Se organizează concursuri de inspectori școlari și directori de școli

Loading

Circa 200 de posturi de conducere din învățământul gorjean vor fi scoase la concurs în această primăvară, după cum a anunțat ministrul Educației. Posturi de inspectori școlari și de directori de școli vor fi supuse concursurilor începând cu luna martie 2015. La acest moment toate aceste funcții, inclusiv cele de inspector școlar general și inspector școlar general adjunct, sunt ocupate prin delegație până la sfârșitul anului școlar.

În perioada următoare, directorii de școli vor fi evaluați
În perioada următoare, directorii de școli vor fi evaluați

După circa șase ani de la organizarea ultimelor concursuri de ocupare a funcțiilor de conducere din învățământ, ministrul Educației-Sorin Câmpeanu-a anunțat că strategia s-a schimbat și acestea se vor relua din martie 2015. Prezentând această situație, ministrul Sorin Câmpeanu a declarat: „Sunt interimari de foarte mult timp, iar stabilitatea în sistem este un lucru mult aşteptat. Intenţionăm chiar pe 9 februarie să lansăm anunţul public de lansare a concursului, mai întâi pentru inspectorii şcolari generali, urmat pe 20 martie, dacă validăm calendarul în acest fel, pentru inspectori generali adjuncţi şi pentru directori casă corp didactic, urmat într-o succesiune firească de concursul pentru ocuparea pe bază de competenţe a posturilor de director de unităţi de învăţământ preuniversitar”. Acesta a mai vorbit despre asigurarea stabilităţii sistemului, argumentând că este necesară pentru implementarea unor planuri manageriale de dezvoltare a şcolilor româneşti. Ministrul a arătat că această implementare depinde de ocuparea posturilor menţionate, întrucât prin intermediul lor este gestionat sistemul de educaţie.

Concursuri din martie în mai

Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director din cadrul unităților de învățământ de pe raza județului Gorj vor fi organizate in primul semestru al acestui an. Directorii de școli au fost înștiințați cu privire la acest aspect in cadrul ultimei ședințe organizate de ISJ Gorj.
In prezent, directorii sunt numiți prin delegație de către inspectorul școlar general al ISJ Gorj. Sindicaliștii din învățământ au cerut de nenumărate ori Ministerului Educației grăbirea procedurilor pentru organizarea concursurilor în rândul directorilor și inspectorilor școlari. În județul Gorj ar urma să participe la concurs aproximativ 200 de inspectori școlari, directori generali și adjuncți. Constantin Huică, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj, spune că astfel de concursuri nu au mai fost organizate de peste șase ani și susține ideea că la acest concurs ar trebui să participe toate cadrele didactice care au avizul profesorilor din școală și fac parte din Corpul Național al Managerilor din Educație.