La data de 17 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară ( 7 în județul Dolj și 2 în județul Gorj), în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie fără drept a produselor purtătoare de marcă.
„Din cercetări s-a stabilit faptul că un agent economic din municipiul Târgu Jiu ar fi comercializat produse din categoria detergenți, susceptibile a fi contrafăcute.În urma perchezițiilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 831 de sticle cu detergent lichid, în valoare de peste 54.000 de lei. La activități au participat și polițiști din cadrul IPJ Dolj”, transmite Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj.