Poiana-Rovinari, așezarea dispărută din cauza mineritului(XI)

Loading

Continuăm, în acest episod, să vă prezentăm documentele întocmite de Comisiunea de control a averii demnitarilor, în 1941, în urma controlului făcut la moșia din Poiana-Rovinari a lui Gheorghe Tătărescu. ”Actul de expertizare și evaluare a investițiilor făcute între anii 1920-1937 pe proprietatea dlui Gh. Tătărescu, fost prim-ministru din comuna Poiana jud. Gorj” ne lămurește, pe baza informațiilor proprietarului, evoluția în timp a complexului făcut la Poiana după Primul Război Mondial.

Cei trei experți-inginerul Marin I. Berechet, arhitectul Richard Bordenache și judecătorul Ioan Popescu-ne-au lăsat un raport destul de amănunțit a averii lui Gheorghe Tătărescu:

”I. Proprietatea dlui Gh. Tătărescu din comuna Poiana jud. Gorj, constă dintr-un teren a cărui descriere și evaluare se face separat  prin actul de expertizare întocmit de inginer agronom M. Berechet.

II. Pe această proprietate  se află următoarele construcțiuni principale și anexe:

      A/ În curtea conacului

  1. –O vilă de locuit în stil vechiu românesc  denumită ”Cula”

      B/  În grădină

  • –o casă de locuit pentru oaspeți denumită ”Casa Mogoș”
  • – o bisericuță
  • – un mormânt cavou îngropat în pământ
  • –un chioșc ”belvedere”, clopotnița bisericii, două porți de lemn.

C/ În curtea de serviciu

  • –o casă de locuit pentru administrator
  • –o casă de locuit pentru servitori, bucătărie, spălătorie etc.
  • –un grajd de animale cu câteva camere de îngrijitori
  • –un cuptor de pâine
  • –o ghețărie și o poartă de stejar lângă grajd

D/ În curtea acaretelor

  1. –o remiză de mașini cu porumbar(pătul)
  2. –clădirea garajelor cu câteva camere de locuit pentru servitori
  3. -3 cotețe de păsări, un chioșc de lemn

E/ Lângă pădure

  1. –o casă țărănească, denumită ”locuința stuparului”.

Cula Tătărescu  în perioada interbelică

Documentul din 1941, aflat în păstrarea Arhivelor Naționale,  ne oferă o descriere amănunțită a Culei Poenaru sau Tătărescu la nivelul perioadei interbelice. Comisia de control concluziona că vila de locuit ”este o veche casă boerească, care în urma recentelor renovări și transformări nu a mai păstrat decât o parte din zidăriile masive ridicate pe la jumătatea secolului al XVIII-lea”.

Investigațiile Comisiei stabiliseră că în 1919 Gheorghe Tătărescu găsise o anumită situație în privința Culei: ”ultimul cat al caselor-adică ”cula” propriu zisă –nu mai exista, deoarece fusese dărâmată de fostul proprietar, din cauza degradării  în care ajunsese. În locul acesteia se construise între timp un acoperiș, casa rămânând astfel numai cu parter și un singur cat și numai cu denumirea veche de culă.”

Clădirea cumpărată de Gheorghe Tătărescu avea și alte probleme. Bunăoară, ”și acest rest de constructie fiind deteriorat avea nevoie de reparații, astfel încât chiar din primii ani (1920-1921) după cumpărarea proprietății au fost necesare unele lucrări de consolidare, la care mai târziu(1923) s-au adăugat transformări radicale și refaceri importante, ba chiar și unele adăugiri în plan, care au mărit suprafața clădită, precum și unele lucrări de instalație sanitară.”

Lucrările au continuat la proprietatea de la Poiana. ”…transformată și renovată, iar mai târziu(1933-1935) înzestrată cu instalație completă de lumină electrică, bae la etaj , etc. această clădire a devenit o confortabilă vilă de țară, înfrumusețată cu mult gust prin piese de mobilier românesc și de stil bine alese, care dau cu deosebire interiorului un aspect foarte plăcut.

Cât privește construcția propriu-zisă-cu excepția parchetului cu care s-au pardosit camerile principale dela etaj(anul 1933) și a tâmplăriei de stejar cu care a fost înzestrată(1923) toată casa, ea nu poate fi socotită drept o clădire luxoasă, prin natura lucrărilor executate, în care nu s-au întrebuințat materiale de preț. ”

Planul Culei Tătărescu

Iată cum era descrisă Casa Tătărescu de la Poiana: ”PARTERUL are o formă generală pătrată în plan, cu laturile de circa 13,10 x13,10 ml, la care se adaogă un mic corp secundar de 2,10×3,60 mp, suprafața totală clădită la acest nivel fiind așadar de circa 171,65+7,85=179,50 mp.

ETAJUL are o suprafață cu aproximativ 8,00 mp. mai redusă(171,50 mp.) din cauza unei mici porțiuni de plan (cerdacul posterior  de 1,60x 4,95 m) care nu este clădită decât la parter.

Neavând subsol, clădirea este așezată cu parterul direct la nivelul terenului, față de care este ridicat numai cu o singură treaptă. Parterul are circa 2,50 m. înălțime interioară, iar etajul 2,80 m. Acoperișul înalt cuprinde un pod general nelocuit deasupra întregei construcțiuni și este învelit cu  șiță. Construcția acoperișului a fost refăcută probabil prin anul 1923 când au avut loc cele mai importante lucrări de refacere ale casei.

Cea mai mare parte din zidurile exterioare au fost menținute în forma lor anterioară, cu mici modificări rezultate din schimbarea dimensiunei a unor uși și ferestre cu ocazia refacerii tâmplăriei(1923)  cum este cazul spre exemplu cu ferestrele din fațada spre grădină corespunzătoare zidului exterior al sufrageriei.

Partea din clădire care cuprindea porticul dela intrare și loggea dela etaj, inclusiv încăperea de bae dela parter, a fost radical modificată în anul 1923, astfel încât această porțiune poate fi socotită ca rezidită din nou (cu materialul vechiu existent).”

Raportul consemna și elementele de construcție adăugate – cerdacul de lemn de la parter din fațada posterioară și scara de serviciu exterioară –dar și schițele acelor adăugiri și planurile întregii clădiri. Se făcea un total al cheltuielilor, reparații plus mobilier, la momentul efectuării acestora, puțin relevant pentru cititorul contemporan. Tot mobilierul era estimat la 133 500 lei, o cifră modestă și pentru vremurile acelea.

Părțile componente ale clădirii

În documentul menționat găsim și părțile componente ale clădirii numerotate: 17 inventariate la Parter și 11 la Etaj. Printre componentele inventariate la Parter găsim: un portic în 5 arcade de zidărie; un mic vestiar sub scară; sală de intrare(vestibul); sală de primire; coridor-degajament; mică încăpere debara; sufragerie formată din trei încăperi consecutive și comunicante prin arcade; cameră de rezervă; mic birou bibliotecă; cerdac cu stâlpi, parapet și construire de acoperiș de lemn cu învelitoare de șiță; coridor de serviciu; baie de servitori cu instalație simplă sanitară , cadă cu sobă, Wc, chivetă etc.; cămară și oficiu. Pardoseala era în general dușumea de lemn sau plăci de mozaic.

La Etaj erau inventariate 11 elemente: sală centrală; cameră  secundară, două camere de dormit, două camere de odihnă, salonaș, loggea(cerdac)  cu 5 arcade trilobate pe coloane de zid; cameră de bae; săliță de intrare; scară exterioară de lemn de brad acoperită cu  streașină largă. Evaluatorii subliniau: ”Construcția este înzestrată cu instalație de apă și canal la băile dela parter și etaj și cu instalație de lumină electrică în toate camerile”. (Va urma).

Bibliografie:

  1. Mihai Pasere, Monografia Rovinarilor, 30 de ani de la înființarea orașului Rovinari (1981-2011), Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Tg-Jiu, 2011, (ediția I)
  2.  „Verificarea averilor foștilor demnitari ai Statului român”, Revista economică, nr. 40-41, 12 octombrie 1940, p. 246