Poiana-Rovinari, așezarea dispărută din cauza mineritului(I)

 1,186 total views

Prima atestare documentară a localității Poiana din zona Rovinari o găsim în 1579  dar localitatea este  mult mai veche, după cum au arătat-o descoperirile arheologice. Vorbim pentru zona respectivă de mărturii  arheologice încă din antichitate. Notorietatea localității  se datorează lui  Gheorghe şi Aretiei Tătărescu, familie ce a  cumpărat pământul şi Cula Poenaru de la familiile Carabatescu şi Dincă Schileru şi s-a instalat la Poiana Rovinari. Din păcate, renumele  localității nu a fost suficient pentru salvarea acesteia iar așezarea a dispărut  ca urmare a lucrărilor de exploatare a cărbunelui. Interesant că primele demersuri pentru exploatarea industrială a cărbunelui s-a făcut tocmai în această zonă( Cariera Balta Unchiașului).

Zeci de așezări din Gorj au dispărut sau au fost afectate semnificativ de lucrările miniere desfășurate în zonă în ultimele șapte decenii. Autoritățile, cele economice și cele culturale, au încercat să minimalizeze importanța acestor așezări-adică nu pierdem nimic prin dispariția lor-dar lucrurile nu au stat deloc așa. Mii de oameni au fost siliți să plece din calea excavatoarelor și chiar dacă, material poate a fost mai bine, mulți dintre ei s-au stins cu dorul nestins al meleagurilor natale. Poate că a venit timpul ca specialiștii să analizeze cât de bine sau cât de rău a făcut mineritul unei zone care ocupă o parte importantă din județul Gorj. Din zonele afectate de minerit au putut fi salvate  obiective de importanță culturală cum ar fi Complexul Arhitectural ”Gheorghe Tătărescu” de la Poiana-Rovinari, mai multe case și biserici  dar încă nu este rezolvată situația Culei Eftimie Nicolaescu, monument istoric  din Runcurelu  înscris în Lista Monumentelor Istorice din România la poziția GJ-II-m-B-09365 și a altor elemente de patrimoniu.

Se poate spune despre teritoriul județului Gorj că a suferit agresiuni antropice majore(intervenții industriale) datorită,  în special, bogățiilor subsolului. Din acest punct de vedere, Gorjul  este județul care a atras  un număr mare de exploatări miniere, de petrol și gaze. Autoritățile recunosc oficial  că  minele şi carierele cu halde de steril, împreună cu sondele de extracţie a petrolului şi gazelor naturale, ocupă o suprafaţă extinsă din suprafaţa judeţului iar peisajul este afectat iremediabil în unele cazuri. Potrivit informațiilor oficiale existente, putem  observa că în total au fost  afectate direct de aceste tipuri de exploatări un număr de 32 de comune și orașe (cca 46% din totalul la nivel de județ). Zona Motru-Rovinari a fost și a rămas   cea mai afectată regiune din punctul de vedere al activităților industriale.

 În Monografia judeţului Gorj publicată în  anul 1980 era semnalată  problema strămutării satelor afectate de extinderile carierelor de lignit, respectiv 60 de sate (din totalul de 380 din judeţ) erau considerate sate cu profil predominant agricol, fără condiţii de dezvoltare, fiind afectate de lucrările miniere. La vremea respectivă,  aceste sate aveau o populaţie de 16.120 locuitori, adică 7% din populaţia satelor judeţului. Această situaţie statistică şi fizică s-a schimbat în timp, unele așezări au scăpat ”tăvălugului” industrializării,  dar problemele ridicate de exploatările miniere au rămas aceleaşi.

Industria minieră  are un  impact negativ asupra mediului şi a peisajului, prin pericolul de explozie, pericolul de surpare a terenului, prin modificarea sistemului apelor freatice, prin depozitarea pe suprafaţa terenului a minereului şi sterilului, prin activarea extensivă a transporturilor şi prin activităţile de încărcare/descărcare a minereului. Activităţile de extracţie din cariere sunt traumatizante pentru peisaj, mediu şi pentru viaţa oamenilor, fenomene investigate de noi într-o lucrare de profil publicată în anul 2019. 

Poiana, blestemul pământului

Începuturile mineritului în zona Rovinari datează de peste un secol dar această îndeletnicire  a devenit politică de stat abia după 1950. Primele săpături făcute manual nu au fost prea încurajatoare până la un anumit moment…Îi datorăm regretatului Emil Huidu, autorul unor monografii ample despre mineritul gorjean, menționarea momentului când Poiana a devenit foarte interesantă pentru minerit. Astfel, în zona Poiana, la câteva zeci de metri de albia veche a Jiului, a existat o excavație care a arătat cărbune în strat gros și foarte aproape de suprafață.  Acolo s-a născut în 1955 Cariera Balta Unchiașului , denumirea venind  de la numele unei păduri din zona satului Poiana  în interiorul căreia se afla o baltă naturală cu această denumire. Ulterior, toată zona  a fost distrusă de minerit.

Tot în 1955, sediul mineritului din Rovinari se va muta la Conacul Tătărescu de la Poiana, trecut de câțiva ani în proprietatea statului și administrat de Uzina Sadu. Tot în zona satului Poiana avea să se amenajeze  cea mai importantă colonie muncitorească. Colonia Poiana a avut circa 19 hectare, terenuri ocupate în baza decretelor 187/1956 și 79/1957. A fost vorba de un veritabil oraș care a supraviețuit câteva decenii și care cuprindea pe lângă clădirile Complexului Tătărescu și alte construcții industriale, 7 cămine de nefamiliști și o cantină, 90 de apartamente și alte 14 gospodării particulare.

Este și mai interesant faptul că la Poiana au fost asigurate condiții absolut decente de trai pentru mineri și familiile lor, inclusiv canalizare,  dar nu s-a pus nici un moment problema ca zona să asigure nucleul viitorului oraș mineresc.  Deoarece  așezarea se afla pe o zonă bogată în minereu și doar asta a contat, Poiana a fost strămutată practic în două etape între 1981-2000.  Poiana și Vârț și o parte nesemnificativă din vechiul sat Rovinari  au fost baza pe care a apărut orașul Rovinari în 1981,  într-o zonă din satul Roșia Jiu. Potrivit istoricului Gheorghe Gorun, care a trăit direct ”prefacerile socialismului” în zona amintită, Acesta susține cu argumente convingătoare  că Ceea ce numim acum orașul Rovinari nu are nimic comun cu Rovinariul din 1599 și nici cu Poiana din 1579. Cei care își spun acum rovinăreni nu se revendică de la aceste străvechi habitaturi. Habitatul rovinărean actual s-a dezvoltat într-un alt spațiu geografic și într-un alt habitat străvechi. Este vorba de localitatea Roșia-Jiu, atestată documentar în anul 1604. Alte surse amintesc pentru Roșia-Jiu anul 1465. Această așezare rurală (alcătuită din satele Roșia-Jiu, Rogojel și Timișeni) era situată peste râul Jiu de vechiul (și dispărutul) Rovinari. Jiul era hotarul dintre Rovinari și Roșia-Jiu. Când ne referim la hotar avem în vedere atât vatra satelor respective, cât și pământurile (terenurile) care asigurau viețuirea oamenilor care populau așezările respective. Între vetrele satelor rovinărenilor și vetrele satelor roșienilor se găseau ogoarele acestora, ogoare despărțite de bătrânul Rhabon (Jiu), în luncile căruia se desfășurau cele mai mănoase terenuri agricole.”(Gheorghe Gorun).

Statul comunist a renunțat la investiții masive, cu caracter social, făcute la Poiana și a mutat totul la Roșia Jiu  unde condițiile de trai erau groaznice, după cum își amintesc  contemporanii.  Mihail Pasere, invocat de noi  și cu alte ocazii, își amintea despre Colonia Poiana: ”Un complex comercial, un club cu sală de spectacole de 200 de locuri, o cantină cu 500 locuri, un dispensar medical cu staţionar de 70 paturi, o farmacie, clădirea liceului industrial, a şcolii generale, renovarea Culei Tătărescu, a Cabanei Mogoş, a Bisericii şi parcului – flancate de o sală de sport cu accent pe jocul de popice şi multe alte utilităţi. Toate acestea îi uimiseră pe localnici ca şi pe cei aflaţi în treacăt.

La muncă şi la acele stabilimente se venea de 5 ori pe zi cu trenul dinspre Târgu Jiu. Tot atunci se pusese în exploatare drumul betonat dintre Târgu Jiu şi Craiova legând Colonia Rovinari şi localităţile din jur către care se reamenajaseră toate şoselele prin pietruire, refacerea podurilor şi podeţelor de peste ape.”(Mihail Pasere, Monografia Rovinarilor)

Prima carieră din mineritul gorjean

Cariera ”Balta Unchiașului” a dominat cu activitatea sa până în 1966. Specialiștii din minerit susțin că  exploatarea a avut și un rol didactic deoarece aici s-au experimentat mai multe tipuri de utilaje de excavare, transport și haldare. Începând cu anul 1956 au fost aduse la Poiana diverse utilaje de la Canalul Dunăre-Marea Neagră: 14 excavatoare cu cupă, 16 tractoare Kirov, 9 screpere cu cupa de 6 mc, 2 dragline pasitoare ES cu cupă de 3 mc, 2 elinde Markwart, 3 gredere, 5 cilindri compactori, 2 sondeze, 20 electropompe,  15 grupuri electrogene TN, 65 grupuri electrogene ”23 August”, 25 betoniere, 10 vibratoare 3 benzi RTV, 100 de camioane basculante de diferite tipuri și 20 dampere.

Mihail Pasere sublinia că:  ”Aşa a fost cu putinţă ca, în primul său an plin de activitate (1957), cariera Balta Uncheaşului să excaveze prin sistem clasic, în descopertă, 272 de mii metri cubi, cu creşteri de la an la an, până la 893 de mii metri cubi şi să extragă, tot în acel prim an, 216 mii tone cărbune, ajungând la o creştere maximă de 495 mii tone în anul 1964, preluate printr-un nou siloz din beton, cu o capacitate dublă faţă de primul şi expediate în ritmul a 14 mii de tone pe zi către termocentralele Doiceşti, Câmpulung şi Craiova. Capacitatea aceea a funcţionat între  anii 1957 – 1966 şi a produs 3,1 milioane tone cărbune.”

După 1966, anul epuizării resurselor, groapa rămasă a fost folosită partial ca haldă exterioară a carierei Cicani, pentru faza de deschidere, și ca haldă de cenușă pentru termocentrala Rogojelu. Mai reținem, halda de cenușă a constituit un câmp experimental unde s-au încercat culture de pomi, viță de vie, cereal și legume. Aceste încercări au stat la baza, mult mai târziu, a cultivării haldelor de steril.(Va urma).

Bibliografie:

  1. xxx,  Judetul Gorj. Monografie. Colectia Judetele Patriei, Editura Sport Turism, București, 1980
  2. Emil Huidu, Monografia mineritului din Oltenia, vol. 1, Bazinul Rovinari, 1950-2000, Editura Fundației ”Constantin Brâncuși”, Târgu-Jiu, 2000
  3. Mihail Pasere, Monografia Rovinarilor:30 de ani de la înființarea orașului Rovinari(1981-2011), Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Târgu-Jiu, 2011
  4. Gheorghe Gorun, Despre întemeierea orașului Rovinari, în LITUA, 2021, pag. 261-291

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *