
Salvamont Gorj vine cu precizări, după ce, în spațiul public, au apărut informații că un salvamontis ar fi căzut pe munte.
„Nu știu de la cine a apărut informația eronată, dar colegul nostru a căzut de pe cabana personală în Rânca, nu pe munte și era în timpul liber. Are ceva traumatisme, stă în fund, e conștient, dar e în stare de șoc. L-a preluat ambulanța din Novaci și de aici îl va prelua elicopterul SMURD de la Caransebeș. Ținând cont că a căzut de la 3-4 m pe ceva materiale poate are traumatisme interne și trebuie investigat”, a transmis Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.
