Jos piloșii și șpăgarii!!!

Loading

aura-stoenescuUrmăresc cu atenție viața macroeconomică a Gorjului și o compar cu o mică afacere. De ce prima merge așa greu, în timp ce a doua are mai mulți sorți de izbândă? Simplu, pentru că în Complexul Energetic Oltenia, de exemplu, sunt prea mulți cu mapa și prea puțini cu sapa, dacă e să ne amintim de un vechi proverb românesc. Iar unii dintre cei cu mapa nu numai că au ajuns acolo pentru că au avut pile, dar au și salarii incomparabil mai mari decât cei cu sapa și mulți dintre ei sunt paraleli cu activitatea economică în care au intrat. Ori astfel de lucruri nu se întâmplă într-o mică afacere privată, unde patronului nu-i convine să țină pe lângă el purtători de mapă incompetenți și angajați doar ca să aibă de unde-și lua salariu, pentru simplul fapt că fiecare leu dat în plus în afara banilor dați oamenilor care aduc plus valoare în firmă se scade din profitul lui, ba mai rău, poate duce la faliment.
Să continuăm, acum, cu altă categorie de oameni, care ajung pe niște funcții pentru că pur și simplu dau șpagă la angajare. Ba sunt unii care dau șpagă lunar și nu de la ei din buzunar, pentru că nu le-ar conveni, ci din cota de șpagă pe care o primesc, la rândul lor, de regulă de la privați sau persoane fizice, pentru a face, de fapt, ce le este scris în fișa postului.
O ultimă categorie aș mai vrea să punctez, aceea a parlamentarilor care, unii dintre ei, cel puțin, sunt piloso-șpăgari, dacă e să ne luăm după zvonurile care se aud pe la colțuri. Mă refer la aceia care ajung în Parlamentul României pentru că sunt, de exemplu, „fata lu` tata” și/sau au cumpărat voturi, sau, pur și simplu, au primit un loc eligibil pe lista unui partid, din diverse motive, fără să aibă deloc alura unui om capabil să facă o lege bună pentru români. Iată de ce nu merge România în direcția care trebuie.