Muzeul Județean Gorj, pentru prima dată la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Pe 26 septembrie 2025, între orele 18:00 și 23:00, Sala de sport a Liceului „Mihai Viteazul” din Bumbești-Jiu va găzdui un eveniment foarte atractiv pentru public: Noaptea Cercetătorilor Europeni. Muzeul Județean Gorj participă pentru prima dată la acest eveniment. Sub conceptul „Clubul Minților Deschise”, vizitatorii sunt invitați să descopere știința și cultura într-o atmosferă interactivă și prietenoasă. De altfel, toți cei 8 organizatori locali ai evenimentului au pregătit diverse ateliere.

Știința și cultura, împreună pentru comunitate

Evenimentul aduce pentru prima dată Muzeul Județean Gorj în programul Noaptea Cercetătorilor Europeni. Publicul va putea participa la activități dedicate savantului gorjean Ion Popescu-Voitești, printr-o expoziție de geologie, paleontologie și arheologie, dar și prin ateliere de observare a cristalelor și fosilelor la microscop sau lupă.

Intrarea este liberă, însă organizatorii atrag atenția că locurile sunt limitate. Pentru relații suplimentare, cei interesați pot apela la numărul 0766.314.582 (Aura Stoenescu).

O rețea de parteneri locali

Evenimentul „Noaptea Cercetătorilor Europeni” este rezultatul unui parteneriat public-privat, care reunește instituții și organizații locale dedicate educației, științei, culturii și mediului:

  • Liceul „Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu
  • Asociația Astronomică ARTEMIS
  • Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”
  • Asociația Pro Vertical
  • Asociația Dezvoltare – Evoluție – Parteneriat (D.E.P.)
  • Asociația Mediu Curat – Viață Sănătoasă
  • RNP Romsilva – Administrația Parcului Național Defileul Jiului
  • Asociația de Sprijin și Întrajutorare „Solidaritatea”

Agenda activităților de la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Liceul „Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu – demonstrații din domeniul fizicii (electricitate, mecanică etc.); workshop de biologie și anatomie cu tema „Corpul uman” și studiu microscopic; demonstrații de robotică, comenzi și lucrul cu imprimanta 3D

Prof. Ramona Uscățescu – atelier de chimie: „Detectivi în lumea chimiei”

Liceul „Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu & Liceul Tehnologic Turceni – experimente și jocuri de geografie, inclusiv simulări „Cum erup vulcanii”

Asociația Astronomică ARTEMIS – concurs de observații și identificare a constelațiilor; observații astronomice ghidate

Administrația Parcului Național Defileul Jiului (RNP Romsilva) – activități de educație ecologică despre reciclare selectivă; observații microscopice din științele naturii

Asociația Pro Vertical – workshop STEAM „Pași între știință, artă și cunoaștere”, despre curiozități din fizică: magnetism, electromagnetism și optică

Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” – „Pe urmele marelui savant gorjean Ion Popescu-Voitești”: expoziție de geologie, paleontologie și arheologie; workshop de observare a cristalelor și fosilelor prin microscop/lupă

Cristina Norica Nistorescu, meșter popular – activități tradiționale: împletirea firelor pentru realizarea de țesături artizanale

Până atunci – o invitație la Târgu Jiu

În așteptarea evenimentului de la Bumbești-Jiu, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” îi așteaptă pe vizitatori vineri, 19 septembrie, la sediul central din Târgu Jiu, pentru reluarea Programului de Educație Muzeală. Printre surprize:

  • Premieră: prezentarea inelului de aur de epocă romană descoperit în acest an la Cătunele (Gorj)
  • Ateliere de modelaj bijuterii și pictură pe lut
  • Întâlnire cu descoperitorul inelului, Nelu Vintilescu, în cadrul atelierului „Micii detectoriști”

Detaliile privind orele de desfășurare, locația și biletele pot fi consultate pe afișul evenimentului de mai jos.