Legea privind decontarea cheltuielilor pentru navetă la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat a intrat în vigoare la 17 iulie 2015.
Hotărârea Guvernului nr. 569/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 536 din 17 iulie 2015.
Potrivit Hotărârii de Guvern, autorităţile administrației publice locale sunt obligate să deconteze cheltuielile cu efectuarea navetei pentru personalul didactic şi auxiliar din învăţământul preuniversitar, din bugetul local şi din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
Cadrele didactice si cele auxiliare care au postul într-o altă localitate decât cea de domiciliu vor beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, atât dacă aleg mijloacele de transport în comun, cât și dacă folosesc maşina personală, în limita distanţei dintre localitatea de domiciliu/reşedinţă profesorului şi localitatea în care se află şcoala la care lucrează.
Pentru cadrele didactice/auxiliare care vor călători cu maşina personală, decontarea se va face la valoarea unui abonament pentru ruta respectivă sau pentru distanțe similare.
În cazul cadrelor didactice/auxiliare care călătoresc cu trenul, acestea vor beneficia la rândul lor de decontarea abonamentelor la valoarea acestora, pentru trenurile de clasa a 2-a.
Sumele vor fi decontate integral,în luna următoare depunerii documentelor justificative: abonamentele emise de operatorii de transport auto/feroviar/naval, utilizate în luna precedentă; bonurile de achiziţie a carburantului, pentru transportul efectuat cu autoturismul/ambarcaţiunea proprietate personală sau deţinut/a legal cu orice titlu; biletele emise de operatorii de transport auto/feroviar/naval utilizate în luna precedentă.
Pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, cadrele didactice/auxiliare trebuie să înainteze unităților de învățământ la care sunt angajați o cerere în acest sens, care va fi analizată de consiliul de administrație al școlii, care va aproba sau va respinge toate solicitările lunare.