Stau și mă gândesc la adevărații oameni ai Novaciului. Sigur, Novaciul numără astăzi vreo 6.000 de locuitori. Au trecut peste noi generații și generații de novăceni. Fiecare generație a avut elitele sale, personalități care au marcat existența localității, dar și evoluția ei ulterioară. Fiecare etapă a evoluției localității a avut nevoie de oameni care să se dedice trup și suflet dezvoltării comunității novăcene. Așa au apărut un Ioan Roibu, Dumitru Brezulescu, Paulina Răduțescu, Aneta și Dumitru Comănescu, Dumitru D. Ștefănoiu, Ion D. Giugiulan, Constantin și Ilie Flitan, Aurel Negucioiu, Serghie Leuștean, Gheorghe Cuțuliga și mulți alții care prin ceea ce au făcut pentru comunitatea novăceană au rămas în istoria localității.
Alăturea de ei, au existat și mulți alți oameni care au rămas în anonimat, nu pentru că nu s-ar fi remarcat prin nimic, ci fiindcă, pătrunși de o modestie rară, nu și-au făcut loc cum se spune, cu coatele, așa cum se întâmplă mai ales astăzi. Și sunt destui oameni plini de modestie, dar care au jucat un mare rol în evoluția comunității novăcene.
Astăzi, voi vorbi despre unul dintre cei mai importanți oameni ai Novaciului: prof. univ. dr. Nicolae Vințanu. Există obiceiul de a vorbi despre personalitățile locului după ce acestea nu mai sunt. Nimic mai rău. Oare, nu avem dreptul să ne bucurăm de laude în timp ce suntem în viață? Bineînțeles, dacă am făcut ceva bun pentru comunitate. Avem mulți oameni valoroși, dar câți sunt implicați în problemele comunității?
Prof. univ. dr. N. Vințanu este de o modestie rară. Deși locuiește în București, trăiește în București, vine des la Novaci, localitatea sa natală. Vine la consătenii săi, la prieteni, la rude, vine să aprindă o lumânare la locul de veci al părinților. Descendent al unei familii de oameni simpli, crescut în spiritul cinstei și demnității umane, prof. univ. dr. N. Vințanu este și descendent al primului învățător al Novaciului, Nicolae Vințanu venit din Poiana Sibiului pe la jumătatea secolului al XIX-lea.
Prof. N. Vințanu este un om cu multă știință de carte, unul dintre cei mai ambițioși oameni pe care i-a avut și îi are Novaciul. Pătruns de ambiția de a învăța, de a transmite multor tineri tainele științei de carte, prof. N. Vințanu s-a implicat în permanență nu doar în viața universitară, ci și în problemele majore ale societății contemporane, fapt ce-i va aduce multiple satisfacții, dar și decepții, cauzate de strâmbătățile cu care se confruntă societatea românească.
Astăzi, voi scrie despre sculptorul N. Vințanu. Cine trece spre Rânca, va observa în Plăieț, la ieșirea din Novaci, o grămadă de bolovani. Pentru omul neavizat, grămada aceasta de bolovani poate fi catalogată în diferite feluri. Pentru cei care au un pic de cultură, grămada aceasta de bolovani ne dezvăluie una dintre cele mai mari taine: ARTA. Arta de a transforma bolovanii în obiecte de mare valoare, arta de a face bolovanii să vorbească, să ne readucă în memorie trecutul istoric al pământului strămoșesc, al acestor locuri încărcate de istorie.
Am trecut de multe ori pe lângă casa prof. univ. dr. N. Vințanu, pe lângă bolovanii care impresionează prin formele căpătate. Prof. N. Vințanu dovedește că omul, numai ce nu vrea, nu poate face. I-au trebuit ani de încercări, ani de studiu, ani de eforturi pentru a ajunge aici. Și a izbutit. A izbutit fiindcă este posedat de o ambiție extraordinară, cum rar se poate vedea.
Știu căci cu modestia care-l caracterizează nu-mi va împărtăși ideea de a scrie despre dumnealui în ziarul nostru, al cărui colaborator de prestigiu este. Dar, o spun cu toată tăria: prof. univ. dr. Nicolae Vințanu este una dintre cele mai mari valori ale Novaciului. Un om implicat trup și suflet în problemele Novaciului. Prin tot ce face demonstrează că este o adevărată valoare. Și lucrul acesta se va vedea și mai mult lunile viitoare prin monumentele ce-și vor face apariția în Novaci. Ceea ce face prof. univ. dr. Nicolae Vințanu pentru Novaci, face pentru comunitatea sa, pentru Novaciul său, stăpânit de dorința și ambiția de a face cât mai multe lucruri deosebite pentru micuța noastră urbe.
CONSTANTIN DÂRVĂREANU
