Şi căpitanul Pandurilor speră ca episodul „Rapid” să fie lecţia de care echipa din Tg-Jiu are nevoie pentru a reveni la viaţă. Mai ales că următoarele etape se anunţă a fi decisive în lupta pentru îndeplinirea obiectivului european. Ousmane Viera aşteaptă o schimbare de atitudine din partea colegilor: „Vin meciuri decisive. Trebuie să batem pe Petrolul, apoi avem meci la CFR şi nu e uşor, iar apoi cu Dinamo. Sunt trei meciuri grele şi trebuie să facem ceva. Adică cât mai multe puncte… Acum trebuie să ne trezim că doar avem culoar foarte bun şi dacă batem următoarele meciuri vom termina pe locul II sau III. Stau şi mă gândesc că dacă băteam la Rapid eram acum foarte aproape de Astra. Deci trebuie să ne revenim, să ne schimbăm atitudinea, ca să nu ne trezim prea târziu.”