclusiv aceste costuri trebuie suportate tot din prețul tonei de cărbune. Ce se întâmplă cu zăcămintele rămase în fața fronturilor de lucru, unde au fost achiziționate suprafețe consistente de teren? De exemplu, la Cariera Peșteana Sud avem aproximativ 100 de hectare de teren cumpărat. Cariera a fost închisă – „în conservare” zic domnii – dar în conservare se retrag utilajele, apoi sunt descompletate bucată cu bucată și sunt aruncate la fier vechi. Întrebat dacă nu are și partidul din care face parte o vină, Grigorie Petre a spus că „primul gropar” a fost PD și Berceanu. Acesta recunoaște că și PSD-ul a închis cariere, iar el a luat și atunci poziție, dar acum are promisiuni că se vor lua măsuri pentru redeschiderea carierelor.