Hotărâri consiliu Mătăsari – Gorj, august 2025

ROMÂNIA

JUDEŢUL GORJ

CONSILIUL LOCAL AL

COMUNEI MĂTĂSARI

                                                            HOTĂRÂREA NR. 35

     Privind Rectificarea Bugetului local al comunei Mătăsari,județul Gorj la partea de venituri și cheltuieli pe anul 2025

                                          Primarul comunei MĂTĂSARI, JUDEŢUL GORJ                   

                                                              AVÂND ÎN VEDERE:

  • Referatul de aprobare din partea domnul Gașpăr Gheorghe –Primarul comunei Mătăsari, înregistrat sub nr.5666/21.08.2025;
  • Referatul din partea domnului Istudor Ion, contabil șef, în cadrul Primăriei Mătăsari, înregistrat sub nr.5667/21.08.2025;
  • Prevederile Legii nr.9/2025 privind bugetul de stat pentru anul 2025;
  • Prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Adresa nr.GJG_STZ-9980/20.08.2025 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj
  • Prevederile art.129, alin.(4), lit.a și art.139 alin.(3), lit.(a) din O.U.G. nr.57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulteriore;

 În baza prevederilor art.196 alin.1, lit.a, din Ordonanța de Urgență nr.57/2019, privind Codul Administrativ:                                     

                                                    HOTĂRĂȘTE:

       Art.1 Se aprobă rectificarea bugetului local al comunei Mătăsari pe anul 2025, județul Gorj, la partea de venituri și cheltuieli pe anul 2025, conform anexei nr.1, ce face parte integrantă din prezenta.

      Art.2.Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se va face de către Primarul Comunei Mătăsari, prin compartimentul Contabilitate din cadrul Primăriei Comunei Mătăsari.

         Art.3. Prezenta Hotărâre va fi comunicată:

                 -Instituției Prefectului Județului Gorj;

                 -Primarului Comunei Mătăsari, județul Gorj;

              -Compartimentului Contabilitate, din cadrul Primăriei Comunei Mătăsari     

     Adoptată astăzi 28 August 2025‚ în şedinţa ordinară a Consiliului local Mătăsari, cu votul a 10 consilieri pentru și 3 voturi împotrivă, din totalul de 13 consilieri în funcție.

              Președinte de ședință,                                                Contrasemnează,

                   CONSILIER,                                                  P. SECRETAR-GENERAL,

       STĂNILOIU CONSTANTIN                              CIOBOTEA ELENA-GEORGETA

COMUNA MATASARI

Cod fiscal 4448385

                                                             A N E X A 1

                                La HOTARIREA nr.      Din data de 28 AUGUST 2025

                                               privind rectificarea bugetului local                                                     

VENITURI

 BUGET INIȚIALBUGET RECTIF.INFL. TOTALEINFL. TRIM.IIINFL.. TRIM.IIIINFL. TRIM.IV
CONTURI VENITURI  46.826,62  47.026,62  +200,00   +200.00 
04.02.0111.266,0011.266.0000+90,00-90.00
11.02.022.600,922.600,9200-90.00+90.00
37.02.03-8.235.00-8.217.00-17.300-17.30 
37.02.04+8.235.00+8217.00-17.300-17.30 
39.2A.01017.30+7.300+17.30 
45.02.49.030200.00+200.000+200.00 
       
       
CONTULBUGET INIȚIALBUGET RECTIF.INFL. TOTALEINFL. TRIM.IIINFL.. TRIM.IIIINFL. TRIM.IV
TOTAL CHELTUIELI67.104,6837.304,68+200,00 +200.00 
65.028.146,928.346,92+200,00 +200.00 
65.02.03.0107,92+7,92 +7,92 
57.0207,92+7,92 +7,92 
57.02.0307,92+7,92 +7,92 
65.02.04.028.146,928.339.00+192,08 +192,08 
560200.00  200.00 
56.49.010170.00  170.00 
56.49.02030.00  30.00 
57.02145,92138,00  -7,92 
57.02.037,920  -7,92 

           PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                   CONTRASEMNEAZĂ,

                        CONSILIER                                                    P.SECRETAR GENERAL

             STĂNILOIU CONSTANTIN                             CIOBOTEA ELENA-GEORGETA

                                                                 ROMÂNIA

                                            Comuna Mătăsari, Judeţul Gorj

                                         CONSILIUL LOCAL MĂTĂSARI

                                                   HOTĂRÂREA NR.36

privind aprobarea Studiului de oportunitate,  a Regulamentului şi caietelor de sarcini pentru Serviciul Public

de Alimentare cu Apă şi de Canalizare al comunei Mătăsari, judeţul Gorj

                                  Primarul comunei Mătăsari, domnul Gașpăr Gheorghe

                                                             Având în vedere:

-Referatul de Aprobare prezentat de primarul comunei Mătăsari;

-Raportul întocmit de compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Comunei Mătăsari, judeţul Gorj, asupra proiectului de hotărâre;

            -Prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare cu modificările şi completările ulterioare;

            -Prevederile Ordinului nr. 88/2007pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare;

-Prevederile Ordinului nr. 89/2007pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare;

-Prevederile Ordinului nr.90/2007 pentru aprobarea Contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare;

 -Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;

                   În baza prevederilor art.196 alin.1, lit.a, din Ordonanța de Urgență nr.57/2019, privind Codul Administrativ,

                                           H O T Ă R Ă Ș T E:

Art.1. Se aprobă Studiul de oportunitate privind gestiunea Serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei Mătăsari, judeţul Gorj, conform anexei nr. 1 care face parte integranta din prezenta.

Art.2. Se aprobă Regulamentul Serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei Mătăsari, judeţul Gorj, conform anexei nr. 2 care face parte integranta din prezenta.

                   Art.3. Se aprobă Caietele de sarcini pentru activităţile de înmagazinare, distribuţie apă şi canalizare/epurare apă uzată pentru Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare al comunei  Mătăsari, judeţul Gorj, conform anexelor nr. 3, 4 şi 5 care fac parte integranta din prezenta.

          Art.4. Se aprobă  modelul Contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pentru beneficiarii serviciului din comuna Mătăsari, judeţul Gorj, conform anexei nr. 6 care face parte integrantă din prezenta.

         Art.3. Prezenta Hotărâre va fi comunicată:

                 -Instituției Prefectului Județului Gorj;

                 -Primarului Comunei Mătăsari, județul Gorj;

              -Compartimentului Contabilitate, din cadrul Primăriei Comunei Mătăsari     

     Adoptată astăzi 28 August 2025‚ în şedinţa ordinară a Consiliului local Mătăsari, cu votul a 13 consilieri pentru și 0 voturi împotrivă, din totalul de 13 consilieri în funcție.

              Președinte de ședință,                                                Contrasemnează,

                   CONSILIER,                                                  P. SECRETAR-GENERAL,

       STĂNILOIU CONSTANTIN                              CIOBOTEA ELENA-GEORGETA

                                                                       ANEXA NR.1 LA H.C.L.NR.36/28.08.2025

STUDIU DE OPORTUNITATE

Pentru fundamentarea deciziei privind delegarea gestiunii serviciului de

alimentare cu apa si de canalizare, prin concesiune de servicii, la nivelul comunei Matasari, județul Gorj

CAPITOLUL 1: DATE GENERALE

1.1. Autoritatea delegatară

Consiliul local al comunei Matasari, județul Gorj

1.2 Obiectul studiului de oportunitate

Obiectul prezentului studiu de oportunitate este reprezentat de fundamentarea necesitatii si oportunitatii de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apa de pe raza administrativ teritoriala a comunei Matasari.

1.3 Scopul studiului de oportunitate

Elaborarea Studiului de oportunitate privind delegarea serviciului public de alimentare cu apa are drept scop:

– dimensionarea tehnica si umana a viitorului operator al serviciului de alimentare cu apa;

– dimensionarea parametrilor de performanta si costurile necesare pentru realizarea unui serviciu calitativ;

– identificarea investitiilor necesare din punctul de vedere al serviciului de alimentare cu apa in comuna Matasari;

– stabilirea duratei contractului incluzand perioada de amortizare a investitiilor ce se vor realiza;

1.4 Prezentarea comunei Matasari

  Așezare geografică

            Comuna Mătăsari se află în partea central – estică a judeţului Gorj, fiind compusă din satele Mătăsari – reşedinţă de judeţ, Croici, Runcurel, Brădeţel şi Brădet.

            Comuna se învecinează cu:

comunele Ciuperceni şi Câlnic la nord;

comunele Drăgoteşti şi Slivileşti la sud;

comunele Negomir şi Fărcăşeşti la est;

Municipiul Motru la vest.

Legătura cu reşedinţa de judeţ este asigurată de drumul judeţean DJ 673A şi în continuare de drumul naţional DN 67.

              Clima

Regimul climatic ce caracterizează localitatea se încadrează în sectorul de climă temperat – continentală cu veri călduroase şi ierni moderate, dar cu o repartiţie neuniformă a componentelor climatice datorită varietăţii reliefului şi a orientării culmilor dealurilor.

Temperatura medie anuală este de + 10,2 0C cu temperaturi medii de + 26,1 0C în perioada cea mai călduroasă (luna iulie) cu minime de − 3 0C pentru sezonul rece (luna ianuarie) până la – 31 0C.

Precipitaţiile sunt repartizate neuniform în timp şi la o medie anuală a precipitaţiilor de 585,2 mm/m2, înregistrându-se valori de 80 – 90 mm/m2 în luna iunie (cea mai ploioasă) şi de 30 – 40 mm/m2 în luna februarie (cea mai secetoasă).

Vânturile dominante sunt canalizate pe principalul curs de apă – din nord (Crivăţul), dar şi vest (Austrul) – cu manifestări primăvara şi la sfârşitul verii.

                                                                 Hidrografia

Reţeaua hidrografică a teritoriului comunei Mătăsari este formată din pârâul Jilţ şi de afluenţii acestuia (pâraie) de pe teritoriul comunei. În această situaţie se apreciază o densitate redusă de reţea hidrografică de natură permanentă sau torenţială.

Apele de suprafaţă au un grad redus de poluare şi constituie principala sursă pentru alimentarea cu apă potabilă a populaţiei cu gospodării individuale şi a animalelor.

Pânza freatică are adâncimi variabile între 4 şi 15 m în zona de luncă şi 10 – 15 m în zona de deal, astfel încât în toate satele comunei apa este corespunzătoare calitativ.

1.5 Analiza legislatiei

In prezent furnizarea/prestarea serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare din Romania se desfasoara in conformitate cu prevederile actelor normative prezentate in continuare.

1.5.1 Legislatia de mediu

OUG nr.195/2005 privind protectia mediului cu modificarile si completarile ulterioare;

1.5.2 Legislatia conexa

Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii

Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Legea apelor nr. 107/1996 cu modificarile si completarile ulterioare;

Legea nr. 456/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificarile si completarile ulterioare;

Ordinul nr. 29/N/1993 al MLAPT pentru aprobarea Normativului cadru privind contorizarea apei si a energiei termie la populatie, institutii publice si agenti economici.

H.G. nr 246/2006 pentru aprobarea Strategiei Nationale privind accelerarea dezvoltarii serviciilor comunitare de utilitati publice;

Ordinul Presedintelui ANRSC nr 65/2007 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire, ajustare sau modificarea a preturilor/tarifelor pentru activitatiile specifice serviciului de alimentare cu apa si de canalizare;

Ordinul Presedintelui ANRSC nr.88/2007 pentru aprobarea Regulamentului cadru al serviciului de alimentare cu apa si de canalizare;

Ordinul Presedintelui ANRSC nr.89/2007 pentru aprobarea Caietului de Sarcini – cadrul al serviciului de alimentare cu apa si de canalizare;

1.5.3 Legislatia primara si secundara a serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare

Legislatia primara si secundara a servciilor de alimentare cu apa si de canalizare este urmatoarea:

Legea serviciilor comunitare de utilitati publice nr 51/2006, cu modificarile si completarile ulterioare – asigura cadrul legislativ si institutional unitar in domeniul serviciilor publice din Romania cu privire la obiectivele, competentele , atributiile si instrumentele specifice necesare pentru infiintarea, organizarea, gestinarea, finantarea, exploatarea, monitorizarea si controlul furnizarii/prestarii reglementate a serviciilor comunitare de utilitati publice;

Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006, cu modificarile si  completarile ulterioare – stabileste cadrul juridic unitar privind infiintarea, organizarea, gestionarea, finantarea, exploatarea, monitorizarea si controlul furnizarii/prestarii reglementate a serviciului public de aliementare cu apa si de canalizare al localitatilor.

1.6 Servicii comunitare de utilitati publice

Definitie:

 Serviciile comunitare de utilitati publice sunt definite ca totalitatea actiunilor si activitatilor reglementate prin care se asigura satisfacerea nevoilor de utilitate si interes public general al colectivitatilor locale cu privire la :

– alimentare cu apa;

– canalizare si epurarea apelor uzate;

– colectarea, canalizarea si evacuarea apelor pluviale;

– productia, transportul, distributia si furnizarea de energie termica in sistem centralizat;

– salubrizarea localitatilor;

– iluminat public;

– administrarea domeniului public si privat al unitatilor administrativ – teritoriale, precum si alte asemenea;

– transportul public local;

            Serviciile de utilitati publie fac parte din sfera serviciilor publice de interes general si au urmatoarele particularitati:

– au caracter economico – social;

– raspund unor cerinte si necesitati de interes si utilitate publica;

– au caracter tehnico edilitar;

– au caracter permanent si regim de functionare continuu;

– regimul de functionare poate avea caracteristici de monopol;

– presupun existenta unei infrastructuri tehnico-dilitare adecvate;

– aria de acoperire are dimeniuni locale: comunale, orasenesti, municipale sau judetene;

– sunt infiintate, organizate si coordonate de autoritatile administratiei publice locale;

– sunt organizate pe principii economice si de eficienta;

– pot fi furnizate/prestate de catre operatori care sunt organizati si functioneaza fie in baza reglementarilor de drept public, fie in baza reglementarilor de drept privat;

– sunt furnizate/prestate pe baza principiului “beneficiarul plateste”;

– recuperarea costurilor de exploatare ori de investitie se face prin preturi si tarife reglementate sau taxe speciale;

Prticipantii la realizarea serviciilor comunitare de utilitati publice sunt:

– autoritatile administratiei publice locale;

– utilizatorii serviciilor comunitare de utilitati publice;

– operatorii serviciilor comunitare de utilitati publice;

– ANRSC

            Serviciile comunitare de utilitati publice implica procese industriale care au ca rezultat producerea de deseuri si poluarea mediului cu un impact asupra mediului si la realizarea serviciilor trebuie controlat impactul asupra mediului in vederea protectiei si conservarii acestuia, pentru asigurarea unei dezvoltari durabile. Ca urmare , Legea nr 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice si legislatia secundara pune accent pe necesitatea protectiei mediului inconjurator si obtinerea tuturor autorizatiilor, licentelor si avelor de mediu cerute de lege.

Legea nr.51/2006 este legea fundamentala a serviciilor comunitare de utilitati publice si reglementeaza activitatea in domeniul serviciilor comunitare de utilitati publice.

Legea nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apa si canalizare a localitatilor are ca obiect stabilirea cadrului juridic unitar privind infiintarea, organizarea, gestionarea, exploatarea, finantarea si controlul furnizarii/prestarii reglementate a serviciului de alimentare cu apa si canalizare a localitatilor.

Serviciile de utilitati publice sunt responsabilitatea autoritatilor administratiei publuce locale si se infiinteaa, organizeaza si gestioneaza potrivit hotararilor adoptate de autoritatilor deliberative ale unitatilo administrativ teritoriale., in functie de gradul e urbanizare, de importanta economico- sociala a localitatilor, de marimea si de gradul de dezvoltare a acestora in raport cu infrastructua tehnico- edilitara existenta.

1.7 Serviciul de alimentare cu apa si de canalizare

            Serviciul public de alimentare cu apa si de canalizare, se infiinteaza, se organizeaza si se gestioneaza sub conducerea, cooronarea, controlul si responsabilitatea autoritatilor administratiei publice locale si are drept scop alimentarea cu apa, canalizarea si epurarea apelor uzate pentru toti utilizatorii de pe teritoriul localitatilor.

            Serviciul de alimentare cu apa si de canalizare se furnizeaza/presteaza prin exploatarea unei infrastructuri tehnico-editilitare specifice, denumita sistem public de alimentare cu apa si de canalizare.

            Sistemele publice de alimentare cu apa si de canalizare a apelor uzate, constituie ansambluri tehnologice si functionale integrate care acopera intregul circuit tehnologic, de la captarea din sursa a apei brute pana la evacuarea in emisari a apelor uzate epurate.

Serviciul de alimentare cu apa reprezinta totalitatea activitatilor necesare pentru:

– captarea apei brute, din surse de suprafata sau subterane;

– tratarea apei brute;

– transportul apei potabile si/sau industriale;

– inmagazinarea apei;

– distributia apei potabile si/sau industriale;

            Serviciul de canalizare reprezinta totalitatea actiunilor si activitatiilor necesare pentru:

– colectarea, transportul si evacuarea apelor uzate de la utilizatori la statiile de epurare;

– epurarea apelor uzate si evacuarea apei epurate in emisar;

– colectarea, evacuarea si tratarea adecvata a deseurilor din gurile de scurgere a apelor pluviale si asigurarea functionalitatii acestora;

– evacuarea, tratarea si depozitarea namolurilor si a altor deseuri similare derivate din activitatile prevazute mai sus;

– evacuarea apelor pluviale si de suprafata din intravilanul localitatilor.

            Sistemul public de alimentare cu apa cuprinde ansamblul constructiilor si terenurilor, instalatiile tehnologice, echipamentelor functionale si dotarilor specifice, prin care se realizeaza serviciul public de alimentare cu apa. Sistemele publice de alimentare cu apa cuprind , de regula , urmatoarele componente:

– captari;

– aductiuni;

– statii de tratare;

– statii de pompare cu sau fara hidrofor;

– rezervoare de inmagazinare;

– retele de transport si distributie;

– bransamente, pana la punctul de delimitare.

            Sistem public de canalizare cuprinde ansamblul constructiilor si terenurilor aferente instalatiilor tehnologice, echipamentelor functionale si dotarilor specifice, prin care se realizeaza serviciul public de canalizare.

Sistemele publice de canalizare cuprind, de regula, urmatoarele componente:

– racorduri de canalizare de la punctul de delimitare si preluare;

– retele de canalizare;

– statii de epurare;

– colectoare de evacuare spre emisar;

– guri de varsare in emisar;

Reteaua publica de transport al apei este parte a sistemului public de alimentare cu apa alcatuita din reteaua de conducte cuprinsa intre captare si reteaua de distributie;

            Retea publica de distributie a apei este parte a sistemului public de alimentare cu apa, alcatuita din reteaua de conducte, armaturi si constructii-anexe, care asigura distributia apei la 2 sau la mai multi utilizatori independenti.

            Reteaua publica de canalizare este parte a sistemului public de canalizare, alcatuita din canale colectoare, camine, guri de scurgere si constructii-anexe care asigura preluarea, evacuarea si transportul apelor de canalizare de la 2 sau de la mai multi utilizatori independenti.

Apa potabila distribuita prin sistemele de alimentare cu apa este destinata satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodaresti ale populatiei, ale institutiilor publice, ale operatorilor economici si, dupa caz, pentru combaterea si stingerea incendiilor, in lipsa apei industriale.

            Apa potabila distribuita utilizatorilor trebuie sa indeplineasca, la bransamentele acestora, conditiile de potailitate prevazute in normele tehnice si reglementarile legale in vigoare, precum si parametrii de debit si presiune precizati in acordurile si contractele de furnizare.

Utilizarea apei potabile in alte scopuri decat cele mentionate mai sus este permisa numai in masura in care exista disponibilitati fata de necesarul de apa potabila al localitatilor, stabilit potrivit prescriptiilor tehnice in vigoare.

            Sistemul de canalizare trebuie sa asigure cu precadere, transportul, epurarea si evacuarea intr-un receptor natural al apelor uzate provenite de la utilizatorii serviciului de alimentare cu apa, precum si a apelor pluviale sau de suprafata colectate de pe teritoriul localitatilor.

            Namolurile provenite din statiile de tratare a apei, din sistemele de canalizare si din statiile de epurare a apelor uzate comunale se trateza si se prelucreaza in vederea neutralizarii, deshidratarii, depozitarii controlate sau valorificarii, potrivit reglemantarilor in viguare privind protectia si conservarea mediului, respectiv igiena si sanatatea populatiei.

            Apele uzate evacuate in sistemele de canalizare trebuie sa respecte conditiile precizate prin acordul de preluare in canalizarea publica, respectiv prin contractul de prestare a serviciului, precum si pe cele impuse prin reglementarile tehnice in vigoare, astfel incat prin natura, cantitatea ori calitatea lor sa nu conduca la:

– degradarea constructiilor si instalatiilor componente ale sistemelor de canalizarea;

– diminuarea capacitatii de transport a retelelor si a canalelor colectoare;

– perturbarea functionarii normale a statiei de epurare, prin depasirea debitului si a incarcarii su prin inhibarea proceselor de epurare;

– aparitia unor pericole pentru igiena si sanatatea populatiei sau a personalului de exploatare a sistemului;

– aparitia pericolelor de explozie.

            Evacuarea in receptorii naturali a apelor uzate epurate si depozitarea namolurilor provenite din statiile de epurare se fac numai in conditiile calitative si cantitative precizate in avizele, acordurile si autorizatiile de mediu eliberate de autoritatile competente, potrivit reglementarilor in viguare din domeniul protectiei calitatii apei si a mediului, astfel incat sa se garanteze protectia si conservarea mediului, respectiv igiena si sanatatea populatiei.

            Acest Studiu de oportunitate analizeaza exclusiv activitatile de inmagazinare a apei, distributia apei potabile, colectarea, transportul si evacuarea apelor uzate de la utilizatori la statiile de epurare, epurarea apelor uzate si evacuarea apei epurate in emisar, colectarea , evacuarea si tratarea adecvata a deseurilor din gurile de scurgere a apelor pluviale si asigurarea functionalitatii acestora, evacuarea, tratarea si depozitarea namolurilor si a altor deseuri similare derivate din activitatile prevazute mai sus, evacuarea apelor pluviale si de suprafata din intravilanul localitatilor, din cadrul Serviciilor de alimentare cu apa si canalizare reglementate de ANRSC.

1.7.1 Organizarea si functionarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare

            Serviciul de alimentare cu apa si de canalizare se infiinteaza , se organizeaza si functioneaza pe baza urmatoarelor principii:

– securitatea serviciului;

– tarifarea echitabila;

– rentabilitatea, calitatea si eficienta serviciului;

– transparenta si responsabilitatea publica, incluzind consultarea cu patronatele , sindicatele, utilizatorii si cu asociatiile reprezentative ale acestora;

– continuitatea din punct de vedere cantitativ si calitativ;

– adaptabilitatea la cerintelor utilizatorilor;

– accesibilitatea egeala a utilizatorilor la serviciul public, pe baze contractuale;

– respectarea reglementarilor specifice din domeniul gospodarii apelor, protectiei mediului si sanatatii populatiei.

            Potrivit art. 18 din Legea nr. 241/2006, gestionarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare se organizeaza si se realizeaza in urmatoarele modalitati:

– gestiune directa;

– gestiune delegata;

            Alegerea formei de gestiune a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare se face prin hotarari ale autoritatilor deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale.

In cazul gestiunii directe autoritatile administratiei publice locale isi asuma nemijlocit toate sarcinile si responsabilitatile privind organizarea, conducerea, gestionarea, administrarea, exploatarea si functionarea serviciului.

            In cazul gestiunii delegate, pentru asigurarea furnizarii/prestarii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, autoritatile administratiei publice locale atribuie unui operator toate ori numai o parte dintre competentele si responsabilitatile proprii privind gestionarea propriu-zisa a serviciului, respectiv administrarea si exploatarea sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare aferente acestuia, in baza unui contract de delegare a gestiunii.

            Contractele de delegare a gestiunii serviciului se aproba prin hotarari de atribuire adoptate de autoritatile deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale si se semneaza de autoritatile executive ale acestora.

            Procedurile privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare sunt licitatia publica deschisa si negociere directa.

            Contractul de delegare a gestiunii va fi insotit in mod obligatoriu de urmatoarele anexe:

a) caietul de sarcini privind furnizarea /prestarea serviciului;

b) regulamentul serviciului;

c) inventarul bunurilor mobile si imobile, proprietate publica sau privata a unitatilor administrativ-teritoriale aferente serviciului;

d) procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor prevazute la lit. c).

Contractul de delegare a gestiunii cuprinde in mod obligatoriu clauze referitoare la:

a) denumirea partilor contractante;

b) obiectul contractului;

c)durata contractului;

d) drepturile si obligatiile partilor contractante;

e)programul lucrarilor de investitii pentru modernizari, reabilitari, dezvoltari de capacitati, obiective noi si al lucrarilor de intretinere, reparatii curente, reparatii planificate, renovari, atat fizic, cat si valoric;

f) sarcinile si responsabilitatile partilor cu privire la programele de investitii, la programele de reabilitari, reparatii si renovari, precum si la conditiile de finantare a acestora;

g) indicatorii de performanta privind calitatea si cantitatea serviciului, stabiliti prin caietul de sarcini si regulamentul serviciului si modul de evaluare si cuntificare a acestora, conditii si garantii;

h) tarifele practicate si procedura de stabilir, modificare sau ajustare a acestora;

I) modul de tarifare si incasare a contravalorii serviciilor furnizate/prestate;

j) nivelul redeventei sau al altor obligatii, dupa caz;

k) raspunderea contractuala;

l) forta majora;

m) conditiile de redefinire a clauzelor contractuale;

n) conditiile de restituire sau repartitie, dupa caz, a bunurilor, la incetarea din orice cauza a contractului de delegare a gestiunii, inclusiv a investitiilor realizate;

o) mentinerea echilibrului contractual;

p) conditiile de reziliere a contractului de delegare a gestiunii;

q) administrarea patrimoniului public si privat preluat;

r) structura fortei de munca si protectia sociala a acesteia;

s) alte clauze convenite de parti, dupa caz;

            Durata unui contract de delegare a gestiunii nu poate fi mai mare de 35 de ani, la stabilirea acesteia lunadu-se in calcul durata necesara amortizarii investitiilor in sarcina operatorului. Aceasta durata poate fi prelungita doar o singura data, pentru o perioada care nu poate depasi jumatate din durata initiala, cu conditia ca durata totala sa nu depaseasca 49 de ani.

1.7.2 Operatorii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare

Calitatea de operator al serviciului de salubrizare se dobandeste in conditiile Legii nr. 51/2006.

Operatorii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare pot fi desemnati fie prin hotarare de dare in administratie, in cazul gestiunii directe, fie prin hotarare de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului, in cazul gestiunii delegate.

     Operator – persoana juridica de drept public sau de drept privat inregistrata intr-un stat membru al Uniunii Europene ori in alt stat sau, dupa caz, structura fara personalitate juridica in subordinea autoritatilor administratiei publice locale, care are competenta si capacitatea, recunoscute prin licenta emisa de o autoritate nationala de reglementare competenta ori un organism echivalent dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de a furniza/presta, in conditiile reglementarilor in viguare, un serviciu sau o activitate din sfera serviciilor de utilitati publice si care asigura nemijlocit gestiunea propriu-zisa a serviciului/activitatii, precum si administrarea, functionarea si exploatarea sistemului de utilitati publice aferent acestuia/acesteia.

       Gestiunea directa se realizeaza prin intermediul unor operatori de drept public, care pot fi:

– compartimente functionale organizate in structura aparatului de specialitate al primarului sau, dupa caz, al consililor judetene;

– servicii publice de interes local sau judetean, fara personalitate juridica, infintate si organizate prin hotarari ale autoritatilor deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale;

– servicii publice de interes local sau judetean, cu personalitate juridica, infiintate si organizate prin hotarari ale autoritatilor deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale.

        Operatorii mentionati in paragraful precedent , isi desfasoara activitatea de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare prin exploatarea si administrarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestuia, pe baza hotararii de dare in administrare si a licentei eliberate de ANRSC.

       Operatorii care desfasoara activitatea de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare in regim de gestiune delegata pot fi:
– societati comerciale cu capital social integral al unitatilor administrativ-teritoriale, infiintate de autoritatile deliberative ale acestora;
– societati comerciale rezultate ca urmare a reorganizarii regiilor autonome de interes local sau judetean ori a serviciilor publice de interes local sau judetean, existente la data intrarii in vigoare a prezentei legi, al caror capital social este detinut in totalitate de unitatile administrativ-teritoriale, in calitate de asociat sau de actionar unic;
-societati comerciale cu capital social privat;
– societati comerciale cu capital social mixt.

         Operatorii care participa la procedurile organizate pentru delegarea gestiunii serviciului trebuie sa faca dovada competentei tehnico-organizatorice, a celei privind calificarea personalului si a asigurarii unei dotari tehnico-materiale adecvate, prin care sa garanteze capacitatea de a presta serviciul la nivelul parametrilor cantitativi si calitativi prevazuti in regulamentul serviciului.
        Operatorii care isi desfasoara activitatea in modalitatea gestiunii delegate
furnizeaza/presteaza serviciul prin exploatarea si administrarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestui serviciu, in baza contractului de delegare a gestiunii serviciului, precum si in baza licentei eliberate de autoritatea de reglementare competenta. Operatorii cu statut de societati comerciale al caror capital social este detinut in totalitate de unitari administrativteritoriale se organizeaza si isi desfasoara activitatea pe baza unui regulament de organizare si functionare aprobat de autoritatile deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale sau, dupa caz, de adunarea generala a asociatiei de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciile de utilitati publice.
        Operatorii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare beneficiaza, in temeiul legii, de aceleasi drepturi si obligatii in raporturile cu autoritatile administratiei publice locale sau cu utilizatorii, indiferent de modul de organizare, de forma de proprietate, de tara de origine din Uniunea Europeana ori de modalitatea de gestiune adoptata.
         Drepturile si obligatiile ce revin operatorilor cu privire la prestarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, obiectivele si sarcinile acestora, precum si indicatorii de performanta ai serviciului de alimentare cu apa si de canalizare se stabilesc prin contractul de delegare a gestiunii si se precizeaza in regulamentul serviciului de alimentare cu apa si de canalizare.
         Operatorii trebuie sa presteze serviciul cu respectarea principiilor universalitatii,
accesibilitatii, continuitatii si egalitatii de tratament intre utilizatori. Acestia se obliga sa puna in aplicare metode performante de management care sa conduca la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurentiale prevazute de normele legale in vigoare privind achizitiile publice, si sa asigure totodata respectarea cerintelor specifice din legislatia privind protectia mediului.
         Operatorii isi pot desfasura activitatea pe baza licentei eliberate de A.N.R.S.C. si a contractului de delegare a gestiunii. Pentru obtinerea licentei, operatorii sunt obligati sa detina toate avizele, acordurile si autorizatiile necesare prestarii activitatilor specifice serviciului de salubrizare, prevazute de legislatia in vigoare, si sa respecte normele si reglementarile in vigoare cu privire la igiena si sanatatea populatiei, respectiv la protectia si conservarea mediului, emise de autoritari competente in aceste domenii.
        Investitiile efectuate de operator/operatorul regional din fonduri proprii pentru reabilitarea, modernizarea si/sau dezvoltarea sistemului de alimentare cu apa si de canalizare se vor amortiza de catre operator/operatorul regional in conformitate cu prevederile legale si exclusiv pe durata contractului de delegare a gestiunii.

1.7.3 Utilizatorii serviciilor publice


      Are calitatea de utilizator individual al serviciului de alimentare cu apa si de canalizare orice persoana fizica sau juridica ce detine, in calitate de proprietar ori cu drept de folosinta dat de proprietar, un imobil avand bransament propriu de apa potabila sau racord propriu de canalizare si care beneficiaza de serviciile operatorului pe baza de contract de furnizare/prestare incheiat in nume propriu.
      Sunt considerati utilizatori individuali ai serviciului de alimentare cu apa si de canalizare si persoanele fizice sau juridice care nu au bransament propriu de apa potabila, respectiv record propriu de canalizare, daca exista conditii tehnice pentru delimitarea/separarea instalatiilor intre utilizatori, pentru individualizarea consumurilor si pentru incheierea contractului de furnizare/prestare a serviciului in nume propriu.
      Utilizatorii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare pot fi:
– operatori economici;
– institutii publice;
– utilizatori casnici individuali, persoane fizice;
– utilizatori casnici colectivi, asociatii de proprietari/chiriasi cu personalitate juridica.
      Dreptul utilizatorilor de a beneficia de serviciul de alimentare cu apa si de canalizare se stabileste prin regulamentul serviciului, aprobat prin hotarare a autoritatilor deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale sau, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare elaborat de A.N.R.S.C. si aprobat prin ordin al presedintelui acesteia. Utilizatorii au drept de acces fara discriminare la informatiile publice referitoare la serviciul de alimentare cu apa si de canalizare, atat operatorul cat si autoritatile administratiei publice locale avand obligatia de a comunica informatii cu privire la indicatorii de calitate ai serviciului, la structura de pret si tarifara si la clauzele contractuale.
       Raporturile dintre operatorii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare si utilizatorii individuali se desfasoara pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului de alimentare cu apa si de canalizare si ale contractului-cadru de prestare a serviciului, adoptate de autoritatile administratiei publice locale pe baza legislatiei in vigoare, aplicabila acestui serviciu. deliberative ale unitarilor administrativ-teritoriale, impreuna cu primarii, in calitate de autoritari executive si de semnatari ai contractelor de delegare a gestiunii, sunt responsabili de asigurarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare a localitatii si urmaresc respectarea de catre operator a indicatorilor de calitate a serviciului, a clauzelor contractuale si a prevederilor legislatiei in vigoare referitoare la serviciul de alimentare cu apa si de canalizare.
       Hotararile autoritatilor administratiei publice locale cu privire la serviciul de alimentare cu apa si de canalizare vor fi aduse la cunostinta publica si orice utilizator din aria de prestare a serviciului are dreptul sa conteste prevederile acestora, in conditiile legii.


1.7.4 Regulamentul serviciului de alimentare cu apa si de canalizare – Ordinul Presedintelui A.N.R.S.C. Nr. 88/2007


       Prevederile Ordinului nr. 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apa si de canalizare se aplica serviciului public de alimentare cu apa si de canalizare, din localitatile in care exista sisteme publice de alimentare cu apa si canalizare, indiferent de marimea acestora.
       Regulamentul stabileste cadrul juridic unitar privind functionarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, definind conditiile-cadru si modalitatile ce trebuie indeplinite pentru asigurarea serviciului, precum si relatiile dintre operatorii si utilizatorii acestora.
      Prevederile regulamentului se aplica, de asemenea, la proiectarea, executarea, receptionarea, exploatarea si intretinerea instalatiilor din sistemul public de alimentare cu apa si de canalizare.
Operatorii de servicii de alimentare cu apa si de canalizare, indiferent de forma de proprietate, organizare si de modul in care este organizata gestiunea serviciilor in cadrul unitatilor administrativ-teritoriale, se vor conforma prevederilor regulamentului serviciului de alimentare cu apa si de canalizare elaborat si aprobat de autoritatile administratiei publice locale.


1.7.5 Indicatorii de performanta si de evaluare servicii.


      Indicatorii de performanta cuprinsi in Regulamentul de Organizare si Functionare a serviciului, stabilesc conditiile ce trebuie respectate de operatori in asigurarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare.
       Indicatorii de performanta asigura conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca serviciile de apa si de canalizare, avandu-se in vedere:
– continuitatea din punct de vedere cantitativ si calitativ;
– adaptarea permanenta la cerintele utilizatorilor;
– excluderea oricarei discriminari privind accesul la serviciile de apa si de canalizare;
– respectarea reglementarilor specifice din domeniul gospod aririi apelor si protectiei mediului.
Indicatorii de performanta pentru serviciul de apa si de canalizare sunt specifici pentru urmatoarele activitati:
– bransarea/racordarea utilizatorilor la reteaua de alimentare cu apa si de canalizare;
– contractarea serviciilor de apa si de canalizare;
– masurarea, facturarea si incasarea contravalorii serviciilor efectuate;
– indeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciilor efectuate;
– mentinerea unor relatii echitabile intre furnizor si utilizator prin rezolvarea operativa si obiectiva a problemelor, cu respectarea drepturilor si obligatiilor care revin fiecarei parti;
– solutionarea reclamatiilor utilizatorilor referitoare la serviciile de apa si de canalizare;
– prestarea de servicii conexe serviciului de furnizare (informare, consultanta etc.). in vederea urmaririi respectarii indicatorilor de performanta operatorul trebuie sa asigure:
– gestiunea serviciilor de apa si de canalizare, conform hotararii de dare in administrare sau prevederilor contractului de delegare a gestiunii;
– evidenta utilizatorilor;
– inregistrarea activitatilor privind citirea echipamentelor de masurare, facturarea si incasarea contravalorii serviciilor efectuate;
– inregistrarea reclamatiilor si sesizarilor utilizatorilor si solutionarea acestora;
– accesul neingradit al autoritatilor administratiei publice centrale si locale, in conformitate cu competentele si atributiile legale ce le revin, la informatiile necesare pentru stabilirea:
1. modului de respectare si de indeplinire a obligatiilor contractuale asumate;
2. calitatii si eficientei serviciilor furnizate/prestate la nivelul indicatorilor de performanta stabiliti;
3. modului de administrare, exploatare, conservare si mentinere in functiune, dezvoltare si/sau modernizare a sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare incredintata prin contractul de delegare a gestiunii;
4. modului de formare si stabilire a tarifelor pentru serviciile de apa side canalizare;
5. stadiului de realizare a investitiilor;
6. respectarii parametrilor ceruti prin prescriptiile tehnice si normele metrologice.

1.7.6 Caietele de Sarcini ai serviciului de alimentare cu apa si de canalizare – Ordinul Presedintelui A.N.R.S.C. nr. 89/2007


      Caietul de sarcini-cadru stabileste conditiile de desfasurare a activitatilor specific serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, stabilind nivelurile de calitate si conditiile tehnice necesare functionarii acestui serviciu in conditii de eficienta si siguranta.
Caietul de sarcini-cadru a fost elaborat spre a servi drept documentatie tehnica si de referinta in vederea stabilirii conditiilor specifice de desfasurare a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare indiferent de modul de gestiune adoptat.
      Caietul de sarcini contine specificatiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic si de performanta, siguranta in exploatare, precum si sisteme de asigurare a calitatii, terminologie, conditiile pentru certificarea conformitatii cu standarde relevante sau altele asemenea.     Specificatiile tehnice se refera, de asemenea, la algoritmul executarii activitatilor, la verificarea, inspectia si conditiile de receptie a lucrarilor, precum si la alte conditii ce deriva din actele normative si reglementarile, in legatura cu desfasurarea serviciului.
       Caietul de sarcini precizeaza, totodata, reglementarile obligatorii referitoare la protectia muncii, la prevenirea si stingerea incendiilor si la protectia mediului, care trebuie respectate pe parcursul prestarii serviciului/activitatii specifice din cadrul serviciului de salubrizare si care sunt in vigoare.


1.7.7 Stabilirea, ajustarea sau modificarea preturilot/tarifelor pentru activitatile specific serviciului de alimentare cu apa si de canalizare – Ordinul Presedintelui A.N.R.S.C. nr. 65/2007


        Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a preturilor si tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apa si de canalizare aprobata prin Ordinul Presedintelui A.N.R.S.C. nr. 65/2007 a fost elaborata in conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) lit. a) din Legea serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006, ale art. 16 alin. (1) si alin. (2) lit. e) si ale art. 34 alin. (4) din Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006.
Metodologia stabileste modul de calcul al preturilor si tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apa side canalizare.
            Preturile si tarifele trebuie sa asigure viabilitatea economica a operatorilor prestatori ai serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare, interesele utilizatorilor, inclusiv in ceea ce priveste suportabilitatea acestora, precum si protectia mediului privind conservarea resurselor de apa.
            Sunt supuse avizarii A.N.R.S.C. stabilirea, ajustarea sau modificarea preturilor si tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apa si de canalizare, definite potrivit Legii nr. 51/2006 si Legii nr. 241/2006 , indiferent de forma de organizare, de natura capitalului, de modalitatea de gestiune adoptata sau de tara de origine a operatorilor care presteaza aceste servicii. A.N.R.S.C. avizeaza preturile si tarifele pentru operatorii furnizori/prestatori de servicii publice de alimentare cu apa si de canalizare si aproba preturile si tarifele pentru operatorii economici care nu sunt in subordinea autoritatilor administratiei publice locale, care presteaza servicii de alimentare cu apa si de canalizare.
Autoritatile administratiei publice locale pot aproba preturi si tarife diferite de cele avizate de A.N.R.S.C., cu conditia asigurarii autonomiei financiare, a rentabilitatii si eficientei economice a operatorilor furnizori/prestatori de servicii de alimentare cu apa si de canalizare.
            Preturile si tarifele aferente serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare se fundamenteaza, cu respectarea metodologiei de calcul stabilite de autoritatea de reglementare competenta, pe baza cheltuielilor de productie si exploatare, a cheltuielilor de intretinere si reparatii, a amortismentelor aferente capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, a costurilor pentru protectia mediului, a costurilor financiare asociate creditelor contractate, a costurilor derivand din contractul de delegare a gestiunii, si includ o cota pentru crearea surselor de dezvoltare si modernizare a sistemelor de utilitati publice, precum si o cota de profit.
              La fundamentarea preturilor si tarifelor, operatorii pot include in nivelul acestora o cota corespunzatoare pierderilor de apa din sistem, justificate de starea tehnica a acestuia. Pentru operatorii si operatorii economici care presteaza numai activitati de transport si distributie, cota pierderilor de apa din sistem va fi calculata corespunzator. Nivelul acestei cote se aproba annual de catre autoritatea administratiei publice locale, cu avizul A.N.R.S.C.
in cazul in care pierderile de apa din sistem nu se aproba anual, A.N.R.S.C. va lua in calcul nivelul cotei stabilite si aprobate pentru anul anterior.
                Autoritatea administratiei publice locale va stabili necesitatea aplicarii unei cote de dezvoltare de catre operatori. Cota de dezvoltare aprobata de autoritatile administratiei publice locale va fi determinata pe baza unor studii tehnico-economice, din care sa rezulte oportunitatea, valoarea si termenul de recuperare a investitiei, precum si cresterea calitatii serviciilor publice de
canalizare. Cota de dezvoltare va fi inclusa in nivelul preturilor si tarifelor numai dupa aprobarea acesteia, prin hotarare, de catre autoritatile administratiei publice locale implicate.
                 Sumele incasate, corespunzatoare cotei de dezvoltare, se constituie intr-un cont distinct, iar fondul rezultat se utilizeaza cu avizul autoritatii administratiei publice locale implicate, exclusive in care a fost creat.

                 Operatorul si unitatea administrativ-teritoriala care realizeaza proiecte cu asistenta financiara nerambursabila din partea Uniunii Europene au obligatia, in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 198/2005 , cu modificarile si completarile ulterioare, sa constituie si sa alimenteze Fondul de intretinere, inlocuire si dezvoltare ca un fond de rezerva, denumit Fondul IID, pe intreaga perioada de viata a investitiei. in determinarea Fondului IID cuprins in preturi si tarife, autoritatile administratiei publice locale trebuie sa tina cont si de gradul de suportabilitate al consumatorilor.
                 Preturile si tarifele pentru serviciile publice de alimentare cu apa si de canalizare se stabilesc, se ajusteaza si se modifica pe baza solicitarilor operatorilor sau operatorilor economici, presedintelui pentru in care a fost specialitate
                 Operatorul sau operatorul economic de servicii care solicita stabilirea, ajustarea sau modificarea preturilor si tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apa si de canalizare transmite prin avizul de al A.N.R.S.C.
la A.N.R.S.C. urmatoarele:
– cererea de stabilire, ajustare sau modificare, care contine: preturile in vigoare, in cazul ajustarii sau modificarii, preturile solicitate si justificarea propunerii de stabilire, ajustare sau modificare; preturile sau tarifele pentru populatie propuse in cererea inaintata la A.N.R.S.C. vor fi determinate, inclusiv cota TVA, aprobata potrivit prevederilor legale in vigoare;
– fisele de fundamentare pentru stabilire, ajustare sau modificare;
– memoriu tehnico-economic prin care se justifica oportunitatea stabilirii, ajustarii sau modificarii tarifelor;
– alte date si informatii necesare fundamentarii preturilor si tarifelor propuse.
in cazul operatorilor cuprinsi in programe de dezvoltare si reabilitare a utilitatilor, pentru care Guvernul a stabilit pentru perioade determinate reguli sau formule de ajustare, altele decat cele prevazute de prezenta metodologie, nivelurile concrete ale preturilor si tarifelor se stabilesc de A.N.R.S.C. pe baza regulilor respective. In cazul delegarii gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare pentru care autoritatile administratiei publice locale au stabilit, cu acordul creditorilor sau al operatorilor, reguli ori formule de ajustare sau modificare, A.N.R.S.C. va aplica aceste reguli sau formule, aprobate potrivit prevederilor legale.

1.7.8 Contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare – Ordinul Presedintelui A.N.R.S.C. nr. 90/2007


      Contractul-cadru de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare constituie modelul contractului de furnizare/prestare servicii care reglementeaza, alaturi de Regulamentul serviciului, relatiile dintre operatori si utilizatori.
       Contractul-cadru a fost aprobat conform prevederilor art.20, art. 24 si ale art. 50 din Legea serviciilor comunitare de utilitati publice nr.51/2006, si ale art.30 din Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr.241/2006.
       Raporturile juridice dintre operatorii serviciilor de utilitati publice si utilizatorii acestor servicii sunt raporturi contractuale desfasurate in baza contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciilor de utilitati publice, elaborat de autoritatea de reglementare competenta, cu respectarea prevederilor legale in vigoare, a regulamentelor serviciilor si a caietelor de sarcini specific acestora.


1.8 Obiective si tinte ale strategiilor in domeniul gestionarii serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare


Obiective generale:
a) atingerea conformitatii cu prevederile legislatiei UE aplicabile serviciilor comunitare de utilitati publice;
b) respectarea angajamentelor asumate de Romania cu privire la implementarea acquis-ului comunitar aplicabil serviciilor comunitare de utilitati publice;
c) atingerea conformitatii cu standardele comunitare privind calitatea si cantitatea serviciilor comunitare de utilitati publice;
d ) cresterea capacitatii de absortie a resurselor financiare alocate din fonduri comunitare si de atragere a fondurilor de investitii;
e) cresterea capacitatii de elaborare, promovare si finantare a proiectelor de investitii aferente infrastructurii de interes local;
f) cresterea graduala a capacitatii de autofinantare a serviciilor comunitare de utilitati publice si a infrastructurii tehnicoedilitare aferente, corespunzator nivelelor acceptate in Uniunea Europeana;
g) satisfacerea cerintelor de interes public ale colectivitatilor locale si cresterea bunastarii populatiei;
h) adoptarea de norme juridice si reglementari care sa faciliteze modernizarea si dezvoltarea serviciilor comunitare de utilitati publice si a infrastructurii tehnico-edilitare aferente, deschiderea pietei, eficientizarea furnizarii/prestarii serviciilor si cresterea calitatii acestora.
       Obiectivele specifice sectorului serviciilor de alimentare cu apa, canalizare si epurare a apelor uzate.
Serviciul public de alimentare cu apa, canalizare si epurare a apelor uzate este
reglementat prin legislatia primara, secundara si tertiara adoptata in perioada 2006-2008 enuntata mai sus.
      Romania este in plin proces de constructie si adaptarea a sistemelor publice de alimentare cu apa si de canalizare pentru a se conforma directivelor europene privind calitatea pei potabile si epurarea apelor uzate. Obiectivul implementarii este concentrarea eforturilor si a resurselor in vederea conformitatii cu aceste directive.
       Cerintele directivelor europene specifice acestui domeniu sunt transpuse in totalitate in legislatia romaneasca. in conformitate cu angajamentele asumate de Guvernul Romaniei prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana, au fost aprobate Planurile de Implementare a Directivei 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman, respectiv a Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate orasenesti.
       Obiectivul conformarii cu acquis-ul comunitar privind calitatea apei potabile este de a proteja sanatatea oamenilor de efectele adverse ale contaminarii apei destinate consumului uman si de a asigura ca apa destinata consumului uman este potabila si curata.
      Obiectivul conformarii cu legislatia privind epurarea apelor uzate orasenesti este de a proteja mediul inconjurator de efectele adverse ale descarcarilor in receptorii naturali a apei uzate colectate de pe teritoriul localitatilor si a apei uzate provenite din anumite sectoare industriale, in special din industria alimentara.
             Romania nu poate indeplini in prezent cerintele acquis-ul comunitar in domeniu, fapt pentru care, in urma negocierilor purtate cu Uniunea Europeana, a obtinut anumite perioade de tranzitie in vederea realizarii conformarii.     

          Principalele motive pot fi identificate in tehnologia de tratare si epurare depasita, in instalatiile si echipamentele uzate fizic si moral care nu sunt adecvate pentru tratarea apei din actualele sursele de apa disponibile sau pentru epurarea apelor uzate, precum si in starea retelelor de distributie sau a sistemelor de canalizare (retele vechi pe care se produc avarii frecvente, se inregistreaza pierderi importante de apa si care faciliteaza contaminarea apei potabile). Toate acestea conduc, in prezent, la imposibilitatea de a asigura Ia robinetul consumatorilor apa potabila de calitate timp de 24 de ore/zi.in ceea ce priveste epurarea apei uzate, ineficienta echipamentului de epurare si pierderile din sistemul de canalizare sunt principalele motive pentru care cantitati mari de apa uzata neepurata sunt inca descarcate in mediul acvatic sau in panza freatica..


CAPITOLUL 2. SERVICIUL PUBLIC DE ALIMENTARE CU APA Sl DE CANALIZARE


2.1 Prezentare generala
Sistemul de alimentare cu apa si canalizare este descris in cadrul caietului de sarcini.


CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ACTUALA A SERVICIULUI DE ALIMENTARE CU APA Sl DE CANALIZARE


3.1. Organizarea si functionarea serviciului de alimentare cu apa si canalizare are ca baza urmatoarele document aprobate prin Hotarari ala Consiliului Local dupa caz:
Regulamentul Serviciului de alimentare cu apa si de canalizare al comunei Matasari si indicatorii de performanta.
Caietele de Sarcini ale Serviciului de alimentare cu apa al comunei Matasari pe activitatile prestate.
Avizul ANRSC de pret/tarif pentru apa canalizare Licenta ANRSC, minim clasa a 3-a pentru operatorul care presteaza servciu Autorizatie de mediu, Autorizatie sanitara de functionare, Autorizatie de Gospodarirea apelor.


3.2. Concluzii privind sistemul actual de organizare.
La aceasta data serviciul public este prestat in gestiune delegata dar din motive de natura organizatorica nu pot fi realizati toti indicatorii de performanta ai serviciului.


3.2.1 Recomandari privind inbunatatirea furnizarii/prestarii serviciului.
Se recomanda delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare in conformitate cu prevederile Legii 100/2016 privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii.
      Delegarea gestiunii serviciului nu anuleaza prerogativele autoritatilor administratiei publice locale privind adoptarea politicilor si strategiilor de dezvoltare a serviciului, respectiv a programelor de dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare.


CAPITOLUL 4. ANALIZA SI SELECTIA ALTERNATIVELOR


4.1 Identificarea nevoilor de alimentare cu apa si canalizare.
      Furnizarea de servicii publice de alimentare cu apa si de canalizare intr-o maniera performanta si nediscriminatorie constituie si o conditie pentru o mai buna integrare economica in Uniunea Europeana. in plus, aceste servicii fac parte din baza cetateniei europene, deoarece se numara printre drepturile cetatenilor europeni si ofera o posibilitate de dialog cu autoritatile publice, in cadrul unei bune administrari.
      Pornind de la conceptul european in ceea ce priveste servicii publice de alimentare cu apa si canalizare, Guvernul Romaniei, prin autoritatile publice locale, are ca obiective fundamentale:
– Descentralizarea serviciilor publice si cresterea responsabilitatii autoritatilor locale cu privire la calitatea serviciilor asigurate populatiei,
– Extinderea sistemelor centralizate pentru serviciile publice si cresterea gradului de acces a populatiei la aceste servicii,
– Atragerea de capital pentru finantarea investitiilor din domeniul infrastructurii locale.


4.2 Actiuni necesare din punct de vedere legal infiintarea, organizarea, coordonarea, gestionarea, monitorizarea si controlul la nivelul localitatilor a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, precum si exploatarea si asigurarea functionarii sistemelor publice de alimentare cu apa si de canalizare aferente acestora constituie atributii exclusive aie autoritatilor administratiei publice locale, care se exercita in conditiile legii.


4.3 Investitiile minim necesare pentru furnizarea/prestarea serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare
      Avand in vedere starea tehnica a sistemului public de alimentare cu apa si de canalizare sunt necesare investitii care sa duca la crestere calitativa si cantitativa a serviciului public.
       Prin delegarea gestiunii serviciului public autoritatea publica isi pastraza competentele stabilite de lege privind investitiile.Prin delegarea gestiunii serviciului public apare avantajul ca pe langa investitiile delegatarului sistemul public poate beneficia si de investitiile facute de operator.
      Prin actiuni conjugate cu operatorul trebuie actionat in urmatoarele directii:
– tratarea in vederea asigurarii potabilitatii apei,
– contorizarea la bransament,
– marirea ariei de acoperire a retelelor de distributie,
– crestera numarului de utilizatori,

– reabilitarea, modernizarea sitemului de distributie in vederea cresterii eficientei si reducerea pierderilor,
– reducerea consumurilor energetice, e.t.c.
Operatorul va investi tot profitul relizat in:
– contorizare,
– cresterea numar utilizatori.
-contorizare,extinderea si modernizarea sistemului public de alimentare cu apa,
implementarea unor solutii de modernizare si eficentizarea activitatilor in vederea scaderii consumurilor specifice, extinderea sistemului public de canalizare/epurare.
      Investitiile efectuate pentru reabilitarea, modernizarea si/sau extinderea sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare sunt bunuri de retur si se vor recupera din amortizare in conformitate cu prevederile legale pentru partea finantata din fonduri proprii si, respectiv, prin redeventa stabilita potrivit contractului de delegare pentru partea finantata din fonduri publice.


4.4 Pretul/tariful pentru serviciul de alimentare cu apa si de canalizare


      Pretul/tariful practicat trebuie sa reflecte cantitatea si calitatea serviciului.
Fundamentarea pretului se va face in conformitate cu Ordinul presedintelui A.N.R.S.C. nr. 65/2007 privind aprobarea Metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a preturilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apa si de canalizare, urmand a fi aprobate de prin hotarare a de Consiliului Local Matasari.
Cota de profit acceptata in fundamentarea pretului va fi de maxim 10%.
      Pentru prestarea unor servicii conexe serviciilor de utilitati publice, cum sunt eliberarea acordurilor si avizelor, verificarea documentatiilor tehnico-economice, expertizele tehnice, service-ul instalatiilor de utilizare si altele asemenea, tarifele si taxele se fundamenteaza pe tipuri de lucrari sau servicii prestate de operator si se aproba prin hotarari ale Consiliului Local Matasari; aceste servicii se factureaza lunar si se incaseaza separat de catre operator.


4.5 Alternative privind functionarea serviciului.


      Avand in vedere limitarea numarului de personal din structura autoritatii publice la aceasta data perspectiva extinderii ariei de operare prin marirea sistemului public si a numarului de utilizatori,singura forma de prestare a serviciului public de alimentare cu apa care poate asigura prestarea in conditii de calitate si eficienta este gestiunea delegata.


4.6 Fundamentarea necesitatii si oportunitatii delegarii serviciului.


       In cazul gestiunii delegate pentru functionarea serviciului, autoritatea administratiei publice locale transfera operatorului sarcinile si responsabilitatile privind furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, cat si administrarea si exploatarea sistemului public aferent acestuia, pe baza unui contract denumit in continuare contract de delegare a gestiunii.
      Delegarea gestiunii serviciului nu anuleaza prerogativele autoritatii administratiei publice locale privind competentele si atributiile ce ii revin potrivit legii, de a supraveghea si de a controla:
a) modul de respectare si de indeplinire a obligatiilor contractuale asumate de operator;
b) calitatea si eficienta serviciului furnizat/prestat si respectarea indicatorilor de performanta stabiliti in contractul de delegare a gestiunii;
c) modul de administrare, exploatare, conservare si mentinere in functiune, dezvoltare si/sau modernizare a sistemului de alimentare cu apa si de canalizare incredintat prin contractul de delegare a gestiunii;

d ) modul de formare si stabilire a pretului/tarifului pentru serviciul de alimentare cu apa si de canalizare.


4.7 Recomandari privind delegarea de gestiune a serviciului.
Respectarea procedurii de delegare in conformitate cu prevederile Legii 100/2016 Contractul de delegare a gestiunii se aproba prin hotararea de atribuire, adoptata de Consiliul Local Matasari.


CAPITOLUL 5. MOTIVATIA ECONOMICO-FINANCIARA, SOCIALA Sl DE MEDIU


5.1 Motive de ordin economico-financiar.


      Delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu apa in conditiile legii se bazeaza pe o serie de argumente si criterii din care deriva avantajele acestei hotarari:
– existenta unui operator care sa aibă experienta necesara, dotare tehnica corespunzatoare, standarde de calitate implementate sau in curs de implementare, personal calificat cu experienta in domeniu,
– licenta de operare emisa de catre A.N.R.S.C. arata ca operatorul are capacitatea tehnica si manageriala de prestare a serviciului public de alimentare cu apa si de canalizare in conditiile stabilite de legislatia in vigoare,
– asigurarea continuitatii serviciului si functionarii sistemului de alimentare cu apa si de canalizare in conditii de siguranta si la parametrii ceruti prin normele si prescriptiile tehnice,
– gestionarea mai buna a resurselor de apa potabila,
– prestarea serviciului public in conditii de eficienta si reinvestirea profitului obtinut in scopul cresterii calitatii infrastructurii si a serviciilor prestate
– controlul permanent al autoritatii publice locale asupra existentei unui raport optim
pret / calitate.

De asemenea, societatea de interes local care prestează serviciul de alimentare cu apă și canalizare în prezent îndeplinește condițiile de capabilitate cerute de legislația în vigoare în vederea participării la procedura de atribuire a contractuluide concesiune de servicii, respectiv de operare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare și totodată obținerea licenței ANRSC pentru prestarea serviciilor mai sus menționate.

       Argumentele care stau la baza concesionării prin licitație deschisă a serviciului de alimentare cu apă și canalizare constă în:

         Prin realizarea de licitație deschisă se va putea obține selectarea unui concesionar care să ofere raportul optim intre preț(mic) al tarifelor și calitate(ridicată) a serviciilor.

         Posibilitatea de a obține tarife cât mai mici pentru o calitate ridicată, va permite Comunei Matasari să crească cantitatea de lucrări de alimentare cu apă și canaliare într-un buget comparabil.

         Conform prevederilor caietului de sarcini, Comuna Matasari va primi anual de la concesionar o redevență ce urmează a fi stabilită prin contractual de concesiune de servicii.


      5.2 Valoarea estimata a serviciului de alimentare cu apa si canalizare este de 500.640,00 lei pe an.

APĂ – 387.072 lei/an

P.F. estimat  11000 mc/lună * 2,56 lei/mc * 12 luni,

P.J. estimat 1300 mc/lună * 2,56 lei/mc * 12 luni,

Institutii Publice estimat 300 mc/lună * 2,56 lei/mc * 12 luni ;

CANALIZARE – 113.568 lei/an

P.F. estimat 11000 mc/lună * 80% * 0,91 lei/mc * 12 luni,

P.J. estimat 1300 mc/lună * 100% * 0,91 lei/mc * 12 luni,

Institutii Publice estimat 300 mc/lună * 100% * 0,91 lei/mc * 12 luni

Fondurile necesare sunt fundamentate ca urmare a cerintele tehnice de exploatare in conditii de siguranta, norma de personal;la care se adauga cheltuieli de exploatare si mentenanta a sistemului de alimentare cu apa, contributi si taxe catre bugetul de stat.


5.3 Motive legate de protectia mediului.


      Prestarea serviciului de alimentare cu apa se va face prin luarea masurilor necesare respectarii prevederilor O.U.G. nr.195/2005 privind protectia mediului aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.265/2006.
      Legea nr.458/2002 modificata si completata prin Legea 311/2004 privind calitatea apei potabile.
      Legea apelor nr.107/1996 modificata si completata prinLegea nr.310/2004.
      Ordinul nr.536/1997 pentru aprobarea Normelor de igena si a recomand arilor privind mediul de viata al populatiei.
      H.G.856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprizand deseurile incusiv deseurile periculoase.
      O.U.G.nr.196/2005 privind taxa de mediu aprobata prin Legea nr.105/2006.
Monitorizarea calitatii apei potabile va asigura accesul populatiei la datele primare privind calitatea apei potabile distribuite.

      Monitorizarea calitatii apei potabile si a calitatii apelor uzate se va face cu laboratoare acreditate RENAR in conformitate cu prevederile din Legea 458/2002 modificata si completata prin Legea 311/2004 privind calitatea apei potabile, si respectiv art.7 din H.G. 351/2005, art.12 din H.G.352/2005 si cu cele cuprinse in Manualul pentru Modernizarea si Dezvoltarea Sistemului Integrat al Apelor in Romania, aprobat prin Ordinul nr.31/13.01.2006 al M.M.G.A.
      Apele uzate evacuate in canalizare provenite de la agenti economici industriali vor fi epurate la sursa de poluare si se vor incadra din punct de vedere calitativ in limitele maxime impuse pentru indicatorii specifici activitatii lor prevazute in H.G. nr.188/2002 modificata si completata cu H.G nr.352/2005-NTPA 001.


5.4 Motive de ordin social.


       Serviciile de utilitati publice sunt supuse regimului juridic al serviciilor publice de interes general, fiindu-le aplicabile obligatiile de serviciu public definite potrivit urmatoarelor exigente/cerinte fundamentale, si anume:
a) universalitate;
b) continuitate din punct de vedere calitativ si cantitativ, in conditii contractuale reglementate;
c) adaptabilitate la cerintele utilizatorilor si gestiune pe termen lung;
d ) accesibilitate egala si nediscriminatorie la serviciul public, in conditii contractuale reglementate;
e) transparenta decizionala si protectia utilizatorilor
       Statul sprijina prin masuri legislative, administrative si economice dezvoltarea durabila a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, precum si a sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare aferente.
       Masurile adoptate la nivelul autoritatilor administratiei publice locale trebuie sa conduca la atingerea urmatoarelor obiective strategice:
a) dezvoltarea si extinderea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare la nivelul intregii localitati, in scopul imbunatatirii conditiilor de viata ale locuitorilor;
b) realizarea unui serviciu si a unei infrastructuri tehnico-edilitare moderne, capabile sa sustina dezvoltarea economico-sociala a localitatii, sa atraga investitii private si sa stimuleze dezvoltarea durabila a comunitatii locale;
c) asigurarea unor locuri de munca pentru persoane din aria administrativa a delegatarului.ln acest scop concendentul (delegatul) va prelua personalul care la acesta data este angajat pentru prestarea serviciului si va prelua pe cat posibil pesonal calificat sau in curs de formare/calificare din aria administrativ teritoriala a delegatarului.


CAPITOLUL 6. NIVELUL REDEVENTEI. DURATA CONTRACTULUI

 
      O data cu derularea contractului de delegarea gestiunii delegatul datorează delegatarului o redeventa aferenta bunurilor primite în exploatare/administrare.

         Redeventa este o cheltuială de exploatare care se va regasi in pret si poate constitui o sursa de finantare pentru investitiile necesare sistemului public de alimentare cu apa si de canalizare.
         Nivelul redeventei va fi de 500 lei/an. Se va plati o data pe an conform clauzelor din contractul de delegare.


CAPITOLUL 8.

CONCLUZII SI RECOMANDARI


               Avand in vederea analiza efectuata in prezentul studiu de fundamentare asupra situatiei actuale a serviciului public de apa si canalizare din comuna Matasari, este evident că delegarea gestiunii serviciului in conditiile legii este imperios necesara pentru crearea conditiilor legale de operare .
              Aceasta este solutia cea mai potrivita pentru obtinerea celui mai bun raport pret/calitate si realizarea indicatorilor de performanta ai serviciilor prestate la utilizatori la nivelele de calitate si la termenele stabilite de legislatia in vigoare si de autoritatea publica locala, in conditii care sa permita efectivitatea si corectia neconformitatilor concomitent cu asigurarea protectiei consumatorilor.

                                                           Inspector Urbanism,

                                                        Rasoveanu Marius-Irinel

          PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                     CONTRASEMNEAZĂ,

                    CONSILIER,                                                   P.SECRETAR-GENERAL

           STĂNILOIU CONSTANTIN                             CIOBOTEA ELENA-GEORGETA

                                                                                      ANEXA nr. 2 la H.C.L.NR.36/28.08.2025

REGULAMENT

Privind Serviciul Public

de Alimentare cu Apă şi de Canalizare al comunei Mătăsari, judeţul Gorj

    CAP. I

    Dispoziţii generale

    ART. 1

    (1) Prevederile prezentului regulament se aplică serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, denumit în continuare serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, din localitatea Mătăsari, jud. Gorj.

    (2) Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic unitar privind funcţionarea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare, definind condiţiile-cadru şi modalităţile ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea serviciului, precum şi relaţiile dintre operatorii şi utilizatorii acestor servicii.

    (3) Prevederile regulamentului se aplica, de asemenea, la proiectarea, executarea, receptionarea, exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor din sistemul public de alimentare cu apa şi de canalizare.

    (4) Operatorii de servicii de alimentare cu apa şi de canalizare, indiferent de forma de proprietate, organizare şi de modul în care este organizată gestiunea serviciilor în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, se vor conformă prevederilor regulamentului serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare elaborat şi aprobat de autorităţile administraţiei publice locale.

    ART. 2

    În sensul prezentului regulament, notiunile de mai jos se definesc după cum urmează:

    2.1. apa potabilă – apa care îndeplineşte indicatorii de potabilitate prevăzuţi de legislaţia în vigoare;

    2.2. ape uzate menajere – apele de canalizare rezultate din folosirea apei în gospodării, instituţii publice şi servicii, care rezulta mai ales din metabolismul uman şi din activităţi menajere şi igienico-sanitare;

    2.3. ape uzate industriale – apele de canalizare rezultate din activităţi economico-industriale sau corespunzand unei alte utilizări a apei decât cea menajera;

    2.4. ape uzate orăşeneşti – apele de canalizare rezultate din amestecul apelor uzate menajere cu apele uzate industriale sau agrozootehnice, preepurate sau nu, precum şi apele care provin din stropirea şi spalarea drumurilor publice sau private, a aleilor, a gradinilor şi a curţilor imobilelor;

    2.5. ape pluviale – apele de canalizare care provin din precipitatii atmosferice;

    2.6. autoritate de reglementare competenta – Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice – denumita în continuare A.N.R.S.C.;

    2.7. acces la reţea – dreptul utilizatorului serviciilor de alimentare cu apa şi/sau de canalizare de a se bransa/racorda şi de a folosi, în condiţiile legii, reţelele de distribuţie/colectare;

    2.8. acord de furnizare – documentul scris, emis de operator, care stabileşte condiţiile de furnizare pentru utilizator şi defineste parametrii cantitativi şi calitativi ai serviciului la bransamentul utilizatorului şi prin care operatorul se angajează sa furnizeze serviciul de alimentare cu apa;

    2.9. aviz de bransare/racordare – documentul scris, emis de operatorul serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare, prin care se stabilesc condiţiile tehnice cu privire la proiectarea, amplasarea şi execuţia branşamentelor de apa, respectiv a racordurilor de canalizare, şi prin care se stabileşte punctul de delimitare dintre reţelele publice şi instalaţiile de utilizare;

    2.10. acord de preluare – documentul scris, emis de operatorul serviciului de canalizare pentru utilizator, prin care acesta se angajează sa presteze serviciul de canalizare şi care defineste condiţiile şi parametrii cantitativi şi calitativi ai apelor uzate menajere şi/sau industriale preluate la canalizarea publica;

    2.11. bransament de apa – partea din reţeaua de alimentare cu apa, care asigura legatura dintre reţeaua publica de distribuţie şi reţeaua interioară a unei incinte sau a unei clădiri. Bransamentul deserveste un singur utilizator.

    2.12. caracteristici tehnice – totalitatea datelor şi elementelor de natura tehnica, referitoare la o instalatie;

    2.13. cămin de bransament – construcţie componenta a sistemului de distribuţie a apei, aparţinând sistemului public de alimentare cu apa, care adaposteste contorul de bransament, cu montajul aferent acestuia;

    2.14. contor de bransament – aparatul de măsurare a cantităţii de apa consumată de utilizator, care se monteaza pe bransament între doua vane-robinete, la limita proprietăţii utilizatorului; contorul este ultima componenta a reţelei publice de distribuţie în sensul de curgere a apei, fiind utilizat la determinarea cantităţii de apa consumată, în vederea facturarii.

    2.15. contor de reţea – aparatul de măsurare a cantităţii de apa transportată dintr-o zona în alta a reţelei publice. Contorul de reţea nu poate fi utilizat la determinarea şi facturarea cantităţii de apa consumată de unul sau mai mulţi utilizatori;

    2.16. contract-cadru – reglementare cu caracter normativ, care stabileşte condiţiile minimale pentru relaţiile comerciale dintre operator şi utilizator;

    2.17. domeniu public – totalitatea bunurilor mobile şi imobile dobândite potrivit legii, aflate în proprietatea publica a unităţilor administrativ-teritoriale, care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de folosinta sau interes public local ori judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliilor locale sau a consiliilor judeţene şi care nu au fost declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional;

    2.18. grad de asigurare în furnizare – nivel procentual de asigurare a debitului şi presiunii apei necesare utilizatorului într-un interval de timp, precizat în anexa la contractul de furnizare şi utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare;

    2.19. imobil – orice clădire sau teren, cu destinaţie social-culturală, administrativă, de producţie industriala, comercială, de prestări servicii sau de locuinta, inclusiv terenul aferent, cu regim juridic dovedit. În cazul blocurilor de locuinţe, la care terenul aferent nu este delimitat, se considera imobile toate acele blocuri care au adrese poştale distincte;

    2.20. indicatori de performanta generali – parametri ai serviciului de furnizare/prestare pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate, urmărite la nivelul operatorilor;

    2.21. indicatori de performanta garantaţi – parametri ai serviciului de furnizare a căror niveluri minime de calitate se stabilesc şi pentru care sunt prevăzute penalizări în contractele de furnizare/prestare, în cazul nerealizarii lor;

    2.22. infrastructura tehnico-edilitara – ansamblul sistemelor de utilităţi publice destinate furnizarii/prestării serviciilor de utilităţi publice; infrastructura tehnico-edilitara aparţine domeniului public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi este supusă regimului juridic al proprietăţii publice sau private, potrivit legii;

    2.23. instalaţii interioare de apa – totalitatea instalaţiilor aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului, amplasate după punctul de delimitare dintre reţeaua publica şi instalatia interioară de utilizare a apei, şi care asigura transportul apei preluate din reţeaua publica la punctele de consum şi/sau la instalaţiile de utilizare;

    2.24. instalaţii interioare de canalizare – totalitatea instalaţiilor aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului, care asigura preluarea şi transportul apei uzate de la instalaţiile de utilizare a apei pana la căminul de racord din reţeaua publica;

    2.25. licenta – actul tehnic şi juridic emis de autoritatea de reglementare competenta prin care se recunoaşte calitatea de operator de servicii de utilităţi publice într-un domeniu reglementat, precum şi capacitatea şi dreptul de a furniza/presta un serviciu de utilităţi publice;

    2.26. lichidarea avariilor – activitate cu caracter ocazional şi urgent prin care, în cazul apariţiei unor incidente care conduc sau pot conduce la pagube importante, se iau măsuri imediate pentru împiedicarea sau reducerea extinderii pagubelor, se determina, se inlatura cauzele care au condus la apariţia incidentului sau se asigura o funcţionare alternativa, se repara sau se înlocuieşte instalatia, echipamentul, aparatul etc. deteriorat, se restabileste funcţionarea în condiţii normale sau cu parametrii redusi, pana la terminarea lucrărilor necesare asigurării unei funcţionari normale;

    2.27. operator – persoana juridică romana sau străină care are competenta şi capacitatea, recunoscute prin licenta, de a furniza/presta, în condiţiile reglementărilor în vigoare, un serviciu comunitar de utilităţi publice şi care asigura nemijlocit administrarea şi exploatarea sistemului de utilităţi publice aferent acestuia. Operatori pot fi:

    – autorităţile administraţiei publice locale sau o structura proprie a acestora, cu personalitate juridică;

    – asociaţiile de dezvoltare comunitara;

    – societăţile comerciale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale sau de asociaţiile de dezvoltare comunitara, cu capital social al unităţilor administrativ-teritoriale;

    – societăţile comerciale cu capital social privat sau mixt;

    2.28. presiune de serviciu – presiunea ce trebuie asigurata de operator, în punctul de bransare, astfel încât sa se asigure debitul normat de apa, la utilizatorul amplasat în poziţia cea mai dezavantajoasa;

    2.29. punct de delimitare – locul în care instalaţiile aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului se branseaza la instalaţiile aflate în proprietatea sau în administrarea operatorului furnizor/prestator de servicii. Punctul de delimitare asigura identificarea poziţiei de montare a dispozitivelor de măsurare-înregistrare a consumurilor, stabilirea apartenentei instalaţiilor, ca şi precizarea drepturilor, respectiv a obligaţiilor ce revin părţilor cu privire la exploatarea, întreţinerea şi repararea acestora. Delimitarea dintre instalaţiile interioare de canalizare şi reţeaua publica de canalizare se face prin căminul de racord, care este prima componenta a reţelei publice, în sensul de curgere a apei uzate;

    2.30. racord de canalizare – partea din reţeaua publica de canalizare care asigura legatura dintre instalaţiile interioare de canalizare ale utilizatorului şi reţeaua publica de canalizare, inclusiv căminul de racord;

    2.31. repartitor de costuri – aparat cu indicaţii adimensionale destinat masurarii, înregistrării şi individualizarii consumurilor de apa pentru fiecare proprietar al unui condominiu. Contoarele de apa montate în aval de contorul de bransament pot fi utilizate numai ca repartitoare de costuri;

    2.32. reţea de transport a apei – parte a sistemului public de alimentare cu apa, alcătuită din reţeaua de conducte cuprinsă între captare şi reţeaua de distribuţie;

    2.33. reţea de distribuţie a apei – parte a sistemului public de alimentare cu apa, alcătuită din reţeaua de conducte, armături şi construcţii anexe, care asigura distribuţia apei la doi ori la mai mulţi utilizatori independenţi;

    2.34. reţea de canalizare – parte a sistemului public de canalizare, alcătuită din canale colectoare, canale de serviciu, cămine, guri de scurgere şi construcţii anexe care asigura preluarea, evacuarea şi transportul apelor de canalizare de la doi ori de la mai mulţi utilizatori independenţi;

    2.35. secţiune de control – locul de unde se preleveaza probe de apa în vederea analizelor de laborator, acest loc fiind:

    – pentru apa potabilă şi industriala: căminul de bransament;

    – pentru apa uzata: căminul de racord;

    2.36. serviciu de alimentare cu apa şi de canalizare – totalitatea activităţilor de utilitate publica şi de interes economic şi social general efectuate în scopul captarii, tratarii, transportului, inmagazinarii şi distribuirii apei potabile sau industriale tuturor utilizatorilor de pe teritoriul unei localităţi, respectiv pentru colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea apelor uzate, a apelor meteorice şi a apelor de suprafata provenite din intravilanul acesteia;

    2.37. serviciu de alimentare cu apa – totalitatea activităţilor necesare pentru:

    – captarea apei brute, din surse de suprafata sau subterane;

    – tratarea apei brute;

    – transportul apei potabile şi/sau industriale;

    – inmagazinarea apei;

    – distribuţia apei potabile şi/sau industriale;

    2.38. serviciu de canalizare – totalitatea activităţilor necesare pentru:

    – colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizatori la staţiile de epurare;

    – epurarea apelor uzate şi evacuarea apei epurate în emisar;

    – colectarea, evacuarea şi tratarea adecvată a deşeurilor din gurile de scurgere a apelor pluviale şi asigurarea functionalitatii acestora;

    – evacuarea, tratarea şi depozitarea namolurilor şi a altor deşeuri similare derivate din activităţile prevăzute mai sus;

    – evacuarea apelor pluviale şi de suprafata din intravilanul localităţilor;

    2.39. sistem de alimentare cu apa – ansamblul construcţiilor şi terenurilor, instalaţiilor tehnologice, echipamentelor functionale şi dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul de alimentare cu apa. Sistemele de alimentare cu apa cuprind, de regula, următoarele componente:

    – captări;

    – aductiuni;

    – staţii de tratare;

    – staţii de pompare, cu sau fără hidrofor;

    – rezervoare de inmagazinare;

    – reţele de transport şi distribuţie;

    – bransamente, pana la punctul de delimitare;

    2.40. sistem de canalizare – ansamblul construcţiilor şi terenurilor aferente instalaţiilor tehnologice, echipamentelor functionale şi dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul de canalizare. Sistemele de canalizare cuprind, de regula, următoarele componente:

    – racorduri de canalizare, de la punctul de delimitare şi preluare;

    – reţele de canalizare;

    – staţii de pompare;

    – staţii de epurare;

    – colectoare de evacuare spre emisar;

    – guri de vărsare în emisar;

    – depozite de namol deshidratat;

    2.41. utilaj de baza – totalitatea aparatelor şi maşinilor necesare asigurării procesului tehnologic şi a căror oprire sau scoatere din funcţiune afectează sau poate afecta esenţial desfăşurarea activităţii;

    2.42. utilizatori – persoane fizice sau juridice care beneficiază, direct sau indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilităţi publice, în condiţiile legii.

    ART. 3

    La elaborarea şi aprobarea regulamentelor serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare, autorităţile administraţiei publice locale vor respecta următoarele principii:

    – securitatea serviciului;

    – tarifarea echitabila;

    – rentabilitatea, calitatea şi eficienta serviciului;

    – transparenta şi responsabilitatea publica, incluzând consultarea cu patronatele, sindicatele, utilizatorii şi cu asociaţiile reprezentative ale acestora;

    – continuitatea din punct de vedere cantitativ şi calitativ;

    – adaptabilitatea la cerinţele utilizatorilor;

    – accesibilitatea egala a utilizatorilor la serviciul public, pe baze contractuale;

    – respectarea reglementărilor specifice din domeniul gospodăririi apelor, protecţiei mediului şi sănătăţii populaţiei.

    ART. 4

    (1) Serviciile prestate prin sistemele de alimentare cu apa şi de canalizare au drept scop asigurarea alimentarii cu apa, canalizarea şi epurarea apelor uzate pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţilor şi trebuie sa îndeplinească la nivelul utilizatorilor, în punctele de delimitare/separare a instalaţiilor, parametrii tehnologici şi programele de furnizare stabilite în contractele de furnizare şi cerinţele indicatorilor de performanta aprobate de autoritatea administraţiei publice locale.

    (2) Propunerile de indicatori de performanta ai serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare la utilizatori, rezultate din studiul efectuat în acest scop, vor fi supuse dezbaterii publice înaintea aprobării, având în vedere necesitatea asigurării alimentarii cu apa, canalizarii şi epurarii apelor uzate pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţii.

    ART. 5

    (1) Apa potabilă distribuita prin sistemele de alimentare cu apa este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti ale populaţiei, ale instituţiilor publice, ale operatorilor economici şi, după caz, pentru combaterea şi stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.

    (2) Apa potabilă distribuita utilizatorilor trebuie sa îndeplinească, la bransamentele acestora, condiţiile de potabilitate şi parametrii de debit şi presiune prevăzute în normele tehnice şi reglementările legale în vigoare.

    (3) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menţionate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care exista disponibilitati fata de necesarul de apa potabilă al localităţilor, stabilit potrivit prescripţiilor tehnice în vigoare.

    (4) În cazul în care cerinţele de apa potabilă ale operatorilor economici nu pot fi acoperite integral, aceştia pot sa isi asigure alimentarea cu apa potabilă prin sisteme proprii, realizate şi exploatate în condiţiile legii;

    (5) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi: stropitul strazilor şi al spaţiilor verzi, spalatul pieţelor şi al strazilor, spalarea periodică a sistemului de canalizare, spalarea autovehiculelor şi consumul tehnologic al unităţilor industriale, se va utiliza cu precădere apa industriala.

    (6) Apa industriala sau apa cu caracter nepotabil se poate asigura prin sisteme publice de alimentare cu apa industriala sau prin sisteme individuale realizate şi exploatate de agenţii economici.

    (7) Se interzice orice legatura sau interconectare între sistemele de alimentare cu apa potabilă şi sistemele de alimentare cu apa industriala.

    ART. 6

    (1) Sistemul de canalizare trebuie sa asigure, cu precădere, colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea într-un receptor natural a apelor uzate provenite de la utilizatorii serviciului de alimentare cu apa, precum şi a apelor pluviale sau de suprafata colectate de pe teritoriul localităţilor.

    (2) Namolurile provenite din staţiile de tratare a apei, din sistemele de canalizare şi din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti se tratează şi se prelucreaza în vederea neutralizarii, deshidratarii, depozitarii controlate sau valorificării, potrivit reglementărilor legale în vigoare privind protecţia şi conservarea mediului, respectiv igiena şi sănătatea populaţiei.

    (3) Apele uzate evacuate în sistemele de canalizare trebuie sa respecte condiţiile precizate prin acordul de preluare în canalizare, respectiv prin contractul de prestare a serviciului, precum şi pe cele impuse prin reglementările tehnice în vigoare, astfel încât, prin natura, cantitatea ori calitatea lor, sa nu conducă la:

    a) degradarea construcţiilor şi instalaţiilor componente ale sistemelor de canalizare;

    b) diminuarea capacităţii de transport a reţelelor şi a canalelor colectoare;

    c) perturbarea functionarii normale a statiei de epurare prin depăşirea debitului şi a încărcării sau prin inhibarea proceselor de epurare;

    d) apariţia unor pericole pentru igiena şi sănătatea populaţiei sau a personalului de exploatare a sistemului;

    e) apariţia pericolelor de explozie.

    (4) Evacuarea în receptorii naturali a apelor uzate epurate şi depozitarea namolurilor provenite din staţiile de epurare se fac numai în condiţiile calitative şi cantitative precizate în avizele, acordurile şi autorizaţiile de mediu eliberate de autorităţile competente, potrivit reglementărilor în vigoare din domeniul protecţiei calităţii apei şi a mediului, astfel încât sa se garanteze protecţia şi conservarea mediului, respectiv igiena şi sănătatea populaţiei.

    (5) Preluarea în sistemele de canalizare a apelor uzate provenite de la agenţi economici industriali sau de la alţi utilizatori neracordati la reţelele de distribuţie a apei se poate aproba numai în măsura în care capacitatea sistemelor nu este depăşită din punct de vedere hidraulic sau al încărcării cu substanţe impurificatoare şi numai dacă nu conţin poluanti toxici sau care pot inhiba ori bloca procesul de epurare.

    ART. 7

    (1) Măsurarea cantităţilor de apa preluate sau furnizate de operatori, prin intermediul sistemelor de alimentare cu apa, sub forma de apa potabilă, apa bruta sau apa industriala, este obligatorie. Aceasta se realizează prin montarea la nivelul punctului de delimitare/separare a instalaţiilor a echipamentelor de măsurare-înregistrare şi control, cu respectarea prevederilor specifice în domeniu, emise de autoritatea de reglementare competenta.

    (2) Instalaţiile din amonte de punctul de delimitare aparţin sau sunt în administrarea operatorului, iar cele din aval aparţin sau sunt în administrarea utilizatorului, după caz. Notiunile de amonte şi aval corespund sensului de curgere a apei în instalaţii, dinspre operator spre utilizator.

    (3) Pana la montarea contoarelor, consumul facturat nu va depăşi consumul stabilit în regim pausal prevăzut de actele normative în vigoare.

    ART. 8

    (1) În vederea asigurării continuităţii serviciilor de apa şi de canalizare, autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea planificarii şi urmăririi lucrărilor de investiţii necesare functionarii sistemelor în condiţii de siguranta şi la parametrii ceruti prin prescripţiile tehnice. În acest scop se vor institui sisteme de planificare multianuala a investiţiilor, plecandu-se de la un plan director de perspectiva.

    (2) Hotărârile de dare în administrare sau contractele de delegare a gestiunii, după caz, vor prevedea sarcinile concrete ale autorităţilor administraţiei publice locale şi ale operatorului în ceea ce priveşte realizarea investiţiilor.

    (3) Operatorul sistemului de alimentare cu apa şi/sau de canalizare trebuie sa asigure funcţionarea permanenta a sistemului de alimentare cu apa la toţi utilizatorii, precum şi continuitatea evacuarii apelor colectate de la aceştia. Livrarea apei folosite în scopuri industriale se va face conform cerintei utilizatorului, pe baza unui program de furnizare acceptat de ambele părţi (operator-utilizator).

    (4) Întreruperea alimentarii cu apa şi a evacuarii apelor uzate la canalizare este permisă numai în cazuri prevăzute de lege sau de prezentul regulament, precum şi în cazurile de forta majoră.

    (5) Reţeaua de alimentare cu apa, inclusiv bransamentele, intra în obligaţiile de întreţinere şi reparatie ale operatorului.

    (6) În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (3), (4) şi (5), operatorul va asigura exploatarea, întreţinerea şi repararea reţelelor, în conformitate cu instrucţiunile tehnice specifice, pe baza unui program anual de revizii tehnice, reparaţii curente şi capitale, modernizări şi investiţii.

    (7) La solicitarea utilizatorilor operatorul va interveni pentru asigurarea continuităţii functionarii reţelei de canalizare. În cazul constatării existenţei unor obturari ale canalizarii din vina dovedită a utilizatorului, cheltuielile vor fi suportate de către acesta.

    CAP. II

    Siguranta serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare

    SECŢIUNEA 1

    Documentaţie tehnica

    ART. 9

    (1) Prezentul regulament stabileşte documentaţia tehnica minima necesară desfăşurării serviciului de alimentare cu apa şi a serviciului de canalizare.

    (2) Regulamentul stabileşte documentele necesare exploatării, obligaţiile proiectantului de specialitate, ale unităţilor de execuţie cu privire la întocmirea, reactualizarea, păstrarea şi manipularea acestor documente.

    (3) Detalierea prevederilor prezentului regulament privind modul de întocmire, păstrare şi reactualizare a evidentei tehnice se va face prin instrucţiuni/proceduri de exploatare specifice principalelor tipuri de instalaţii.

    (4) Personalul de conducere al operatorului răspunde de existenta, corecta completare şi păstrare a documentaţiilor tehnice conform prevederilor prezentului regulament.

    ART. 10

    Proiectarea şi realizarea sistemelor de alimentare cu apa şi a sistemelor de canalizare sau a părţilor componente ale acestora se realizează în conformitate cu normativele şi prescripţiile tehnice de proiectare şi execuţie în vigoare, avizate de autorităţile competente, iar proiectul va tine seama de reglementările în vigoare privind protecţia şi conservarea mediului.

    ART. 11

    Fiecare operator va deţine şi va actualiza următoarele documente:

    a) actele de proprietate sau contractul prin care s-a făcut delegarea de gestiune;

    b) planul cadastral al situaţiei terenurilor;

    c) planurile generale cu amplasarea construcţiilor şi instalaţiilor aflate în exploatare, inclusiv cele subterane, aduse la zi, cu toate modificările sau completările;

    d) planurile clădirilor sau ale construcţiilor speciale, având notate toate modificările sau completările la zi;

    e) studiile, datele geologice, geotehnice şi hidrotehnice cu privire la terenurile pe care sunt amplasate lucrările aflate în exploatare sau conservare, precum şi cele privind gospodărirea apelor, cu avizele necesare;

    f) cărţile tehnice ale construcţiilor;

    g) documentaţia tehnica a utilajelor şi instalaţiilor şi, după caz, autorizaţiile de punere în funcţiune a acestora;

    h) procese-verbale de constatare în timpul execuţiei şi planurile de execuţie ale părţilor de lucrări sau ale lucrărilor ascunse;

    i) proiectele de execuţie ale lucrărilor, cuprinzând memoriile tehnice, breviarele de calcul, devizele pe obiecte, devizul general, planurile şi schemele instalaţiilor şi reţelelor etc.;

    j) documentele de recepţie, preluare şi terminare a lucrărilor, cu:

    – procese-verbale de măsurători cantitative de execuţie;

    – procese-verbale de verificări şi probe, inclusiv probele de performanta şi garanţie, buletinele de verificări, analiza şi încercări;

    – procese-verbale de realizare a indicatorilor tehnico-economici;

    – procese-verbale de punere în funcţiune;

    – procese-verbale de dare în exploatare;

    – lista echipamentelor montate în instalaţii, cu caracteristicile tehnice;

    – procese-verbale de preluare ca mijloc fix, în care se consemnează rezolvarea neconformitatilor şi a remedierilor;

    – documentele de aprobare a receptiilor şi de predare în exploatare;

    k) schemele de funcţionare a instalaţiilor, planurile de ansamblu, desenele de detaliu actualizate conform situaţiei de pe teren, planurile de ansamblu şi de detaliu ale fiecărui utilaj şi/sau ale fiecărei instalaţii, inclusiv planurile şi cataloagele pieselor de schimb;

    l) instrucţiunile furnizorilor de echipament sau ale organizaţiei de montaj privind manipularea, exploatarea, întreţinerea şi repararea echipamentelor şi instalaţiilor, precum şi cărţile/fişele tehnice ale echipamentelor principale ale instalaţiilor;

    m) normele generale şi specifice de protecţie a muncii, aferente fiecărui echipament, fiecărei instalaţii sau fiecărei activităţi;

    n) planurile de dotare şi amplasare cu mijloace de stingere a incendiilor, planul de apărare a obiectivului în caz de incendiu, calamitati sau alte situaţii excepţionale;

    o) regulamentul de organizare şi funcţionare şi atribuţiile de serviciu pentru întreg personalul;

    p) avizele şi autorizaţiile legale de funcţionare pentru clădiri, laboratoare, instalaţii de măsura, inclusiv cele de protecţie a mediului, obţinute în condiţiile legii;

    q) inventarul instalaţiilor şi liniilor electrice conform instrucţiunilor în vigoare;

    r) instrucţiuni privind accesul în incinta şi instalaţii;

    s) documentele referitoare la instruirea, examinarea şi autorizarea personalului;

    t) registre de control, de sesizări şi reclamaţii, de dare şi retragere din exploatare, de manevre, de admitere la lucru etc.;

    u) bilanţul cantităţilor de apa, conform proiectului, şi rezultatele bilanţurilor periodice întocmite conform prevederilor legale.

    ART. 12

    (1) Documentele puse la dispoziţie de autoritatea publica locală, după caz, se vor păstra la sediul sau la punctele de lucru ale operatorului de pe raza de operare.

    (2) Documentaţiile referitoare la construcţii de orice fel se vor întocmi, reconstitui, completa şi păstra conform normelor legale referitoare la „Cartea tehnica a construcţiei”.

    ART. 13

    (1) Documentaţia de baza a lucrărilor şi datele generale necesare exploatării vor fi întocmite numai de agenţi economici specializaţi în proiectare, care o vor preda titularului de investiţie.

    (2) Agenţii economici care au întocmit proiectele au obligaţia de a corecta toate planurile de execuţie, în toate exemplarele în care s-au operat modificări pe parcursul execuţiei, şi, în final, sa înlocuiască aceste planuri cu altele noi, originale, actualizate conform situaţiei reale de pe teren şi sa predea proiectul pe sistem informaţional şi de evidenta pentru exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor proiectate.

    (3) Organizaţiile de execuţie şi/sau montaj au obligaţia ca, odată cu predarea lucrărilor, sa predea şi schemele, planurile de situaţii şi de execuţie modificate conform situaţiei de pe teren. În cazul în care nu s-au făcut modificări fata de planurile iniţiale, se va preda câte un exemplar din aceste planuri, având pe ele confirmarea ca nu s-au făcut modificări în timpul execuţiei.

    (4) În timpul execuţiei lucrărilor se interzic abaterile de la documentaţia întocmită de proiectant fără avizul acestuia.

    ART. 14

    (1) Autorităţile administraţiei publice locale deţinătoare de instalaţii tehnologice din infrastructura tehnico-edilitara aferente serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare, precum şi operatorii care au primit în gestiune delegată aceste servicii în totalitate sau numai unele activităţi componente ale acestuia au obligaţia sa isi organizeze o arhiva tehnica pentru păstrarea documentelor de baza prevăzute la art. 11, organizată astfel încât sa poată fi găsit orice document cu usurinta.

    (2) Pentru nevoile curente de exploatare se vor folosi numai copii de pe planurile, schemele şi documentele aflate în arhiva.

    (3) Înstrăinarea sub orice forma a planurilor, schemelor sau documentelor aflate în arhiva este interzisă.

    (4) La încheierea activităţii de operare, operatorul va preda pe baza de proces-verbal intreaga arhiva pe care şi-a constituit-o, fiind interzisă păstrarea de către acesta a vreunui document original sau copie.

    (5) Fiecare document va avea anexat un borderou în care se vor mentiona:

    a) data întocmirii documentului;

    b) numărul de exemplare originale;

    c) calitatea celui care a întocmit documentul;

    d) numărul de copii executate;

    e) necesitatea copierii, numele, prenumele şi calitatea celui care a primit copii ale documentului, numărul de copii primite şi calitatea celui care a aprobat copierea;

    f) data fiecărei revizii sau actualizari;

    g) calitatea celui care a întocmit revizia/actualizarea şi calitatea celui care a aprobat;

    h) data de la care documentul revizuit/actualizat a intrat în vigoare;

    i) lista persoanelor cărora li s-au distribuit copii după documentul revizuit/actualizat;

    j) lista persoanelor care au restituit la arhiva documentul primit anterior revizuirii/modificării.

    ART. 15

    (1) Pentru toate echipamentele se vor întocmi fise tehnice care vor conţine toate datele din proiect, din documentaţiile tehnice predate de furnizori sau de executanti şi din datele de exploatare luate de pe teren certificate prin acte de recepţie care trebuie sa confirme corespondenta lor cu realitatea.

    (2) Pe durata exploatării, în fişele tehnice se vor trece date privind:

    a) incidentele sau avariile;

    b) echipamentele care au fost afectate ca urmare a incidentului sau avariei;

    c) incidentele sau avariile altor echipamente produse de incidentul sau avaria în cauza;

    d) reparaţiile efectuate pentru înlăturarea incidentului/avariei;

    e) costul reparaţiilor accidentale sau planificate;

    f) lista de piese şi/sau subansambluri înlocuite cu ocazia reparatiei accidentale sau planificate;

    g) componenta şi echipa care a efectuat reparaţia accidentala sau planificata, chiar în cazul în care reparaţia s-a executat de alt agent economic;

    h) perioada cat a durat reparaţia, planificata sau accidentala;

    i) comportarea în exploatare între doua reparaţii planificate;

    j) data scadenta şi tipul următoarei reparaţii planificate (lucrări de întreţinere curenta, revizii tehnice, reparaţii curente şi capitale);

    k) data scadenta a următoarei verificări periodice;

    l) buletinele de încercări periodice şi după reparaţii.

    (3) Fişele tehnice se întocmesc pentru utilajele de baza, pentru fundaţiile acestora şi a echipamentelor, instalaţiile de legare la pământ, dispozitivele de protecţie şi pentru instalaţiile de comanda, teletransmisie şi telecomunicaţii.

    (4) Pentru baraje, canale de aductiune şi evacuare, clădiri, coşuri de fum şi altele asemenea, precum şi pentru instalaţiile de ridicat, cazane şi recipiente sub presiune se va întocmi şi folosi documentaţia cerută de normele legale în vigoare.

    (5) Separat de fişele tehnice, pentru utilajele de baza (echipament sau aparataj) se va tine o evidenta a lucrărilor de întreţinere curenta, revizii tehnice, reparaţii curente şi capitale.

ART. 16

    (1) Utilajele de baza, echipamentele auxiliare (pompe, motoare etc.), precum şi principalele instalaţii mecanice (rezervoare, ascensoare, stavilare, poduri rulante, macarale etc.) trebuie sa fie prevăzute cu placute indicatoare cuprinzând datele de identificare pentru echipamentul respectiv în conformitate cu normele în vigoare.

    (2) Toate echipamentele menţionate la alin. (1), precum şi conductele, barele electrice, instalaţiile independente trebuie sa fie numerotate după un sistem care sa permită identificarea rapida şi uşor vizibila în timpul exploatării.

    (3) La punctele de conducere a exploatării trebuie sa se găsească atât schemele generale ale instalaţiilor (schemele normale de funcţionare electrice şi mecanice), cat şi, după caz, cele ale instalaţiilor auxiliare (dozatoare, filtre, aer comprimat, alimentarea cu apa a instalaţiilor fixe de stins incendiul, iluminatul principal şi de siguranta etc.), potrivit specificului activităţii şi atribuţiilor.

    (4) Schemele trebuie actualizate astfel încât sa corespundă situaţiei reale din teren, iar numerotarea şi notarea din scheme trebuie sa corespundă notarii reale a instalaţiilor conform alin. (2).

    (5) Schemele normale de funcţionare vor fi afişate la loc vizibil.

    ART. 17

    (1) Instrucţiunile/procedurile tehnice interne pe baza cărora se realizează conducerea operativă a instalaţiilor trebuie sa fie clare, exacte, sa nu permită interpretări diferite pentru o aceeaşi situaţie, sa fie concise şi sa conţină date asupra echipamentului, metodelor pentru controlul stării acestuia, asupra regimului normal şi anormal de funcţionare şi asupra modului de actionare pentru prevenirea incidentelor/avariilor.

    (2) Instrucţiunile/procedurile tehnice interne trebuie sa delimiteze exact îndatoririle personalului cu diferite specialităţi care concura la exploatarea, întreţinerea sau repararea echipamentului şi trebuie sa cuprindă cel puţin:

    a) îndatoririle, responsabilităţile şi competentele personalului de deservire;

    b) descrierea construcţiei şi functionarii echipamentului, inclusiv scheme şi schite explicative;

    c) reguli referitoare la deservirea echipamentelor în condiţiile unei exploatări normale (manevre de pornire/oprire, manevre în timpul exploatării, manevre de scoatere şi punere sub tensiune);

    d) reguli privind controlul echipamentului în timpul functionarii în exploatare normală;

    e) parametrii normali, limita şi de avarie ai echipamentului;

    f) reguli de prevenire şi lichidare a avariilor;

    g) reguli de prevenire şi stingere a incendiilor;

    h) reguli de anuntare şi adresare;

    i) enumerarea funcţiilor/meseriilor pentru care este obligatorie însuşirea instrucţiunii/procedurii şi promovarea unui examen sau autorizarea;

    j) măsuri pentru asigurarea protecţiei muncii.

    (3) Instrucţiunile/procedurile tehnice interne se semnează de coordonatorul locului de munca şi sunt aprobate de persoana din cadrul personalului de conducere al operatorului desemnată în acest sens, menţionându-se data intrării în vigoare.

    (4) Instrucţiunile/procedurile tehnice interne se revizuiesc anual sau ori de câte ori este nevoie certificându-se prin aplicarea sub semnatura a unei ştampile „valabil pe anul……”. Modificările şi completările se aduc la cunostinta sub semnatura personalului obligat sa le cunoască şi sa aplice instrucţiunea/procedura respectiva.

    ART. 18

    (1) Fiecare operator care desfăşoară una sau mai multe activităţi specifice serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare trebuie sa elaboreze, sa revizuiasca şi sa aplice instrucţiuni/proceduri tehnice interne.

    (2) În vederea aplicării prevederilor alin. (1), toţi operatorii vor întocmi liste cu instrucţiunile/procedurile tehnice interne necesare, cu care vor fi dotate locurile de munca. Lista instrucţiunilor/procedurilor tehnice interne va cuprinde, după caz, cel puţin:

    a) instrucţiuni/proceduri tehnice interne generale;

    b) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru exploatarea instalaţiilor principale;

    c) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru principalele utilaje şi instalaţii auxiliare;

    d) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru executarea manevrelor curente;

    e) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru lichidarea avariilor;

    f) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru protecţii şi automatizări;

    g) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru executarea lucrărilor de întreţinere.

    ART. 19

    (1) În instrucţiunile/procedurile tehnice interne vor fi descrise schema normală de funcţionare a fiecărui utilaj, instalatie, echipament şi pentru fiecare construcţie, menţionându-se şi celelalte scheme admise de funcţionare a instalaţiei, diferite de cea normală, precum şi modul de trecere de la o schema normală la una alternativa.

    (2) Pe scheme se va figura simbolic starea normală de funcţionare a elementelor componente.

    (3) Abaterile de la funcţionarea în schema normală de funcţionare se aproba de conducerea tehnica a operatorului şi se consemnează în evidentele de operare ale personalului de deservire şi de conducere operativă.

    ART. 20

    (1) Personalul de operare va întocmi zilnic situaţii cu datele de exploatare dacă acestea nu sunt înregistrate şi memorate prin intermediul unui sistem informatic.  Datele memorate în sistemul informatic sau cele întocmite de personalul de operare reprezintă forma primara a evidentei tehnice.

    (2) Documentaţia operativă şi evidentele tehnice trebuie examinate zilnic de personalul tehnic ierarhic superior, care va dispune măsurile necesare pentru eliminarea eventualelor defecte şi deranjamente constatate în funcţionarea instalaţiilor sau pentru creşterea eficientei şi siguranţei în exploatare.

    SECŢIUNEA a 2-a

    Îndatoririle personalului de operare

    ART. 21

    (1) Personalul de operare se compune din toţi salariaţii care deservesc instalaţiile de alimentare cu apa şi de canalizare, având ca sarcina de serviciu principala supravegherea functionarii şi executarea de manevre în mod nemijlocit la un echipament, într-o instalatie sau într-un ansamblu de instalaţii.

    (2) Subordonarea pe linie de exploatare şi tehnico-administrativă, precum şi obligaţiile, drepturile şi responsabilităţile personalului de deservire se trec în fişa postului şi în regulamentele/procedurile tehnice interne.

    (3) Locurile de munca în care este necesară desfăşurarea activităţii se stabilesc de operator în procedurile proprii, în funcţie de:

    a) gradul de periculozitate a instalaţiilor şi a procesului tehnologic;

    b) gradul de automatizare a instalaţiilor;

    c) gradul de siguranta necesar în asigurarea serviciului;

    d) necesitatea supravegherii instalaţiilor şi procesului tehnologic;

    e) existenta teletransmisiei datelor şi a posibilităţilor de executare a manevrelor de la distanta;

    f) posibilitatea intervenţiei rapide pentru prevenirea şi lichidarea incidentelor, avariilor şi incendiilor.

    (4) În funcţie de condiţiile specifice de realizare a serviciului, operatorul poate stabili ca personalul sa isi îndeplinească atribuţiile de serviciu prin supravegherea mai multor instalaţii amplasate în locuri diferite.

    ART. 22

    Principalele lucrări ce trebuie cuprinse în fişa postului personalului de deservire, privitor la exploatare şi execuţie operativă, constau în:

    a) supravegherea instalaţiilor;

    b) controlul curent al instalaţiilor;

    c) executarea de manevre;

    d) lucrări de întreţinere periodică;

    e) lucrări de întreţinere neprogramate;

    f) lucrări de intervenţii accidentale.

    ART. 23

    (1) Lucrările de întreţinere periodice sunt cele prevăzute în instrucţiunile furnizorilor de echipamentele, regulamentele de exploatare tehnica şi în instrucţiunile/procedurile tehnice interne şi se executa, de regula, fără oprirea utilajelor de baza.

    (2) Lucrările de întreţinere curenta neprogramate se executa în scopul prevenirii sau eliminării deteriorarilor, avariilor sau incidentelor şi vor fi definite în fişa postului şi în instrucţiunile de exploatare.

    ART. 24

    (1) În timpul prestării serviciului, personalul trebuie sa menţină regimul cel mai sigur şi economic în funcţionarea instalaţiilor, în conformitate cu regulamentele de exploatare, instrucţiunile/procedurile tehnice interne, graficele/diagramele de regim şi dispoziţiile personalului ierarhic superior pe linie de exploatare sau tehnic-administrativă.

    (2) Instalaţiile, echipamentele sau utilajele trebuie supravegheate conform sistemului de supraveghere stabilit, dacă este în funcţiune sau rezerva operationala.

    (3) Înregistrarea datelor de exploatare se face la intervalul de timp stabilit în proceduri, în condiţiile stabilite la art. 20.

    (4) În cazul pornirii unor echipamente, la care conform instrucţiunilor trebuie asigurata o anumită viteza de încărcare sau paliere de funcţionare, înregistrarea datelor de exploatare se face la intervalele de timp stabilite, pana la stabilizarea parametrilor normali de funcţionare.

    SECŢIUNEA a 3-a

    Analiza şi evidenta incidentelor şi avariilor

    ART. 25

    (1) În scopul creşterii siguranţei în funcţionare a serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare şi al continuităţii serviciului, operatorii vor întocmi proceduri de analiza operativă şi sistematica a evenimentelor nedorite care au loc în instalaţiile aparţinând sistemului de alimentare cu apa şi de canalizare, stabilindu-se măsuri privind creşterea fiabilitatii echipamentelor şi schemelor tehnologice, îmbunătăţirea activităţii de exploatare, întreţinere şi reparaţii şi creşterea nivelului de pregătire şi disciplina a personalului.

    (2) Procedurile prevăzute la alin. (1) se vor întocmi pe baza prevederilor prezentului regulament-cadru şi vor fi aprobate de autoritatea administraţiei publice locale.

    ART. 26

    Evenimentele ce se analizează se referă, în principal, la:

    a) defectiuni curente;

    b) deranjamente la captări, staţii de tratare, reţele de transport şi de distribuţie a apei;

    c) deranjamente la instalaţiile de colectare, de transport, la staţiile de epurare a apelor uzate şi la cele de tratare şi depozitare a namolurilor;

    d) incidente şi avarii;

    e) abateri sistematice ale parametrilor apei distribuite;

    f) limitări de consum impuse de anumite situaţii existente la un moment dat în sistem.

    ART. 27

    (1) Defecţiunile curente sunt caracterizate ca o abatere de la starea normală sau ca o deficienta a echipamentelor sau a instalaţiilor, care nu duce la oprirea acestora.

    (2) Defecţiunile se constata de către personalul de operare, în timpul supravegherii şi controlului instalaţiilor, şi se remediaza în conformitate cu procedurile aprobate.

    (3) Defecţiunile pentru a căror remediere este necesară intervenţia altui personal decât cel de operare sau oprirea utilajului/instalaţiei se înscriu în registrul de defectiuni.

    (4) Deranjamentele din reţelele de transport şi distribuţie sunt acele defectiuni care conduc la întreruperea serviciului către utilizatorii alimentati de la o ramura a reţelei de transport sau dintr-o reţea de distribuţie.

    (5) Deranjamentele din staţiile de tratare sau de pompare constau în oprirea prin protecţie voita sau forţată a unui echipament sau instalatie, care nu influenţează în mod direct producerea de apa potabilă, fiind caracteristice echipamentelor şi instalaţiilor anexa. Se considera deranjament şi oprirea utilajelor auxiliare care a determinat intrarea automată în funcţiune a utilajului de rezerva.

    ART. 28

    (1) Se considera incidente următoarele evenimente:

    a) declanşarea sau oprirea forţată a instalaţiilor indiferent de durata, dar care nu îndeplineşte condiţiile de avarie;

    b) declanşarea sau oprirea forţată a utilajelor auxiliare, fără ca acestea sa fie înlocuite prin anclansarea automată a rezervei, care conduce la reducerea cantităţii de apa produsă, transportată sau furnizată;

    c) reducerea cantităţii de apa potabilă şi/sau industriala disponibilă sau a parametrilor de livrare a acesteia ori a apelor uzate preluate, sub limitele stabilite prin reglementări, pe o durata mai mare de 60 de minute, ca urmare a defectiunilor din instalaţiile proprii.

    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) nu se considera incidente următoarele evenimente:

    a) ieşirea din funcţiune a unei instalaţii ca urmare a actionarii corecte a elementelor de protecţie şi automatizare, în cazul unor evenimente care au avut loc într-o alta instalatie, ieşirea din funcţiune fiind consecinta unui incident localizat şi înregistrat în acea instalatie;

    b) ieşirea din funcţiune sau scoaterea din exploatare a unei instalaţii sau părţi a acesteia, ca urmare a unor defectiuni ce pot sa apara în timpul încercărilor profilactice pe partea electrica sau de automatizări, corespunzătoare scopului acestora;

    c) ieşirea din funcţiune a unei instalaţii auxiliare sau a unui element al acesteia, dacă a fost înlocuit automat cu rezerva, prin funcţionarea corecta a anclansarii automate a rezervei, şi nu a avut ca efect reducerea cantităţii de apa livrate utilizatorului sau preluării apelor uzate de la acesta;

    d) scoaterea accidentala din funcţiune a unei instalaţii sau a unui element al acesteia în scopul eliminării unor defectiuni, dacă a fost înlocuit cu rezerva şi nu a afectat alimentarea cu apa sau preluarea apelor uzate la/de la utilizatori;

    e) scoaterea din exploatare în mod voit a unei instalaţii, pentru prevenirea unor eventuale accidente umane sau calamitati;

    f) întreruperile sau reducerile în livrarea apei potabile convenite în scris cu utilizatorii care ar putea fi afectaţi.

    ART. 29

    (1) Se considera avarii următoarele evenimente:

    a) întreruperea accidentala, totală sau parţială, a livrării apei potabile către utilizatori pentru o perioada mai mare de 6 ore;

    b) întreruperea accidentala, totală sau parţială, a livrării apei potabile sau industriale către operatorii economici pe o perioada mai mare decât limitele prevăzute în contracte;

    c) defectarea sau ieşirea accidentala din funcţiune a utilajelor auxiliare ori a unor instalaţii sau subansambluri din instalaţiile de producere a apei potabile sau industriale, care conduc la reducerea cantităţilor utilizabile cu mai mult de 30% pe o durata mai mare de 72 de ore;

    d) defectarea sau ieşirea accidentala din funcţiune a unor instalaţii de producere sau transport al apei potabile sau industriale, indiferent de efectul asupra utilizatorilor, dacă fac ca acestea sa rămână indisponibile pe o durata mai mare de 72 de ore;

    e) defectarea sau ieşirea accidentala din funcţiune a instalaţiilor de producere şi transport al apei potabile şi industriale, care conduc la reducerea cantităţii livrate cu mai mult de 50% pe o durata mai mare de o ora.

    (2) Dacă pe durata desfăşurării evenimentului, ca urmare a consecinţelor avute, acesta isi schimba categoria de încadrare, respectiv din incident devine avarie, evenimentul se va încadra pe toată durata desfăşurării lui în categoria avariei.

    ART. 30

    Analiza avariei se efectuează imediat după producerea evenimentului respectiv de către factorii de răspundere ai operatorului, de regula, împreună cu cei ai autorităţilor administraţiei publice locale.

    ART. 31

    Analiza fiecărui incident sau a fiecărei avarii va trebui sa aibă următorul conţinut:

    a) locul şi momentul apariţiei incidentului sau avariei;

    b) situaţia înainte de incident sau avarie, dacă se funcţiona sau nu în schema obişnuită, cu indicarea abaterilor de la aceasta;

    c) prilejul care a favorizat apariţia şi dezvoltarea evenimentelor;

    d) descrierea cronologică a tuturor evenimentelor pe baza diagramelor, rapoartelor înregistrărilor computerizate şi declaraţiilor personalului;

    e) manevrele efectuate de personal în timpul desfăşurării şi lichidării evenimentului;

    f) situaţia functionarii semnalizarilor, protectiilor şi automatizarilor;

    g) efectele produse asupra instalaţiilor, dacă a rezultat echipament deteriorat, cu descrierea deteriorarii;

    h) efectele asupra utilizatorilor, utilitatile nelivrate, durata de întrerupere, valoarea pagubelor estimate sau alte efecte;

    i) stadiul verificărilor profilactice, reviziile şi reparaţiile pentru echipamentul sau protectiile care nu au funcţionat corespunzător;

    j) cauzele tehnice şi factorii care au provocat fiecare eveniment din succesiunea de evenimente;

    k) modul de comportare a personalului cu ocazia evenimentului şi modul de respectare a instrucţiunilor;

    l) influenta schemei tehnologice sau de funcţionare în care sunt cuprinse instalaţiile afectate de incident sau avarie;

    m) situaţia procedurilor/instrucţiunilor de exploatare şi reparaţii şi a cunoaşterii lor, cu menţionarea lipsurilor constatate şi a eventualelor încălcări ale celor existente;

    n) măsuri tehnice şi organizatorice de prevenire a unor evenimente asemănătoare, cu stabilirea termenelor şi responsabilităţilor.

    ART. 32

    (1) Analiza incidentelor şi avariilor trebuie finalizată în cel mult 5 zile de la lichidarea acestora.

    (2) În cazul în care pentru lămurirea cauzelor şi consecinţelor sunt necesare probe, încercări, analize de laborator sau obţinerea unor date tehnice suplimentare, termenul de finalizare a analizei incidentului sau avariei va fi de 15 zile de la lichidarea acesteia.

    (3) În cazul în care în urma analizei rezulta ca evenimentul a avut loc ca urmare a proiectării instalaţiei, montarii instalaţiei, deficienţelor echipamentului, calităţii slabe a materialelor sau datorită acţiunii ori inacţiunii altor persoane fizice sau juridice asupra ori în legatura cu instalatia sau echipamentul analizat, rezultatele analizei se vor transmite factorilor implicaţi, pentru punct de vedere.

    (4) Analiza avariei sau incidentului se face la nivelul operatorului care are în gestiune instalaţiile respective, cu participarea proiectantului, furnizorului de echipament şi/sau a executantului, după caz, participarea acestora fiind obligatorie la solicitarea operatorului sau a autorităţii administraţiei publice locale.

    (5) Dacă avaria sau incidentul afectează sau influenţează funcţionarea instalaţiilor aflate în administrarea altor operatori sau agenţi economici, operatorul care efectuează analiza va solicita acestora transmiterea în maximum 48 de ore a tuturor datelor şi informaţiilor necesare analizarii avariei sau incidentului.

    ART. 33

    (1) Rezultatele analizei incidentului sau avariei se consemnează într-un formular-tip denumit „fişa de incident”, iar la exemplarul care rămâne la operator se vor anexa documentele primare legate de analiza evenimentului.

    (2) Conţinutul minim al fisei de incident va fi în conformitate cu prevederile art. 31.

    ART. 34

    (1) În vederea satisfacerii în condiţii optime a necesităţilor de alimentare continua cu apa potabilă şi a preluării apelor uzate, operatorii vor urmări evidentierea distinctă a intreruperilor şi limitarilor, a duratei şi a cauzelor de întrerupere a utilizatorilor, inclusiv a celor cu cauze în instalaţiile acestora, dacă au afectat funcţionarea instalaţiilor proprii.

    (2) Situaţia centralizatoare privind aceste întreruperi sau limitări se va transmite trimestrial autorităţii administraţiei publice locale.

    ART. 35

    (1) Analiza deteriorarii echipamentelor se face în scopul determinării indicatorilor de fiabilitate a acestora în condiţii de exploatare.

    (2) Pentru evidentierea deteriorarilor de echipament care au avut loc cu ocazia incidentelor sau avariilor, analiza se face concomitent cu analiza incidentului sau avariei pentru fiecare echipament în parte, rezultatele consemnându-se într-un formular-tip denumit „fişa pentru echipament deteriorat”, care se anexează la fişa incidentului.

    (3) Pentru evidentierea deteriorarii echipamentelor ca urmare a încercărilor profilactice, manipulării, reparaţiilor sau întreţinerii necorespunzătoare, neefectuarii la timp a reparaţiilor sau reviziilor planificate, a scoaterii din funcţiune a acestor echipamente sau a instalaţiei din care fac parte şi care au fost înlocuite cu rezerva (indiferent de modul cum s-a făcut aceasta înlocuire), care au avut loc în afară evenimentelor încadrate ca incidente sau avarii, operatorul va tine o evidenta separată pe tipuri de echipamente şi cauze.

    (4) Evidentierea defectiunilor şi deteriorarilor se face şi în perioada de probe de garanţie şi punere în funcţiune după montare, înlocuire sau reparatie capitala.

    ART. 36

    (1) Fişele de incidente şi de echipament deteriorat reprezintă documente primare pentru evidenta statistica şi aprecierea realizării indicatorilor de performanta.

    (2) Păstrarea evidentei se face la operator pe toată perioada cat acesta prestează/furnizează serviciul.

    (3) La încheierea activităţii de operare se aplica prevederile art. 14 alin. (4).

    SECŢIUNEA a 4-a

    Asigurarea siguranţei de funcţionare a instalaţiilor

    ART. 37

    (1) Pentru creşterea siguranţei în funcţionare a serviciilor de alimentare cu apa şi de canalizare şi pentru continuitatea alimentarii cu apa şi preluării apelor uzate, operatorii vor întocmi proceduri prin care se instituie reguli de efectuare a manevrelor în instalaţiile aparţinând sistemului de alimentare cu apa şi de canalizare.

    (2) Procedurile prevăzute la alin. (1) se vor întocmi pe baza prevederilor prezentului regulament-cadru.

    ART. 38

    Manevrele în instalaţii se executa pentru:

    a) modificarea regimului de funcţionare a instalaţiilor sau ansamblului de instalaţii, fiind determinate de necesităţile obiective de adaptare a functionarii la cerinţele utilizatorilor, realizarea unor regimuri optime de funcţionare, reducerea pierderilor etc., având un caracter frecvent şi executandu-se mereu la fel, denumite manevre curente;

    b) modificarea configuraţiei instalaţiilor sau grupurilor de instalaţii, fără ca acestea sa aibă un caracter frecvent sau periodic, precum şi cele care au drept scop retragerea din exploatare a echipamentelor pentru lucrări sau probe şi redarea lor în exploatare, denumite manevre programate;

    c) izolarea echipamentului defect şi restabilirea circuitului funcţional tehnologic al instalaţiei sau ansamblului de instalaţii, executate cu ocazia apariţiei unui incident, denumite manevre de lichidare a incidentelor.

    ART. 39

    În sensul prezentului regulament, nu sunt considerate manevre în instalaţii modificările regimurilor de funcţionare care au loc ca urmare a acţiunii sistemelor de automatizare şi protecţie sau sunt executate curent de personalul de operare asupra sistemelor de reglaj, pe baza instrucţiunilor de exploatare, fără modificarea schemei de funcţionare aprobate.

    ART. 40

    Manevrele trebuie concepute astfel încât:

    a) succesiunea operaţiilor în cadrul manevrelor sa asigure desfăşurarea normală a acestora;

    b) trecerea de la starea iniţială la starea finala dorita sa se facă printr-un număr minim de operaţii;

    c) ordinea de succesiune a operaţiilor trebuie sa aibă în vedere respectarea procesului tehnologic stabilit prin instrucţiunile de exploatare a echipamentului sau a instalaţiei la care se executa manevra;

    d) sa fie analizate toate implicatiile pe care fiecare operaţie le poate avea atât asupra instalaţiei în care se executa manevra, cat şi asupra restului instalaţiilor legate tehnologic de aceasta, în special din punct de vedere al siguranţei în exploatare;

    e) manevra sa se efectueze într-un interval de timp cat mai scurt, stabilindu-se operaţiile care se pot executa simultan fără a se conditiona una pe alta, în funcţie de numărul de executanti şi de posibilitatea supravegherii directe de către responsabilul de manevra;

    f) sa se ţină seama de respectarea obligatorie a normelor de protecţie a muncii;

    g) fiecare operaţie de actionare asupra unui element prin comanda de la distanta sa fie urmată de verificarea realizării acestei comenzi sau verificarea realizării efectului corespunzător;

    h) persoana care concepe manevra trebuie sa cunoască instalatia în care se vor executa operaţiile cerute de manevra, sa dispună de schema detaliată corespunzătoare situaţiei din teren şi de schema tehnologică de executare a manevrei.

    ART. 41

    Manevrele în instalaţii se efectuează numai pe baza unui document scris numit foaie de manevra, care trebuie sa conţină:

    a) tema manevrei;

    b) scopul manevrei;

    c) succesiunea operaţiilor;

    d) notatii în legatura cu dispunerea şi îndeplinirea operaţiilor;

    e) persoanele care executa sau au legatura cu manevra şi responsabilităţile lor.

    ART. 42

    După scopul manevrei, foaia de manevra poate fi:

    a) foaie de manevra permanenta, al carei conţinut este prestabilit în instrucţiunile/procedurile tehnice interne, putându-se folosi la:

    – manevre curente;

    – anumite manevre programate, cu caracter curent;

    – anumite manevre în caz de incident, având un caracter curent;

    b) foaie de manevra pentru manevre programate, al carei conţinut se întocmeşte pentru efectuarea de lucrări programate sau accidentale şi care prin caracterul sau necesita o succesiune de operaţii ce nu se încadrează în foile de manevra permanente.

    ART. 43

    Manevrele cauzate de incidente sau avarii se executa fără foaie de manevra. Lichidarea incidentelor se executa pe baza procedurilor/instrucţiunilor întocmite în acest sens.

    ART. 44

    (1) Întocmirea, verificarea şi aprobarea foilor de manevra se fac de către persoanele desemnate de operator, care au pregătirea necesară şi asigura executarea serviciului operativ şi tehnico-administrativ.

    (2) Nu se admit verificarea şi aprobarea foilor de manevra telefonic.

    (3) În funcţie de necesitate, la foaia de manevra se anexează o schema de principiu referitoare la manevra care se efectuează.

    (4) Foaia de manevra întocmită, verificata şi aprobată se pune în aplicare numai în momentul în care exista aprobarea pentru efectuarea manevrei la echipamentul, instalatia sau ansamblul de instalaţii în cauza conform procedurilor aprobate.

    ART. 45

    Manevrele curente, programate sau accidentale, pot fi iniţiate de persoane prevăzute în procedurile aprobate şi care răspund de necesitatea efectuării lor.

    ART. 46

    Executarea manevrelor în cazul lucrărilor normale, programate, şi al probelor profilactice trebuie realizată astfel încât echipamentul sa nu fie scos din exploatare mai devreme decât este necesar şi nici sa nu se întârzie admiterea la lucru.

    ART. 47

    Fiecare operator va stabili prin decizie şi procedura interna nomenclatorul cu manevrele ce se executa pe baza de foi de manevra permanente sau pe baza de instrucţiuni/proceduri tehnice interne.

    ART. 48

    (1) Darea în exploatare a echipamentelor nou-montate se face conform instrucţiunilor de proiectare şi/sau ale furnizorului de echipament cu privire la probele mecanice, rodajul mecanic, probele tehnologice şi punerea în funcţiune.

    (2) În perioadele de probe mecanice ale echipamentelor, manevrele şi operaţiile respective cad în sarcina organizaţiei care executa montajul, cu participarea personalului de exploatare.

    (3) După terminarea probelor mecanice şi eventual a rodajului în gol, se face recepţia preliminară a lucrărilor de construcţii-montaj sau lucrările se preiau de către beneficiar cu proces-verbal de preluare-primire, după care rodajul în sarcina şi probele tehnologice cad în sarcina beneficiarului.

    ART. 49

    (1) După terminarea manevrei se vor înscrie în evidentele operative ale instalaţiei executarea acestora conform foii de manevra, ora începerii şi terminării manevrei, starea operativă, configuraţia etc., în care s-au adus echipamentele respective, precum şi orele la care s-au executat operaţiile care prezintă importanta în funcţionarea echipamentelor, instalaţiilor sau ansamblurilor de instalaţii.

    (2) Este obligatorie înscrierea tuturor montarilor şi demontarilor de flanse oarbe folosite pentru blindarea circuitelor, precum şi admiterile la lucru, respectiv terminarea lucrărilor, conform instrucţiunilor/procedurilor interne.

    ART. 50

    (1)Trecerea de la schema obişnuită la o alta varianta de schema de funcţionare se admite numai în cazurile de prevenire de incidente, accidente şi incendii, precum şi în cazurile de indisponibilitate a unor echipamente componente ale instalaţiilor respective, personalul de deservire operativă şi de comanda operativă răspunzând de manevra facuta.

    (2) Trecerea de la schema normală la una dintre schemele-varianta se va face pe baza foii de manevra şi cu asistenta tehnica.

    ART. 51

    Orice persoana care executa, coordonează, conduce, dispune, aproba sau participa la pregătirea, coordonarea, efectuarea manevrelor în instalaţiile sistemelor de alimentare cu apa şi de canalizare trebuie sa cunoască prevederile privind executarea manevrelor în instalaţii şi sa le aplice.

    CAP. III

    Sisteme de alimentare cu apa şi de canalizare

    ART. 52

    Prin sistemele de alimentare cu apa şi de canalizare se realizează:

    a) serviciul de alimentare cu apa potabilă, care are drept scop asigurarea apei potabile pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţii. Apa potabilă este destinată, în ordinea prioritatilor, pentru stingerea incendiilor, consumul spitalelor şi şcolilor, consumul menajer, serviciilor publice, precum şi pentru consumul necesar în activităţi productive şi comerciale;

    b) serviciul de alimentare cu apa industriala, care are drept scop asigurarea apei industriale pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localitatii. Apa industriala va fi utilizata în funcţie de necesităţile tehnologice specifice zonei;

    c) serviciul de canalizare, care are drept scop asigurarea serviciilor de canalizare pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţii. În funcţie de specificul localităţii, sistemul de canalizare se poate realiza în sistem unitar, divizor sau mixt.

    ART. 53

    Sursele de apa sunt, în general, surse de suprafata (lacuri, râuri, paraie etc.) şi subterane, iar emisari pot fi apele curgătoare, lacurile şi Marea Neagra.

    ART. 54

    Apa livrata şi apa descarcata trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:

    a) apa potabilă livrata utilizatorilor va avea proprietăţile fizico-chimice, biologice şi organoleptice conform normativelor în vigoare;

    b) apa industriala livrata utilizatorilor va respecta valoarea indicatorilor de calitate stabiliţi prin contract;

    c) apele descărcate în reţelele de canalizare vor îndeplini condiţiile impuse de normativele în vigoare, de avizele operatorului local care exploatează instalaţiile de canalizare şi de acordul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, prin agenţiile regionale din subordine. În cazul în care apele uzate nu se încadrează în indicatorii de calitate care sa respecte aceste condiţii, utilizatorii în cauza au obligaţia sa execute instalaţii proprii de epurare sau de preepurare a apelor uzate.

    ART. 55

    (1) Pe traseul reţelelor aparţinând sistemului de alimentare cu apa şi de canalizare este interzisă amplasarea de construcţii provizorii sau definitive.

    (2) Pentru construcţiile ce urmează a fi executate în zona de protecţie şi de siguranta a conductelor reţelelor de alimentare cu apa şi de canalizare, autorizaţia de construire va fi emisă numai după obţinerea avizului operatorului.

    ART. 56

    (1) Pentru prevenirea poluarii apei la sursa sau în reţea se interzice distrugerea construcţiilor, a instalaţiilor, imprejmuirilor, portilor, stalpilor de iluminat, semnelor de avertizare, amplasate în zona de protecţie sanitară, care, conform legislaţiei în vigoare, aparţin domeniului public.

    (2) Este interzisă afectarea functionarii reţelelor de apa şi de canalizare prin accesul la manevrarea armaturilor şi accesoriilor a altor persoane, cu excepţia celor autorizate de operator şi, în cazuri de forta majoră, de pompieri. În acest sens, operatorul va lua toate măsurile de siguranta necesare.

    (3) Manevrarea armaturilor şi a instalaţiilor tehnologice din reţeaua de distribuţie a apei se va face numai de către personalul de specialitate al operatorului.

    ART. 57

    (1) Executarea de către terţi a lucrărilor de orice fel, în special a celor de săpătura, de-a lungul traseelor sau în intersectie cu reţelele de apa şi de canalizare, precum şi a celor de extindere a reţelelor de apa şi de canalizare se va face numai în baza unui proiect întocmit de un operator economic autorizat, insusit de operatorul sistemului de alimentare cu apa şi de canalizare.

    (2) Predarea amplasamentului se va face în prezenta delegatului operatorului, pe baza unui proces-verbal de primire/predare a instalaţiilor existente, proces-verbal ce va obliga constructorul la protejarea, în timpul lucrărilor pe care le efectuează, a reţelelor de apa şi de canalizare.

    (3) Avarierea sau distrugerea parţială ori totală a unor părţi din reţeaua de apa şi/sau de canalizare, provocată cu ocazia efectuării de lucrări de construcţii, va fi remediata prin grija persoanei juridice vinovate de producerea avarierii sau distrugerii, pe cheltuiala sa, fără ca prin aceasta persoana juridică vinovata sa fie exonerată de plata daunelor produse operatorului cu privire la imposibilitatea acestuia de a asigura serviciile de apa şi/sau de canalizare. Lucrările se vor efectua imediat după avariere sau distrugere, reglementarea aspectelor juridice sau financiare realizandu-se ulterior inlaturarii avariei. După terminarea lucrărilor de remediere reţeaua afectată trebuie sa corespundă condiţiilor pentru care a fost proiectata.

    CAP. IV

    Serviciul de alimentare cu apa

    SECŢIUNEA 1

    Dispoziţii generale

    ART. 58

    Serviciul de alimentare cu apa se afla sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţii administraţiei publice locale, se prestează prin exploatarea unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice, are drept scop asigurarea alimentarii cu apa pentru toţi utilizatorii şi cuprinde activităţile de captare, tratare, transport, inmagazinare şi distribuţie.

    ART. 59

    Serviciul de alimentare cu apa se realizează pentru satisfacerea următoarelor necesitaţi:

    a) consum menajer pentru satisfacerea nevoilor gospodăreşti zilnice ale populaţiei;

    b) consumul industrial care utilizează apa ca materie prima, inglobandu-se în produsul finit ca apa de răcire sau agent termic, ca mijloc de spalare şi sortare etc.;

    c) consum pentru nevoi zootehnice;

    d) consum pentru nevoi publice, asigurându-se spalatul şi stropitul strazilor şi a spaţiilor verzi, funcţionarea fantanilor publice şi ornamentale etc.;

    e) consum pentru combaterea incendiilor;

    f) consum tehnologic pentru sistemul de alimentare cu apa şi de canalizare la spalatul reţelelor de apa şi de canalizare, filtrelor, decantoarelor, dezintegratoarelor, pregătirea soluţiilor de reactivi chimici etc.

    ART. 60

    În vederea unei evidente mai uşoare şi a creării premiselor luării unor decizii corecte şi în timp real, este necesară preocuparea pentru crearea unei baze de date în format electronic, structurată pe următoarele domenii:

    a) date constructive;

    b) date tehnologice;

    c) date de cost;

    d) date asupra reparaţiilor etc.

    ART. 61

    Baza de date trebuie sa conţină următoarele caracteristici constructive şi tehnologice:

    a) material;

    b) dimensiuni;

    c) adancime de pozare;

    d) anul realizării;

    e) poziţia şi mărimea branşamentelor, hidrantilor, vanelor;

    f) reparaţiile executate;

    g) presiunea de lucru;

    h) presiunea maxima în sistem;

    i) presiunea de încercare;

    j) viteza apei;

    k) secţiunea de control al calităţii apei etc.

    ART. 62

    Datele legate de elementele conductelor trebuie sa poată fi apelate uşor, în vederea introducerii într-un model de calcul/verificare a reţelei, iar pentru toate elementele importante (capetele de tronson, schimbare diametru/material, vane etc.) vor fi date şi coordonatele tridimensionale.

    SECŢIUNEA a 2-a

    Captarea apei

    ART. 63

    Apa de suprafata sau subterana, folosită ca sursa pentru sistemele de alimentare cu apa a localităţilor, trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:

    a) calitatea corespunzătoare categoriei de folosinta într-un procent de 95% din numărul analizelor efectuate pe perioada unui an calendaristic;

    b) debitul necesar asigurării unei distributii continue, avându-se în vedere variatiile zilnice şi sezoniere ale necesarului de apa şi tendinta de dezvoltare a localităţii (populaţie, edilitar).

    ART. 64

    (1) Zona de captare folosită pentru alimentarea cu apa a localităţilor trebuie sa fie protejata impotriva activităţilor umane neautorizate. Protejarea zonelor se face prin izolarea acestora prin perimetre de protecţie sanitară şi controlul activităţilor poluante din teritoriul aferent.

    (2) Stabilirea perimetrelor de protecţie sanitară se face individualizat pentru fiecare sursa, pe baza studiului de specialitate, în conformitate cu standardele de proiectare în vigoare.

    (3) Zonele de captare a apelor subterane (izvoare captate sau foraje) trebuie sa fie amplasate şi construite astfel încât sa fie protejate contra siroirilor de ape şi impotriva inundatiilor.

    (4) Zonele de captare trebuie imprejmuite pentru prevenirea accesului public şi al animalelor şi trebuie sa fie prevăzute cu panta de scurgere pentru prevenirea baltirii apei în cazul precipitatiilor atmosferice.

    (5) Sursele de suprafata (râuri, lacuri naturale sau de acumulare) vor fi protejate, prin grija autorităţilor abilitate, de activităţile umane neautorizate:

    a) industrie poluanta;

    b) depozite de deşeuri toxice sau periculoase, agricultura intensiva, turism şi agrement;

    c) depozitarea deşeurilor municipale.

    (6) Proprietarii terenurilor pe care se afla zonele de protecţie sanitară vor fi avertizati în scris asupra restrictiilor de utilizare.

    ART. 65

    În cazul captarilor din subteran se vor urmări cel puţin:

    a) nivelul apei în foraj;

    b) reglarea debitului de apa extras din foraj astfel încât sa nu fie antrenate particule de nisip şi apa sa fie limpede;

    c) variatia debitului captabil;

    d) protecţia contra inghetului;

    e) efectuarea analizelor biologice.

    ART. 66

    În cazul captarii de suprafata se vor urmări cel puţin:

    a) nivelul apei în zona captarii;

    b) captarea apei prin priza, în cazul în care nivelul apei întrece valorile medii, în funcţie de construcţia prizei de apa şi de sursa de apa;

    c) reglarea debitului admis prin manevrarea stavilelor;

    d) funcţionarea şi manevrabilitatea stavilelor de închidere, gratarelor etc.;

    e) variatia debitului de apa şi caracteristicile calitative ale apei;

    f) curatarea şi prevenirea inghetarii apei la gratare;

    g) curatarea periodică, conform procedurilor/instrucţiunilor tehnice, a gratarelor;

    h) evacuarea periodică a depunerilor din camerele de priza;

    i) măsurarea şi înregistrarea continua a nivelului apei din rau sau lac şi a debitului captat;

    j) curatarea, conform procedurilor/instrucţiunilor tehnice, a depunerilor de aluviuni în zona prizelor cu baraj de derivatie;

    k) producerea unor eventuale fenomene de eroziune a malurilor în vecinătatea captarii;

    l) calitatea apei.

    ART. 67

    Pentru reţinerea corpurilor în suspensie se vor lua măsuri de prevenire a degradării barelor gratarelor de către corpurile mari plutitoare şi măsuri de combatere a zaiului şi a ghetii.

    ART. 68

    Pentru eliminarea peliculelor de ulei sau grăsimi trebuie sa existe separatoarele de ulei montate înaintea deznisipatoarelor sau împreună cu acestea pe canale deschise de aductiune, dacă este necesar.

    ART. 69

    Sistemul de automatizare şi control trebuie sa fie în funcţiune permanent şi sa indice cel puţin:

    a) starea de funcţionare/rezerva/avarie a pompelor;

    b) starea închis/deschis a vanelor;

    c) nivelul/volumul apei;

    d) presiunea apei.

    ART. 70

    Indiferent de tipul captarii, se vor urmări:

    a) transmiterea eventualelor situaţii deosebite de exploatare, consemnate în registrul de exploatare, personalului din schimbul următor;

    b) efectuarea analizelor de turbiditate;

    c) citirea şi transmiterea datelor de la contorul de energie electrica;

    d) anunţarea imediata a oricărei defectiuni de funcţionare şi încercarea, în limita competentelor, remedierii acesteia.

    ART. 71

    La statia de pompare se va urmări:

    a) ca instalatia electrica sa respectate cerinţele normativelor în vigoare;

    b) ca la staţiile de pompare importante sa fie asigurata o sursa de rezerva pentru alimentarea cu energie electrica;

    c) ca sistemele de protecţie contra suprasarcinii, a umezelii în motor, a nivelului maxim etc. sa fie functionale, acestea vor fi verificate lunar şi reparate numai de personal specializat;

    d) controlul zilnic în ce priveşte zgomotul, vibratiile produse, durata de funcţionare, consumul de energie, starea uleiului, temperatura în lagare etc.

    ART. 72

    (1) Anual se va întocmi un program de verificare a tuturor pompelor. Pentru pompele la care apar probleme se va asigura o verificare de către personal autorizat. După verificare se va reface diagrama Q = f (H) pentru fiecare pompa.

    (2) Principalii parametri de funcţionare ai statiei de pompare vor fi înregistraţi sistematic. Datele preluate şi prelucrate pot asigura valorile indicatorilor de performanta, estimari asupra debitului de apa, economicitatea functionarii statiei etc.

    SECŢIUNEA a 3-a

    Tratarea apei brute

    ART. 73

    (1) Tehnologiile de tratare a apei trebuie corelate cu condiţiile specifice fiecărei surse, luându-se în considerare calitatea şi natura sursei. Obiectivul procedeelor de tratare trebuie sa fie protecţia utilizatorilor impotriva agenţilor patogeni şi impuritatilor din apa, care pot fi agresive sau periculoase pentru sănătatea omului.

    (2) Instalaţiile de tratare a apei de suprafata trebuie sa permită 4 etape, prin care sa se realizeze un şir de bariere de îndepărtare a contaminarii microbiene:

    a) rezervor de stocare a apei brute sau predezinfectie;

    b) coagulare, floculare şi sedimentare (sau flotare);

    c) filtrare;

    d) dezinfecţie finala.

    (3) Pentru coagulare se pot folosi numai substanţe (reactivi) care sunt avizate sanitar pentru acest scop. Procedeele de coagulare/sedimentare şi predezinfectie trebuie exploatate în asa fel încât sa asigure o reducere finala de 75% a trihalometanilor. Treptele de tratare preliminare dezinfectiei finale trebuie sa producă o apa cu o turbiditate mai mica de 5 NTU pentru mediana valorilor înregistrate în 24 de ore şi nu mai mare de 1 NTU pentru o singura proba.

    (4) Dezinfectia finala a apei este obligatorie pentru toate instalaţiile de tratare a apei care produc apa potabilă pentru localităţi şi au ca sursa apa de suprafata, precum şi în cazul folosirii surselor de profunzime.

    (5) Dezinfectia apei se poate face cu substanţe clorigene, ozon sau radiatii ultraviolete. Tehnologia de tratare trebuie sa fie aleasă în asa fel încât sa asigure un timp de contact între apa şi substanta dezinfectanta suficient pentru obţinerea efectului scontat. De asemenea, trebuie sa existe posibilitatea controlului substanţei dezinfectante reziduale. Eficienta procesului de dezinfecţie trebuie sa fie astfel încât valorile coliformilor totali şi coliformilor fecali sa corespundă exigenţelor din standardul naţional pentru apa potabilă.

    (6) Procentul de probe necorespunzătoare microbiologic, în reţeaua de distribuţie, nu trebuie sa depăşească 5% din totalul probelor recoltate într-un an calendaristic.

    ART. 74

    (1) În cazul în care în treapta de predezinfectie de la intrarea în statia de tratare se introduce clor pentru împiedicarea dezvoltării planctonului, creşterea conţinutului de bacterii, oxidarea substanţelor organice la apele cu conţinut ridicat de substanţe organice şi plancton sau la apele conţinând bacterii feruginoase sau manganoase, se va urmări influenta preclorarii în cazul existenţei acizilor humici.

    (2) La apele încărcate cu substanţe organice oxidabile, ape cu amoniac, nitriti, microorganisme, plancton, ape colorate datorită materialelor humice, dozele de clor sau dioxid de clor introdus înainte de decantare vor fi stabilite prin teste de laborator.

    (3) În cazul apelor care conţin fenoli nu se va utiliza clorul, preoxidarea realizandu-se cu ozon.

    ART. 75

    Aerarea se realizează în cazul apelor cu conţinut de bioxid de sulf, bioxid de carbon, fier, mangan, al apelor feruginoase lipsite de oxigen dizolvat şi în procesul de deferizare.

    ART. 76

    (1) Dezinfectarea, la apele care nu conţin materii organice sau substanţe chimice care formează cu clorul compuşi cu gust şi miros neplacut (în special fenoli), se face prin utilizarea clorului sau a compusilor săi.

    (2) În cazul apelor care conţin fenoli (dar nu şi alţi compuşi organici ce pot da gust specific de balta), se utilizează peroxidul de clor în doze alese astfel încât sa se împiedice formarea în exces a cloritului de sodiu.

    (3) Apa ce trebuie tratata pentru corectarea gustului, culorii şi eliminarea anumitor micropoluanti, pentru distrugerea virusilor şi oxidarea materiilor organice la cele cu conţinut de fenoli, se dezinfecteaza utilizând ozonul în dozele prescrise. În reţelele de distribuţie, după ozonizare trebuie facuta o clorinare cu doze reduse pentru controlul calităţii apei prin clorul rezidual.

    (4) Pentru obţinerea apei potabile reducerea suspensiilor prin decantare trebuie realizată astfel încât sa se asigure după filtrare turbiditati mai mici sau cel mult egale cu 5 NTU (unităţi nefelometrice de turbiditate), conform legislaţiei în vigoare.

    ART. 77

    Decantoarele trebuie sa asigure în timpul functionarii atingerea parametrilor proiectati, astfel:

    a) sistemul de distribuţie al apei brute trebuie sa asigure o repartizare uniforma a debitului între diferitele unităţi de decantoare şi păstrarea stării de coeziune a flocoanelor din apa coagulata, prin realizarea unor viteze suficient de reduse pentru a nu distruge flocoanele;

    b) spaţiul de decantare trebuie sa asigure condiţiile de depunere a suspensiilor pana la limita cerută a apei decantate, asigurând vitezele cat mai uniforme şi impiedicand formarea curentilor de convectie;

    c) sistemul de colectare a apei decantate trebuie sa asigure o prelevare uniforma chiar şi pe timp de inghet;

    d) spaţiul de sedimentare a namolului trebuie sa asigure acumularea volumului de namol rezultat între doua curatari, recomandandu-se decantoarele suspensionale la care evacuarea namolului se realizează continuu;

    e) sistemul de curatare a namolului trebuie sa asigure evacuarea namolului cu o concentraţie cat mai mare, fără a produce reamestecarea lui cu apa din decantor, asigurându-se o funcţionare complet automată, iar podul raclor trebuie protejat contra inghetului.

    ART. 78

    Pentru realizarea unei exploatări optime a instalaţiilor de decantare trebuie data importanta reglarii parametrilor determinanţi:

    a) viteza de sedimentare a particulelor în suspensie;

    b) vitezele de circulaţie a apei în secţiunea de decantare;

    c) randamentul instalaţiei reprezentat prin procentul de suspensii reţinute din apa bruta.

    ART. 79

    Pentru buna funcţionare a filtrelor, operatorul va lua măsurile necesare pentru asigurarea:

    a) condiţiilor tehnologice şi constructive cerute prin proiect pentru:

    1. calitatea materialului filtrant şi a grosimii stratului;

    2. orizontalitatea şi reglajul sistemului de drenaj;

    3. asigurarea intensitatii de spalare;

    4. corecta amplasare şi functionalitatea clapetelor de admisie şi a dispozitivelor de reglaj;

    5. etanseitatea armaturilor din instalaţii, în special a vanelor de pe conductele de apa de spalare şi aer;

    b) coagularii şi decantarii prealabile a apei brute care sa asigure la intrarea în filtre o turbiditate de cel mult 10 NTU, preferabil 1-2 NTU;

    c) spalarii filtrelor la intervale de timp stabilite în funcţie de:

    1. durata ciclului de filtrare a unei cuve de filtrare, între doua spalari;

    2. numărul total de cuve;

    3. instalaţiile de spalare;

    d) respectării tehnologiei de spalare a filtrelor pentru a asigura:

    1. calitatea cerută efluentului;

    2. productivitatea maxima a instalaţiei;

    3. consumul minim de apa de spalare şi aer.

    e) dotării corespunzătoare a laboratorului cu materiale, materii, reactivi şi personal calificat.

    ART. 80

    Regulile generale după care trebuie sa funcţioneze treapta de dezinfectare sunt:

    a) reactivul trebuie introdus acolo unde are eficienta maxima, fiind recomandată utilizarea a doua trepte:

    1. treapta I – la intrarea în statia de tratare (preclorare, preozonare), reactivul şi doza alegandu-se astfel încât sa nu rezulte compuşi secundari de tip trihalometanilor, cloriti, clorati sau bromati, iar dacă aceştia apar concentratia sa fie sub valorile admise;

    2. treapta a II-a – totdeauna pe apa limpezita având turbiditatea sub 1 NTU, cu scopul de a reduce concentratia în agenţi patogeni sub limitele prevăzute în normele legale;

    b) tipul şi doza de reactiv vor fi alese în funcţie de tipul de materiale care alcătuiesc reţeaua, astfel încât calitatea apei nu trebuie sa se inrautateasca din cauza reactivului de dezinfectare în exces sau în lipsa. În cazul golirii accidentale sau voite a reţelei trebuie sa se ia măsuri de spalare, astfel încât biofilmul ce se poate produce pe peretele interior al conductei sa fie inactivat pentru a nu permite dezvoltarea microorganismelor. Alegerea tipului de reactiv şi doza utilizata se face în funcţie de:

    1. calitatea apei brute, în unele cazuri fiind necesară utilizarea unor reactivi complementari;

    2. temperatura apei;

    3. pH-ul apei;

    4. modul şi eficienta introducerii în apa a reactivului;

    5. prezenta unor substanţe ce pot bloca reactivul prin reactii specifice de oxidare;

    6. capacitatea de a produce un volum redus de produşi secundari nedoriti din cauza pericolului pentru sănătatea populaţiei;

    7. asigurarea unei biostabilitati a apei furnizate;

    8. capacitatea de a avea efect remanent la o doza ce nu trebuie sa depăşească valoarea maxima;

    9. prevederea unei trepte de control final al dozei sau al produsilor secundari.

    c) eficienta celorlalte trepte de tratare;

    d) tipul de apa şi protecţia sanitară a acesteia, conţinutul de substanţe organice şi compuşi ai azotului, care pot reactiona cu reactivul, marind consumul;

    e) costul dezinfectarii în condiţiile asigurării cerinţelor normate de livrare a apei nu trebuie afectat de preluarea, în treapta de dezinfecţie, a sarcinilor ce trebuie şi pot fi realizate în alte trepte de tratare.

    SECŢIUNEA a 4-a

    Transportul apei potabile şi/sau industriale

    ART. 81

    Conductele ce transporta apa trebuie sa îndeplinească simultan următoarele condiţii:

    a) sa asigure debitul proiectat de apa în secţiunea respectiva;

    b) sa fie etanse, pentru eficienta functionarii şi protecţia spaţiului invecinat;

    c) sa reziste la toate presiunile de lucru din secţiunea respectiva;

    d) sa păstreze calitatea apei transportate.

    ART. 82

    La aductiuni se vor realiza amenajările constructive şi dotările cu echipamentele adecvate pentru măsurarea şi înregistrarea debitelor, măsurarea presiunilor şi a sistemului de control şi colectare a datelor utilizând un sistem de control şi achiziţie de date (SCADA).

    ART. 83

    (1) În lipsa aparatelor de măsura, determinarea capacităţii de transport a aductiunii se face prin calcul.

    (2) Determinarea capacităţii aductiunii prin calcul se face prin stabilirea unor tronsoane de aductiune care:

    a) au acelaşi diametru;

    b) se poate măsura presiunea la capetele tronsoanelor;

    c) se cunoaşte cota topografica a capetelor tronsoanelor;

    d) nu sunt prevăzute legături pentru alimentarea altor utilizatori.

    (3) Dacă se cunoaşte diametrul conductei, distanta între doua secţiuni, cotele piezometrice ale secţiunilor de capăt, se poate calcula debitul folosind o relatie matematica precizată în literatura de specialitate sau pusă la dispoziţie de fabricantii conductelor.

    ART. 84

    În cazul în care aductiunea nu are în dotare un echipament de măsurare pentru presiune sau pentru debit şi nu sunt prevăzute nici amenajările constructive pentru instalarea lor, determinarea debitului se poate realiza prin folosirea rezervoarelor, asigurându-se o precizie relativ buna.

    ART. 85

    Testarea rezistentei conductei la presiune se face după metodologia data în proiect, iar în lipsa acesteia se recomanda folosirea prescripţiilor din SR EN 805:2000.

    ART. 86

    (1) Toate componentele destinate transportului apei vor fi inspectate cel puţin săptămânal.

    (2) Inspecţia va fi facuta, de regula, de acelaşi personal, pentru a se obisnui cu detaliile şi a putea sesiza diferenţele de la un control la altul. Rezultatul inspecţiei se consemnează într-o fişa de inspecţie al carei conţinut va fi stabilit în cadrul procedurilor proprii.  Ele stau la baza:

    a) întocmirii planului de întreţinere şi a executării lucrărilor necesare;

    b) executării lucrărilor de reparatie, dacă este cazul;

    c) avertizarii populaţiei dacă aspectele semnalate sunt legate de cantitatea de apa (oprirea apei, restrictii de furnizare) sau de calitatea acesteia (măsuri de dezinfectare suplimentară) etc.;

    d) luarea măsurilor asupra interventiilor neautorizate în zona de protecţie sanitară.

    (3) În timpul inspecţiei se verifica:

    a) starea ventilelor de aerisire: integritate, stare de funcţionare, prezenta apei în cămin, anunţându-se echipa de intervenţie pentru scoaterea apei din cămin şi eliminarea cauzelor care au provocat inundarea, starea vopselei etc.;

    b) supratraversarile: starea structurii de rezistenta, tendinta raului de erodare a malurilor, suprafeţelor vopsite, starea ventilelor de aerisire, starea caii de acces, starea termoizolatiei/hidroizolatiei etc.;

    c) starea suprafeţei de teren asigurata ca zona de protecţie sanitară: depozite de deşeuri necontrolate, folosirea substanţelor nepermise, utilizarea apei în mod fraudulos, existenta mijloacelor de reperare a conductei, tendinta de lunecare a terenului etc.;

    d) mijloacele de combatere a loviturii de berbec: starea construcţiei, starea mecanismelor de lucru (recipient hidrofor, valoare presiune, stare vane de reglare, închiderea de protecţie etc.);

    e) starea altor mijloace de asigurare a functionarii;

    f) starea statiei suplimentare de dezinfectare de pe traseu, dacă exista; în statie se va intra numai pe baza unei autorizaţii de acces emise în acest sens;

    g) verificarea stării mijloacelor prin care sunt prelevate probe de apa în vederea controlului asupra calităţii. Probele de apa potabilă vor fi luate numai de personal special instruit, iar probele vor fi centralizate şi, pe baza lor, se va realiza raportul anual asupra calităţii apei, conform prevederilor legale în vigoare.

    ART. 87

    Când exista mijloace de măsurare a parametrilor de funcţionare, valorile acestora vor fi notate în fişa, iar persoana în a carei grija intra supravegherea tehnologică a sistemului va verifica dacă s-a redus capacitatea de transport, calitatea apei şi eventual va solicita cercetări mai amanuntite.

    ART. 88

    Pentru aductiunile lungi (15-150 km), se recomanda implicarea în supravegherea aductiunilor a unui personal angajat care sa locuiască în zona pentru a evita deplasarile lungi; în caz contrar, vor fi puse la dispoziţie mijloace de transport. în cazuri speciale vor fi prevăzute cantoane de exploatare şi personal permanent.

    ART. 89

    Lucrările de întreţinere la aductiuni se fac punctual, ca urmare a rezultatului inspecţiei sau după un plan anual de întreţinere, astfel:

    a) se verifica şi se corecteaza functionalitatea tuturor armaturilor, căminelor: semestrial;

    b) se curata şi se inierbeaza zonele de protecţie sanitară: anual;

    c) se etanseaza vanele, se reface scara, capacul, se vopsesc elementele metalice din cămine, supratraversari, elemente de semnalizare: anual;

    d) se verifica subtraversarile de drumuri naţionale şi cai ferate: săptămânal;

    e) se verifica stabilitatea pământului pe traseu şi eventualele tasari: lunar;

    f) se verifica pierderile de apa pe tronsoane;

    g) se detecteaza eventuale bransari neautorizate: lunar;

    h) se refac sistemele de marcare/semnalizare a aductiunii: anual;

    i) se spala tronsoanele unde apar probleme (oxid de fier, dezvoltări biologice etc.): după caz.

    ART. 90

    Lucrările de aductiune cu canale sau galerii specifice transportului apei brute vor fi inspectate şi se vor efectua lucrări de întreţinere, în special înaintea sezonului friguros şi după acesta; înainte, pentru curatare, eliminarea depunerilor, refacerea sistemului de protecţie, montarea elementelor de protecţie, şi după, pentru refacerea taluzurilor în urma efectului ghetii, verificarea modului de funcţionare, eliminarea vegetatiei care impiedica o buna curgere etc.

    ART. 91

    Pentru cunoaşterea performantelor functionale ale aductiunii şi reţelei, periodic, se va face verificarea presiunilor, a pierderilor de apa, iar în cazuri mai complexe, un audit de specialitate cu personalul atestat.

    ART. 92

    (1) În funcţie de întindere şi importanta, sistemul de transport al apei trebuie continuu supravegheat, pentru a asigura debitul sau debitul şi presiunea în secţiunea de control.

    (2) Aductiunea trebuie verificata prin debitul cu care alimentează rezervorul, masurandu-se local debitul şi presiunea în secţiunile de control, şi prin compararea valorilor obţinute cu valorile din schema generală de funcţionare a sistemului.

    (3) Pentru realizarea unui bilanţ al apei şi pentru a avea o evaluare generală a eficientei sistemului, se va determina mărimea pierderii de apa din sistem, prin măsurarea simultană a debitelor sau ca valori medii pe perioade de timp, cu ajutorul contoarelor de apa, pe tronsoane.

    (4) Pentru determinarea liniei piezometrice în lungul sistemului se vor face măsurători ale presiunii în secţiunile de control ale sistemului care se vor compara cu datele de calcul pentru punerea în evidenta a unor disfunctionalitati pe conducta de aductiune.

    ART. 93

    Pierderile de apa admisibile pentru o aductiune trebuie sa se situeze la valori sub 5% din cantitatea de apa intrata în sistem.

    SECŢIUNEA a 5-a

    Inmagazinarea apei

    ART. 94

    (1) Construcţiile pentru inmagazinarea apei au, în principal, rolul de acumulare a apei pentru compensarea variatiilor orare de debit furnizat, rezerva pentru stingerea incendiilor şi alimentarea reţelei în situaţia unor indisponibilitati apărute la captare sau a conductei de aductiune.

    (2) În unele cazuri, construcţiile pentru inmagazinarea apei pot îndeplini şi funcţii de rupere a presiunii, asigurarea unui timp suficient de contact între reactivi şi apa pentru realizarea unei dezinfectari în bune condiţii, inmagazinarea apei pentru spalatul filtrelor etc.

    (3) În cazul în care apa este inmagazinata şi stocata într-o construcţie care cuprinde mai mult de un singur compartiment şi fiecare compartiment are intrare şi ieşire proprie, iar compartimentele nu sunt conectate hidraulic între ele, construcţia constituie rezervor de inmagazinare separat, iar în cazul în care compartimentele sunt conectate hidraulic, construcţia constituie rezervor de inmagazinare individual.

    ART. 95

    (1) În rezervorul de inmagazinare apa trebuie sa fie sanogena şi curata, sa fie lipsită de microorganisme, paraziti sau substanţe care, prin număr ori concentraţie, pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană şi sa îndeplinească cerinţele minime prevăzute în legislaţia în vigoare.

    (2) Apa potabilă este considerată sanogena şi curata dacă în proba prelevata la ieşirea din rezervorul de inmagazinare valorile pentru parametrii bacterii coliforme, E.coli şi streptococi fecali sunt cele prevăzute în legislaţia specifica şi dacă rezultatele determinarilor pentru bacteriile coliforme arata absenta acestora în 95% din probele prelevate, pe durata unui an calendaristic.

    ART. 96

    Operatorul serviciului de alimentare cu apa trebuie sa asigure prelevarea şi analizarea saptamanala a unei probe de apa de la ieşirea din fiecare rezervor de inmagazinare în funcţiune, pentru a verifica conformarea cu valorile parametrilor: bacterii coliforme totale, E. coli, streptococi fecali, număr de colonii la 22 grade C şi la 37 grade C, turbiditate şi dezinfectantul rezidual.

    ART. 97

    Operatorul va lua măsurile necesare pentru asigurarea unui disponibil de apa potabilă inmagazinata care sa acopere minimul necesar pentru o perioada de 12 ore de întrerupere a prelucrării şi livrării în staţiile de tratare.

    ART. 98

    Rezervoarele de inmagazinare trebuie sa aibă posibilitatea de evacuare a apei de spalare şi sa aibă un sistem de acces pentru recoltarea de probe de apa.

    ART. 99

    Spalarea, curatarea şi dezinfectia rezervoarelor de inmagazinare sunt obligatorii şi trebuie realizate periodic şi ori de câte ori este necesar, iar materialele şi substantele de curatare şi dezinfecţie trebuie sa aibă aviz sanitar de folosire.

    ART. 100

    Rezervoarele de inmagazinare a apei vor fi exploatate şi întreţinute astfel încât sa nu permită contaminare din exterior.

    ART. 101

    Materialele de construcţie, inclusiv vopselele, substantele de impermeabilizare etc., a instalaţiilor de tratare a apei pentru potabilizare şi rezervoarele de inmagazinare a apei trebuie sa aibă aviz sanitar de folosire în acest scop.

    ART. 102

    Vana pentru rezerva intangibila de incendiu trebuie sa fie sigilată în poziţia închis şi se poate deschide numai la dispoziţia organelor de paza contra incendiilor.

    ART. 103

    Personalul de operare va urmări starea rezervoarelor de inmagazinare, izolatia termica, aerisirea, căile de acces, pierderile de apa etc. şi va consemna nivelul apei în rezervor, temperatura apei şi debitul vehiculat.

    ART. 104

    Operatorul, care asigura serviciul de alimentare cu apa din sistemul de alimentare cu apa şi de canalizare, va asigura protecţia calităţii apei în reţelele de apa, prin respectarea timpilor maximi de stagnare a apei în rezervoarele de inmagazinare, şi o va certifica prin buletine de analiza a apei, efectuate la intervalele maxime impuse prin avize, de organele de sănătate publica abilitate. Efectuarea analizelor la sursa şi în reţele se va efectua, după luarea măsurilor de spalare şi dezinfecţie necesare, ori de câte ori intervin lucrări de inlaturare a avariilor.

    SECŢIUNEA a 6-a

    Distribuţia apei potabile şi/sau industriale

    ART. 105

    (1) Autorităţile administraţiei publice locale trebuie sa asigure condiţiile necesare accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunităţii la serviciul de alimentare cu apa.

    (2) Dreptul de acces nediscriminatoriu şi de utilizare a serviciului este garantat tuturor utilizatorilor, în condiţii contractuale şi cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului şi a programelor de reabilitare, extindere şi modernizare a sistemelor de alimentare cu apa şi de canalizare.

    ART. 106

    (1) Delimitarea dintre reţeaua publica de alimentare cu apa şi reţeaua interioară de distribuţie aparţinând utilizatorului este căminul de bransament.

    (2) Părţile componente ale unui bransament sunt:

    a) o construcţie numita cămin de apometru (de bransament), plasata pe domeniul public sau privat, folosită pentru controlul şi întreţinerea bransamentului, fiind vizibila şi accesibila;

    b) priza de apa reprezentând punctul de racordare la reţeaua de distribuţie a apei;

    c) o conducta de bransament care se leagă la reţeaua publica de distribuţie;

    d) armatura (vana) de concesie;

    e) contorul de bransament care asigura măsurarea debitului de apa furnizată;

    f) armatura (vana) de închidere.

    (3) Delimitarea dintre reţeaua publica de distribuţie şi instalatia interioară a utilizatorului se face prin contorul de bransament, care este ultima componenta a reţelei publice de distribuţie.

    (4) Bransamentul pana la contor, inclusiv căminul de bransament şi contorul, aparţine reţelei publice de distribuţie a apei, indiferent de modul de finanţare a realizării acestuia.

    (5) Căminul de bransament se amplaseaza cat mai aproape de limita de proprietate, de regula la 1-2 m în exteriorul acesteia.

    ART. 107

    (1) Toţi utilizatorii care au instalaţii de utilizare a apei vor avea acces de bransare la reţelele sistemului de alimentare cu apa în condiţiile legii şi ale prezentului regulament.

    (2) Un utilizator trebuie sa aibă, de regula, un singur bransament de apa, mai multe bransamente admiţându-se în cazuri speciale.

    ART. 108

    (1) Bransarea tuturor utilizatorilor de apa, persoane fizice sau juridice, la reţelele de alimentare cu apa se poate face doar în baza avizului definitiv, eliberat de operator la cererea utilizatorului, pe baza proiectului de execuţie.

    (2) Eliberarea avizului se realizează în doua faze, şi anume:

    a) avizul de bransare de principiu, eliberat în vederea obţinerii autorizaţiei de construire – cuprinde datele generale privind posibilităţile şi condiţiile de bransare a utilizatorului, date ce vor sta la baza întocmirii documentaţiilor de către un proiectant autorizat;

    b) avizul de bransare definitiv – prin care se insusesc soluţiile tehnice adoptate de proiectant prin detaliile de execuţie. Documentaţia anexată la cererea pentru avizul definitiv va conţine:

    1. memoriu tehnic privind descrierea soluţiilor adoptate în cadrul proiectului pentru bransarea la reţeaua de alimentare cu apa;

    2. scheme de montaj al conductelor de apa;

    3. certificatul de urbanism;

    4. planul de încadrare în zona, la scara de 1:500;

    5. actul de proprietate sau o împuternicire data de proprietar;

    6. planul reţelelor în incinta.

    (3) Operatorul are obligaţia de a elibera avizul definitiv în maximum 30 de zile calendaristice de la depunerea documentaţiei complete. În cazul în care în momentul depunerii documentaţiei aceasta nu este completa, operatorul, în termen de maximum 10 zile calendaristice, va solicita, în scris, completarea documentaţiei cu documentele care lipsesc, completand în acest sens un borderou-tip care cuprinde toate documentele necesare eliberării avizului, precum şi data la care s-a depus documentaţia incompleta.

    ART. 109

    (1) Executarea lucrărilor de extindere pentru alimentari cu apa, inclusiv a branşamentelor de apa, se va face după obţinerea autorizaţiei de construire eliberate de autoritatea administraţiei publice locale, autorizaţie care va avea la baza avizul definitiv al operatorului.

    (2) Se admite montarea contoarelor de apa (apometre) şi în clădiri, în general în subsoluri, cu condiţia asigurării de către utilizator a securităţii în funcţionare şi a accesului operatorului, stabilindu-se în acest sens clauze contractuale care sa definească drepturile şi îndatoririle fiecărei părţi în aceasta situaţie.

    (3) Darea în funcţiune a bransamentului de apa se va face după recepţia acestora; la recepţie se vor efectua probele de presiune şi de etanseitate. Punerea în funcţiune se va face după încheierea contractului de furnizare/utilizare între operator şi utilizator în termenul prevăzut în contract.

    (4) Realizarea de bransamente fără avizul operatorului este considerată clandestina şi atrage, conform legislaţiei în vigoare, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională, administrativă sau penală, după caz, atât pentru utilizator, cat şi pentru executantul lucrării.

    (5) Recepţia şi preluarea bransamentului ca mijloc fix se realizează conform legislaţiei în vigoare.

    (6) Întreţinerea, reparaţiile şi înlocuirea totală sau parţială a bransamentului aparţinând sistemului, precum şi a caminului de bransament sunt în sarcina operatorului/prestatorului serviciului.

    ART. 110

    (1) Cheltuielile pentru executarea bransamentului, inclusiv a caminului de apometru, revin autorităţilor administraţiei publice locale, judeţene sau asociaţiilor de dezvoltare comunitara. Execuţia lucrărilor se realizează prin grija operatorului, iar modalităţile de decontare vor fi stabilite în contractul de delegare a gestiunii, dacă este cazul.

    (2) În cazuri bine justificate de către operatori, dacă condiţiile tehnice nu permit alta soluţie, se poate admite racordarea mai multor utilizatori la acelaşi bransament, aceştia având cămine de bransament, amplasate conform art. 106 alin. (5), precum şi contoare separate montate în aceste cămine.

    ART. 111

    Lucrările de întreţinere la reţeaua de distribuţie constau în:

    a) verificarea stării şi integritatea hidrantilor şi remedierea imediata a deficienţelor: capacele de protecţie, pierderea de apa, intervenţia neautorizata, blocarea hidrantilor, existenta inscriptiilor de marcaj, eventual starea de funcţionare prin deschiderea hidrantului pentru o perioada scurta de timp: săptămânal;

    b) verificarea stării căminelor de vane: existenta capacelor, starea capacelor de cămin şi înlocuirea imediata cu capace mai sigure, starea interioară a caminului (are apa, are deşeuri, are legături neautorizate, construcţia este intreaga, dacă scara nu este corodata, piesele metalice sunt vopsite etc.);

    c) verificarea căminelor de bransament: integritate, starea contorului de apa, funcţionarea şi eventual citirea contorului, prezenta apei în cămin (se anunta echipa de intervenţie pentru scoaterea apei din cămin şi eliminarea cauzelor care au provocat inundarea), tendintele de distrugere etc.;

    d) montarea indicatoarelor rutiere şi a celor luminoase de avertizare a pericolelor în zona în care capacele ce se găsesc pe calea rutiera sunt lipsa/defecte, după caz;

    e) verificarea ca după refacerea caii de circulaţie capacele sa fie la cota noii cai de rulare: săptămânal;

    f) curatarea căminelor, evacuarea apei, repararea caminului, vopsirea părţilor metalice;

    g) verificarea functionarii vanelor, vanelor de reglare a presiunii şi ventilelor de aerisire;

    h) controlul pierderilor de apa; integral, la cel puţin 2 ani pentru reţelele de distribuţie;

    i) depistarea branşamentelor fraudulos executate: semestrial;

    j) înlocuirea contoarelor de apa defecte, care funcţionează în afară clasei de precizie sau pentru verificarea metrologica periodică;

    k) asigurarea stării normale de funcţionare a nodurilor în care se preleveaza probe pentru urmărirea calităţii apei, de către personalul propriu sau de către organele sanitare: lunar;

    l) spalarea tronsoanelor unde viteza de curgere este mica, ca urmare a reducerii consumului: lunar sau la intervale ce se decid în funcţie de indicaţiile organelor sanitare de inspecţie, sau acolo unde se semnaleaza probe bacteriologice proaste (lipsa clorului, prezenta bacteriilor etc.);

    m) verificarea debitului şi presiunii la bransamentul utilizatorului, în secţiuni caracteristice;

    n) aerisirea tronsoanelor cu defectiuni de funcţionare cunoscute; săptămânal.

    ART. 112

    Toate caracteristicile importante, de natura sa schimbe elementele de siguranta functionarii, vor fi sistematizate şi vor fi introduse în lista supravegherii prioritare sau chiar în cartea construcţiei.

    ART. 113

    Elementele constructive ale sistemului vor fi pozitionate fata de calea de circulaţie, în sistemul naţional de referinta şi vor fi pregătite pentru sistemul GIS.

    ART. 114

    (1) În cazul capacelor căminelor, dacă denivelarea depăşeşte 1 cm, se trece la refacerea alinierii capacului.

    (2) O procedura similară se va aplica în cazul corectării cotelor cutiei de protecţie a capatului de sus al tijei de manevra a vanelor ingropate în pământ.

    ART. 115

    Atunci când instrucţiunile o prevăd, când organele sanitare decid sau după un accident care a avut implicaţii asupra calităţii apei, se face spalarea, spalarea şi dezinfectarea sau numai dezinfectarea unor tronsoane din reţea sau a întregii reţele.

    (2) Viteza apei utilizate la spalare trebuie sa fie de minimum 1,5 m/s.

    (3) Dezinfectarea se face cu apa clorata cu circa 30 mg Cl/m 3 care se introduce prin pompare printr-un hidrant pana se umple, pastrandu-se plină minimum 24 ore după care se goleste şi se spala minimum 1 ora cu apa pana când analiza de apa rezultată este buna, iar autoritatea sanitară da aviz de punere în funcţiune a circuitului.

    (4) Pentru siguranta, populaţia trebuie avertizata şi anunţată când la bransament apa nu îndeplineşte condiţiile de potabilitate.

    (5) Spalarea şi dezinfectarea se începe cu tronsoanele din amonte pentru a putea fi date în funcţiune, iar personalul de intervenţie va fi instruit şi dotat cu masca de protecţie contra scaparilor de clor.

    (6) Cu ocazia spalarii se verifica şi etanseitatea vanelor, iar cele defecte se vor înlocui.

    ART. 116

    (1) Pierderile de apa în reţea se considera ca fiind normale dacă au valori sub 15% din cantitatea totală intrata în sistemul de distribuţie.

    (2) Lucrările de reabilitare sau modernizare, după caz, se fac obligatoriu, în cazul în care pierderea generală de apa (de la captare la utilizator) este mai mare de 20%.

    ART. 117

    Reparaţiile se vor face în concordanta cu procedura de lucru în funcţie de:

    a) tipul de material;

    b) tehnica de lucru propusă şi stabilită prin procedura;

    c) timpul maxim posibil pentru oprirea apei;

    d) posibilităţile şi consecinţele izolarii tronsonului avariat;

    e) asigurarea cu apa a obiectivelor prioritare (spitale, şcoli, agenţi economici la care întreruperea apei poate fi grava);

    f) utilajele ce pot fi aduse pe amplasament depinzand de condiţiile meteorologice şi de starea vremii, de amplasament, de mărimea avariei etc.;

    g) existenta avizului Inspectoratului pentru situaţii de urgenta sau serviciului comunitar pentru situaţii de urgenta, inclusiv a organelor de poliţie, dacă se perturba traficul în zona;

    h) existenta unei autorizaţii de construire, conform prevederilor legale.

    ART. 118

    Cu ocazia oricărei reparaţii, tuburile de azbociment vor fi înlocuite obligatoriu, fiind interzisă repararea acestora sau menţinerea lor în circuit.

    ART. 119

    (1) În caz de golire a conductei trebuie acordată o atentie sporită modului de evacuare a apei pentru a nu se produce vacuum pe conducta ceea ce poate face posibila aspirarea apei murdare din exteriorul acesteia şi apariţia pericolului unor îmbolnăviri la utilizator.

    (2) Pentru a evita formarea vacuumului, prima armatura care se deschide va fi hidrantul situat la cota cea mai inalta de pe traseul implicat, iar acesta va rămâne deschis pana la reumplerea conductei cu apa.

    (3) Dacă fenomenul de vacuum pe conducta se produce în mod curent pe un tronson oarecare atunci vor fi luate măsuri de intercalare a unor ventile de aerisire adecvate (ca poziţie şi capacitate).

    ART. 120

    Hidrantii avariati trebuie înlocuiţi cu alţi hidranti incercati pe bancul de proba, întrucât produc o pierdere mare de apa. Pentru hidrantii montati pe artere, dar fără vana de izolare, se va analiza soluţia introducerii unei vane de izolare, chiar dacă este o vana amplasata direct în pământ.

    ART. 121

    (1) În cadrul lucrărilor de reparaţii se poate include şi operaţiunea de introducere de vane speciale de control automat (limitare) a presiunii în reţea pentru reducerea presiunii în perioada de noapte, având drept scop reducerea pierderilor de apa din reţea.

    (2) Utilizarea metodei nu înlocuieşte soluţia de montare a pompelor cu turatie variabila.

    ART. 122

    Pentru realizarea branşamentelor noi se recomanda folosirea unui procedeu care sa permită realizarea acestuia fără oprirea apei în conducta.

    ART. 123

    Toate lucrările de reparaţii se vor încheia prin realizarea a doua operaţiuni:

    a) elaborarea unui document care sa cuprindă operaţiunile efectuate, acesta intrand în documentaţia tehnica a cărţii de construcţii la capitolul reţea sau aductiune, după caz;

    b) întocmirea unei calculatii a costurilor lucrării care va fi pastrata în documentaţia de referinta a tronsonului respectiv de reţea.

    ART. 124

    La termenul legal se verifica recipientul de hidrofor, fie ca este recipient de hidrofor propriu-zis sau recipient de combatere a loviturii de berbec ori recipient pentru asigurarea amorsarii pompelor, repararea acestuia făcându-se în condiţiile stabilite de proiectant şi normele ISCIR.

    ART. 125

    (1) Pentru realizarea unei exploatări eficiente a reţelei de distribuţie a apei, este necesară dezvoltarea unui sistem care sa permită transmiterea informaţiilor în timp real din sistem şi interpretarea lor pentru a putea lua deciziile necesare sau parametrii sa fie reglati prin intermediul unui sistem de automatizare.

    (2) Principalele marimi controlate trebuie sa fie:

    a) starea de funcţionare/rezerva/avarie a pompelor;

    b) starea închis/deschis a vanelor;

    c) nivelul/volumul apei în rezervor;

    d) presiunea apei în reţeaua de distribuţie, în noduri reprezentative (noduri unde o variatie a presiunii se face cu o modificare importanta a debitului) etc.

    ART. 126

    (1) Pentru eficientizarea activităţii, operatorul trebuie sa aibă un dispecerat prin care se va coordona intreaga activitate de operare şi va fi asigurata corelarea informaţiilor date de aparatele de măsura, cu lucrările de intervenţie în reţea şi cu sesizările făcute de utilizatori.

    (2) Dispecerul central trebuie sa fie asigurat cu un sistem de primire a informaţiilor, asistat de un program de calculator performant şi dublat de un sistem informatic ce poate asigura introducerea sistematica a datelor într-o baza de date, sa poată fi uşor exploatate pentru informaţii curente sau pentru realizarea de statistici trimestriale, anuale etc.

    (3) În cadrul dispeceratului trebuie sa se poată depista problemele legate de distribuţia apei, prin compararea datelor măsurate cu cele date prin proiect sau din perioada anterioară de exploatare, realizandu-se un control mai riguros în zona, astfel încât sa se poată măsura volumul de apa cerut de utilizatori şi identifica zonele cu pierderi mari de apa.

    ART. 127

    (1) Măsurarea debitelor pe reţeaua de distribuţie se poate face prin montarea pe conducta de plecare a apei din rezervor a unui debitmetru sau contor de apa, putându-se folosi un debitmetru portabil.

    (2) În lipsa contorului, se poate face o determinare a debitului mediu pe un interval relativ mare de timp, pentru a reduce influenta decalajelor între citirea contoarelor de bransament, dacă toate bransamentele sunt contorizate.

    (3) În toate cazurile trebuie sa se determine pierderile de apa pe reţele.

    ART. 128

    (1) În cazul unor reţele mari, periodic, se fac studii specializate, prin care sa se determine comportarea reţelei fata de calitatea şi cantitatea de apa introdusă în reţea, precum şi stabilitatea biologica a apei în condiţii reale.

    (2) Rezultatele studiului vor fi folosite la luarea unei decizii privind reabilitarea reţelei, creşterea nivelului de tratare prin introducerea unor trepte suplimentare în schema de tratare a apei sau creşterea calităţii apei introduse în reţea, concomitent cu reabilitarea reţelei.

    ART. 129

    Proba de presiune se va face după o metodologie similară cu cea utilizata la aductiuni.

    ART. 130

    Pentru eficientizarea activităţii de distribuţie a apei, se va da o atentie deosebita monitorizarii şi reducerii pierderilor de apa, mai ales în cazul utilizării unei surse de apa sarace, dacă solul este sensibil la inmuiere sau dacă apa este adusă cu un efort energetic mare (peste 0,5 kwh/mc).

    ART. 131

    La analizarea costurilor lucrărilor necesare reducerii pierderilor de apa se va face comparatia cu costul unui sistem paralel sau suplimentar celui existent, prin care sa fie adusă cantitatea de apa pierdută.

    ART. 132

    Strategia controlului pierderilor de apa se structureaza în următoarele etape:

    a) realizarea unui audit pentru stabilirea stadiului pierderilor;

    b) organizarea controlului şi analiza sistematica a pierderilor;

    c) dotarea cu echipamente pentru detectarea pierderilor;

    d) organizarea sistemului de remediere a defectiunilor constatate;

    e) evaluarea continua şi controlarea efortului pentru estimarea pierderilor;

    f) stabilirea limitei din punct de vedere tehnic şi economic pana la care remedierea defectiunilor trebuie facuta.

    ART. 133

    La reţelele alimentate gravitational reducerea presiunii în reţea, pentru micşorarea pierderilor de apa prin neetanseitati, se poate face prin:

    a) montarea pe conducte, în poziţie convenabila, a unor vane reductoare de presiune, care sa asigure o presiune prestabilita în zona aval de secţiune;

    b) manevrarea zilnica a vanelor normale, cu precautia necesară pentru a nu se forma vacuum ca urmare a închiderii bruste a acestora;

    c) prin folosirea rezultatelor sistemului de monitorizare a presiunilor şi adoptarea de măsuri similare (reglare de vane) în secţiuni depărtate de secţiunea controlată.

    ART. 134

    În cazul reţelelor alimentate prin pompare, reducerea presiunii în reţea se poate face:

    a) prin modificarea debitului în cazul pompelor cu turatie variabila, referinta fiind luată de la nodul de reţea sensibil la modificarea debitului;

    b) prin scoaterea sau introducerea în funcţiune a pompelor cu turatie constanta, pe baza experienţei de exploatare, având în vedere un consum zilnic aproape constant;

    c) prin alegerea unor diametre ale conductelor astfel încât, la modificarea presiunii, ritmul de scădere sa se propage cat mai uniform în reţea;

    d) prin refacerea reţelei, acolo unde este cazul, în sensul asigurării unei presiuni de baza pentru clădirile cu înălţime mai mica şi mărirea acesteia la clădirile înalte prin statie de pompare cu hidrofor, pompe cu turatie variabila etc.

    ART. 135

    Prelucrarea sistematica a valorilor obţinute din controlul pierderii de apa se va concretiza prin stabilirea de proceduri legate de:

    a) comportarea în timp a diferitelor tipuri de materiale;

    b) durata reală de viata a unor materiale şi a tipurilor de imbinari;

    c) mai buna estimare a costurilor de exploatare a reţelelor;

    d) stabilirea unor valori rationale asupra eficientei reţelei;

    e) valori de comparat cu realizari din alte localităţi/tari;

    f) stabilirea unei strategii de control a pierderilor de apa.

    ART. 136

    (1) Orice utilizator are dreptul la un aparat de măsurare a consumului pe bransamentul sau.

    (2) Montarea apometrelor se va face la toţi utilizatorii ca o obligaţie a operatorului, pana la data de 21 martie 2009, pe baza unui program de contorizare stabilit de autoritatea administraţiei publice locale.

    (3) Asigurarea sumelor necesare pentru finanţarea contorizarii la bransamentul utilizatorului, prevăzută la alin. (2), va avea prioritate la adoptarea bugetelor locale, ale asociaţiilor de dezvoltare comunitara, respectiv ale operatorilor, dacă contractul de delegare a gestiunii are prevăzută aceasta investiţie, indiferent de forma de organizare a operatorilor, de tipul de proprietate sau de modalitatea de gestiune adoptată.

    (4) Contravaloarea contoarelor de apa montate de utilizatori cu acordul operatorilor, inclusiv contravaloarea montajului acestora, se decontează de operatori pe baza documentelor justificative prezentate de utilizatori. Decontarea se face în limita fondurilor cu aceasta destinaţie, prevăzute în bugetele locale sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitara, aprobate potrivit legii, şi transferate operatorilor, respectiv în bugetele operatorilor, potrivit programelor de investiţii stabilite pe baza contractelor de delegare a gestiunii. Pana la montarea contoarelor, consumul facturat nu va depăşi consumul stabilit în regim pausal.

    (5) Cantităţile efective de apa furnizate se stabilesc pe baza înregistrărilor contorului de bransament.

    (6) Pentru utilizatorii care nu poseda aparate de măsura, pana la montarea acestora, conform prevederilor de la alin. (2), stabilirea consumului se face în baza criteriilor tehnice privind stabilirea cantităţilor de apa în sistem pausal.

    (7) Debitele de apa industriala se stabilesc numai pe baza înregistrării aparatelor de măsurare sau a metodelor de determinare a consumurilor, stabilite de comun acord în contractul de furnizare/prestare.

    CAP. V

    Serviciul de canalizare

    SECŢIUNEA 1

    Colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizatori

    ART. 137

    (1) Autorităţile administraţiei publice locale trebuie sa asigure condiţiile necesare accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunităţii la serviciul de alimentare cu apa şi de canalizare.

    (2) Dreptul de acces nediscriminatoriu şi de utilizare a serviciului este garantat tuturor utilizatorilor, în condiţii contractuale, cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului şi a programelor de reabilitare, extindere şi modernizare a sistemelor de alimentare cu apa şi de canalizare.

    ART. 138

    (1) Delimitarea dintre reţeaua publica de canalizare şi instalatia interioară de canalizare aparţinând utilizatorului este căminul de racord.

    (2) Părţile componente ale unui racord sunt:

    a) o construcţie numita cămin de racord, plasata pe domeniul public sau privat, folosită pentru controlul şi întreţinerea racordului, fiind vizibila şi accesibila;

    b) un dispozitiv tip sifon, instalat în cămin cu rolul de a garanta securitatea reţelei şi care permite totodată racordarea la reţeaua de canalizare aparţinând utilizatorului;

    c) o conducta de racordare, situata între căminul de racord şi reţeaua publica de canalizare;

    d) un dispozitiv de legatura, realizat conform normelor tehnice în vigoare, permitand legarea conductei de racordare la canalul de serviciu.

    (3) Racordul de la cămin spre reţea, inclusiv căminul de racord cu toate componentele sale, aparţine reţelei publice de canalizare, indiferent de modul de finanţare a realizării acestuia.

    ART. 139

    (1) Pentru a nu se produce inundarea subsolurilor utilizatorului, în cazul intrării sub presiune a reţelei de canalizare, acestea nu vor fi racordate direct la reţeaua de canalizare.

    (2) Pe legăturile prevăzute pentru golirea subsolurilor la canalizare, în vederea evacuarii apelor provenite din reţelele interioare de alimentare cu apa şi de canalizare în cazul unor defectiuni, se vor monta de către utilizatori vane şi clapete contra refularii.

    (3) Căminul de racord se amplaseaza astfel:

    a) la 1-2 m fata de clădire, la imobilele fără curte şi fără împrejmuire;

    b) imediat după căminul uscat, de control al canivoului, la imobilele construite în terenuri sensibile de umezire (macroporice);

    c) la 1-2 m de împrejmuire, în curtea imobilelor cu incinta închisă;

    d) la canalul de serviciu, acolo unde distanta dintre clădire şi canalul public este mai mica de 3 m.

    ART. 140

    Evacuarea apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor este permisă numai dacă prin aceasta:

    a) nu se degradeaza construcţiile şi instalaţiile reţelelor de canalizare şi ale statiilor de epurare;

    b) nu se diminuează capacitatea de transport a canalelor prin depuneri sau obturari;

    c) nu se aduc prejudicii igienei şi sănătăţii publice sau personalului de exploatare;

    d) nu se perturba procesele de epurare din staţiile de epurare sau nu se diminuează capacitatea acestora;

    e) nu se creează pericol de explozie;

    f) nu afectează calitatea apelor uzate şi meteorice din sistemul de canalizare.

    ART. 141

    Deversarea la canalizare se poate face prin intermediul racordului şi numai a următoarelor categorii de ape uzate:

    a) ape uzate menajere;

    b) ape uzate industriale;

    c) ape uzate orăşeneşti;

    d) ape pluviale;

    e) ape uzate provenite de la platformele de depozitare a zapezii.

    ART. 142

    (1) Orice utilizator care doreşte sa fie racordat la sistemul de canalizare trebuie sa depună la operatorul serviciului de canalizare o cerere de racordare. Cererea va fi însoţită de certificatul de urbanism, planul de încadrare în zona la scara de 1:500 şi actul de proprietate sau o împuternicire data de proprietar.

    (2) La solicitarea avizului de racordare, în vederea evacuarii apelor uzate, utilizatorul va pune la dispoziţie date asigurate de un proiectant autorizat, respectiv breviare de calcul cu estimari ale debitelor şi compoziţiei apelor uzate care urmează a fi evacuate în canalizarile localităţilor.

    ART. 143

    Pentru orice modificări privind debitul şi/sau calitatea apelor uzate, evacuate în reţelele de canalizare ale localităţilor de către operatorii economici, ca urmare a extinderii capacităţilor de producţie, a modificării tehnologiilor de fabricaţie sau a altor cauze, utilizatorul are obligaţia de a cere un nou aviz de racordare, de a obţine avizul inspectoratului de sănătate publica şi avizul de gospodărire a apelor, iar operatorul are obligaţia sa modifice contractul de furnizare.

    ART. 144

    (1) Cheltuielile pentru executarea racordurilor la utilizator revin autorităţilor administraţiei publice locale, judeţene sau asociaţiilor de dezvoltare intercomunala. Execuţia lucrărilor se realizează prin grija operatorului, iar modalităţilor de decontare vor fi stabilite în contractul de delegare a gestiunii, dacă este cazul.

    (2) Legatura realizată între căminul de racordare şi reţeaua de canalizare interioară a utilizatorului, inclusiv cea pentru apele meteorice, este în sarcina exclusiva a utilizatorului. Canalizarea şi lucrările de racord trebuie sa fie executate în condiţii de etanseitate.

    ART. 145

    În vederea eliberării avizului de racordare, operatorul:

    a) va analiza cantităţile şi incarcarile cu impurificatori ale apelor uzate, prognozate a fi evacuate de utilizator, în corelatie cu capacitatea reţelelor de canalizare existente în zona de amplasament şi a instalaţiilor de epurare aferente, pe tipuri de apa uzata;

    b) va decide emiterea avizului de principiu de racordare a utilizatorului, dacă reţeaua/reţelele de canalizare şi instalaţiile de epurare au capacitatea de preluare necesară noilor condiţii, indicând amplasamentul căminelor de racord şi, dacă este necesar, necesitatea montarii unor staţii de preepurare;

    c) refuza emiterea avizului de principiu de preluare a apelor uzate în sistemul de canalizare, amana emiterea sau limitarea provizorie a preluării debitelor, dacă execuţia racordului necesita realizarea unei redimensionari a reţelei de canalizare sau a instalaţiilor de epurare existente, în funcţie de strategia de dezvoltare a reţelelor sistemului de canalizare stabilită de autoritatea administraţiei publice locale;

    d) eliberează avizul de racordare definitiv, specificand:

    1. debitele şi concentratiile maxime admisibile ale impurificatorilor apelor uzate evacuate, în secţiunea de control;

    2. eventualele restrictii de evacuare în anumite ore sau situaţii;

    3. măsuri de uniformizare a debitelor şi concentratiilor substanţelor poluante conţinute;

    4. obligaţia utilizatorului de a semnala operatorului toate accidentele sau anomaliile din instalaţiile proprii, care pot perturba buna funcţionare a sistemului de canalizare.

    ART. 146

    Operatorul are obligaţia de a elibera avizul definitiv de racordare în maximum 30 de zile de la depunerea documentaţiei complete. În cazul în care în momentul depunerii documentaţiei aceasta nu este completa, operatorul, în termen de maximum 10 zile, va solicita în scris completarea documentaţiei cu documentele lipsa, completand în acest sens un borderou-tip care cuprinde toate documentele necesare eliberării avizului, precum şi data la care s-a depus documentaţia incompleta.

    ART. 147

    (1) Înainte de orice racordare la reţelele de canalizare, operatorul serviciului de canalizare va verifica conformarea execuţiei instalaţiilor interioare cu proiectul de realizare a acestor instalaţii de canalizare interioară ce a stat la baza avizului de racordare, astfel încât sa fie asigurate posibilitatea tehnica de racordare şi compatibilitatea celor doua reţele.

    (2) Este interzisă montarea oricărui dispozitiv sau oricărei instalaţii care poate permite pătrunderea apelor uzate în conducta de apa potabilă sau industriala, fie prin aspirare datorată fenomenului de ejectie, fie prin refulare cauzată de o suprapresiune produsă în reţeaua de evacuare.

    ART. 148

    (1) Pentru controlul calităţii apelor deversate în reţeaua de canalizare, utilizatorii, operatori economici care desfăşoară activităţi în urma cărora rezulta ape uzate din procesele tehnologice, vor prezenta, la cererea organului de control abilitat sa efectueze astfel de controale, buletine de analiza emise de un laborator autorizat.

    (2) Buletinele de analiza vor avea o vechime de cel mult 30 de zile calendaristice.

    ART. 149

    (1) Recepţia şi preluarea racordului ca mijloc fix se realizează conform legislaţiei în vigoare.

    (2) Întreţinerea, reparaţiile şi înlocuirea totală sau parţială a racordurilor aparţinând sistemului, precum şi a caminului de racordare sunt în sarcina operatorului/prestatorului serviciului.

    (3) În cazul în care apar unele deteriorări ale reţelelor, inclusiv cu efecte asupra terţilor, şi se dovedeşte ca acestea se datorează neglijentei sau imprudentei din partea unui utilizator, costurile interventiilor operatorului serviciului pentru remedierea situaţiei sunt în sarcina utilizatorului vinovat, care este răspunzător de daunele provocate.

    ART. 150

    Apele uzate provenite de la unităţile medicale şi veterinare, curative sau profilactice, de la laboratoarele şi institutele de cercetare medicală şi veterinara, de la unităţile de ecarisare, precum şi de la orice fel de întreprinderi şi instituţii care, prin specificul activităţii lor, produc contaminare cu agenţi patogeni (microbi, virusuri, oua de paraziti) pot fi evacuate în reţelele de canalizare ale localităţilor numai cu respectarea următoarelor măsuri, certificate periodic prin buletine de analiza, eliberate de către inspectoratele de sănătate publica teritoriale, ce vor fi comunicate operatorilor care au în administrare şi exploatare reţeaua de canalizare şi statia de epurare a localităţii:

    a) la unităţile medicale şi veterinare, curative sau profilactice realizarea măsurilor de dezinfecţie a tuturor produselor patologice provenite de la bolnavi se va face conform legislaţiei sanitare în vigoare;

    b) la laboratoarele institutelor care lucrează cu produse patologice şi la celelalte unităţi menţionate, realizarea măsurilor de dezinfecţie/sterilizare a tuturor produselor patologice se va face conform legislaţiei sanitare în vigoare.

    ART. 151

    Utilizatorul este obligat sa respecte toate normele şi normativele în vigoare cu privire la condiţiile şi calitatea apelor uzate. În acest sens, utilizatorul nu poate deversa în reţeaua de canalizare ape uzate care în secţiunea de control conţin:

    a) materii în suspensie ale căror cantitate, mărime şi natura constituie un factor activ de erodare a canalelor, provoacă depuneri sau stanjenesc curgerea normală;

    b) substanţe cu agresivitate chimica asupra materialelor din care sunt realizate reţelele de canalizare şi staţiile de epurare a apelor uzate din localităţi;

    c) substanţe de orice natura care, plutitoare sau dizolvate, în stare coloidala sau de suspensie, pot stanjeni exploatarea normală a canalelor şi statiilor de epurare a apelor uzate sau care, împreună cu aerul, pot forma amestecuri explozive;

    d) substanţe toxice sau nocive care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot pune în pericol personalul de exploatare a reţelei de canalizare şi a statiei de epurare;

    e) substanţe cu grad ridicat de periculozitate;

    f) substanţe care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot degaja mirosuri care sa contribuie la poluarea mediului înconjurător;

    g) substanţe colorante ale căror cantităţi şi natura, în condiţiile diluarii realizate în reţeaua de canalizare şi în statia de epurare, determina modificarea culorii apei din resursele de apa în care se evacueaza apele epurate;

    h) substanţe inhibitoare ale procesului de epurare a apelor uzate sau de tratare a namolului;

    i) substanţe organice greu biodegradabile, în cantităţi ce pot influenta negativ procesul de epurare a treptei biologice.

    ART. 152

    (1) În cazul în care în localitate exista un sistem public de canalizare, toţi utilizatorii care au contract de furnizare a apei, indiferent dacă au sau nu bransament propriu, au obligaţia de a deversa apele uzate provenite din activităţile specifice fiecărui tip de utilizator numai în reţeaua de canalizare, cu respectarea prevederilor prezentului regulament.

    (2) Utilizatorii care se alimentează cu apa din reţeaua de distribuţie sau din surse proprii şi care sunt amplasati în zone unde nu exista reţele de canalizare au obligaţia dotării cu bazine etanse vidanjabile sau cu statie de epurare compacta locală, construite şi exploatate în condiţiile impuse de autorităţile de mediu şi gospodărire a apelor competente. Vidanjarea şi evacuarea apelor uzate provenite din astfel de fose se poate realiza fie de către operatorul serviciului de canalizare, fie de către alţi agenţi economici autorizaţi, care au obţinut în prealabil avizul operatorului privind locul şi condiţiile tehnice de descărcare a apelor uzate provenite din procesul de vidanjare.

    (3) Vidanjarea este interzisă în zonele în care exista realizat un sistem public de canalizare, dacă operatorul serviciului a notificat utilizatorului acceptul sau de preluare a apelor uzate în sistemul de canalizare şi s-a angajat ca va realiza racordul.

    ART. 153

    (1) Utilizatorii din categoria operatorilor economici au obligaţia de a controla permanent parametrii apelor uzate industriale, astfel încât la deversarea în reţeaua de canalizare sa respecte indicatorii consemnati în avizul de racordare.

    (2) În cazul în care apele uzate depăşesc incarcarile avizate de operator sau de organele de gospodărire a apelor competente, se vor lua măsuri imediate de încadrare în aceste avize, cu plata, în sarcina utilizatorului, a contravalorii cheltuielilor suplimentare de epurare, precum şi a valorii eventualelor pagube produse atât operatorului, cat şi terţilor.

    (3) Operatorul poate efectua în secţiunea de măsura prelevări de probe şi controale în prezenta utilizatorului, în scopul de a verifica dacă apele industriale uzate deversate în reţeaua de canalizare au calităţile stabilite în conformitate cu prescripţiile tehnice în vigoare sau avizele operatorului ori autorităţilor de gospodărire a apelor competente.

    (4) Proba prelevata din secţiunea de măsura va fi reprezentativa şi suficienta cantitativ, astfel încât sa poată fi supusă analizelor fizico-chimice şi biologico-bacteriologice, astfel:

    a) o treime va fi analizata prin grija operatorului;

    b) o treime prin grija utilizatorului;

    c) o treime va fi sigilată atât de operator, cat şi de utilizator, constituind proba-martor, şi va fi pastrata de una dintre cele doua părţi în astfel de condiţii încât sa permită conservarea caracteristicilor din momentul prelevarii. Analiza acestei probe, efectuată de un laborator autorizat, agreat de ambele părţi, este opozabilă analizelor efectuate de oricare dintre cele doua părţi.

    ART. 154

    (1) Determinarea debitelor transportate de canalizare se face în mod curent numai în secţiunea finala a colectorului principal, la intrarea în statia de epurare, pentru cunoaşterea debitului introdus în statie.

    (2) Pentru cunoaşterea capacităţii reale de transport şi depistarea acelor tronsoane la care viteza de autocuratare nu este asigurata, se va determina debitul de apa uzata fără contoare, masurand viteza şi secţiunea de curgere a apei uzate sau utilizând grafice de calcul care ţin cont de:

    a) panta colectorului între cămine succesive;

    b) nivelul apei în cămine;

    c) diametrul colectorului.

    ART. 155

    În vederea depistarii zonelor în care apar infiltratii în cantităţi mari ale apei din sol se vor efectua analize ale apei uzate în cămine, pentru determinarea consumului biologic de oxigen (CBO(5)).

    ART. 156

    Pentru cunoaşterea debitelor în colectoarele de canalizare trebuie stabilite tronsoane de control pe care se fac măsurători pentru determinarea relatiei dintre înălţimea apei în cămin/canal şi debitul transportat, care vor reprezenta valori de referinta, pentru aprecierea debitelor în timpul exploatării.

    ART. 157

    Proba de etanseitate se va face conform procedurii folosite la recepţia lucrării, indicandu-se şi valoarea pierderii admisibile de apa.

    ART. 158

    Operatorul va asigura supravegherea, cu frecventa stabilită în instrucţiunile tehnice, a colectoarelor canalizarii de către personal calificat, care va verifica periodic următoarele elemente constructive ale reţelei de canalizare:

    a) existenta şi înlocuirea capacelor la căminele care fac zgomot la trecerea vehiculelor;

    b) existenta gratarelor la gurile de scurgere;

    c) existenta denivelarilor, gropilor, santurilor pe traseul colectorului;

    d) existenta resturilor de pământ de pe strada, resturi care pot ajunge în canalizare;

    e) după fiecare ploaie, baltirea apei la rigola sau în dreptul gurii de scurgere, datorate infundarii sau pozitionarii prea sus a acesteia;

    f) funcţionarea deversoarelor;

    g) funcţionarea gurii de vărsare atât la canalizarea în sistem unitar, cat şi la reţeaua în sistem divizor;

    h) existenta mirosului neplacut, caracteristic fermentării namolului, lângă gurile de scurgere sau cămine;

    i) calitatea apelor uzate deversate în reţea de agenţii economici;

    j) prezenta vietuitoarelor în reţeaua de canalizare;

    k) funcţionarea statiilor de pompare.

    ART. 159

    O supraveghere atenta se face asupra colectoarelor prin:

    a) verificarea stării căminelor şi camerelor de intersectie;

    b) verificarea nivelului apei în căminele de intersectie;

    c) verificarea nivelului apei şi a stării căminelor pe colectoarele unde viteza de curgere este în general mica, sub viteza de autocuratare de 0,7 m/s;

    d) depistarea prezentei poluantilor cu efecte mari asupra reţelei: produse petroliere, produse toxice, agresive etc.;

    e) verificarea cantităţii şi calităţii apelor uzate în secţiunile dinainte stabilite, dar obligatoriu din gura de vărsare în emisar.

    ART. 160

    Principalele lucrări de întreţinere ce trebuie executate sunt:

    a) verificarea şi înlocuirea capacelor de cămine şi a gratarelor la gurile de scurgere;

    b) corectarea cotei ramelor şi capacelor de la cămine ca urmare a îmbunătăţirii caii sau în urma tasarilor diferenţiate;

    c) spalarea colectoarelor;

    d) desfundarea colectoarelor blocate cu material sedimentat şi cimentat;

    e) scoaterea namolului depus în depozitele gurilor de scurgere;

    f) umplerea cu apa a gurilor de scurgere;

    g) curatarea bazinelor de retenţie;

    h) înlocuirea gratarelor prevăzute pe reţea;

    i) asigurarea căilor de acces la reţea şi la toate secţiunile de prelevare de probe;

    j) desfiinţarea sau aducerea în legalitate a lucrărilor ilegale de racordare.

    ART. 161

    (1) Spalarea colectoarelor va începe din secţiunea amonte şi se continua pana la racordarea cu un colector mai mare, colector care nu este colmatat, verificand în prealabil, cu ajutorul echipamentelor specializate, dacă colectorul nu este rupt şi dacă nu intra pământul în acesta.

    (2) Dacă în colector, prin crapaturi sau rosturile de imbinare, au intrat rădăcinile pomilor existenţi în preajma colectorului, acestea se taie, în scopul deblocarii acestuia, urmând ca, prin decopertare, sa se taie rădăcinile şi din exterior şi sa fie refăcute imbinarile şi tuburile defecte.

    (3) În toate cazurile este recomandată inspecţia cu camera TV montata pe robot specializat, iar rezultatul vizualizarii va fi arhivat, după compararea cu rezultatele anterioare, constituind un moment de referinta pentru deciziile ulterioare.

    ART. 162

    (1) Spalarea se va face de preferinta cu echipamente speciale de spălat, folosind jeturi de apa de mare viteza, 10-20 m/s, asigurata printr-o presiune de 80-120 bari în furtunul de transport, urmând ca tehnologia de curatare sa asigure condiţiile necesare astfel încât personalul de deservire sa nu între în contact direct cu apa murdara din colector.

    (2) Metoda de spalare cu jet este obligatorie la acele reţele la care, datorită construcţiei, căminele de inspecţie nu sunt vizitabile, au dimensiuni mici şi servesc doar pentru inspecţia cu mijloace de televiziune în circuit închis.

    ART. 163

    O atentie specială va fi acordată subtraversarilor, sifonarii reţelei de canalizare, marcandu-se nivelul apei în căminul amonte, în perioada când funcţionarea este normală, la debitul maxim, şi va fi verificat acest nivel periodic săptămânal, iar dacă nivelul a crescut se va depista cauza.

    ART. 164

    Spalarea unui tronson important de canalizare poate începe după ce au fost luate măsuri adecvate la statia de epurare, care sa ţină cont de aportul mare de namol în apa uzata, care poate influenta nefavorabil procesul de epurare.

    ART. 165

    Gura de vărsare a apelor uzate în emisar trebuie controlată după fiecare debit mai mare decât debitul mediu al raului, verificandu-se:

    a) stabilitatea malurilor raului pe circa 100 m în aval şi 500 m în amonte;

    b) stabilitatea construcţiei gurii de vărsare;

    c) tendinta raului, la ape mici, de îndepărtare fata de gura de vărsare;

    d) tendinta raului de blocare a gurii de vărsare;

    e) tendinta de modificare a malului opus sub impactul curentului produs de apa evacuata din canalizare;

    f) tendinta raului de spalare a albiei lângă gura de vărsare, fiind necesară o consolidare adecvată, dacă este cazul.

    ART. 166

    Canalul de ocolire care reprezintă şi preaplinul statiei de pompare trebuie sa fie funcţional şi accesibil tot timpul.

    ART. 167

    Se va da o atentie deosebita comportării statiei de pompare pe durata ploilor ce depăşesc frecventa normală, asigurându-se accesul la statie în orice situaţie. Se va verifica funcţionarea preaplinului şi efectul punerii sub presiune a reţelei, în amonte.

    ART. 168

    (1) Electropompele vor trebui sa aibă echipamente de măsura pentru parametrii de funcţionare, debit, presiune, curent şi tensiune de alimentare, putere absorbită etc.

    (2) Sunt aplicabile totodată prevederile art. 71 şi art. 72.

    ART. 169

    Gratarele vor fi curatate ori de câte ori este necesar, iar materialele colectate vor fi puse în saci şi evacuate.

    ART. 170

    Staţiile de pompare pentru evacuarea apelor la pasaje denivelate vor avea toate pompele montate şi vor avea sursa dubla de alimentare cu energie, iar debitul de calcul al statiei de pompare va fi mai mare decât debitul colectat în mod normal.

    ART. 171

    Pentru lucrările efectuate este necesar ca:

    a) sa se lucreze numai cu personal calificat;

    b) personalul sa aibă echipament de protecţie şi de munca adecvat;

    c) sa fie asigurate condiţiile necesare de prevenire a accidentelor de munca;

    d) în cazul intervenţiei la colectoare în funcţiune, durata de intervenţie sa fie cat mai mica, utilizându-se schimburi succesive pe perioade scurte de timp.

    ART. 172

    Lucrările de remediere a căminelor constau în principal din:

    a) reasezarea corecta a capacelor căminelor;

    b) înlocuirea capacelor sparte/furate şi a gratarelor la gurile de scurgere;

    c) repararea scarilor de acces în cămine;

    d) repararea lucrărilor la bazinele de retenţie;

    e) întreţinerea sistemului de măsurare permanenta a debitelor.

    ART. 173

    (1) Racordarea de noi utilizatori la reţea se face numai de către personalul autorizat, după un proiect aprobat de operator, respectând prevederile art. 139, 142, 145 şi 149.

    (2) Pentru executarea unor astfel de lucrări, agenţii economici, alţii decât operatorul serviciului, trebuie sa fie autorizaţi şi vor lucra sub supravegherea personalului operatorului.

    (3) Racordarea poate fi efectuată în unul dintre următoarele moduri:

    a) utilizând căminul de vizitare atunci când noul racord este amplasat la o cota ridicată, iar curgerea se asigura gravitational sau, când racordul este la cota joasa, se va asigura pomparea apei;

    b) prin realizarea unui cămin nou pe canalul de serviciu.

    ART. 174

    Pentru subtraversarea cursurilor de apa sau alte subtraversari, sifonul de canalizare va avea realizată o posibilitate de spalare. Se va verifica nivelul apei în căminul amonte şi, în momentul în care cota acestuia este mai mare decât este normal, se efectuează spalarea sau/şi curatarea mecanică. La fiecare viitura pe rau se verifica starea subtraversarii.

    ART. 175

    (1) În general, repararea colectoarelor se realizează prin săpătura deschisă cu oprirea apei şi deversarea ei la un tronson apropiat sau prin pomparea acesteia din căminul amonte.

    (2) Se interzice transportul apei uzate direct prin rigola strazii, luându-se toate măsurile de prevenire a accidentelor atât pentru lucrătorii proprii, cat şi pentru participanţii la trafic.

    (3) Lucrările se fac fără întrerupere pana la terminare, chiar dacă se lucrează în schimburi succesive, în zile de sărbătoare etc.

    (4) După reparaţiile care implica accesul la tubulatura trebuie facuta o proba de etanseitate, folosindu-se apa din tub prin blocarea secţiunii aval şi umplerea caminului amonte sau a caminului aval pana la nivelul strazii, având grija ca presiunea maxima sa nu depăşească 5 mca, iar apa uzata sa nu ajungă pe carosabil.

    (5) La tronsoane mici se va aduce apa curata pentru a evita lucrul în condiţii grele.

    ART. 176

    Toate lucrările de refacere a reţelei de canalizare vor fi trecute în cartea construcţiei, intocmindu-se, dacă este cazul, noi proceduri de lucru, atestate şi aprobate.

    ART. 177

    (1) Cantitatea de apa uzata evacuata de utilizatorii casnici, stabilită în cadrul contractului de prestare/furnizare a serviciului, reprezintă o cota procentuală, de 80% din cantitatea totală de apa rece furnizată.

    (2) Cantitatea de apa evacuata de către celelalte categorii de utilizatori se considera a fi egala cu cantitatea de apa consumată. Fac excepţie utilizatorii la care specificul activităţilor face ca o cantitate de apa sa rămână inglobata în produsul finit, caz în care debitul de apa uzata evacuata se va stabili prin măsurarea acestuia sau pe baza unui breviar de calcul întocmit de utilizator şi insusit de operator.

    (3) Utilizatorii care se alimentează din surse proprii şi care evacueaza apa uzata în reţeaua de canalizare vor achită contravaloarea acesteia în baza contractului încheiat cu operatorul, în care se va specifica modul de măsurare sau determinare a cantităţilor evacuate.

    SECŢIUNEA a 2-a

    Epurarea apelor uzate

    ART. 178

    Operatorii care exploatează staţiile de tratare a apei potabile şi/sau instalaţiile de epurare au obligaţia sa realizeze urmărirea continua, prin analize efectuate de laboratoare autorizate, a modului de funcţionare a acestora, sa păstreze registrele cu rezultatele analizelor şi sa pună aceste date la dispoziţia personalului împuternicit cu sarcini de inspecţie şi control.

    ART. 179

    Încărcarea cu poluanti a apelor uzate se exprima în locuitori echivalenti şi se calculează pe baza încărcării medii maxime saptamanale în CBO(5) intrat în statia de epurare în cursul unui an, exceptând situaţiile de fenomene hidrometeorologice neobisnuite, cum sunt precipitatiile abundente.

    ART. 180

    (1) Înainte de a fi evacuate în receptorii naturali, apele uzate colectate în reţelele de canalizare vor fi supuse unei epurari corespunzătoare, în vederea conformarii cu prevederile legale.

    (2) Staţiile de epurare a apelor uzate trebuie exploatate şi întreţinute astfel încât sa se asigure performanţe corespunzătoare în condiţiile climatice locale normale. La exploatarea statiilor de epurare se va tine seama de variatiile sezoniere ale încărcării cu poluanti.

    ART. 181

    Epurarea mecanică a apelor uzate trebuie sa asigure îndepărtarea prin procedee fizice, în special, a materiilor în suspensie, cat şi a celor nemiscibile cu apa, separabile gravitational, precum şi reţinerea parţială a substanţelor organice.

    ART. 182

    Treapta de epurare mecanică trebuie exploatată astfel încât sa se asigure, în funcţie de tehnologia utilizata:

    a) reţinerea materiilor în suspensie de dimensiuni mari, care se face în gratare, site, cominutoare etc.;

    b) reţinerea materiilor nemiscibile cu apa (grăsimi, produse petroliere), realizată în separatoare de grăsimi;

    c) sedimentarea materiilor în suspensie separabile prin decantare, care are loc în deznisipatoare, decantoare etc.;

    d) prelucrarea namolurilor.

    ART. 183

    Treapta mecanică a unei staţii de epurare este alcătuită, în principal, din:

    a) linia (sau fluxul) apei cu:

    1. deversorul din amonte de statia de epurare;

    2. bazinul de retenţie;

    3. gratar;

    4. deznisipator;

    5. dispozitive de măsura a debitelor de apa uzata şi de namol;

    6. separator de grăsimi;

    7. decantor primar;

    8. statie de pompare ape uzate;

    9. conducte şi canale tehnologice de legatura;

    10. conducta (sau canal) de evacuare a apelor uzate epurate în emisar;

    11. gura de evacuare a apelor uzate epurate în emisar;

    b) linia (sau fluxul) namolului cu:

    1. statie de pompare namol primar;

    2. instalaţii de sitare a namolului;

    3. instalaţii de condiţionare chimica a namolului;

    4. concentrator (sau ingrosator) de namol;

    5. instalaţii de stabilizare a namolului;

    6. rezervoare de fermentare a namolului sau metantancuri, în care are loc fermentarea anaeroba;

    7. bazine de stabilizare aeroba a namolului sau stabilizatoare de namol;

    8. instalaţii de deshidratare a namolului;

    9. deshidratare naturala pe platforme (paturi) de uscare;

    10. deshidratare artificiala sau deshidratare mecanică;

    11. depozit de namol deshidratat;

    12. conducte şi canale tehnologice de legatura;

    c) construcţii şi instalaţii auxiliare cu:

    1. pavilion tehnologic;

    2. statie de suflante;

    3. centrala termica;

    4. atelier mecanic;

    5. remiza utilaje;

    6. drum de acces;

    7. drumuri, alei şi platforme interioare;

    8. împrejmuiri şi porţi;

    9. instalaţii de alimentare cu energie electrica;

    10. instalaţii electrice de forta, iluminat şi protecţie;

    11. instalaţii de automatizare şi AMCR;

    12. instalaţii de telefonie;

    13. canale termice;

    14. reţele electrice în incinta;

    15. reţele de apa potabilă, pentru incendiu, de canalizare, gaze s.a.;

    16. lucrări de indiguire, apărări de maluri, lucrări în albie etc.

    ART. 184

    Instalaţiile de epurare mecanică a apelor uzate trebuie sa asigure, de regula, o eficienta de separare şi îndepărtarea principalelor substanţe poluante conţinute, astfel:

    – 40-60% pentru materii în suspensie;

    – 20-40% pentru CBO(5);

    – 20-40% pentru fosfor total şi azot organic;

    – 25-75% pentru bacteriile coliforme totale.

    ART. 185

    Pentru asigurarea unei funcţionari corespunzătoare a statiei de epurare, operatorul trebuie sa aibă o baza de date din care sa rezulte următoarele caracteristici fizico-chimice:

    a) pentru apa:

    1. temperatura;

    2. pH-ul;

    3. materii totale în suspensie;

    4. substanţe volatile;

    5. curbe de sedimentare;

    6. reziduu total, din care: reziduu fix şi reziduu volatil;

    7. consum chimic de oxigen (CCO-Cr);

    8. consum biochimic de oxigen [CBO(5)];

    9. azotul amoniacal;

    10. azotiti;

    11. azotati;

    12. fosfor total;

    13. substanţe extractibile cu eter de petrol;

    14. metale grele;

    15. sulfuri;

    16. cianuri;

    17. fenoli;

    18. detergenti;

    b) pentru namol (primar, biologic, amestec primar cu biologic, ingrosat, stabilizat, deshidratat etc.):

    1. pH-ul;

    2. umiditate;

    3. materii totale în suspensii;

    4. substanţe volatile;

    5. substanţe minerale;

    6. indicele volumetric al namolului;

    7. substanţe extractibile cu eter;

    8. ioni de metale grele;

    9. conţinutul în compuşi ai azotului;

    10. conţinutul în compuşi ai fosforului;

    11. potasiu;

    12. calciu;

    13. magneziu;

    14. sodiu;

    15. cloruri;

    16. sulfati;

    17. caracteristicile fizico-chimice ale apei de namol (supernatantului);

    18. valori ale rezistentei la deshidratarea namolului fermentat.

    ART. 186

    (1) Corpurile plutitoare şi suspensiile grosiere (bucăţi de lemn, textile, plastic, pietre etc.), rezultate din curatarea materialelor reţinute pe gratare, se gestionează ca şi deşeurile municipale, fiind transportate, de către operatorul de salubrizare, în condiţiile prevăzute de regulamentul serviciului de salubrizare.

    (2) Retinerile pe gratare se depoziteaza temporar în containere închise; depozitarea nu trebuie sa dureze mai mult de o saptamana.

    ART. 187

    În timpul exploatării se vor urmări şi consemna parametrii de proces şi starea echipamentelor pentru diferite părţi ale statiei, pe trepte:

    a) măsura pentru:

    1. temperatura şi pH;

    2. azot amoniacal;

    3. azotati;

    4. azot total;

    5. suspensii solide;

    6. CCO-Cr;

    7. CB05;

    8. H(2)S;

    9. oxigen dizolvat;

    10. fosfor total;

    11. măsura debit;

    b) gratare – senzori de nivel amonte/aval:

    1. stare de funcţionare echipament/alarma;

    2. pornire/oprire automată, funcţie de nivel;

    c) statie de pompare:

    1. senzori de nivel în camera de aspiratie;

    2. stare de funcţionare echipament/alarma;

    3. pornire/oprire automată, funcţie de nivel;

    d) aerare – măsura pentru pH; conductivitate, potenţial Redox la intrare:

    1. măsura debit de aer;

    2. oxigenul dizolvat – în minimum doua puncte;

    3. azotati şi azot amoniacal;

    4. stare de funcţionare echipament/alarma;

    5. valori parametri/alarma;

    6. comanda functionarii suflantelor, în funcţie de necesarul de oxigen din bazinul de aerare;

    e) decantor secundar:

    1. măsura nivel apa;

    2. măsura poziţie strat;

    3. stare de funcţionare echipament/alarma;

    4. măsura namol recirculat şi namol în exces;

    5. reglare debit de namol;

    6. traductoare de suspensii pe conductele de namol;

    f) dezinfecţie:

    1. măsura clor remanent;

    2. stare de funcţionare echipament/alarma;

    3. funcţionare şi reglare automată pompe dozatoare;

    g) evacuare efluent: aceiaşi indicatori ca pentru influentul statiei de epurare.

    ART. 188

    Apa uzata procesata în statie poate fi utilizata în agricultura pentru irigaţii, dacă îndeplineşte caracteristicile şi compozitia prevăzute în actele normative în vigoare.

    ART. 189

    Exploatarea şi întreţinerea statiilor de epurare se face numai de către personal calificat.

    SECTIUNEA a 3-a

    Evacuarea, tratarea şi depozitarea namolurilor provenite din staţiile de tratare a apei brute

    ART. 190

    (1) În general, în staţiile de tratare a apelor potabile, namolurile provin în proporţie de 65-70% din decantoare şi 15-20% de la spalarea filtrelor, restul fiind evacuarile depunerilor din denisipatoare.

    (2) Suspensiile din aceste namoluri conţin: substanţe prezente în apa bruta înainte de tratare, ca plancton, substanţe minerale sau organice floculate, hidroxizi metalici (fier, mangan), precum şi substanţe provenite din procesul de tratare ca adjuvanti cum sunt: hidroxizi metalici provenind din coagulare, în urma reactiilor chimice dintre reactivii de coagulare şi floculare şi substantele existente în apa de tratat, carbonati de calciu în cazul statiilor de decarbonatare (dedurizare).

    (3) Namolurile se caracterizează printr-un conţinut ridicat de apa şi nu este permisă evacuarea ca atare în emisar sau reţea, necesitand tratamente ce implica tehnologii speciale în funcţie de natura namolurilor şi treapta schemei de tratare din care provin.

    ART. 191

    Caracteristicile specifice acestor tipuri de namoluri se referă la:

    a) factorii privind natura namolului: concentratia în substanta uscata, conţinutul în substanţe volatile, compozitia ponderala elementara, compozitia apei interstitiale;

    b) factorii privind structura namolului: viscozitatea aparenta, analiza granulometrica, natura apei conţinute în namol;

    c) factorii privind comportarea namolului la deshidratare: capacitatea de ingrosare, de compresibilitate, de centrifugare şi testul de afanare (Capilary Succession Time).

    ART. 192

    Pentru stabilirea modului de utilizare a namolurilor, operatorul care exploatează statia de tratare trebuie sa aibă o analiza completa a namolurilor produse în statia respectiva, cu precizarea tuturor datelor relevante, ca: volumul namolului; cantitatea de substanta uscata exprimată în unităţi de greutate; compozitia namolurilor; principalele substanţe ce îl compun; eventualele substanţe toxice; substanţe ce apar intamplator în apa şi periodicitatea acestei prezente; puterea calorifica a namolurilor (în vederea unei eventuale incinerari), proprietăţi fizice şi mecanice; efect asupra solului.

    ART. 193

    (1) Namolurile conţinând compuşi de fier provenind de la deferizare sau de la instalaţiile ce folosesc sarurile de fier drept reactiv de coagulare sunt recomandate drept substanţe de adaos în reţelele de canalizare pentru a preveni degajarea de gaze nocive în staţiile de epurare, pentru a controla degajarea de mirosuri şi generarea de sulfuri în metatancuri.

    (2) Namolul bogat în fier poate fi folosit în procesele de defosforizare, fiind un bun suport pentru adsorbtia fosforului.

    (3) Prin tratarea cu acid clorhidric sau sulfuric, namolul cu conţinut bogat în fier, transformat în clorura ferica sau sulfat feric, poate fi folosit drept coagulant de gradul doi pentru îndepărtarea fosforului.

    (4) În domeniul materialelor de construcţie, namolurile conţinând fier pot fi utilizate în fabricarea cimentului şi a caramizilor.

    ART. 194

    (1) În scopul economisirii consumului propriu de apa potabilă în scopuri tehnologice se recircula apa provenind de la spalarea filtrelor, după tratare prin inmagazinarea într-un bazin de egalizare, extragerea, în general prin sedimentare, a suspensiilor din acestea şi pomparea sub un debit continuu, redus ca mărime, în capatul amonte al statiei.

    (2) Apele de spalare acumulate în bazinul de egalizare pot fi pompate cu un debit continuu, redus, într-un sistem de filtre rapide sub presiune, cu nisip cuartos.

    (3) Reziduul rezultat de la spalarea filtrelor se poate evacua la canalizare.

    (4) Trebuie data o deosebita importanta la analiza din punct de vedere biologic a apei recirculate pentru ca microorganismele, concentrate în pelicule ce se depun pe nisipul filtrelor rapide, sa nu ridice probleme legate de sănătate ţinându-se seama de carbonul organic asimilabil.

    ART. 195

    Depozitarea namolurilor deshidratate în locuri special amenajate se face în asa fel încât sa asigure apoi folosirea lor în diferite scopuri (în cazul în care nu poate fi valorificată intreaga cantitate produsă).

    ART. 196

    (1) Apa de spalare de la filtre se poate utiliza în scopuri industriale, pentru irigaţii, pentru alte scopuri menajere non-potabile etc., în cazul în care în zona sunt utilizatori, dar numai după tratare.

    (2) De asemenea, trebuie urmărită prezenta bacteriilor sau a microorganismelor ce pot fi potenţial dăunătoare sănătăţii oamenilor iar în cazul în care analizele indica un asemenea pericol, aceste ape vor putea fi utilizate numai în scopuri non-potabile, nepermitandu-se reintroducerea lor în circuitul apei potabile.

    ART. 197

    (1) Toate namolurile rezultate din treptele de sedimentare şi filtrare a apei necesita tratare înainte de a fi descărcate; tratarea trebuie realizată în funcţie de caracteristicile acestora (minerale hidrofile, minerale hidrofobe, compoziţie chimica, natura şi structura).

    (2) Namolurilor rezultate de la staţiile de tratare a apei trebuie supuse procesului de reducere a volumului acestora prin:

    a) ingrosare utilizând decantarea, centrifugarea, flotatia sau drenarea;

    b) deshidratare utilizând filtre presa cu plăci, membrana, surub sau banda.

    SECŢIUNEA a 4-a

    Evacuarea, tratarea şi depozitarea namolurilor provenite din staţiile de tratare a apei uzate

    ART. 198

    (1) Namolurile provin din apele uzate, impurificate cu materii în suspensie, cum sunt cele din industria miniera, chimica, metalurgica, industria uşoară, industria alimentara, precum şi cele provenind din apele uzate aferente canalizarii localităţilor urbane sau rurale.

    (2) Evacuarea în emisari a apelor uzate conţinând materii în suspensie, respectiv a namolurilor reţinute în diversele obiecte tehnologice din staţiile de epurare, este interzisă.

    (3) Namolurile provenite din epurarea apelor uzate se pot clasifica după:

    a) compozitia chimica în:

    1. namol mineral, care conţine peste 50% substanţe minerale (exprimat în substanta uscata);

    2. namol organic, care conţine peste 50% substanţe volatile (exprimat în substanta uscata);

    b) treapta de epurare a statiei din care provine în:

    1. namol primar, rezultat din treapta de epurare mecanică;

    2. namol secundar, rezultat din treapta de epurare biologica a apei;

    3. namol stabilizat anaerob (rezultat din rezervoarele de fermentare a namolurilor) sau aerob (rezultat fie din procesul de epurare biologica avansată – respectiv nitrificare cu stabilizare, fie din stabilizatorul de namol, de pe linia namolului);

    c) provenienta apelor uzate în:

    1. namolurile din epurarea apelor uzate menajere/orăşeneşti;

    2. namolurile din epurarea apelor uzate industriale.

    ART. 199

    Pentru a asigura capacitatile necesare manipulării cantităţilor fluctuante de namol, operatorul va trebui sa ţină seama de următorii parametri:

    a) debitul mediu şi cel maxim de namol;

    b) capacitatea potenţiala de stocare a obiectelor tehnologice din componenta statiei de epurare care realizează prelucrarea namolului.

    ART. 200

    (1) Pentru prelucrarea şi evacuarea namolurilor reţinute în staţiile de epurare, operatorul va asigura determinarea caracteristicilor în funcţie de sursa de provenienta, perioada de stationare în sistem, modalitatea de procesare luată în considerare etc.

    (2) Caracteristicile fizice ale namolurilor sunt:

    a) umiditatea;

    b) greutatea specifica;

    c) culoarea şi mirosul;

    d) filtrabilitatea;

    e) puterea calorica.

    (3) Caracteristicile chimice sunt:

    a) pH-ul;

    b) materialele solide totale;

    c) fermentabilitatea;

    d) metalele grele;

    e) nutrientii.

    ART. 201

    Staţiile de pompare trebuie prevăzute şi cu o a doua sursa de energie, ce trebuie sa fie total independenta de prima şi sa asigure o energie continua în caz de avarie.

    ART. 202

    Pentru mărirea vitezei de evaporare namolul va fi supus unui proces de uscare astfel încât umiditatea rămasă după aplicarea metodelor de deshidratare mecanice convenţionale sa fie redusă în continuare.

    ART. 203

    În cazul în care namolul are componente care îl fac incompatibil cu utilizarea lui, acesta va fi transportat la depozitele de deşeuri periculoase sau se va neutraliza termic prin incinerare, în condiţiile stabilite de legislaţia aplicabilă.

    ART. 204

    (1) În cazul în care concentratiile de metale grele şi alţi componenţi chimici ai namolului sunt sub valorile maxime admisibile stabilite de legislaţia în vigoare referitoare la utilizarea acestuia în agricultura, se poate aplica metoda compostarii ce reduce agenţii patogeni şi produce un material similar cu pământul natural.

    (2) Compostul poate fi folosit în agricultura pentru combaterea eroziunii solului, pentru îmbunătăţirea proprietăţilor solului şi pentru recultivarea acestuia.

    ART. 205

    Depozitarea namolului are următoarele funcţii: egalizarea debitelor, uniformizarea caracteristicilor namolului în vederea îmbunătăţirii proceselor de tratare din aval, ca stabilizarea, concentrarea şi deshidratarea, permitand alimentarea uniforma pentru intensificarea operaţiilor de concentrare şi deshidratare şi permit flexibilitatea şi optimizarea proceselor pentru concentrare şi deshidratare.

    ART. 206

    Namolul poate fi depozitat în construcţii (spaţii) special concepute din interiorul statiei de epurare (rezervoare de stocare a namolului, bazine de omogenizare, paturi de uscare, lagune) sau în interiorul obiectelor tehnologice ale statiei de epurare (în basa de colectare a namolului din interiorul decantorului primar sau a decantorului secundar, în bazinele de fermentare a namolului, în concentratoarele gravitationale, în bazinele de aerare, în decantoarele tip Imhoff) sau în afară statiei de epurare în depozite controlate, santuri, gropi, pe suprafata pământului etc., în funcţie de compozitia acestora.

    ART. 207

    (1) Depozitarea se poate face pe o perioada scurta de timp, în bazinele de decantare sau în rezervoarele de concentrare a namolului. Astfel de depozite sunt folosite în mod limitat şi sunt folosite de obicei la staţiile de epurare mici unde timpul de depozitare poate varia de la câteva ore pana la 24 ore.

    (2) Depozitarea pe termen lung a materiilor solide poate fi realizată în procesele de stabilizare cu perioade lungi de retenţie, de exemplu, în cazul fermentării aerobe sau anaerobe sau în bazine separate, proiectate special pentru acest scop.

    (3) În instalaţiile mici, namolul este de obicei depozitat în decantoare şi în bazinele de fermentare. În cazurile în care depozitarea namolului are loc în bazine închise, trebuie asigurata ventilatia împreună cu tehnologiile de control corespunzător a mirosului, precum şi prevederea de sisteme de filtrare a gazelor.

    ART. 208

    (1) Namolul deshidratat care nu se valorifica va fi transportat la depozitul de deşeuri de către operatorul de salubrizare.

    (2) Se interzice depozitarea în alte locuri fără existenta unui acord de mediu în acest sens.

    (3) Utilizarea namolurilor şi a altor tipuri de reziduuri ce provin de la epurarea apelor uzate orăşeneşti în agricultura se poate realiza cu condiţia respectării actelor normative în vigoare.

    SECŢIUNEA a 5-a

    Evacuarea apelor pluviale şi de suprafata din intravilanul localităţilor

    ART. 209

    Apele pluviale şi de suprafata din intravilanul localităţilor se pot evacua prin reţeaua de canalizare realizată în sistem unitar, divizor sau mixt, în funcţie de specificul localităţii.

    ART. 210

    (1) În programele anuale de verificări, operatorul trebuie sa prevadă verificarea şi curatarea periodică a reţelei de canalizare.

    (2) Operatorul are obligaţia sa întreţină curate gurile de scurgere-colectare a apelor meteorice şi stradale, scop în care va efectua verificări şi curatari periodice. În cazul ploilor torentiale operatorul va lua măsuri de intervenţie în locurile inundate.

    (3) În cazul în care se constata producerea sistematica de inundatii în anumite puncte ale reţelei de canalizare, operatorul împreună cu autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsuri de redimensionare a conductelor reţelei de canalizare, multiplicare şi/sau repozitionare a gurilor de scurgere-colectare.

    (4) Curatarea rigolelor şi gratarelor, pentru asigurarea scurgerii apelor rezultate din topirea zapezilor, se va asigura prin grija operatorului serviciului de salubrizare, în conformitate cu prevederile regulamentului serviciului de salubrizare.

    ART. 211

    (1) Curatarea gurilor de scurgere, cu depozit şi sifon, guri de scurgere specifice reţelei în procedeu unitar, se face obligatoriu înaintea sezonului ploios şi după ploi puternice pentru a se putea depista care sunt gurile inactive.

    (2) În timpul operatiei de curatare, namolul îndepărtat manual nu se va depozita direct pe trotuar, ci în saci de plastic, care vor fi transportaţi la terminarea operatiei la statia de epurare a apelor uzate.

    (3) După curatarea mecanică, gura de scurgere se spala, cu apa din cisterna, pentru îndepărtarea urmelor de namol şi asigurarea umplerii gurii cu apa pentru realizarea închiderii hidraulice.

    (4) Personalul care face curatarea va aprecia dacă exista namol şi sub dispozitivul care asigura garda hidraulica iar dacă apa nu curge se va continua spalarea pana se sparge eventualul dop format.

    (5) În cazul spalarii mecanice, namolul aspirat de utilaj nu va fi deversat în reţeaua de canalizare prin gura de scurgere spalata şi nici printr-un cămin alăturat pentru a nu provoca accelerarea depunerilor pe colector.

    (6) După terminarea operaţiunii de spalare, gura de scurgere trebuie sa rămână plină cu apa, verificandu-se dacă nivelul rămas este comparabil cu nivelul normal de asigurare a închiderii hidraulice.

    (7) De regula, în ziua următoare se va face o inspecţie a gurilor de scurgere curatate verificandu-se, prin scoaterea gratarului, dacă apa a rămas la cota ce asigura închiderea hidraulica sau se simte prezenta mirosului caracteristic.

    (8) Gura de canalizare care nu are apa sau se simte un miros puternic de canalizare trebuie refăcută deoarece prezintă defectiuni constructive; nu este etansa, pierde apa, sau elementele ce asigura garda hidraulica sunt deteriorate.

    ART. 212

    În perioadele secetoase, în lipsa precipitatiilor pe o durata mai mare de doua săptămâni, trebuie refăcută garda hidraulica la gurile de scurgere care nu sunt amplasate pe strazile pe care se efectuează activitatea de udare şi stropire de către operatorul de salubrizare, începându-se cu strazile unde se ştie ca viteza apei este mica şi este mai accelerat procesul de depunere a suspensiilor şi începerea fermentării.

    ART. 213

    În cazul existenţei bazinelor de retenţie pentru preluarea debitelor de apa meteorica trebuie avute în vedere şi luate măsurile necesare pentru:

    a) împiedicarea sedimentarii suspensiilor;

    b) îndepărtarea depunerilor imediat după trecerea ploii şi golirea bazinului pentru ca acestea sa nu între în putrefactie;

    c) menţinerea în stare permanenta de funcţionare a sistemului de curatare, asigurându-se protecţia contra vandalismului;

    d) realizarea unei bune spalari şi dezinfectii pentru a impiedica răspândirea mirosului sau a diversilor vectori (muste, tantari etc.), care imprastie bacterii şi virusi ce pot afecta sănătatea populaţiei din zona;

    e) împiedicarea inghetarii apei din precipitatiile căzute iarna, în cazul scaderii temperaturii sub cea de inghet;

    f) trebuie adoptate măsuri contra tendintei de folosire a bazinelor de retenţie drept depozite de gunoi.

    ART. 214

    Principalele lucrări de întreţinere sunt:

    a) verificarea şi înlocuirea gratarelor gurilor de scurgere;

    b) scoaterea namolului depus în depozitele gurilor de scurgere;

    c) umplerea cu apa a gurilor de scurgere;

    d) curatarea bazinelor de retenţie.

    ART. 215

    (1) Cantitatea de apa meteorica preluată de reţeaua de canalizare se determina prin înmulţirea cantităţii specifice de apa meteorica, comunicată de A.N.M. pentru luna anterioară emiterii facturii, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi neconstruite, declarate de fiecare utilizator şi cu coeficienţii de scurgere recomandaţi de SR 1846-1:2006.

    (2) În cadrul contractelor de furnizare se vor putea utiliza formule de calcul analitic, aplicabile fiecărui utilizator, sau norme specifice locale, pe categorii de utilizatori, determinate tot analitic, pe baza prevederilor alineatului (1). Indiferent de varianta aleasă, în documentele menţionate se va evidenţia formula de determinare folosită.

    CAP. VI

    Instalaţiile/reţelele interioare de alimentare cu apa şi de canalizare

    ART. 216

    (1) Instalatia interioară de alimentare cuprinde ansamblul tehnico-sanitar, de la robinetul de după apometru (punctul de delimitare), în sensul de curgere a apei, pana la armatura de utilizare. Reţeaua interioară de alimentare cu apa aparţine, ca obligaţie de întreţinere şi reparatie, utilizatorului.

    (2) Instalaţiile interioare de apa şi de canalizare care deservesc 2 sau mai mulţi proprietari dintr-un condominiu, inclusiv teul de derivatie, sunt instalaţii aparţinând părţilor comune ale condominiului şi intra ca obligaţie de întreţinere şi reparatie în sarcina tuturor proprietarilor condominiului.

    (3) Instalaţiile interioare de apa şi de canalizare din cadrul condominiului, care deservesc un singur proprietar, sunt instalaţii ce aparţin acestuia şi intra ca obligaţie de întreţinere şi reparatie în sarcina proprietarului respectiv.

    (4) Punctul de delimitare între instalaţiile aparţinând părţilor comune şi instalaţiile fiecărui proprietar al condominiului este teul de derivatie, respectiv cotul prin care se schimba direcţia de circulaţie a apei din verticala în orizontala, în cazul proprietarilor care au în proprietate apartamente de la ultimul etaj al unui bloc de locuinţe.

    ART. 217

    În cazul în care lucrările de realizare a instalaţiilor/reţelelor interioare conduc la modificarea condiţiilor iniţiale de contractare, acestea se vor efectua după obţinerea acordului operatorului. Contravaloarea lucrărilor de modificare a bransamentului sau a racordului, realizate ca urmare a necesităţii realizării operatiei, se suporta de utilizator.

    ART. 218

    (1) Se interzice executarea unor legături între instalaţiile interioare prin care se distribuie apa cu destinaţii diferite, precum şi cele între conductele de apa potabilă şi conducte de apa cu apa industriala.

    (2) Pentru nerespectarea prevederilor alin. (1) şi consecinţele rezultate din aceasta răspunzător este deţinătorul de instalaţii.

    (3) Utilizatorii care au în dotare instalaţii interioare ce folosesc apa din alte surse decât ale operatorului nu vor executa legături la reţeaua de distribuţie aparţinând sistemului de alimentare cu apa.

    (4) Se interzice legatura directa între conductele de aspiratie ale pompelor şi bransament.

    ART. 219

    (1) Utilizatorul are obligaţia sa asigure funcţionarea normală a instalaţiei/reţelei interioare de alimentare cu apa; în acest sens va executa toate lucrările de întreţinere şi reparatie ce se impun în vederea unei exploatări optime.

    (2) Utilizatorul poate solicita operatorului consultanţa şi îndrumare de specialitate, ca servicii suplimentare, pentru constatarea stării tehnice a instalaţiilor, etanseitatii şi modului de utilizare a apei, în scopul evitării pierderilor şi utilizării rationale a acesteia.

    ART. 220

    (1) Instalatia/reţeaua interioară de canalizare a utilizatorului se compune din obiecte sanitare, sifoane (inclusiv cele de pardoseala şi de terasa), conducte orizontale de legatura, coloane, conducte orizontale de evacuare la căminul de racord, care reprezintă limita reţelei interioare (limita de proprietate).

    (2) Instalatia/reţeaua interioară de canalizare aparţine utilizatorului; operatorul nu are nicio obligaţie privind buna funcţionare a reţelei interioare de canalizare.

    (3) Racordul imobilelor cu subsoluri echipate cu instalaţii sanitare se va executa cu respectarea măsurilor speciale contra refularii din colector spre subsol (cu clapete, vane sau cu staţii de pompare a apelor uzate).

    CAP. VII

    Drepturile şi obligaţiile operatorilor şi utilizatorilor

    ART. 221

    (1) Are calitatea de utilizator al serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare orice persoana fizica sau juridică ce deţine, în calitate de proprietar sau cu drept de folosinta dat de proprietar, un imobil având bransament propriu de apa potabilă şi/sau racord propriu de canalizare şi care beneficiază de serviciile operatorului pe baza de contract de furnizare/prestare.

    (2) Pot fi utilizatori ai serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare şi persoanele fizice sau juridice care nu au bransament propriu de apa potabilă, respectiv racord propriu de canalizare, dacă exista condiţii tehnice pentru delimitarea/separarea instalaţiilor, pentru individualizarea consumurilor şi pentru încheierea, în nume propriu, a contractului de furnizare/prestare a serviciului.

    (3) Condiţiile tehnice vor fi stabilite de operator pe baza metodologiei elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C.

    (4) Principalele categorii de utilizatori ai serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare sunt:

    a) operatori economici;

    b) instituţii publice;

    c) utilizatori casnici: persoane fizice sau asociaţii de proprietari/locatari.

    ART. 222

    (1) Funcţionarea sistemului de alimentare cu apa şi de canalizare trebuie sa fie continua, operatorul răspunzând pentru neîndeplinirea serviciului, în conformitate cu clauzele contractuale sau condiţiile de menţinere a licenţei.

    (2) În cazul lipsei de debit ca urmare a reducerii debitelor de apa ale sursei în caz de seceta sau inghet, distribuţia apei se va face după un program propus de operator şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, program ce va fi adus la cunostinta utilizatorilor în timp util, prin mijloace adecvate (mass-media, afişare la utilizator).

    ART. 223

    (1) Pentru intervenţia rapida în caz de necesitate operatorul va face marcaje şi inscripţii pe clădirile de locuit, alte clădiri din apropiere, împrejmuiri, care vor indica prezenta căminelor de vane şi a hidrantilor de incendiu.

    (2) Este interzisă blocarea accesului la căminele şi hidrantii reţelei pentru care s-au executat marcajele şi inscripţiile menţionate la alin. (1).

    ART. 224

    În vederea realizării obiectivelor şi sarcinilor ce le revin în domeniul serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare a localităţilor, operatorii trebuie sa asigure:

    a) producerea, transportul, inmagazinarea şi distribuţia apei potabile, respectiv preluarea, canalizarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate;

    b) exploatarea sistemelor de alimentare cu apa, respectiv a sistemelor de canalizare în condiţii de siguranta şi eficienta tehnico-economică, cu respectarea tehnologiilor şi a instrucţiunilor tehnice de exploatare;

    c) instituirea, supravegherea şi întreţinerea, corespunzător dispoziţiilor legale, a zonelor de protecţie sanitară, a construcţiilor şi instalaţiilor specifice sistemelor de alimentare cu apa potabilă, de canalizare şi de epurare a apelor uzate;

    d) monitorizarea stricta a calităţii apei potabile distribuite prin intermediul sistemelor de alimentare cu apa, în concordanta cu normele igienico-sanitare în vigoare;

    e) captarea apei brute, respectiv descărcarea apelor uzate orăşeneşti în receptorii naturali, numai cu respectarea condiţiilor impuse prin acordurile, avizele şi autorizaţiile de mediu şi de gospodărire a apelor;

    f) întreţinerea şi menţinerea în stare de permanenta funcţionare a sistemelor de alimentare cu apa şi de canalizare;

    g) contorizarea cantităţilor de apa produse, distribuite şi respectiv facturate;

    h) creşterea eficientei şi a randamentului sistemelor în scopul reducerii tarifelor, prin eliminarea pierderilor în sistem, reducerea costurilor de producţie, a consumurilor specifice de materii prime, combustibili şi energie electrica şi prin reproiectarea, reutilarea şi retehnologizarea acestora;

    i) limitarea cantităţilor de apa potabilă distribuita prin reţelele de alimentare cu apa, utilizata în procesele industriale, şi diminuarea consumurilor specifice prin recircularea, refolosirea şi reutilizarea acesteia.

    j) refacerea locului unde a intervenit pentru reparaţii sau execuţia unei lucrări noi, la un nivel calitativ corespunzător, în termen de maximum 30 zile calendaristice de la terminarea lucrării, ţinând cont de condiţiile meteorologice care nu trebuie sa afecteze calitatea acesteia. Imediat după remedierea unei avarii care a afectat pavajul în zona de intervenţie, operatorul va lua toate măsurile pentru asigurarea unor pavaje provizorii, care sa asigure reluarea circulaţiei pe portiunile afectate, iar aducerea pavajului la forma şi calitatea iniţială se va finaliza în aceleaşi condiţii. Pe toată perioada desfăşurării interventiilor şi pana la finalizarea pavajului definitiv, operatorul va asigura semnalizarea corespunzătoare atât din punct de vedere al execuţiei, cat şi din punct de vedere al siguranţei circulaţiei.

    ART. 225

    (1) Pe toată durata existenţei sistemelor de alimentare cu apa şi de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor respective, operatorul are drept de servitute asupra proprietăţilor afectate de sistemul de alimentare cu apa şi de canalizare, realizandu-se cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestuia.

    (2) Dacă cu ocazia interventiilor pentru retehnologizari, reparaţii, revizii, avarii se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apa şi de canalizare, operatorii au obligaţia sa le plătească acestora despăgubiri, în condiţiile legii. Proprietarul terenului afectat de exercitarea dreptului de servitute va fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate. Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească.

    (3) Operatorii au obligaţia sa ţină evidente distincte pentru fiecare activitate, având contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu şi/sau localitate de operare în parte.

    ART. 226

    Operatorul are obligaţia:

    a) sa respecte angajamentele asumate prin contractele de furnizare/prestare a serviciilor de apa şi de canalizare;

    b) sa respecte prevederile prezentului regulament;

    c) sa ia măsurile necesare pentru remedierea operativă a defectiunilor apărute la instalaţiile sale, precum şi de inlaturare a consecinţelor şi pagubelor rezultate;

    d) sa presteze serviciul de alimentare cu apa şi de canalizare la toţi utilizatorii cu care a încheiat contracte de furnizare/prestare şi utilizare a serviciilor;

    e) sa servească toţi utilizatorii din aria de acoperire pentru care a fost licenţiat;

    f) sa respecte indicatorii de performanta aprobaţi de autorităţile administraţiei publice locale;

    g) sa furnizeze date despre prestarea serviciului autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi A.N.R.S.C., conform programelor stabilite de acestea;

    h) sa aplice metode performanţe de management care sa conducă la reducerea costurilor de operare;

    i) sa furnizeze apa potabilă şi industriala la parametrii de potabilitate impusi de actele normative în vigoare, cu asigurarea valorilor debitelor şi a presiunii de serviciu, indiferent de poziţia utilizatorului în schema de funcţionare;

    j) sa asigure preluarea apelor uzate şi meteorice la sistemul de canalizare şi sa verifice calitatea acestora;

    k) sa întreţină şi sa verifice funcţionarea contoarelor de măsurare a cantităţilor de apa, în conformitate cu prescripţiile metrologice şi sa utilizeze pentru sigilare numai sigilii cu serie unica de identificare pentru a preveni sigilarea neautorizata;

    l) sa emita factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare cel mai târziu pana la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată;

    m) sa factureze cantităţile de apa furnizate şi serviciile de canalizare prestate la valorile măsurate prin intermediul contoarelor, aducând la cunostinta utilizatorului modificările de tarif;

    n) sa înregistreze toate reclamaţiile şi sesizările utilizatorilor, sa le verifice şi sa ia măsurile ce se impun, pentru rezolvarea acestora. La sesizările utilizatorilor operatorul va răspunde în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la înregistrarea acestora.

    ART. 227

    Operatorul de servicii din sistemul de alimentare cu apa şi de canalizare nu răspunde pentru neîndeplinirea serviciului, în cazurile de forta majoră, precum şi în următoarele cazuri:

    a) ca urmare a lucrărilor de întreţinere, reparaţii, modernizări, extinderi, devieri, bransari noi, schimbări de contoare, dacă operatorul a anuntat utilizatorii despre eventualitatea opririi furnizarii apei, specificand data şi intervalul de timp în care aceasta va fi oprită. Anunţul de oprire a furnizarii apei, prin mass-media şi/sau afişare la utilizatori, după caz, în funcţie de numărul de utilizatori afectaţi trebuie făcut înainte, cu un număr de ore stabilit prin contract;

    b) în cazul ploilor torentiale care duc la depăşirea capacităţii proiectate de preluare la canalizare a debitelor, situaţie în care operatorul va face dovada depăşirii capacităţii.

    ART. 228

    Operatorul are dreptul:

    a) sa oprească temporar furnizarea apei sau prestarea serviciului de canalizare, fără înştiinţarea prealabilă a utilizatorilor şi fără sa isi asume răspunderea fata de aceştia, în cazul unor avarii grave a căror remediere nu suferă amânare, care pot produce pagube importante, accidente sau explozii, defectiuni ale instalaţiilor interioare ale utilizatorului sau care afectează buna funcţionare a sistemului de alimentare cu apa şi/sau de canalizare. În astfel de cazuri, operatorul are obligaţia de a anunta utilizatorii imediat de situaţia aparuta prin toate mijloacele ce le are la dispoziţie;

    b) sa restrictioneze alimentarea cu apa a tuturor utilizatorilor, pe o anumită perioada, cu înştiinţarea prealabilă, în cazul în care apar restrictionari justificate la sursa de apa sau la racordarea şi punerea în funcţiune a unor noi capacităţi din cadrul sistemului de alimentare cu apa sau de canalizare ori a unor lucrări de întreţinere planificate. Aceste restrictionari se pot face cu aprobarea autorităţilor administraţiei publice locale, cu excepţia cazurilor de forta majoră;

    c) sa încaseze contravaloarea serviciilor furnizate şi sa aplice penalităţile legale;

    d) sa intrerupa sau sa sisteze furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa, în condiţiile legii, cu notificare prealabilă, la utilizatorii care nu şi-au achitat facturile pe o perioada mai mare de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plata a facturii sau care nu respecta clauzele contractuale. Aceleaşi măsuri, inclusiv desfiinţarea branşamentelor/racordurilor, se pot lua fata de utilizatorii clandestini, dacă aceştia nu au îndeplinit condiţiile impuse de operatori pentru intrarea în legalitate.

    ART. 229

    Utilizatorul este obligat:

    a) sa respecte clauzele contractului de furnizare/prestare încheiat cu operatorul serviciului de alimentare cu apa şi/sau de canalizare;

    b) sa asigure folosirea eficienta şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apa, prin încadrarea în normele de consum pe persoana, unitatea de produs sau puncte de folosinta, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare;

    c) sa utilizeze apa numai pentru folosintele prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor. În cazul în care utilizatorul doreşte sa extindă instalaţiile sau utilizarea în alte scopuri decât cele pentru care s-a încheiat contractul va înştiinţa/notifica operatorul/furnizorul despre aceasta. Dacă noile condiţii impun, se vor modifica clauzele contractuale;

    d) sa menţină curăţenia şi sa întreţină în stare corespunzătoare căminul de apometru/contor, dacă se afla amplasat pe proprietatea sa;

    e) sa anunţe imediat după constatare operatorul despre apariţia oricărei deteriorări apărute la căminul de apometru, care îl deserveste;

    f) sa permită citirea contorului, dacă acesta este amplasat pe proprietatea sa;

    g) sa nu utilizeze instalaţiile interioare în alte scopuri decât cele prevăzute în contract;

    h) sa execute lucrările de întreţinere şi reparaţii care îi revin, conform reglementărilor legale, la instalaţiile interioare de apa pe care le are în folosinta, pentru a nu se produce pierderi de apa, sau, în cazul în care, prin funcţionarea lor necorespunzătoare, creează un pericol pentru sănătatea publica. Obligaţia se extinde şi la staţiile de hidrofoare, rezervoare, staţii de pompare interioare etc., care se afla în proprietatea utilizatorului;

    i) toţi utilizatorii, operatorii economici, care utilizează în procesul tehnologic apa potabilă sunt obligaţi sa furnizeze operatorului/furnizorului informaţii cu privire la consumurile prognozate pentru o perioada următoare convenită cu operatorul;

    j) sa nu execute lucrări clandestine de ocolire a contorului;

    k) sa nu modifice instalatia interioară de distribuţie a apei potabile fără avizul operatorului;

    l) sa nu manevreze vanele din amonte de apometru şi sa folosească pentru intervenţii la instalaţiile interioare numai robinetul sau vana din aval de apometru;

    m) sa nu influenteze în niciun fel indicaţiile contorului de apa şi sa păstreze intactă integritatea acestuia, inclusiv sigiliile;

    n) sa achite contravaloarea serviciilor furnizate de operator în termen de 15 zile de la emiterea facturii;

    o) sa nu evacueze în reţeaua de canalizare deşeuri, reziduuri, substanţe poluante sau toxice care incalca condiţiile de descărcare impuse de normele tehnice în vigoare;

    p) sa comunice operatorului/prestatorului serviciului, dacă sunt deţinătorii de surse proprii de apa, data punerii în funcţiune a acestora, în vederea facturarii cantităţilor de apa uzata deversate în reţeaua de canalizare. În acest scop au obligaţia sa instaleze apometre, sa ţină la zi registrul de evidenta, pe baza căruia sa se poată calcula şi verifica debitul surselor proprii.

    ART. 230

    Utilizatorul are dreptul:

    a) sa beneficieze de serviciul de alimentare cu apa şi/sau de canalizare la nivelurile stabilite în contract;

    b) sa primească răspuns în maximum 30 de zile calendaristice la sesizările adresate operatorului cu privire la neîndeplinirea unor condiţii contractuale;

    c) sa conteste facturile când constata încălcarea prevederilor contractuale;

    d) sa fie anuntat cu cel puţin 24 de ore înainte despre opririle programate sau restrictionarile în furnizarea/prestarea serviciului;

    e) sa fie despăgubit în cazurile încălcării de către operator a clauzelor contractuale care prevăd şi cuantifica valorile despăgubirilor în funcţie de prejudiciul cauzat;

    f) sa fie informat despre modul de funcţionare a serviciilor de apa şi de canalizare, despre deciziile luate de autorităţile administraţiei publice locale, A.N.R.S.C. şi de operator privind asigurarea acestor servicii;

    g) sa aibă montate pe bransamentele proprii ale imobilelor contoare de apa pentru înregistrarea consumurilor.

    CAP. VIII

    Indicatori de performanta şi calitate

    ART. 231

    (1) Indicatorii de performanta stabilesc condiţiile ce trebuie respectate de operatori în asigurarea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare.

    (2) Indicatorii de performanta asigura condiţiile pe care trebuie sa le îndeplinească serviciile de apa şi de canalizare, avându-se în vedere:

    a) continuitatea din punct de vedere cantitativ şi calitativ;

    b) adaptarea permanenta la cerinţele utilizatorilor;

    c) excluderea oricărei discriminări privind accesul la serviciile de apa şi de canalizare;

    d) respectarea reglementărilor specifice din domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei mediului.

    ART. 232

    Indicatorii de performanta pentru serviciul de apa şi de canalizare sunt specifici pentru următoarele activităţi:

    a) bransarea/racordarea utilizatorilor la reţeaua de alimentare cu apa şi de canalizare;

    b) contractarea serviciilor de apa şi de canalizare;

    c) măsurarea, facturarea şi încasarea contravalorii serviciilor efectuate;

    d) îndeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciilor efectuate;

    e) menţinerea unor relaţii echitabile între furnizor şi utilizator prin rezolvarea operativă şi obiectivă a problemelor, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor care revin fiecărei părţi;

    f) soluţionarea reclamatiilor utilizatorilor referitoare la serviciile de apa şi de canalizare;

    g) prestarea de servicii conexe serviciului de furnizare (informare, consultanţa etc.).

    ART. 233

    În vederea urmăririi respectării indicatorilor de performanta operatorul trebuie sa asigure:

    a) gestiunea serviciilor de apa şi de canalizare, conform hotărârii de dare în administrare sau prevederilor contractului de delegare a gestiunii;

    b) evidenta utilizatorilor;

    c) înregistrarea activităţilor privind citirea echipamentelor de măsurare, facturarea şi încasarea contravalorii serviciilor efectuate;

    d) înregistrarea reclamatiilor şi sesizarilor utilizatorilor şi soluţionarea acestora;

    e) accesul neingradit al autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în conformitate cu competentele şi atribuţiile legale ce le revin, la informaţiile necesare pentru stabilirea:

    1. modului de respectare şi de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate;

    2. calităţii şi eficientei serviciilor furnizate/prestate la nivelul indicatorilor de performanta stabiliţi;

    3. modului de administrare, exploatare, conservare şi menţinere în funcţiune, dezvoltare şi/sau modernizare a sistemelor de alimentare cu apa şi de canalizare încredinţată prin contractul de delegare a gestiunii;

    4. modului de formare şi stabilire a tarifelor pentru serviciile de apa şi de canalizare;

    5. stadiului de realizare a investiţiilor;

    6. respectării parametrilor ceruti prin prescripţiile tehnice şi normele metrologice.

    ART. 234

    Indicatorii de performanta minimali, generali şi garantaţi pentru serviciile de alimentare cu apa şi de canalizare sunt stabiliţi în anexa nr. 1 la prezentul regulament.

    CAP. IX

    Contractul de furnizare/prestare şi utilizare a serviciilor de apa şi de canalizare

    ART. 235

    Contractarea furnizarii şi prestarea serviciilor de alimentare cu apa şi de canalizare se vor realiza astfel:

    a) în cazul în care utilizatorii au bransamente, prin contracte încheiate între operator şi utilizatori;

    b) în cazul în care furnizarea apei potabile se face prin cismele stradale către persoanele fizice care nu au bransament, prin contracte încheiate cu toţi cei care beneficiază de acest serviciu. Arondarea utilizatorilor se va stabili de către operator împreună cu autorităţile administraţiei publice locale;

    c) în cazul utilizării apei de la hidrantii stradali de către operatorul serviciului de salubrizare sau cel al domeniului public, pe baza de contract între operatorii acestor servicii şi operatorul serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare;

    d) pentru consumurile de apa utilizate de pompieri pentru instruire şi stingerea incendiilor, pe baza de contract încheiat cu autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu <LLNK 11996   121 10 202  40 30>art. 40 din Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari.

    ART. 236

    (1) Condiţiile privind calitatea serviciilor asigurate de operator privind continuitatea, presiunea de utilizare şi debitul furnizat, respectiv condiţiile de preluare şi calitatea apelor uzate acceptate la deversarea în reţelele de canalizare, vor fi înscrise în contractul de furnizare/prestare şi utilizare a serviciilor de alimentare cu apa şi de canalizare.

    (2) La încheierea contractelor se vor respecta prevederile Contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului public de alimentare cu apa şi de canalizare.

    ART. 237

    Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadentei atrage după sine penalităţi de întârziere, după cum urmează:

    a) penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;

    b) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadentei;

    c) valoarea totală a penalitatilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al operatorului.

    CAP. X

    Realizarea serviciului după producerea unui cutremur

    SECŢIUNEA 1

    Serviciul de alimentare cu apa

    ART. 238

    Pentru reducerea efectelor negative asupra populaţiei, animalelor şi mediului, operatorul împreună cu autoritatea publica locală are obligaţia sa asigure informarea şi instruirea prealabilă a populaţiei prin afişe asupra modului de comportare în situaţii de calamitati naturale.

    ART. 239

    Operatorul de apa trebuie sa asigure:

    a) 1-2 l/om/zi pentru minimum 3-4 zile, apa potabilă din sursa protejata echipata cu un sistem local de filtrare – sistem de filtrare cu cartus filtrant din CAG etc.;

    b) apa pentru combaterea incendiului din alte surse decât sursa de apa potabilă;

    c) punerea în funcţiune a resurselor proprii de alimentare pentru spitale şi alte unităţi cu risc mare;

    d) surse de rezerva pentru alimentarea cu energie electrica a utilajelor;

    e) una sau mai multe surse de apa pentru incendiu (lacuri de agrement, râuri în zone accesibile, stranduri etc.).

    ART. 240

    După încetarea miscarii seismice operatorul trebuie sa verifice:

    a) starea reţelei de distribuţie;

    b) starea de etanseitate a rezervorului;

    c) integritatea aductiunii;

    d) integritatea captarii şi a surselor de alimentare cu energie electrica.

    ART. 241

    Operatorul va acţiona suplimentar, realizand următoarele acţiuni:

    a) verificarea şi utilizarea reţelei de alimentare cu apa;

    b) verificarea în teren şi depistarea deteriorarilor reţelei, iar în cazul constatării unor pierderi majore, izolarea la rezervorul de acumulare pentru a păstra cat mai multă apa inmagazinata;

    c) solicitarea, avizul comandamentului pompierilor pentru ca apa din rezerva de combatere a incendiului (rezerva protejata) sa fie folosită pentru asigurarea apei de baut, după stingerea incendiilor;

    d) închiderea şi izolarea tronsoanelor din reţea, fără defectiuni, şi toate bransamentele utilizatorilor, cu excepţia celor cu risc mare;

    e) verificarea modului de funcţionare al hidrantilor şi trecerea la echiparea celor în stare de funcţionare pentru furnizarea de apa în mod individual pentru populaţie, asigurând sau solicitând organelor abilitate paza acestora;

    f) trecerea la aplicarea planurilor stabilite pentru alimentarea cu apa din alte surse a utilizatorilor cu risc mare de explozie, incendiu etc.;

    g) punerea în funcţiune a legăturilor de rezerva ce ocolesc rezervorul, în cazul în care acesta a fost afectat şi nu poate păstra apa;

    h) realizarea alimentarii cu energie electrica a pompelor din sursele de rezerva, inclusiv din grupurile generatoare mobile din dotare;

    i) stabilirea soluţiei de alimentare cu apa în cazul în care aductiunea este deteriorata prin:

    – utilizarea unităţii locale de tratare a apei, stabilită dinainte, instalata pe un amplasament situat pe locuri înalte şi sigure;

    – transportul apei cu cisterne dezinfectate şi distribuirea în locurile prestabilite, către populaţie;

    – transportul apei de la sursele proprii, în condiţii adecvate, dacă sursa de apa poate asigura cantitatea necesară, dar sistemul de transport este deteriorat;

    j) utilizarea altei surse de apa dacă lucrările hidrotehnice de la captare sunt afectate total sau, în cazul în care lucrările sunt afectate parţial, asigurarea punerii în funcţiune cat mai urgent a partii active, mai ales dacă sistemul funcţionează gravitational;

    k) realizarea de lucrări provizorii, la suprafata, de legare a tronsoanelor rămase întregi în cazul unor avarii locale pe aductiune, reţea etc., utilizând materiale rezistente şi cu imbinari rapide. Lucrările provizorii vor fi supravegheate, iar apa dezinfectata adecvat;

    l) trecerea, din momentul în care sistemul poate funcţiona cel puţin parţial, la refacerea sistematica a acestuia, în ordinea importantei, astfel încât sa se asigure debitele minime de funcţionare. Ordinea de importanta poate fi stabilită prin analiza riscului de nefunctionare a fiecărui obiect component al lucrării.

    ART. 242

    În cazul calamităţilor naturale trebuie acţionat rapid şi eficient, asigurându-se:

    a) realizarea planului de acţiune, insusit de personal prin simulari anterioare producerii calamitatii;

    b) asigurarea cadrului organizatoric, astfel încât personalul sa lucreze independent, legatura între echipe şi factorii de decizie realizandu-se cu mijloace adecvate de comunicaţie, care sa fie independente de reţeaua de telefonie mobila sau fixa.

    ART. 243

    După încheierea operaţiunilor de remediere, toate instalaţiile vor fi dezinfectate în mod sistematic. Când apa devine potabilă populaţia va fi instiintata ca poate utiliza aceasta apa în mod normal. Se va face o inspecţie generală a reţelei pentru detectarea şi remedierea locurilor pe unde se pierde apa.

    SECŢIUNEA a 2-a

    Serviciul de canalizare

    ART. 244

    Reţeaua de canalizare poate fi afectată de un cutremur fără sa apara efectele exterioare, deoarece o parte din apa exfiltrata se va drena în pământ.

    ART. 245

    Operatorul va efectua următoarele activităţi:

    a) verificarea curgerii apei începând de la ultimul cămin al colectorului principal (la intrarea în statia de epurare sau căminul amonte al unei subtraversari);

    b) stabilirea locului în care apa nu mai curge prin colector, marcandu-se tronsoanele şi verificand terenul dacă are crapaturi vizibile, sunt tasari de teren, sunt construcţii prabusite peste canal etc.;

    c) se va interveni prin pomparea apei în alt colector sau chiar direct în emisar, caz în care trebuie sa existe un aviz prealabil al autorităţii de mediu, pentru o perioada de timp cat mai scurta, în cazul unor tronsoane rupte, pe lungime mare, în porţiunea aval;

    d) folosirea mijloacelor locale de dezinfectare pe traseu, a procedurilor proprii;

    e) vor fi degajate locurile pe unde apa meteorica poate curge singura în emisar;

    f) vor fi puse în stare de funcţionare mijloacele auxiliare de pompare a apei din colectoare cu mijloace ce pot fi aduse pe amplasamente pregătite din timp sau sunt deja montate şi se face numai punerea în funcţiune;

    g) refacerea provizorie a reţelei de canalizare folosind tuburi uşor de montat (PVC gofrat, oţel etc.), tuburile vor putea fi montate aparent, cu protecţie contra traficului stradal.

    ART. 246

    După stabilizarea situaţiei, reţeaua de canalizare va intra într-un proces de verificare totală, rezultatul final va fi analizat în vederea luării unei decizii asupra soluţiei de reabilitare sau chiar de retehnologizare.

    CAP. XI

    Realizarea serviciului după producerea unei inundatii

    SECŢIUNEA 1

    Serviciul de alimentare cu apa

    ART. 247

    (1) În cazul inundatiilor se vor lua măsurile prevăzute în planul aprobat de inspectoratul pentru situaţii de urgenta.

    (2) În cazul în care statia de pompare ce asigura presiunea totală în reţea este scoasa din funcţiune (voit sau accidental) se va asigura o pompare independenta de pe un amplasament neinundabil cu motopompe pregătite din timp.

    (3) Dacă localitatea este parţial inundata, se va recurge la următoarele măsuri:

    a) dezinfectarea suplimentară a apei, conform recomandărilor organelor sanitare, conform planurilor pentru situaţii de urgenta;

    b) atentionarea locuitorilor cu bransamente în zona inundata asupra unor măsuri suplimentare legate de consumul apei;

    c) oprirea statiilor de pompare aflate în zona inundata;

    d) distribuirea de apa îmbuteliată locuitorilor afectaţi.

    (4) Dacă la captare lucrările hidrotehnice sunt scoase din funcţiune, se va asigura apa produsă de staţii de tratare mobile, staţii care vor fi în dotarea operatorului serviciului de alimentare cu apa, captarea realizandu-se printr-o priza provizorie.

    (5) Dacă la sursa calitatea apei s-a degradat puternic, vor fi puse în funcţiune măsurile de tratare suplimentară:

    a) adăugarea de cărbune activ praf;

    b) adăugarea de polimeri;

    c) reducerea debitului de apa în scopul creşterii duratei de decantare;

    d) reducerea vitezei de filtrare;

    e) ozonizarea apei etc.

    (6) Dacă sursele de alimentare cu energie sunt afectate se va aplica soluţia alimentare cu energie electrica de la o sursa de rezerva.

    (7) Dacă puturile sau căminele drenului sunt inundate, acestea vor fi spalate imediat ce nivelul apei scade, fiind luate măsuri suplimentare pentru a asigura etansarea lor pana la depăşirea fenomenului.

    (8) După trecerea evenimentului se va proceda la o spalare şi dezinfectare totală a sistemului, obtinandu-se un aviz al organelor sanitare.

    ART. 248

    În planul de acţiune se vor trece elementele aplicabile din măsurile ce trebuie luate în cazul producerii unui cutremur.

    SECŢIUNEA a 2-a

    Serviciul de canalizare

    ART. 249

    În perioada inundatiilor reţeaua de canalizare este suprasolicitata, intrand de cele mai multe ori sub presiune.

    ART. 250

    (1) Operatorul va asigura cu maxima prioritate funcţionarea statiilor de pompare a apelor uzate, suplimentand numărul de pompe cu motopompe.

    (2) O atentie deosebita se va da prevenirii inundarii statiei de pompare prin luarea tuturor măsurilor de indiguire, utilizarea motopompelor etc.

    (3) Gradul de asigurare a functionarii pompelor trebuie sa fie mai mare decât al celorlalte construcţii componente ale sistemului de alimentare cu apa şi de canalizare.

    ART. 251

    Se vor aplica măsuri suplimentare de dezinfectare, mai ales în zonele în care sistemul de canalizare a refulat.

    ART. 252

    Vor fi puse în funcţiune staţii de pompare provizorii, cu motopompe, pentru suplimentarea capacităţii de evacuare a apei din zonele inundate.

    ART. 253

    În scopul reducerii gradului de poluare, în zona joasa se poate recurge la devierea apelor colectate de pe suprafeţele aflate la cote neinundate.

    ART. 254

    O atentie specială se va da urmăririi capacităţii de evacuare a emisarului receptor, luându-se măsuri adecvate când exista riscul intrării apei prin deversorul liber.

    ART. 255

    (1) După trecerea evenimentului se vor face o verificare generală a canalizarii, o spalare şi o dezinfecţie generală.

    (2) Este obligatorie efectuarea unei analize urmate de un plan de măsuri capabile sa imbunatateasca funcţionarea sistemului, consemnându-se limitele atinse de viitura.

    CAP. XII

    Realizarea serviciului în caz de furtuna şi/sau viscol puternic

    SECŢIUNEA 1

    Serviciul de alimentare cu apa

    ART. 256

    În cazul apariţiei furtunii şi/sau a viscolului operatorul:

    a) va verifica în prima urgenta sistemul de alimentare cu energie, punându-se în funcţiune, dacă este cazul, sistemul de rezerva sau vor fi realizate legături provizorii, pentru actionarea cu prioritate a pompelor;

    b) va verifica starea ventilatiilor la rezervoare, realizandu-se o verificare a calităţii apei şi o dezinfectare suplimentară, dacă aceasta prezintă nereguli, iar utilizatorii vor fi avertizati asupra modului în care sa se consume apa;

    c) va verifica starea captarii şi actionarea cu mijloace adecvate impotriva inghetarii şi blocarii prizei sau a gratarului, curatarea acesteia va fi permanenta, iar în cazul existenţei unor soluţii de rezerva, acestea trebuie puse în funcţiune;

    d) va asigura personalului de exploatare care isi are locul de munca în zone izolate alimentarea cu hrana, sistem de încălzire şi echipament de protecţie corespunzător;

    e) va verifica starea stocurilor de reactivi, acestea fiind refăcute periodic, conform normelor.

    ART. 257

    După trecerea furtunii, va fi refăcut accesul pe căile de comunicaţie şi vor fi refăcute lucrările afectate.

    SECŢIUNEA a 2-a

    Serviciul de canalizare

    ART. 258

    Pentru menţinerea în funcţiune a statiilor de pompare de pe reţeaua de canalizare în caz de furtuna, este de preferat ca una dintre liniile de alimentare cu energie electrica sa fie subterana sau se va asigura o sursa independenta de alimentare.

    ART. 259

    În caz de viscol şi de temperaturi reduse, vor fi luate măsuri, împreună cu operatorul serviciului de salubrizare şi cu autoritatea administraţiei publice locale, de îndepărtare a zapezii, pentru contracararea riscului de topire brusca a zapezii şi punerea sub presiune a canalizarii.

    ART. 260

    Vor fi verificate gratarele deversoarelor, luându-se şi măsurile necesare pentru eliminarea blocajelor de gheaţa la emisar, blocaje care pot produce ridicarea nivelului apei şi inundarea canalizarii.

    CAP. XIII

    Dispoziţii finale şi tranzitorii

    ART. 261

    (1) Regulamentul se supune dezbaterii publice şi se aprobă de către consiliul local Mătăsari, urmând a intra în vigoare la 30 de zile de la aprobare.

În regulamentul întocmit şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale sunt  specificate contravenţiile în domeniul serviciului de alimentare cu apă, atât pentru utilizatori, cât şi pentru operatori, cu menţiunea acestora şi cuantumul amenzilor aplicabile.

CAPITOLUL XIX

(Răspunderi şi sancţiuni)

Procedură proprie de constatare, notificare şi sancţionare a abaterilor de la prevederile prezentului regulament

            Art.262

Încălcarea dispoziţiilor prezentului regulament sau a altor dispoziţii legale în domeniul serviciului public de alimentare cu apă atrage răspunderea disciplinară, patrimonială, materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz a persoanelor vinovate.

Art.168.  (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

  • pătrunderea persoanelor neautorizate în incinta staţiilor de tratare, cu amendă de la 200 lei la 500 lei
  • degradarea construcţiilor, instalaţiilor, utilajelor echipamentelor, dotărilor reţelelor şi aparatelor de măsură şi control, împrejmuirilor, porţilor, stâlpilor, semnelor de avertizare care alcătuiesc sau deservesc sistemul public de alimentare cu apă, precum şi manevrarea neautorizată a vanelor, robinetelor aflate în reţeaua publică sau în instalaţiile aferente sistemului de alimentare cu apă cu amendă de la 500 lei la 1000 lei
  • consumul de apă într-un interval de timp ce depăşeşte 6 luni în cazul în care contractul de furnizare este pe numele altei persoane cu amendă de la 25 lei la 50 lei
  • derularea de către beneficiar a unei lucrări care are legătură cu sistemul public fără obţinerea autorizaţiilor, acordurilor şi avizelor necesare cu amendă de la 500 lei la 1000 lei
  • nefolosirea eficientă şi raţională a apei exclusiv numai pentru necesităţile luate în calcul la proiectarea sistemului cu amendă de la 100 lei  la 300 lei
  • amplasarea construcţiilor provizorii sau definitive în zonele de siguranţă şi protecţie sau pe traseul reţelelor sistemului public de alimentare cu apă  cu amendă de la 800 lei  la 1500 lei
  • refuzul utilizatorului de a permite personalului împuternicit al operatorului accesul necondiţionat la căminele branşamentelor de apă potabilă si la instalaţiile interioare ale beneficiarului in scopul efectuării controlului, ori de câte ori există indicii că se pot produce efecte dăunătoare în funcţionarea sistemului sau la normele de igienă, înregistrării consumului, ori pentru executarea lucrărilor de întreţinere si reparaţii, cu amendă de la 50 lei la 200 lei
  • neasigurarea de către utilizator a protecţiei şi integrităţii fizice, a curăţeniei in căminele de branşament pentru apă, a contorului, robinetelor, neexecutarea lucrărilor de întreţinere si reparaţii la instalaţiile interioare pe care le are in folosinţă, rezervoare, staţii de pompare interioare care se află pe proprietatea sa cu amendă de la 100 lei la 300 lei;
  • necomunicarea către petiţionar a răspunsului datorat în maxim 30 zile cu amendă de la  50 lei la 100 lei
  • nerespectarea obligaţiilor operatorului privind analiza calitativă a apei, înştiinţarea utilizatorului pentru întreruperea furnizării apei sau remedierea defecţiunilor apărute la instalaţii cu amendă de la  500 lei la 1000 lei
  • neînlocuirea de către operator a apometrului defect sau suspect de înregistrări eronate în maxim 5 zile de la data înregistrării reclamaţiei cu amendă de la 100 lei la 300 lei.
  • întârzierea nejustificată în realimentarea utilizatorilor după întrerupere cu amendă de la 5.00 lei la 1000 lei.

Art.263. (1)Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezentul regulament şi aplicarea sancţiunilor se fac de către primar şi împuterniciţi acestuia.

        (2) În vederea constatării contravenţiilor prevăzute la art. 60, agenţii constatatori prevăzuţi la alin. (1) au acces, în condiţiile legii, în clădiri, încăperi, la instalaţiile şi echipamentele aferente sistemului public de alimentare cu apă. Atât operatorii cât şi utilizatorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia agenţilor constatatori documentele şi actele specifice activităţii lor.

     (3) Organele de poliţie sunt obligate să acorde, la cerere, sprijin agenţilor constatatori.

     (4) Dispoziţiile referitoare la contravenţii, prevăzute în prezentul regulament, se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

      (5) Contravenientul poate achita pe loc, sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia,  jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul regulament.

       (6) Operatorul are obligaţia să sesizeze organele de urmărire penală atunci când constată fapte ce pot avea caracter infracţional privind :

1. – deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentelor de măsurare;

2. – deteriorarea, sustragerea, modificarea fără drept a componentelor sistemului public de alimentare cu apă;

3. – executarea sau folosirea de instalaţii clandestine in scopul racordării directe la sistemul de alimentare cu apă sau ocolirea apometrului.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către primari şi/sau împuterniciţii acestora şi de autoritatea de reglementare competentă.

    ART. 264

    În cadrul contractelor încheiate cu utilizatorii se vor stipula standardele, normativele şi tarifele legale, valabile la data încheierii acestor contracte. De asemenea, se vor face trimiteri şi la actele normative care trebuie respectate din punct de vedere al protecţiei mediului şi al sănătăţii publice.

    ART. 265

    Prevederile prezentului regulament-cadru vor fi actualizate în funcţie de modificările de natura tehnica, tehnologică şi legislativă, prin ordin al preşedintelui A.N.R.S.C.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                               CONTRASEMNEAZĂ,

           CONSILIER,                                                              P. SECRETAR-GENERAL

 STĂNILOIU CONSTANTIN                                        CIOBOTEA ELENA-GEORGETA

ROMÂNIA                                                            ANEXA NR.3 LA H.C.L. NR.36/28.08.2025

JUDEȚUL GORJ

COMUNA MĂTĂSARI

CAIET DE SARCINI

al serviciului de alimentare cu apa

pentru activitatea de înmagazinare a apei

    CAP. I

    Obiectul caietului de sarcini

    ART. 1

    Prezentul caiet de sarcini stabileşte condiţiile de desfăşurare a activităţilor specifice serviciului de alimentare cu apa  , stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare functionarii acestui serviciu în condiţii de eficientă şi sigurantă.

    ART. 2

    Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentaţie de referinta în vederea stabilirii condiţiilor specifice de desfăşurare a serviciului public de alimentare cu apa, indiferent de modul de gestiune adoptat.

    ART. 3

    Caietul de sarcini face parte integrantă din documentaţia necesară desfăşurării activităţii de înmagazinare a apei  şi constituie ansamblul cerinţelor tehnice de bază.

    ART. 4

    (1) Prezentul caiet de sarcini conţine specificaţiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic şi de performanta, siguranta în exploatare, precum şi sisteme de asigurare a calităţii, terminologie, condiţiile pentru certificarea conformitatii cu standarde relevante sau altele asemenea.

    (2) Specificaţiile tehnice se referă, de asemenea, la modul de executare a activităţilor, la verificarea, inspecţia şi condiţiile de recepţie a lucrărilor, precum şi la alte condiţii ce deriva din actele normative şi reglementările în vigoare, în legatura cu desfăşurarea serviciului de alimentare cu apă.

    (3) Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecţia muncii, la prevenirea şi stingerea incendiilor şi la protecţia mediului, care trebuie respectate pe parcursul furnizarii/prestării serviciului/activităţii de înmagazinare a apei .

    ART. 5

    Serviciul public de alimentare cu apa   trebuie sa asigure furnizarea/prestarea serviciului în regim de continuitate, din urmatoarele surse

– reteaua de alimentare cu apa a Complexului Energetic Oltenia-UMC Jilţ Nord – sursa Acumulare Tismana Aval;

– doua foraje de mare adancime  pentru satele Matasari, Bradet si Bradetel, (Qmed = 2,3 l/s) reabilitate în anul 2020;

– un foraj de mare adâncime pentru satul Croici (Qmed = 3,66 l/s) ( Proiect nr. 6/2018 PFA Danciu Victor) şi presiunea de serviciu minima 20 m CA

pentru toţi utilizatorii din aria de prestare.

    ART. 6

    Operatorul se angajează sa contracteze şi sa menţină următoarele tipuri de asigurări:

    a) asigurare impotriva pagubelor materiale, ce va acoperi toate riscurile cu privire la pierderi fizice sau daune aduse sistemului public de alimentare cu apă;

    b) asigurare de răspundere civilă (inclusiv obligaţiile generale fata de terţi în caz de deces, vătămări corporale sau pierderi ori daune ale proprietăţii);

    c) asigurări pentru acoperirea obligaţiilor către angajaţi şi pentru accidente personale, conform prevederilor legale.

    ART. 7

    Termenii, expresiile şi abrevierile utilizate în caietul de sarcini sunt cele din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă.

      CAP. II

    Cerinţe organizatorice minimale

ART. 8

    Operatorul serviciului de alimentare cu apa   va asigura:

    a) respectarea legislaţiei, normelor, prescripţiilor şi regulamentelor privind igiena muncii, protecţia muncii, gospodărirea apelor, protecţia mediului, urmărirea comportării în timp a construcţiilor, prevenirea şi combaterea incendiilor;

    b) exploatarea, întreţinerea şi reparaţia instalaţiilor şi utilajelor cu personal autorizat, în funcţie de complexitatea instalaţiei şi de specificul locului de muncă;

    c) respectarea indicatorilor de performanta şi calitate stabiliţi prin   hotărârea de dare în administrare a serviciului şi precizati în regulamentul serviciului de alimentare cu apă;

    d) furnizarea autorităţii administraţiei publice locale, respectiv A.N.R.S.C., a informaţiilor solicitate şi accesul la documentaţiile pe baza cărora prestează serviciul de alimentare cu apă, în condiţiile legii;

    e) producerea,   inmagazinarea şi distribuţia apei potabile ;

    f) exploatarea sistemelor de alimentare cu apa,  în condiţii de siguranta şi eficienta tehnico-economică, cu respectarea tehnologiilor şi a instrucţiunilor tehnice de exploatare;

    g) instituirea, supravegherea şi întreţinerea, corespunzător dispoziţiilor legale, a zonelor de protecţie sanitară, a construcţiilor şi instalaţiilor specifice sistemelor de alimentare cu apa potabilă;

    h) monitorizarea stricta a calităţii apei potabile distribuite prin intermediul sistemelor de alimentare cu apă, în concordanta cu normele igienico-sanitare în vigoare;

    i) captarea apei brute  numai cu respectarea condiţiilor impuse prin acordurile, avizele şi autorizaţiile de mediu şi de gospodărire a apelor;

    j) întreţinerea şi menţinerea în stare permanenta de funcţionare a sistemelor de alimentare cu apă;

    k) contorizarea cantităţilor de apa captate, inmagazinate, transportate, distribuite şi, respectiv, facturate;

    l) creşterea eficientei şi a randamentului sistemelor în scopul reducerii tarifelor, prin eliminarea pierderilor în sistem, reducerea costurilor de producţie, a consumurilor specifice de materii prime, combustibili şi energie electrica şi prin reechiparea, reutilarea şi retehnologizarea acestora;

    m) limitarea cantităţilor de apa potabilă distribuita prin reţelele publice, utilizata în procesele industriale;

    n) respectarea angajamentelor luate prin contractele de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă;

    o) furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa   la toţi utilizatorii din raza de operare pentru care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii;

    p) aplicarea de metode performanţe de management, care sa conducă la reducerea costurilor de operare;

    q) elaborarea planurilor anuale de întreţinere, revizii, reparaţii capitale şi modernizări, executate cu forte proprii şi cu terţi;

    r) realizarea unui sistem de evidenta a sesizarilor şi reclamatiilor şi de rezolvare operativă a acestora;

    s) evidenta orelor de funcţionare a utilajelor;

    t) ţinerea unei evidente distincte pentru fiecare activitate, având contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu;

    u) personalul necesar pentru prestarea activităţilor asumate   prin hotărârea de dare în administrare şi condiţiile de externalizare a activităţii, dacă este cazul;

    v) conducerea operativă prin dispecerat şi asigurarea mijloacelor tehnice şi a personalului de intervenţie;

    w) o dotare proprie cu instalaţii şi echipamente specifice necesare pentru prestarea activităţilor asumate prin   hotărârea de dare în administrare;

    ART. 9

    Obligaţiile şi răspunderile personalului de operare al operatorului sunt cuprinse în regulamentul de serviciu .

    CAP. III

    Serviciul de alimentare cu apă

    Înmagazinarea apei

    ART. 10

    Operatorul are permisiunea de a desfasura activitatea de inmagazinare a apei, în aria administrativ-teritorială comunei Mătăsari, jud. Gorj.

  ART. 11

        Planul de situaţie cu amplasarea rezervorului de inmagazinare, a zonelor de protecţie sanitară, a lucrărilor hidrotehnice aferente şi a construcţiilor anexe, limitele terenului, natura juridică a acestuia, căile de comunicaţie, sursele de poluare din zona etc. sunt prezentate în anexa nr. 1 I.

    ART. 12

    Componenta obiectelor statiei de inmagazinare a apei sunt prezentate în tabelul nr. 1, anexa la prezentul caiet de sarcini.

    ART. 13

    În vederea determinării costurilor de exploatare şi a personalului necesar, în caietul de sarcini se vor trece şi dezvolta ca articole distincte, defalcat pe fiecare captare.

    ART. 14

    Prestarea activităţii de inmagazinare a apei se va executa astfel încât sa se realizeze:

    a) verificarea şi supravegherea continua a functionarii instalaţiilor;

    b) corectarea şi adaptarea regimului de exploatare la cerinţele utilizatorului;

    c) controlul calităţii apei;

    d) întreţinerea instalaţiilor;

    e) întocmirea sau reactualizarea, după caz, a documentaţiei tehnice necesare realizării unei exploatări economice şi în condiţii de siguranta;

    f) respectarea instrucţiunilor furnizorilor de echipamente;

    g) respectarea instrucţiunilor/procedurilor interne;

    h) respectarea regulamentului de serviciu aprobat în condiţiile legii;

    i) asigurarea rezervei intangibile pentru stins incendiile;

    j) desfăşurarea activităţilor pe baza principiilor de eficienta economică având ca obiectiv reducerea costurilor;

    k) menţinerea capacităţilor de producţie şi exploatarea eficienta prin urmărirea sistematica a comportării echipamentelor şi a construcţiilor, întreţinerea acestora, planificarea reparaţiilor capitale, realizarea operativă şi cu costuri minime a reviziilor şi reparaţiilor curente;

    l) reabilitarea şi retehnologizarea în vederea creşterii eficientei în exploatare, încadrării în normele naţionale privind emisiile poluante şi a asigurării calităţii apei brute şi potabile;

    m) executarea numai în conformitate cu legislaţia privind achiziţiile publice a lucrărilor de reparaţii/revizii/extinderi/modificări la instalaţii şi echipamente;

    n) îndeplinirea indicatorilor de calitate specificati în normativele în vigoare;

    o) asigurarea, pe toată durata de executare a serviciului, de personal calificat şi în număr suficient pentru îndeplinirea activităţilor ce fac obiectul serviciului de inmagazinare a apei, inclusiv a personalului de specialitate autorizat, şi condiţiile de externalizare a activităţii, dacă este cazul.

Tabelul nr.1

Înmagazinarea apei

Nr. Crt.Tip RezervorCapacitate de  înmagazinareGrad de AsigurareRezervă intangibilăData ultimului RKNumăr compartimente
1suprateran metalic600 mc100%19220201
2suprateran metalic300 mc100%10920221
3semiîngropat  beton300 mc100%020201
4suprateran metalic200mc100%8220201

   PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                         CONTRASEMNEAZĂ,

            CONSILIER,                                                         P. SECRETAR-GENERAL

    STĂNILOIU CONSTANTIN                                CIOBOTEA ELENA-GEORGETA

ROMÂNIA                                                                ANEXA NR.4 LA H.C.L. NR.36/28.08.2025

JUDEȚUL GORJ

COMUNA MĂTĂSARI

CAIET DE SARCINI

al serviciului de alimentare cu apa

pentru activitatea de distribuţie a apei potabile

    CAP. I

    Obiectul caietului de sarcini

    ART. 1

    Prezentul caiet de sarcini stabileşte condiţiile de desfăşurare a activităţilor specifice serviciului de alimentare cu apa  , stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare functionarii acestui serviciu în condiţii de eficienta şi siguranta.

    ART. 2

    Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentaţie de referinta în vederea stabilirii condiţiilor specifice de desfăşurare a serviciului public de alimentare cu apa  , indiferent de modul de gestiune adoptat.

    ART. 3

    Caietul de sarcini face parte integrantă din documentaţia necesară desfăşurării activităţii de distribuţie a apei potabile şi constituie ansamblul cerinţelor tehnice de baza.

    ART. 4

    (1) Prezentul caiet de sarcini conţine specificaţiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic şi de performanta, siguranta în exploatare, precum şi sisteme de asigurare a calităţii, terminologie, condiţiile pentru certificarea conformitatii cu standarde relevante sau altele asemenea.

    (2) Specificaţiile tehnice se referă, de asemenea, la modul de executare a activităţilor, la verificarea, inspecţia şi condiţiile de recepţie a lucrărilor, precum şi la alte condiţii ce deriva din actele normative şi reglementările în vigoare, în legatura cu desfăşurarea serviciului de alimentare cu apă.

    (3) Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecţia muncii, la prevenirea şi stingerea incendiilor şi la protecţia mediului, care trebuie respectate pe parcursul furnizarii/prestării serviciului/activităţii de distribuţie a apei potabile .

    ART. 5

        Serviciul public de alimentare cu apa   trebuie sa asigure furnizarea/prestarea serviciului în regim de continuitate, din urmatoarele surse

– reteaua de alimentare cu apa a Complexului Energetic Oltenia-UMC Jilţ Nord – sursa Acumulare Tismana Aval,

– doua foraje de mare adancime  pentru satele Matasari, Bradet si Bradetel, (Qmed = 2,3 l/s) reabilitate în anul 2020;

– un foraj de mare adâncime pentru satul Croici (Qmed = 3,66 l/s) ( Proiect nr. 6/2018 PFA Danciu Victor) şi presiunea de serviciu minima 20 m CA

pentru toţi utilizatorii din aria de prestare.

    ART. 6

    Operatorul se angajează sa contracteze şi sa menţină următoarele tipuri de asigurări:

    a) asigurare impotriva pagubelor materiale, ce va acoperi toate riscurile cu privire la pierderi fizice sau daune aduse sistemului public de alimentare cu apă;

    b) asigurare de răspundere civilă (inclusiv obligaţiile generale fata de terţi în caz de deces, vătămări corporale sau pierderi ori daune ale proprietăţii);

    c) asigurări pentru acoperirea obligaţiilor către angajaţi şi pentru accidente personale, conform prevederilor legale.

    ART. 7

    Termenii, expresiile şi abrevierile utilizate în caietul de sarcini sunt cele din Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă.

CAP. II

    Cerinţe organizatorice minimale

ART. 8

    Operatorul serviciului de alimentare cu apa   va asigura:

    a) respectarea legislaţiei, normelor, prescripţiilor şi regulamentelor privind igiena muncii, protecţia muncii, gospodărirea apelor, protecţia mediului, urmărirea comportării în timp a construcţiilor, prevenirea şi combaterea incendiilor;

    b) exploatarea, întreţinerea şi reparaţia instalaţiilor şi utilajelor cu personal autorizat, în funcţie de complexitatea instalaţiei şi de specificul locului de munca;

    c) respectarea indicatorilor de performanta şi calitate stabiliţi prin   hotărârea de dare în administrare a serviciului şi precizati în regulamentul serviciului de alimentare cu apă;

    d) furnizarea autorităţii administraţiei publice locale, respectiv A.N.R.S.C., a informaţiilor solicitate şi accesul la documentaţiile pe baza cărora prestează serviciul de alimentare cu apă, în condiţiile legii;

    e) producerea,   inmagazinarea şi distribuţia apei potabile ;

    f) exploatarea sistemelor de alimentare cu apa,  în condiţii de siguranta şi eficienta tehnico-economică, cu respectarea tehnologiilor şi a instrucţiunilor tehnice de exploatare;

    g) instituirea, supravegherea şi întreţinerea, corespunzător dispoziţiilor legale, a zonelor de protecţie sanitară, a construcţiilor şi instalaţiilor specifice sistemelor de alimentare cu apa potabilă;

    h) monitorizarea stricta a calităţii apei potabile distribuite prin intermediul sistemelor de alimentare cu apa, în concordanta cu normele igienico-sanitare în vigoare;

    i) captarea apei brute  numai cu respectarea condiţiilor impuse prin acordurile, avizele şi autorizaţiile de mediu şi de gospodărire a apelor;

    j) întreţinerea şi menţinerea în stare permanenta de funcţionare a sistemelor de alimentare cu apă;

    k) contorizarea cantităţilor de apa captate, inmagazinate, transportate, distribuite şi, respectiv, facturate;

    l) creşterea eficientei şi a randamentului sistemelor în scopul reducerii tarifelor, prin eliminarea pierderilor în sistem, reducerea costurilor de producţie, a consumurilor specifice de materii prime, combustibili şi energie electrica şi prin reechiparea, reutilarea şi retehnologizarea acestora;

    m) limitarea cantităţilor de apa potabilă distribuita prin reţelele publice, utilizata în procesele industriale;

    n) respectarea angajamentelor luate prin contractele de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă;

    o) furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă   la toţi utilizatorii din raza de operare pentru care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii;

    p) aplicarea de metode performanţe de management, care sa conducă la reducerea costurilor de operare;

    q) elaborarea planurilor anuale de întreţinere, revizii, reparaţii capitale şi modernizări, executate cu forte proprii şi cu terţi;

    r) realizarea unui sistem de evidenta a sesizarilor şi reclamatiilor şi de rezolvare operativă a acestora;

    s) evidenta orelor de funcţionare a utilajelor;

    t) ţinerea unei evidente distincte pentru fiecare activitate, având contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu  ;

    u) personalul necesar pentru prestarea activităţilor asumate   prin hotărârea de dare în administrare şi condiţiile de externalizare a activităţii, dacă este cazul;

    v) conducerea operativă prin dispecerat şi asigurarea mijloacelor tehnice şi a personalului de intervenţie;

    w) o dotare proprie cu instalaţii şi echipamente specifice necesare pentru prestarea activităţilor asumate prin   hotărârea de dare în administrare;

   ART. 9

    Obligaţiile şi răspunderile personalului de operare al operatorului sunt cuprinse în regulamentul de serviciu .

        CAP. III

    Serviciul de alimentare cu apă

Distribuţia apei potabile

    ART. 10

    Operatorul are permisiunea de a desfasura activitatea de distribuire a apei potabile  , în condiţiile legii, la tarife reglementate, utilizatorilor amplasati pe teritoriul comunei Mătăsari jud. Gorj.

    ART. 11

    (1) Principalele date aferente utilizatorilor ce fac obiectul serviciului de distribuţie a apei potabile se întocmesc conform tabelului nr. 1, anexat la prezentul caiet de sarcini.

    (2) Datele aferente contoarelor de apa pe baza cărora se face facturarea cantităţii de apa furnizate se întocmesc conform tabelului nr. 2, anexat la prezentul caiet de sarcini.

    ART. 12

Apa pentru stingerea incendiilor

    In satul Matasari, reţeaua de distribuţie a apei potabile este comuna cu cea de incendiu exterior. Reţeaua de distribuţie s-a verificat in cazul funcţionarii acesteia pentru combaterea a 1 incendiu simultan, utilizând hidranti exteriori cu debitul Qie = 5 l/s.

Verificarea reţelei la funcţionarea hidrantilor exteriori s-a făcut astfel incat in orice poziţie normată ar apărea incendiul, la hidrantul in funcţiune sa se asigure o presiune de minim 7 mCA, in condiţiile in care debitul necesar consumatorilor este diminuat cu 30 %. Debitul la care s-a făcut verificarea este QIIV= 14,70 l/s.

Pentru stigerea incendiilor, pe tronsoanele retelei de distributie apa, cu diametre nominale de cel putin Dn 100 mm, au fost montati 25 hidranti de incendiu exteriori, subterani, corp fonta, DN 65 mm, DN 100 mm si DN 150 mm.

In satul Croici, pe ramurile reţelei de distribuţie sunt prevăzuti hidranţi de incendiu exteriori, subterani, amplasati la distanțele prevăzute de normativul NP 133/1-2013, cu Dn = 80 mm, L = 1,0 m – 33 buc.;

Hidrantii prevazuti sunt subterani DN 80, L = 1,0 m. Ei sunt amplasaţi la la max. 100 m între ei; nu sunt amplasaţi pe conducte moarte (fără circulaţie de apă); după hidrant va exista cel puţin un branşament;

Hidranţii de incendiu sunt amplasati în afara carosabilului, la minimum 5 m de peretele construcţiei, într-o zonă protejată dar uşor accesibilă şi marcaţi vizibil pe un suport stabil.

Diametrul nominal minim al conductei cu hidranţi este de min. 100 mm.

  Pompă de incendiu este în construcție compactă automatizat in functie de presiune si de debit,si are caracteristicile: Q = 5,23 l/s, H = 38,35 mCA;

         In satul Brădet, pe ramurile reţelei de distribuţie sunt prevăzuti hidranți supraterani de incendiu Dn 80 mm cu corp neretezabil, cu 2 racorduri, L = 1,0 m: 13 buc.;

       ART. 13

    Bransamentele şi elementele componente ale acestora se întocmesc conform tabelului nr.3, anexat la prezentul caiet de sarcini.

    ART. 14

    Prestarea activităţii de distribuţie a apei potabile   se va efectua astfel încât sa se realizeze:

    a) întocmirea sau reactualizarea, după caz, a documentaţiei tehnice necesare realizării unui serviciu de calitate;

    b) respectarea instrucţiunilor/procedurilor interne şi actualizarea documentaţiei;

    c) respectarea contractelor de furnizare/prestare întocmite conform prevederilor legale;

    d) respectarea regulamentului de serviciu aprobat în condiţiile legii;

    e) urmărirea permanenta a parametrilor de furnizare;

    f) îndeplinirea indicatorilor de calitate specificati în normativele în vigoare;

    g) măsurarea cantităţii de apa intrata/livrata în/din aria de deservire, precum şi exploatarea, întreţinerea, repararea şi verificarea contoarelor de apa în conformitate cu cerinţele normelor şi reglementările metrologice în vigoare;

    h) asigurarea, pe toată durata de executare a serviciului, de personal calificat şi în număr suficient pentru îndeplinirea activităţilor, inclusiv a personalului de specialitate autorizat metrologic şi condiţiile de externalizare a activităţii, dacă este cazul;

    i) furnizarea continua a apei către următoarele instituţii publice:

    – spitale;

    – policlinici;

    – cămine de bătrâni;

    – leagane de copii;

    – grădiniţe;

    – crese;

    – cămine pentru persoane cu handicap;

    – centre de resocializare a minorilor;

    – şcoli.

    ART. 15

    În activitatea sa operatorul va asigura:

    a) urmărirea şi înregistrarea indicatorilor de performanta pentru serviciul de distribuţie a apei potabile   aprobaţi. Urmărirea şi înregistrarea indicatorilor de performanta se vor face pe baza unei proceduri specifice, prin compartimente specializate;

    b) instituirea unui sistem prin care sa poată primi informaţii sau sa ofere consultanţa şi informaţii privind orice problema sau incident care afectează sau poate afecta siguranta, functionalitatea şi/sau alţi indicatori de performanta ai serviciului;

    c) ca factura emisă utilizatorului de către furnizor, în vederea încasării contravalorii cantităţii de apă furnizate, sa conţină suficiente date pentru identificarea locului de consum şi pentru justificarea valorii totale, respectând orice instrucţiune/cerinta aplicabilă, emisă de autorităţile competente. Factura nu va conţine contravaloarea altor servicii prestate de furnizor sau terţi, acestea facturandu-se separat;

    d) aplicarea unui sistem de comunicare cu utilizatorii cu privire la reglementările noi ce privesc furnizarea apei şi modificările survenite la actele normative din domeniu;

    e) informarea utilizatorilor şi a consumatorilor:

    – planificarea anuala a lucrărilor de reparaţii capitale şi modernizări ce se vor efectua la instalaţiile de distribuţie a apei, care pot avea ca efect diminuarea cantitativă sau calitativă a distribuţiei apei potabile;

    – data şi ora întreruperii furnizarii apei;

    – data şi ora reluarii furnizarii apei;

    f) verificarea şi certificarea de către utilizatori a furnizarii apei la parametrii calitativi şi cantitativi stabiliţi în contract, după:

    – reparaţii planificate;

    – reparaţii accidentale;

    g) un sistem de înregistrare, investigare, soluţionare şi raportare privind reclamaţiile făcute de utilizatori în legatura cu calitatea serviciilor, calcularea şi/sau facturarea consumului;

    h) realimentarea în cel mai scurt timp posibil a utilizatorilor afectaţi de incidentele care au produs întreruperea alimentarii cu apa. În acest scop furnizorul asigura existenta unor centre de preluare a reclamatiilor telefonice;

    i) bilanţul de apa la intrarea şi la ieşirea din sistemul de distribuţie.

Tabelul nr.1

Utilizatorii serviciului de distribuţie a apei potabile

Nr. Crt.Denumire UtilizatorCategorie utilizatorAdresăTip apăDebit nominalPresiuneDn Branşamet
1Populatie 2486 pers.Pers fizicamatasaripotabilaCf apometru6 bari20mm
2Ag Economici 70Pers juridicamatasaripotabilaCf apometru6 bari32mm
3Ins publice 2Pers juridicmatasaripotabilaCf apometru6 bari32mm

Tabelul nr.2

Contoarele de apă montate la utilizatorii serviciului de distribuţie a apei potabile

Nr. Crt.Denumire UtilizatorAdresăTip contorSerie contorData PIFData scadentăSerie sigiliu
1–––––––
n

Tabelul nr.3

Principalele date aferente branşamentelor

Nr. Crt.Adresă branşamentPoziţie căminLungime cond.branş.Debit nominalDn conductăMaterial conductăDn contorDimensiuni cămin L/l/h
1populatie20 m20mmO.L./P.E
2

     PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                   CONTRASEMNEAZĂ,

                CONSILIER,                                                 P. SECRETAR-GENERAL

     STĂNILOIU CONSTANTIN                             CIOBOTEA ELENA-GEORGETA

ROMÂNIA                                                                ANEXA NR.5  LA H.C.L. NR.36/28.08.2025

JUDEȚUL GORJ

COMUNA MĂTĂSARI

CAIET DE SARCINI

al serviciului de canalizare/epurare  

    CAP. I

    Obiectul caietului de sarcini

    ART. 1

    Prezentul caiet de sarcini stabileşte condiţiile de desfăşurare a activităţilor specifice serviciului de canalizare , stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare functionarii acestui serviciu în condiţii de eficienta şi siguranta.

    ART. 2

    Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentaţie de referinta în vederea stabilirii condiţiilor specifice de desfăşurare a serviciului de canalizare  , indiferent de modul de gestiune adoptat.

    ART. 3

    Caietul de sarcini face parte integrantă din documentaţia necesară desfăşurării activităţii de canalizarea apelor uzate menajere şi constituie ansamblul cerinţelor tehnice de baza.

    ART. 4

    (1) Prezentul caiet de sarcini conţine specificaţiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic şi de performanta, siguranta în exploatare, precum şi sisteme de asigurare a calităţii, terminologie, condiţiile pentru certificarea conformitatii cu standarde relevante sau altele asemenea.

    (2) Specificaţiile tehnice se referă, de asemenea, la modul de executare a activităţilor, la verificarea, inspecţia şi condiţiile de recepţie a lucrărilor, precum şi la alte condiţii ce deriva din actele normative şi reglementările în vigoare, în legatura cu desfăşurarea serviciului de canalizare.

    (3) Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecţia muncii, la prevenirea şi stingerea incendiilor şi la protecţia mediului, care trebuie respectate pe parcursul furnizarii/prestării serviciului/activităţii de canalizare.

    ART. 5

    Serviciul de canalizare   trebuie sa asigure furnizarea/prestarea serviciului în regim de continuitate, asigurând

Vmed.zilnic = 683,83 mc

    ART. 6

    Operatorul se angajează sa contracteze şi sa menţină următoarele tipuri de asigurări:

    a) asigurare impotriva pagubelor materiale, ce va acoperi toate riscurile cu privire la pierderi fizice sau daune aduse sistemului public de canalizare  ;

    b) asigurare de răspundere civilă (inclusiv obligaţiile generale fata de terţi în caz de deces, vătămări corporale sau pierderi ori daune ale proprietăţii);

    c) asigurări pentru acoperirea obligaţiilor către angajaţi şi pentru accidente personale, conform prevederilor legale.

  ART. 7

    Termenii, expresiile şi abrevierile utilizate în caietul de sarcini sunt cele din Regulamentul  serviciului public de alimentare cu apa şi de canalizare .

    CAP. II

    Cerinţe organizatorice minimale

    ART. 8

    Operatorul serviciului de canalizare va asigura:

         – respectarea legislaţiei, normelor, prescripţiilor şi regulamentelor privind igiena muncii, protecţia muncii, gospodărirea apelor, protecţia mediului, urmărirea comportării în timp a construcţiilor, prevenirea şi combaterea incendiilor;

        – exploatarea, întreţinerea şi reparaţia instalaţiilor şi utilajelor cu personal autorizat, în funcţie de complexitatea instalaţiei şi de specificul locului de munca;

        – respectarea indicatorilor de performanta şi calitate stabiliţi prin contractul de delegare a gestiunii sau prin hotărârea de dare în administrare a serviciului şi precizati în regulamentul serviciului;

        – furnizarea autorităţii administraţiei publice locale, respectiv A.N.R.S.C., a informaţiilor solicitate şi accesul la documentaţiile pe baza cărora prestează serviciul de canalizare  , în condiţiile legii;

        -preluarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate;

        – exploatarea sistemelor de canalizare în condiţii de siguranta şi eficienta tehnico-economică, cu respectarea tehnologiilor şi a instrucţiunilor tehnice de exploatare;

        – instituirea, supravegherea şi întreţinerea, corespunzător dispoziţiilor legale, a zonelor de protecţie sanitară, a construcţiilor şi instalaţiilor specifice sistemelor de canalizare;

        – descărcarea apelor uzate orăşeneşti în receptorii naturali, numai cu respectarea condiţiilor impuse prin acordurile, avizele şi autorizaţiile de mediu şi de gospodărire a apelor;

        – întreţinerea şi menţinerea în stare permanenta de funcţionare a sistemelor de canalizare  ;   

        -creşterea eficientei şi a randamentului sistemelor în scopul reducerii tarifelor, prin eliminarea pierderilor în sistem, reducerea costurilor de producţie, a consumurilor specifice de materii prime, combustibili şi energie electrica şi prin reechiparea, reutilarea şi retehnologizarea acestora;

        – limitarea şi diminuarea consumurilor specifice prin recircularea, refolosirea şi reutilizarea apei în cadrul statiilor de tratare şi epurare;

        – respectarea angajamentelor luate prin contractele prestare a serviciului de canalizare  ;

        – prestarea serviciului de canalizare   la toţi utilizatorii din raza de operare pentru care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii;

        – aplicarea de metode performanţe de management, care sa conducă la reducerea costurilor de operare;

        -elaborarea planurilor anuale de întreţinere, revizii, reparaţii capitale şi modernizări, executate cu forte proprii şi cu terţi;

        – realizarea unui sistem de evidenta a sesizarilor şi reclamatiilor şi de rezolvare operativă a acestora;

        – evidenta orelor de funcţionare a utilajelor;

        – ţinerea unei evidente distincte pentru fiecare activitate, având contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu şi/sau localitate de operare în parte;

        – personalul necesar pentru prestarea activităţilor asumate prin contractul de delegare a gestiunii sau prin hotărârea de dare în administrare şi condiţiile de externalizare a activităţii, dacă este cazul;

        – conducerea operativă prin dispecerat şi asigurarea mijloacelor tehnice şi a personalului de intervenţie;

        – o dotare proprie cu instalaţii şi echipamente specifice necesare pentru prestarea activităţilor asumate prin contractul de delegare a gestiunii sau prin hotărârea de dare în administrare;

        – alte condiţii specifice stabilite de autoritatea administraţiei publice locale.

  ART. 9

    Obligaţiile şi răspunderile personalului de operare al operatorului sunt cuprinse în regulamentul de serviciu .

    ART. 10

    În caietele de sarcini se vor preciza condiţiile de realizare a investiţiilor, precum şi a altor cheltuieli pe care le va face operatorul, specificându-se modul de aprobare şi decontare a acestora în cadrul relaţiilor contractuale dintre autoritatea publica locală şi operator.

    CAP. III

Serviciul de canalizare

    SECŢIUNEA 1

    Colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizatori

    ART. 11

    Operatorul are permisiunea de a desfasura activitatea de colectare, transport şi evacuare a apelor uzate de la utilizatori, în condiţiile legii, la tarifele reglementate, pe raza teritorial-administrativă a comunei Matasari.

    ART. 12

    Principalele date aferente utilizatorilor care beneficiază de activitatea de colectare, transport şi evacuare a apelor uzate sunt cele din tabelul nr. 1.

    ART. 13

    Racordurile şi elementele componente ale acestora sunt prezentate în tabelul nr. 2.

    ART. 14

    Principalele caracteristici ale colectoarelor de transport al apei uzate şi ale gurilor de scurgere:

  •     Lungimea totală a colectoarelor de canalizare 7100 m

    ART. 15   

    Prestarea activităţii de colectare, transport şi evacuare a apelor uzate de la utilizatori se va efectua astfel încât sa se realizeze:

    a) întocmirea sau reactualizarea, după caz, a documentaţiei tehnice necesare realizării unui serviciu de calitate;

    b) respectarea instrucţiunilor/procedurilor interne şi actualizarea documentaţiei;

    c) respectarea contractelor de furnizare/prestare, aprobate de autoritatea competenta;

    d) respectarea regulamentului de serviciu aprobat în condiţiile legii;

    e) urmărirea permanenta a parametrilor de furnizare;

    f) îndeplinirea indicatorilor de calitate specificati în normativele în vigoare;

    g) asigurarea, pe toată durata de executare a serviciului, de personal calificat şi în număr suficient pentru îndeplinirea activităţilor, inclusiv a personalului de specialitate şi condiţiile de externalizare a activităţii, dacă este cazul;

    ART. 16

    În activitatea sa operatorul va asigura:

    a) urmărirea şi înregistrarea indicatorilor de performanta pentru serviciul de canalizare aprobaţi. Urmărirea şi înregistrarea indicatorilor de performanta se vor face pe baza unei proceduri specifice, prin compartimente specializate;

    b) instituirea unui sistem prin care sa poată primi informaţii sau sa ofere consultanţa şi informaţii privind orice problema sau incidente care afectează sau pot afecta siguranta, functionalitatea şi/sau alţi indicatori de performanta ai serviciului;

    c) ca factura emisă utilizatorului de către furnizor, în vederea încasării contravalorii serviciului, sa conţină suficiente date pentru identificarea locului de consum şi pentru justificarea valorii totale, respectând orice instrucţiune/cerinta aplicabilă, emisă de autorităţile competente. Factura nu va conţine contravaloarea altor servicii prestate de furnizor sau terţi; acestea se vor factura separat;

    d) aplicarea unui sistem de comunicare cu utilizatorii cu privire la reglementările noi ce privesc activitatea şi modificările survenite la actele normative din domeniu;

    e) informarea utilizatorilor cu care se afla în relaţii contractuale despre:

    – planificarea anuala a lucrărilor de reparaţii capitale şi modernizare ce se vor efectua la instalaţiile de colectare, transport şi evacuare a apelor uzate, care pot afecta calitatea serviciului;

    – data şi ora întreruperii preluării apei uzate la canalizare;

    – data şi ora reluarii serviciului;

    f) un sistem de înregistrare, investigare, soluţionare şi raportare privind reclamaţiile făcute de utilizatori în legatura cu calitatea serviciilor;

    g) bilanţul de ape uzate la intrarea şi la ieşirea din sistemul de transport al apei uzate pentru care se realizează serviciul.

    SECŢIUNEA a 2-a

    Epurarea apelor uzate

    ART. 17

    Operatorul are permisiunea de a desfasura activitatea de epurare a apelor uzate, în condiţiile legii, la tarife reglementate, utilizatorilor amplasati pe teritoriul localităţii Matasari.

   ART. 18

    Componenta partii mecanice a statiei de epurare a apei uzate:

Epurare mecanică

  • Staţie de pompare apă uzată brută, compusă din 3 pompe submersibile, Q 15,6 l/s şi Hp 3,9m;
  • Grătare dese cu rol de curăţire mecanică;
  • Deznisipator radial cu D 1,0m, Vef 1,2 mc, are rol de protecţie a echipamentului mecanic şi reducere a acumulării de nisip în bazinele treptei biologice.

    ART. 19

    Componenta partii biologice a statiei de epurare a apei uzate :

Epurare biologică

  • Bazinul de denitrificare cu L 15,0 m, l 5,0 m, H 3,3 m, aici are loc metabolizareasubstratului mecanic în prezenţa nitraţilor ca oxidanţi în locul oxigenului molecular.
  • Bazin de nitrificare (aerare) cu L 15,0 m, l 7,2 m, H 2,4 m. Efluentul este continuu aerat şi omogenizat, iar bacteriile heterotrofe prezente în biomasă, transformă azotul organic (NH4), iar nitrificanţii oxidează NH4 în nitraţi.
  • Decantorul secundar cu L 15,0 m, l 5,0 m, H 2,5 m. După o perioadă de reţinere în bazinul de nitrificare, lichidul mixat în decantorul secundar, unde nămolul activat este separat de apa tratatăbiologic în procesul de sedimentare. Nămolul activat sedimentat pe radierul bazinului este adunat de un raclor de radier şi apoi pompat în bazinul de regenerarae cu o pompă centrifugă, iar nămolul în exces este depozitat în bazinul de stocare al nămolului.
  • Bazinul de regenerare a nămolului recirculat cu L 15,0 m, l 7,2 m, H 2,4 m. Aici are loc regenerarae activităţii bacteriilor în prezenţa aerului introdus sub presiune. După o perioadă suficientă de reţinere, nămolul este trimis în bazinul de denitrificare.
  • Bazinul de stocare a nămolului cu L 15,0 m, l 5,0 m, H 2,5 m. Nămolul în exces colectat pe radierul decantorului secundar este depozitat aici unde va fi stabilizat în prezenţa aerului sub presiune şi unde va fi evacuat cu vidanja la groapa de gunoi.

    ART. 20

    Caracteristicile colectoarelor şi gurilor de deversare în emisar a apelor convenţional curate şi a celor epurate sunt: evacuarea apelor uzate se face în pârâul Jilţ

    ART. 21

    Prestarea activităţii de epurare a apelor uzate se va executa astfel încât sa se realizeze:

    a) verificarea şi supravegherea continua a functionarii instalaţiilor;

    b) corectarea şi adaptarea regimului de exploatare la cerinţele utilizatorului;

    c) controlul calităţii apei epurate şi a namolurilor supuse valorificării;

    d) întreţinerea instalaţiilor din statia de epurare;

    e) întocmirea sau reactualizarea, după caz, a documentaţiei tehnice necesare realizării unei exploatări economice şi în condiţii de siguranta;

    f) respectarea instrucţiunilor furnizorilor de echipamente;

    g) respectarea instrucţiunilor/procedurilor interne;

    h) respectarea regulamentului de serviciu aprobat în condiţiile legii;

    i) gradul de utilizare a capacităţii totale a statiei de epurare a apei uzate la nivelul necesar pentru asigurarea continuităţii şi calităţii deversate în emisar, a namolurilor supuse valorificării sau depozitarii;

    j) desfăşurarea activităţilor pe baza principiilor de eficienta economică având ca obiectiv reducerea costurilor;

    k) menţinerea capacităţilor de epurare şi exploatarea eficienta prin urmărirea sistematica a comportării echipamentelor şi a construcţiilor, întreţinerea acestora, planificarea reparaţiilor capitale, realizarea operativă şi cu costuri minime a reviziilor şi reparaţiilor curente;

    l) reabilitarea şi retehnologizarea în vederea creşterii eficientei în exploatare şi încadrării în normele naţionale privind emisiile poluante;

    m) executarea numai în conformitate cu legislaţia privind achiziţiile publice, a lucrărilor de reparaţii/revizii/extinderi/modificări, la instalaţii şi echipamente;

    n) îndeplinirea indicatorilor de calitate specificati în normativele în vigoare;

    o) asigurarea, pe toată durata de executare a serviciului, de personal calificat şi în număr suficient pentru îndeplinirea activităţilor ce fac obiectul serviciului de epurare a apei uzate, inclusiv a personalului de specialitate autorizat, şi condiţiile de externalizare a activităţii, dacă este cazul.

         Tabelul nr. 1

        Principalele date aferente utilizatorilor serviciului de canalizare

──────────────────────────────────────────────────

Nr.   Denu-             Catego-             Număr        Debit nominal      Unita-         Diametru

crt.  mire                      rie        Adresa locatari          de apa            tea            racord

      utili-                      utili-                                                             comer-

      zator                   zator                                                               ciala

────────────────────────────­­­­­­­──────────────────────

 1 Populatie                       1856     locatari       80% din apa inregistrata

─────────────────────────────────────────────────

 2 Agenti economici            60                          100% din apa inregistrata

──────────────────────────────────────────────────

3 Institutii publice               2                            100% din apa inregistrata

─────────────────────────────────────────────────

    Tabelul nr. 2

          Principalele date caracteristice racordurilor

──────────────────────────────────────────────────

Nr.   Adresa   Poziţie     Lungime   Debit    Diametru   Material    Dimensiuni

crt.  racord      cămin    conducta  nominal  nominal    conducta   cămin L/l/h

                        racord                  conducta

──────────────────────────────────────────────────

1 Populatie   in fata gospodariei     cca 20ml    110mm   PVC         0.5/0.5/3m     

─────────────────────────────────────────────────

 2 Agenti economici   in fata magazinului    cca 20ml    110mm   PVC 0.5/0.5/3m     

──────────────────────────────────────────────────

3 Institutii publice  in fata sediului    cca 20ml    110mm   PVC         0.5/0.5/3m     

─────────────────────────────────────────────────

        PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                  CONTRASEMNEAZĂ,

                    CONSILIER,                                                  P. SECRETAR-GENERAL

        STĂNILOIU CONSTANTIN                              CIOBOTEA ELENA-GEORGETA

                                                                                           Anexa nr. 6 la H.C.L. nr.36/28.08.2025

                                                                     CONTRACT

                    De furnizare  a serviciului de alimentare cu apa nr. ……….. din data ………

    CAP. I

    Părţile contractante

    ART. 1

            Comuna Mătăsari, cu sediul în Mătăsari, judeţul Gorj, codul unic de înregistrare ………………., contul nr. ………………………, deschis la Trezoreria ……………….., reprezentată de …………….. având funcţia de administrator, şi de …………….., având funcţia de contabil, în calitate de operator , furnizor/prestator, pe de o parte, şi

Societatea comercială…………….. cu sediul în localitatea ……………, str. ……., nr. …, bl. …., sc. ….., judeţul……….., (înmatriculată la Registrul comerţului cu nr. ………, codul fiscal ……………, codul unic de înregistrare ………….., contul nr. …….., deschis la …………),reprezentată de………………………………………………………………., sau

Dl./Dna……….. ……………..domiciliat în localitatea ………………, judeţul ……………, având calitatea de proprietar, având C.I/B.I. seria …………… nr. …………….., eliberat la data de …………… de …………………, C.N.P. ……………………………………….,

    în calitate de utilizator, pe de alta parte, au convenit sa încheie prezentul contract de furnizare servicii de alimentare cu apa , cu respectarea următoarelor clauze:

    CAP. II

    Obiectul contractului

    ART. 2

    (1) Obiectul prezentului contract îl reprezintă furnizarea serviciului de alimentare cu apa potabilă , în condiţiile prevăzute de prezentul contract.

    (2) Contractul stabileşte relaţiile dintre utilizator şi operator la punctul de delimitare între reţeaua interioară a utilizatorului aflată pe proprietatea acestuia şi reţeaua publica situata pe domeniul public care este constituită de contorul de bransament pentru sistemul de alimentare cu apa.

    (3) Punctul de delimitare între operator şi utilizator este căminul de apometru, pentru alimentarea cu apa. Elementele de identificare ale punctului de delimitare sunt cele din anexa nr. 1 la contract.

    (4) Prestarea altor activităţi conexe serviciului, dincolo de punctul de delimitare, vor face obiectul altor contracte de prestări servicii. Prevederile unor astfel de contracte nu pot prevala fata de prevederile prezentului contact.

    ART. 3

    (1) Contractul de furnizare  a serviciului public de alimentare cu apa   se încheie între operator şi utilizator pe durata nedeterminată.

    (2) Rezilierea contractului se poate face la cererea utilizatorului numai după achitarea la zi a tuturor debitelor datorate către operator.

    CAP. III

    Drepturile şi obligaţiile operatorului

    ART. 4

    Operatorul are următoarele drepturi:

    4.1. să factureze şi sa încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apa   furnizate  conform tarifelor aprobate de autoritatea publica locală;

    4.2. să aplice penalităţi egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, în cazul neachitarii facturilor la termen;

    4.3. să asigure echilibrul contractual pe durata contractului de prestări servicii;

    6.4. să initieze modificarea şi completarea contractului de furnizare  a serviciului sau a anexelor acestuia ori de câte ori apar elemente noi în baza normelor legale, prin acte adiţionale;

    4.5. să aibă acces la instalaţiile de utilizare a apei aflate în folosinta sa de pe proprietatea utilizatorului, pentru verificarea respectării prevederilor contractuale, a functionarii, integrităţii sau pentru debransare, în caz de neplata sau pericol de avarie a acestora, precum şi la contor, dacă se afla pe proprietatea utilizatorului, în vederea citirii, verificării metrologice sau integrităţii acestuia. Accesul se va efectua în prezenta delegatului împuternicit al utilizatorului;

    4.6. să stabilească condiţiile tehnice de bransare a utilizatorului la instalaţiile aflate în administrarea sa, cu respectarea normativelor tehnice în vigoare şi a reglementărilor elaborate de autoritatea de reglementare competenta;

    4.7. să desfiinteze bransamentele  realizate fără obţinerea avizelor legale şi sa sesizeze autorităţile competente, în cazurile de consum fraudulos sau de distrugeri ori degradari intenţionate ale componentelor sistemului public de alimentare cu apa  ;

    4.8. să intrerupa furnizarea apei, numai după 5 zile lucrătoare de la primirea de către utilizator a unei notificări constând în comunicarea scrisă facuta de operator şi transmisă prin curier sau prin scrisoare recomandată adresată utilizatorului, în următoarele situaţii:

    a) utilizatorul nu achită factura în termen de 30 de zile calendaristice de la data scadenta;

    b) utilizatorul nu remediaza defecţiunile interioare şi prin aceasta prejudiciază alimentarea cu apa a altor utilizatori;

    c) neachitarea obligaţiilor de plata pentru recuperarea daunelor, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitiva, provocate de distrugerea sau deteriorarea unor construcţii sau instalaţii aferente infrastructurii edilitar-urbane a localităţilor, aflate în administrarea lor;

    d) împiedicarea delegatului împuternicit al operatorului de a controla instalaţiile de utilizare, de a monta, verifica, înlocui sau citi aparatele de măsurare-înregistrare sau de a remedia defecţiunile la instalaţiile administrate de operator, când acestea se afla pe proprietatea utilizatorului;

    e) bransarea, fără acordul operatorului, la reţele publice sau la instalaţiile altui utilizator ori schimbarea, fără acordul operatorului, în cadrul unor lucrări de reparaţii capitale, reconstruiri, modificări, modernizări sau extinderi, a caracteristicilor tehnice şi/sau a parametrilor instalaţiilor de utilizare;

    f) la cererea utilizatorului;

    4.9. sa verifice şi sa constate starea instalaţiilor interioare ale utilizatorului, care trebuie sa corespundă prescripţiilor tehnice avute în vedere la încheierea contractului de bransament;

    4.10. sa suspende contractul de furnizare  a serviciului de alimentare cu apa în situaţiile în care timp de 3 luni de la data întreruperii alimentarii cu apa prevăzute la pct. 4.8 lit. a) şi/sau b) nu sunt îndeplinite condiţiile de reluare a furnizarii serviciului. Pentru reluarea serviciului după acest termen, operatorul va factura, pentru toată durata de întrerupere, o cota reprezentând 30% din ultima factura emisă de operator pentru apa pentru toată aceasta perioada.

    4.11. sa limiteze sau sa intrerupa furnizarea serviciului de alimentare cu apa, dar nu mai mult de 24 de ore, în următoarele condiţii:

    a) când este periclitata viata sau sănătatea oamenilor ori integritatea bunurilor materiale;

    b) pentru prevenirea, limitarea extinderii sau remedierea avariilor în sistemul de alimentare cu apa;

    c) pentru executarea unor manevre şi lucrări care nu se pot efectua fără întreruperi;

    6.12. să stabilească lucrări de revizii, reparaţii şi de întreţinere planificate la reţelele şi la instalaţiile de distribuţie/furnizare a serviciului de alimentare cu apa  , realizarea lucrărilor se va programa astfel încât perioada şi numărul de utilizatori afectaţi sa fie cat mai mica.

    ART. 5

    Operatorul are următoarele obligaţii:

    5.1. să respecte angajamentele asumate prin contractul de furnizare ;

    5.2. să respecte prevederile reglementărilor emise de autorităţile de reglementare competente şi de autorităţile administraţiei publice locale;

    5.3. să respecte indicatorii de performanta ai serviciului stabiliţi prin   hotărârea autorităţii administraţiei publice locale de dare în administrare;

    5.4. să asigure continuitatea serviciului de alimentare cu apa la parametrii fizici şi calitativi prevăzuţi de legislaţia în vigoare; 

    5.5. să efectueze analiza calitativă a apei furnizate;

    5.6. să aducă la cunostinta utilizatorului, cu cel puţin 24 de ore înainte, prin mass-media şi prin afişare la utilizator, orice întrerupere în furnizarea apei, în cazul unor lucrări de modernizare, reparaţii şi întreţinere planificate;

    5.7. să ia măsuri pentru remedierea defectiunilor apărute la instalaţiile sale. Constatarea defectiunilor la reţeaua publica de apa   se efectuează în maximum 4 ore de la sesizare, intervenindu-se pentru limitarea pagubelor care se pot produce. Demararea lucrărilor pentru remedierea defectiunilor constatate se va face în termen de maximum 48 de ore de la constatare. Odată cu demararea lucrărilor se va comunica utilizatorului durata intervenţiei. Depăşirea limitelor de timp prevăzute se poate face, în cazuri justificate, numai prin modificarea autorizaţiei de construire;

    5.8. pentru întreruperile din culpa operatorului în furnizarea apei care depăşesc limitele prevăzute în contract, operatorul va suporta despăgubirile datorate utilizatorului. Pentru întreruperile care depăşesc 24 de ore, operatorul este obligat sa asigure, cu mijloace tehnice proprii, nevoile de apa ale utilizatorului care solicita o astfel de prestaţie;

    5.9. să evacueze, pe cheltuiala sa, apa patrunsa în curţi, case, subsoluri din cauza defectiunilor la sistemul public de alimentare cu apa  ; evacuarea apei nu exonereaza operatorul de plata unor despăgubiri stabilite în condiţiile legii;

    5.10. să exploateze, sa întreţină, sa repare şi sa verifice contoarele instalate la bransamentul fiecărui utilizator. Verificarea periodică se face conform dispoziţiilor de metrologie în vigoare şi se suporta de către operator. Contoarele instalate la bransamentul fiecărui utilizator, defecte sau suspecte de înregistrări eronate, se demonteaza de operator şi se supun verificării în laboratorul metrologic autorizat. În cazul în care verificarea se face la cererea utilizatorului, în interiorul termenului de valabilitate a verificării metrologice, atunci cheltuielile de verificare, montare şi demontare vor fi suportate astfel: de către operator, dacă sesizarea a fost intemeiata; de către utilizator, dacă sesizarea s-a dovedit a fi neîntemeiată;

    5.11. să echipeze, pe cheltuiala sa, cu contoare bransamentele utilizatorului în punctul de delimitare a instalaţiilor, în termenele stabilite de consiliile locale în conformitate cu prevederile legale, dar nu mai târziu de luna martie 2009;

    5.12. să schimbe, pe cheltuiala sa, contorul instalat la bransamentul utilizatorului, în cazul în care s-a constatat ca este defect, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la constatare. Constatarea defectiunii se face în termen de cel mult 72 de ore de la sesizare;

    5.13. să aducă la cunostinta utilizatorului modificările de tarif şi alte informaţii referitoare la facturare, prin adresa ataşată facturii;

    5.14. în cazul în care cu ocazia citirii se constata deteriorarea contorului sau inundarea caminului de apometru, operatorul va lua măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor constatate, inclusiv sa solicite utilizatorului remedierea defectiunilor la reţeaua interioară, în cazul în care inundarea caminului se datorează culpei acestuia;

    5.15. să nu deterioreze bunurile utilizatorului şi sa aducă părţile din construcţii legal executate, care aparţin utilizatorului, la starea lor iniţială, dacă au fost deteriorate din vina sa;

    5.16. sa acorde despăgubiri pentru daunele provocate de întreruperi în alimentare, ce au survenit din vina sa, conform prevederilor legale în vigoare;

    5.17. să furnizeze utilizatorului informaţii privind istoricul consumului şi eventualele penalităţi plătite de acesta;

    5.18. să anunţe utilizatorul în cazul în care este afectat de limitarile sau întreruperile planificate în modul stabilit prin contract şi sa comunice durata planificata pentru întreruperile necesare executării unor lucrări de întreţinere şi reparaţii;

    5.19. să plătească toate daunele provocate utilizatorului din culpa sa, în special dacă:

    a) nu anunta utilizatorul din timp cu privire la limitarile sau la întreruperile programate;

    b) după întreruperea furnizarii apei potabile nu reia furnizarea acesteia în maximum 5 zile lucrătoare după îndeplinirea condiţiilor de reluare a furnizarii;

    5.20. să acorde bonificatii utilizatorului în cazul furnizarii/prestării serviciilor sub parametrii de calitate şi cantitate prevăzuţi în contract:

    a) nu livreaza apa potabilă în condiţiile stabilite în contract;

    b) nu respecta parametrii de calitate pentru apa potabilă furnizată la bransament, conform prevederilor din contract;

    5.21. în cazul în care furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa   a fost întreruptă pentru neplata, reluarea acesteia se va face în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la efectuarea plăţii; cheltuielile justificate aferente sistării, respectiv reluarii furnizarii  serviciului se suporta de utilizator.

    5.22. 1. la fiecare citire a contorului de bransament, cu excepţia cazurilor când citirea se face de la distanta, sa lase o înştiinţare scrisă din care sa reiasă:

    a) data şi ora citirii;

    b) indexul contorului;

    c) numele şi prenumele cititorului;

    d) cauza care a dus la imposibilitatea citirii;

    2. în cazul în care citirea nu s-a putut efectua din cauza inundarii caminului de apometru, operatorul are obligaţia ca pana la data limita de emitere a facturii sa:

    a) goleasca căminul de apa;

    b) citească contorul de apa;

    c) să remedieze defectiunea care a făcut posibila inundarea caminului;

    d) să emita factura pe baza citirii efectuate;

    3. în cazul în care operaţiile prevăzute la pct. 2 conduc, din motive justificate, la emiterea facturii după data de 15 a lunii, se admite emiterea acesteia pe baza unui index estimat, fapt ce va fi obligatoriu menţionat în factura, regularizarea efectuandu-se în factura următoare.

    CAP. IV

    Drepturile şi obligaţiile utilizatorului

    ART. 6

    Utilizatorul are următoarele drepturi:

    6.1. săutilizeze liber şi nediscriminatoriu serviciul public de alimentare cu apa   în condiţiile prevăzute în contract;

    6.2. să beneficieze de reducerea valorii facturii, prin acordarea de bonificatii în valoare de 30 %/luna din valoarea facturii curente, în următoarele situaţii:

    a) nefurnizarea apei conform prevederilor art. 5 pct. 5.4;

    b) neanuntarea intreruperilor, conform prevederilor art. 5 pct. 5.6, sau depăşirea limitelor de timp comunicate;

    6.4. să primească răspuns, în termen de maximum 30 de zile calendaristice, la sesizările adresate operatorului cu privire la neîndeplinirea unor obligaţii contractuale;

    6.5. să racordeze în condiţiile legii şi cu acordul scris al operatorului alţi consumatori pentru alimentarea acestora cu apa;

    6.6. să solicite operatorului remedierea defectiunilor şi a deranjamentelor survenite la instalaţiile de distribuţie sau la bransament;

    6.7. să solicite în scris verificarea contoarelor instalate pe bransamentul propriu, defecte sau suspecte de înregistrări eronate, în condiţiile art. 5 pct. 5.10.

    6.8. să solicite şi sa primească, în condiţiile legii, despăgubiri sau compensaţii pentru daunele provocate lor de către operator prin nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate sau prin furnizarea/prestarea unor servicii inferioare, calitativ şi cantitativ, parametrilor tehnici stabiliţi prin contract sau prin normele tehnice în vigoare;

    6.9. să sesizeze autorităţilor administraţiei publice locale competente orice deficienta constatată în furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa   şi sa facă propuneri vizând înlăturarea acesteia, îmbunătăţirea activităţii şi creşterea calităţii serviciilor;

    6.10. să renunţe, în condiţiile legii, la serviciile contractate;

    6.11. să primească şi sa utilizeze informaţii privind serviciile de utilităţi publice care îl vizează;

    6.12. sa se adreseze, individual sau colectiv, autorităţilor administraţiei publice locale sau centrale ori instanţelor judecătoreşti, în vederea prevenirii sau repararii unui prejudiciu direct sau indirect.

    ART. 7

    Utilizatorul are următoarele obligaţii:

    7.1. să respecte normele de exploatare şi funcţionare a sistemelor de alimentare cu apa   prevăzute de legislaţia în vigoare;

    7.2. să accepte limitarea cantitativă sau întreruperea temporară a furnizarii  serviciului pentru execuţia unor lucrări prevăzute în programele de reabilitare, extindere şi modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare;

    7.3. în cazul în care căminul de bransament şi/sau contorul de apa se afla pe proprietatea utilizatorului, acesta va asigura integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la contor pentru efectuarea citirilor, verificărilor, precum şi pentru operaţiile de întreţinere şi de intervenţii;

    7.4. să nu execute manevre la robinetul/vana de concesie. Izolarea instalaţiei interioare se va face prin manevrarea robinetului/vanei de după contor;

    7.5. să nu folosească în instalatia interioară pompe cu aspiratie din reţeaua publica, direct sau prin bransamentul de apa;

    7.6. să ia măsuri pentru prevenirea inundarii subsolurilor, prin montarea de clapete de reţinere sau vane pe coloanele de scurgere din subsol;

    7.7. să aducă la cunostinta operatorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul urmează sa trimită facturile;

    7.8. să asigure integritatea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor interioare de apa  ;

    7.9. să solicite rezilierea contractului şi încetarea furnizarii serviciului în termen de 15 zile de la înstrăinarea imobilului;

    7.10. să nu construiască sau sa amplaseze obiective în zona de protecţie sau care nu respecta distanţele de siguranta fata de construcţiile şi instalaţiile operatorului aferente activităţii de distribuţie, iar pe cele construite sau amplasate ilegal sa le desfiinteze;

    7.11. să nu modifice instalaţiile de utilizare interioare aferente unui condominiu decât cu acordul operatorului.

    CAP. V

    Stabilirea cantităţii de apa furnizată

    ART. 8

    (1) Data citirii contorului este ……….. .              c  Data emiterii facturii este ………. .

    (2) În cazul schimbării datei de citire a contoarelor, noua data va fi comunicată utilizatorului împreună cu factura anterioară lunii în care citirea se va efectua la data modificată.

    ART. 9

    1. Cantitatea de apa furnizată se stabileşte :

    a) prin măsurare, pe baza înregistrărilor contorului de apa montat în căminul de bransament;

    b) în sistem pauşal, pe baza baremurilor aprobate de Consiliul Local al al comunei Mătăsari.

    ART. 10

    (1) În cazul defectarii contorului de bransament din vina dovedită a utilizatorului cantitatea facturată va fi determinata în baza criteriilor tehnice privind stabilirea cantităţilor de apa în sistem pausal, astfel cum sunt stabilite conform normativelor în vigoare, la care se adauga, separat, cheltuielile justificate aferente înlocuirii acestuia.

    (2) La schimbarea contorului în vederea repararii sau verificării metrologice periodice, operatorul are obligaţia de a anunta titularii contractelor de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa   despre operaţiunea respectiva, cu cel puţin 24 de ore înainte de ora la care este programata acţiunea şi vor completa un document în care sunt trecute cel puţin:

    a) datele de identificare ale operatorului;

    b) datele de identificare ale utilizatorului;

    c) datele de identificare ale contorului existent;

    d) datele de identificare ale sigiliului existent;

    e) datele de identificare ale contorului ce se monteaza;

    f) seria sigiliului cu serie unica de identificare;

    g) datele de identificare a persoanei care a realizat înlocuirea.

    CAP. VI

    Tarife, facturare şi modalităţi de plata

    ART. 11

    (1) Preţul apei potabile la data încheierii contractului este de…………………… lei/mc. 

    (2) Modificarea preţului va fi adusă la cunostinta utilizatorului în scris, cu minimum 15 zile înaintea începerii perioadei de facturare la noul preţ.

    ART. 12

    (1) Facturarea se face lunar, în baza preţurilor   aprobate şi a cantităţilor efective determinate sau estimate potrivit prevederilor contractuale.

     (2) Factura va cuprinde elementele de identificare ale fiecărui punct de consum, cantităţile facturate, preţul aplicat, inclusiv baza legală.

    ART. 13

    (1) Factura pentru furnizarea  serviciului de alimentare cu apa   se emite cel mai târziu pana la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Utilizatorii sunt obligaţi sa achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenta de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii şi termenul de scadenta se înscriu pe factura.

    (2) Neachitarea facturii în termen de 30 zile de la data scadentei atrage după sine penalităţi de întârziere, după cum urmează:

    a) penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;

    b) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadentei;

    c) valoarea totală a penalitatilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al operatorului.

    ART. 14

    Facturile şi documentele de plata se transmit de operator la adresa ………………

    ART. 15

    Utilizatorul poate efectua plata serviciilor prestate prin următoarele modalităţi:

    a) în numerar, la casieria operatorului;

    b) cu fila CEC;

    c) cu ordin de plata;

    d) prin internet;

    e) alte instrumente de plata convenite de părţi.

    ART. 16

    (1) În cazul în care pe documentul de plata nu se menţionează obiectul plăţii, se considera achitate facturile în ordine cronologică.

    (2) În funcţie de modalitatea de plata, aceasta se considera efectuată, după caz, la una dintre următoarele date:

    a) data certificării plăţii de către unitatea bancară a utilizatorului pentru ordinele de plata;

    b) data certificată de operator pentru filele cec sau celelalte instrumente de plata legale;

    c) data înscrisă pe chitanţa emisă de casieria operatorului.

    ART. 17

    În cazul în care se constata ca utilizatorul la care anterior a fost sistata furnizarea apei potabile a beneficiat de furnizarea  serviciului de alimentare cu apa   fără acordul operatorului, se va proceda la facturarea acestora începând cu data de la care exista dovada ca a beneficiat de serviciu.

    CAP. VII

    Răspunderea contractuală

    ART. 18

    (1) Pentru neexecutarea în tot sau în parte a obligaţiilor contractuale prevăzute în prezentul contract părţile răspund conform prevederilor legale.

    (2) Părţile contractante pot include şi daune-interese pentru neexecutarea totală sau parţială a contractului, sub forma daunelor moratorii sau compensatorii.

    ART. 19

    Refuzul total sau parţial al utilizatorului de a plati o factura emisă de operator va fi comunicat acestuia prin adresa scrisă care va conţine şi motivul refuzului, în termen de 10 zile de la data primirii facturii. Reclamaţiile ulterioare efectuării plăţii facturilor se conciliază între părţi în termen de 10 zile lucrătoare de la data formularii scrise a pretenţiilor de către utilizator. În cazul în care, ca urmare a unor recalculari conciliate între părţi, se reduce nivelul consumului facturat, nu se percep penalităţi.

    ART. 20

    În cazul în care, ca urmare a unor recalculari ale consumurilor, se reduce nivelul consumului facturat, nu se vor incasa penalităţi.

    ART. 21

    Operatorul este obligat să plătească despăgubiri în cazul deteriorarii instalaţiilor interioare aparţinând utilizatorului sau imbolnavirii utilizatorilor colectivi sau individuali, în situaţia în care au apărut presiuni în punctul de delimitare mai mari decât cele admise de normele tehnice în vigoare sau calitatea apei nu corespunde condiţiilor de potabilitate. Plata despăgubirilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data producerii sau constatării deteriorarii pe baza expertizei efectuate de un expert autorizat angajat de operator şi agreat de utilizator. În cazul în care în urma expertizei se constata ca operatorul nu este în culpa, plata expertizei va fi suportată de utilizator.

    ART. 22

    Pentru nerespectarea de către operator a prevederilor art. 5 pct. 5.4  utilizatorul beneficiază de o reducere a valorii facturii în concordanta cu gradul de neasigurare a serviciului şi durata cat acesta nu a putut fi asigurat. Criteriile de stabilire a cuantumului reducerii vor fi aprobate de autorităţile administraţiei publice locale.

    ART. 23

    În cazul nerespectării prevederilor art. 5 pct. 5.7,  5.8,  5.9 şi  5.10, operatorul va fi obligat la plata de despăgubiri care sa acopere prejudiciul creat.

    ART. 24

    (1) În cazul apariţiei unor situaţii de forta majoră partea care o invoca este exonerată de răspundere în condiţiile legii.

    (2) Partea care invoca forta majoră este obligată sa notifice celeilalte părţi, în termenul de 48 de ore, despre producerea evenimentului, apreciind perioada în care urmările ei încetează, cu confirmarea autorităţilor competente de la locul producerii evenimentului, şi sa ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.

    CAP. VIII

    Litigii

    ART. 25

    Părţile convin ca toate neînţelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia sa fie rezolvate pe cale amiabila de reprezentanţii lor.

    ART. 26

    În cazul în care nu este posibila rezolvarea litigiilor pe cale amiabila, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti romane competente.

    CAP. IX

Alte clauze

        Art 27

 ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….    

        CAP. X

    Dispoziţii finale

    ART. 28

    În toate problemele care nu sunt prevăzute în prezentul contract părţile se supun prevederilor legislaţiei specifice în vigoare, ale Codului civil, Codului comercial şi ale altor acte normative incidente.

    ART. 29

    Prezentul contract se poate modifica cu acordul părţilor, prin acte adiţionale.

    ART. 30

    Anexa 1 face parte integrantă din prezentul contract.

    ART. 31

    Prezentul contract a fost încheiat în doua exemplare, câte unul pentru fiecare parte, şi intra în vigoare la data de ……………..

        Operator,                                                                                     Utilizator,

Comuna Mătăsari.                                                                             ……………………

    Data semnării

ANEXA 1

Utilizator ……………………………………………………………………….

                        Branşamentul executat se compune din :

                        –   cămin branşament dimensiuni ………………………………………………….

  • conductă  DN…………..material…………………..lungime……………ml
  • piese de legătură ………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………

  • robinet tip………………….DN…………………..buc……………….
  • contor apă clasa………    DN……..                  seria…………….

    – marca contor …………………………………

                                   – index contor  ………………………………….

                                   – data verificării metrologice………………

                                   –  nr. buletin de verificare…………………..

                În conformitate cu dispoziţiile legii 241/2006, cu modificările şi completările ulterioare,       branşamentul aparţine domeniului public.

Data……………………….

            Operator,                                                                       Utilizator,

                                                                    CONTRACT

          de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare nr. …… din data ………

    CAP. I

    Părţile contractante

    ART. 1

Comuna Mătăsari, cu sediul în Mătăsari judeţul, Gorj, codul unic de înregistrare ………………., contul nr. ………………………, deschis la Trezoreria ……………….., reprezentată de …………….. având funcţia de administrator, şi de …………….., având funcţia de contabil, în calitate de operator , furnizor/prestator, pe de o parte, şi

    …../(se trece Societatea comercială/Instituţia/Asociaţia de locatari/proprietari/Dl./Dna. )/………. cu sediul/domiciliat) în localitatea ……………, str. ……., nr. …, bl. …., sc. ….., judeţul/sectorul ……….., (înmatriculată la Registrul comerţului cu nr. ………, codul fiscal ……………, codul unic de înregistrare ………….., contul nr. …….., deschis la …………)/(autorizata prin Încheierea judecătorească nr. …….. emisă de Judecătoria ……………. cod fiscal ………… cont …………… deschis la ………)

    reprezentat/a de (dacă este cazul) ……………………………………,

    având calitatea de …. /(se trece calitatea celui care semnează valabil contractul: proprietar sau cu împuternicire data de proprietar, caz în care se trec datele care atesta autenticitatea împuternicirii),

    (pentru persoane fizice se trece: se identifica cu C.I/B.I. seria …… nr. ………, eliberat la data de …….. de ……., C.N.P. ……………………….),

    în calitate de utilizator, pe de alta parte, au convenit sa încheie prezentul contract de prestări servicii de alimentare cu apa şi de canalizare, cu respectarea următoarelor clauze:

    CAP. II

    Obiectul contractului

    ART. 2

    (1) Obiectul prezentului contract îl reprezintă furnizarea/prestarea serviciilor de alimentare cu apa potabilă (şi/sau industriala) şi de canalizare, în condiţiile prevăzute de prezentul contract.

    (2) Contractul stabileşte relaţiile dintre utilizator şi operator la punctul de delimitare între reţeaua interioară a utilizatorului aflată pe proprietatea acestuia şi reţeaua publica situata pe domeniul public care este constituită de contorul de bransament pentru sistemul de alimentare cu apa, respectiv căminul de racord pentru sistemul de canalizare.

    (3) Punctul de delimitare între operator şi utilizator este căminul de apometru, pentru alimentarea cu apa, şi căminul de racord, pentru preluarea la canalizare. Elementele de identificare ale punctului de delimitare sunt cele din anexa nr. 1 la contract.

    (4) Prestarea altor activităţi conexe serviciului, dincolo de punctul de delimitare, vor face obiectul altor contracte de prestări servicii. Prevederile unor astfel de contracte nu pot prevala fata de prevederile prezentului contact.

    ART. 3

    Prezentul contract s-a încheiat pentru un număr de persoane şi operatori economici conform anexei nr. 1.

    ART. 4

    În anexa nr. 1 la contract sunt menţionate standardele, normativele, condiţiile de calitate privind furnizarea apei, gradul de continuitate, presiunea de serviciu şi debitul asigurat, precum şi condiţiile de acceptare la deversarea în reţelele publice a apelor uzate, valabile la data semnării contractului.

    ART. 5

    (1) Contractul de furnizare/prestare a serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare se încheie între operator şi utilizator pe durata nedeterminată.

    (2) Rezilierea contractului se poate face la cererea utilizatorului numai după achitarea la zi a tuturor debitelor datorate către operator.

    CAP. III

    Drepturile şi obligaţiile operatorului

   ART. 6

    Operatorul are următoarele drepturi:

    6.1. sa factureze şi sa încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apa şi de canalizare furnizate/prestate conform tarifelor aprobate de autoritatea publica locală;

    6.2. sa aplice penalităţi egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, în cazul neachitarii facturilor la termen;

    6.3. sa asigure echilibrul contractual pe durata contractului de prestări servicii;

    6.4. sa initieze modificarea şi completarea contractului de furnizare/prestare a serviciului sau a anexelor acestuia ori de câte ori apar elemente noi în baza normelor legale, prin acte adiţionale;

    6.5. sa aibă acces la instalaţiile de utilizare a apei aflate în folosinta sa de pe proprietatea utilizatorului, pentru verificarea respectării prevederilor contractuale, a functionarii, integrităţii sau pentru debransare, în caz de neplata sau pericol de avarie a acestora, precum şi la contor, dacă se afla pe proprietatea utilizatorului, în vederea citirii, verificării metrologice sau integrităţii acestuia. Accesul se va efectua în prezenta delegatului împuternicit al utilizatorului;

    6.6. sa stabilească condiţiile tehnice de bransare şi/sau de racordare a utilizatorului la instalaţiile aflate în administrarea sa, cu respectarea normativelor tehnice în vigoare şi a reglementărilor elaborate de autoritatea de reglementare competenta;

    6.7. sa desfiinteze bransamentele sau racordurile realizate fără obţinerea avizelor legale şi sa sesizeze autorităţile competente, în cazurile de consum fraudulos sau de distrugeri ori degradari intenţionate ale componentelor sistemului public de alimentare cu apa şi de canalizare;

    6.8. sa intrerupa furnizarea apei, numai după 5 zile lucrătoare de la primirea de către utilizator a unei notificări constând în comunicarea scrisă facuta de operator şi transmisă prin curier sau prin scrisoare recomandată adresată utilizatorului, în următoarele situaţii:

    a) utilizatorul nu achită factura în termen de 30 de zile calendaristice de la data scadenta;

    b) utilizatorul nu remediaza defecţiunile interioare şi prin aceasta prejudiciază alimentarea cu apa a altor utilizatori;

    c) neachitarea obligaţiilor de plata pentru recuperarea daunelor, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitiva, provocate de distrugerea sau deteriorarea unor construcţii sau instalaţii aferente infrastructurii edilitar-urbane a localităţilor, aflate în administrarea lor;

    d) împiedicarea delegatului împuternicit al operatorului de a controla instalaţiile de utilizare, de a monta, verifica, înlocui sau citi aparatele de măsurare-înregistrare sau de a remedia defecţiunile la instalaţiile administrate de operator, când acestea se afla pe proprietatea utilizatorului;

    e) bransarea sau racordarea, fără acordul operatorului, la reţele publice sau la instalaţiile altui utilizator ori schimbarea, fără acordul operatorului, în cadrul unor lucrări de reparaţii capitale, reconstruiri, modificări, modernizări sau extinderi, a caracteristicilor tehnice şi/sau a parametrilor instalaţiilor de utilizare;

    f) la cererea utilizatorului;

    6.9. sa verifice şi sa constate starea instalaţiilor interioare ale utilizatorului, care trebuie sa corespundă prescripţiilor tehnice avute în vedere la încheierea contractului de bransament;

    6.10. sa aplice penalităţile prevăzute de actele normative în vigoare în cazul în care se deverseaza în reţeaua publica de canalizare ape uzate care depăşesc concentratiile maxime admise pentru impurificatori;

    6.11. sa suspende contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa în situaţiile în care timp de 3 luni de la data întreruperii alimentarii cu apa prevăzute la pct. 6.8 lit. a) şi/sau b) nu sunt îndeplinite condiţiile de reluare a furnizarii serviciului. Pentru reluarea serviciului după acest termen, operatorul va factura, pentru toată durata de întrerupere, o cota reprezentând 30% din ultima factura emisă de operator atât pentru apa, cat şi pentru canalizare şi contravaloarea preluării apelor pluviale la canalizare pentru toată aceasta perioada.

    6.12. sa limiteze sau sa intrerupa furnizarea serviciului de alimentare cu apa, dar nu mai mult de 24 de ore, în următoarele condiţii:

    a) când este periclitata viata sau sănătatea oamenilor ori integritatea bunurilor materiale;

    b) pentru prevenirea, limitarea extinderii sau remedierea avariilor în sistemul de alimentare cu apa;

    c) pentru executarea unor manevre şi lucrări care nu se pot efectua fără întreruperi;

    6.13. sa stabilească lucrări de revizii, reparaţii şi de întreţinere planificate la reţelele şi la instalaţiile de distribuţie/furnizare a serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare, realizarea lucrărilor se va programa astfel încât perioada şi numărul de utilizatori afectaţi sa fie cat mai mica.

    ART. 7

    Operatorul are următoarele obligaţii:

    7.1. sa respecte angajamentele asumate prin contractul de furnizare/prestare;

    7.2. sa respecte prevederile reglementărilor emise de autorităţile de reglementare competente şi de autorităţile administraţiei publice locale;

    7.3. sa respecte indicatorii de performanta ai serviciului stabiliţi prin contractul de delegare a gestiunii sau prin hotărârea autorităţii administraţiei publice locale de dare în administrare;

    7.4. sa asigure continuitatea serviciului de alimentare cu apa la parametrii fizici şi calitativi prevăzuţi de legislaţia în vigoare;

    7.5. sa asigure funcţionarea reţelei de canalizare la parametrii proiectati;

    7.6. sa preia apele uzate la parametrii prevăzuţi de normativele în vigoare;

    7.7. sa efectueze analiza calitativă a apei furnizate;

    7.8. sa aducă la cunostinta utilizatorului, cu cel puţin 24 de ore înainte, prin mass-media şi prin afişare la utilizator, orice întrerupere în furnizarea apei şi/sau în preluarea apelor uzate şi meteorice, în cazul unor lucrări de modernizare, reparaţii şi întreţinere planificate;

    7.9. sa ia măsuri pentru remedierea defectiunilor apărute la instalaţiile sale. Constatarea defectiunilor la reţeaua publica de apa şi de canalizare se efectuează în maximum 4 ore de la sesizare, intervenindu-se pentru limitarea pagubelor care se pot produce. Demararea lucrărilor pentru remedierea defectiunilor constatate se va face în termen de maximum 48 de ore de la constatare. Odată cu demararea lucrărilor se va comunica utilizatorului durata intervenţiei. Depăşirea limitelor de timp prevăzute se poate face, în cazuri justificate, numai prin modificarea autorizaţiei de construire;

    7.10. pentru întreruperile din culpa operatorului în furnizarea apei şi/sau în preluarea apelor uzate şi meteorice care depăşesc limitele prevăzute în contract, operatorul va suporta despăgubirile datorate utilizatorului. Pentru întreruperile care depăşesc 24 de ore, operatorul este obligat sa asigure, cu mijloace tehnice proprii, nevoile de apa ale utilizatorului care solicita o astfel de prestaţie;

    7.11. sa evacueze, pe cheltuiala sa, apa patrunsa în curţi, case, subsoluri din cauza defectiunilor la sistemul public de alimentare cu apa şi de canalizare; evacuarea apei nu exonereaza operatorul de plata unor despăgubiri stabilite în condiţiile legii;

    7.12. sa exploateze, sa întreţină, sa repare şi sa verifice contoarele instalate la bransamentul fiecărui utilizator. Verificarea periodică se face conform dispoziţiilor de metrologie în vigoare şi se suporta de către operator. Contoarele instalate la bransamentul fiecărui utilizator, defecte sau suspecte de înregistrări eronate, se demonteaza de operator şi se supun verificării în laboratorul metrologic autorizat. În cazul în care verificarea se face la cererea utilizatorului, în interiorul termenului de valabilitate a verificării metrologice, atunci cheltuielile de verificare, montare şi demontare vor fi suportate astfel: de către operator, dacă sesizarea a fost intemeiata; de către utilizator, dacă sesizarea s-a dovedit a fi neîntemeiată;

    7.13. sa echipeze, pe cheltuiala sa, cu contoare bransamentele utilizatorului în punctul de delimitare a instalaţiilor, în termenele stabilite de consiliile locale în conformitate cu prevederile legale, dar nu mai târziu de luna martie 2009;

    7.14. sa schimbe, pe cheltuiala sa, contorul instalat la bransamentul utilizatorului, în cazul în care s-a constatat ca este defect, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la constatare. Constatarea defectiunii se face în termen de cel mult 72 de ore de la sesizare;

    7.15. sa aducă la cunostinta utilizatorului modificările de tarif şi alte informaţii referitoare la facturare, prin adresa ataşată facturii;

    7.16. în cazul în care cu ocazia citirii se constata deteriorarea contorului sau inundarea caminului de apometru, operatorul va lua măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor constatate, inclusiv sa solicite utilizatorului remedierea defectiunilor la reţeaua interioară, în cazul în care inundarea caminului se datorează culpei acestuia;

    7.17. sa nu deterioreze bunurile utilizatorului şi sa aducă părţile din construcţii legal executate, care aparţin utilizatorului, la starea lor iniţială, dacă au fost deteriorate din vina sa;

    7.18. sa acorde despăgubiri pentru daunele provocate de întreruperi în alimentare, ce au survenit din vina sa, conform prevederilor legale în vigoare;

    7.19. sa furnizeze utilizatorului informaţii privind istoricul consumului şi eventualele penalităţi plătite de acesta;

    7.20. sa anunţe utilizatorul în cazul în care este afectat de limitarile sau întreruperile planificate în modul stabilit prin contract şi sa comunice durata planificata pentru întreruperile necesare executării unor lucrări de întreţinere şi reparaţii;

    7.21. sa plătească toate daunele provocate utilizatorului din culpa sa, în special dacă:

    a) nu anunta utilizatorul din timp cu privire la limitarile sau la întreruperile programate;

    b) după întreruperea furnizarii apei potabile nu reia furnizarea acesteia în maximum 5 zile lucrătoare după îndeplinirea condiţiilor de reluare a furnizarii;

    7.22. sa acorde bonificatii utilizatorului în cazul furnizarii/prestării serviciilor sub parametrii de calitate şi cantitate prevăzuţi în contract:

    a) nu livreaza apa potabilă în condiţiile stabilite în contract;

    b) nu respecta parametrii de calitate pentru apa potabilă furnizată la bransament, conform prevederilor din contract;

    7.23. în cazul în care furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare a fost întreruptă pentru neplata, reluarea acesteia se va face în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la efectuarea plăţii; cheltuielile justificate aferente sistării, respectiv reluarii furnizarii/prestării serviciului se suporta de utilizator.

    7.24. 1. la fiecare citire a contorului de bransament, cu excepţia cazurilor când citirea se face de la distanta, sa lase o înştiinţare scrisă din care sa reiasă:

    a) data şi ora citirii;

    b) indexul contorului;

    c) numele şi prenumele cititorului;

    d) cauza care a dus la imposibilitatea citirii;

    2. în cazul în care citirea nu s-a putut efectua din cauza inundarii caminului de apometru, operatorul are obligaţia ca pana la data limita de emitere a facturii sa:

    a) goleasca căminul de apa;

    b) citească contorul de apa;

    c) sa remedieze defectiunea care a făcut posibila inundarea caminului;

    d) sa emita factura pe baza citirii efectuate;

    3. în cazul în care operaţiile prevăzute la pct. 2 conduc, din motive justificate, la emiterea facturii după data de 15 a lunii, se admite emiterea acesteia pe baza unui index estimat, fapt ce va fi obligatoriu menţionat în factura, regularizarea efectuandu-se în factura următoare.

    CAP. IV

    Drepturile şi obligaţiile utilizatorului

    ART. 8

    Utilizatorul are următoarele drepturi:

    8.1. sa utilizeze liber şi nediscriminatoriu serviciul public de alimentare cu apa şi de canalizare în condiţiile prevăzute în contract;

    8.2. sa conteste facturile când constata diferenţe între consumul facturat şi cel realizat;

    8.3. sa beneficieze de reducerea valorii facturii, prin acordarea de bonificatii în valoare de 30%/luna din valoarea facturii curente, în următoarele situaţii:

    a) nefurnizarea apei conform prevederilor art. 7 pct. 7.4;

    b) neanuntarea intreruperilor, conform prevederilor art. 7 pct. 7.8, sau depăşirea limitelor de timp comunicate;

    8.4. sa primească răspuns, în termen de maximum 30 de zile calendaristice, la sesizările adresate operatorului cu privire la neîndeplinirea unor obligaţii contractuale;

    8.5. sa racordeze în condiţiile legii şi cu acordul scris al operatorului alţi consumatori pentru alimentarea acestora cu apa;

    8.6. sa solicite operatorului remedierea defectiunilor şi a deranjamentelor survenite la instalaţiile de distribuţie sau la bransament;

    8.7. sa solicite în scris verificarea contoarelor instalate pe bransamentul propriu, defecte sau suspecte de înregistrări eronate, în condiţiile art. 7 pct. 7.12.

    8.8. sa solicite şi sa primească, în condiţiile legii, despăgubiri sau compensaţii pentru daunele provocate lor de către operator prin nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate sau prin furnizarea/prestarea unor servicii inferioare, calitativ şi cantitativ, parametrilor tehnici stabiliţi prin contract sau prin normele tehnice în vigoare;

    8.9. sa sesizeze autorităţilor administraţiei publice locale competente orice deficienta constatată în furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare şi sa facă propuneri vizând înlăturarea acesteia, îmbunătăţirea activităţii şi creşterea calităţii serviciilor;

    8.10. sa renunţe, în condiţiile legii, la serviciile contractate;

    8.11. sa primească şi sa utilizeze informaţii privind serviciile de utilităţi publice care îl vizează;

    8.12. sa se adreseze, individual sau colectiv, autorităţilor administraţiei publice locale sau centrale ori instanţelor judecătoreşti, în vederea prevenirii sau repararii unui prejudiciu direct sau indirect.

    ART. 9

    Utilizatorul are următoarele obligaţii:

    9.1. sa respecte normele de exploatare şi funcţionare a sistemelor de alimentare cu apa şi de canalizare prevăzute de legislaţia în vigoare;

    9.2. sa accepte limitarea cantitativă sau întreruperea temporară a furnizarii/prestării serviciului pentru execuţia unor lucrări prevăzute în programele de reabilitare, extindere şi modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare;

    9.3. sa respecte în punctul de descărcare în reţeaua de canalizare condiţiile de calitate a apelor, potrivit normelor şi normativelor în vigoare;

    9.4. în cazul în care căminul de bransament şi/sau contorul de apa se afla pe proprietatea utilizatorului, acesta va asigura integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la contor pentru efectuarea citirilor, verificărilor, precum şi pentru operaţiile de întreţinere şi de intervenţii;

    9.5. sa nu execute manevre la robinetul/vana de concesie. Izolarea instalaţiei interioare se va face prin manevrarea robinetului/vanei de după contor;

    9.6. sa nu folosească în instalatia interioară pompe cu aspiratie din reţeaua publica, direct sau prin bransamentul de apa;

    9.7. sa ia măsuri pentru prevenirea inundarii subsolurilor, prin montarea de clapete de reţinere sau vane pe coloanele de scurgere din subsol;

    9.8. sa aducă la cunostinta operatorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare, a datelor cuprinse în anexa nr. 2 la contract şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul urmează sa trimită facturile;

    9.9. sa asigure pentru apele uzate şi meteorice condiţiile de descărcare prevăzute de operator în avizul de bransare/racordare;

    9.10. sa asigure integritatea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor interioare de apa şi de canalizare;

    9.11. sa solicite rezilierea contractului şi încetarea furnizarii serviciului în termen de 15 zile de la înstrăinarea imobilului;

    9.12. sa nu construiască sau sa amplaseze obiective în zona de protecţie sau care nu respecta distanţele de siguranta fata de construcţiile şi instalaţiile operatorului aferente activităţii de distribuţie, iar pe cele construite sau amplasate ilegal sa le desfiinteze;

    9.13. sa nu modifice instalaţiile de utilizare interioare aferente unui condominiu decât cu acordul operatorului.

    CAP. V

    Stabilirea cantităţii de apa furnizată şi a celei evacuate în reţeaua de canalizare

    ART. 10

    (1) Data citirii contorului este ……….. . Data emiterii facturii este ………. .

    (2) În cazul schimbării datei de citire a contoarelor, noua data va fi comunicată utilizatorului împreună cu factura anterioară lunii în care citirea se va efectua la data modificată.

    ART. 11

    Stabilirea cantităţii de apa furnizată şi a celei evacuate în reţeaua publica de canalizare se va face astfel:

    1. Cantitatea de apa furnizată se stabileşte [se trece una dintre metodele de la lit. a) sau b)]:

    a) pe baza înregistrărilor contorului de apa montat în căminul de bransament;

    b) în baza criteriilor tehnice privind stabilirea cantităţilor de apa în sistem pausal, astfel cum sunt stabilite conform normativelor în vigoare.

    2. Cantitatea de apa preluată în reţeaua publica de canalizare se stabileşte: [se trece una dintre metodele de la lit. a)-e)];

    a) pentru utilizatorii casnici conform Hotărârii consiliului local nr. ….. din data ……….., în procent de …… din volumul de apa potabilă şi calda înregistrată de contorul de apa şi contorul de energie termica, după caz;

    b) pentru ……../(se trece denumirea agentului economic care are calitatea de utilizator)/ ….. ca fiind egala cu cantitatea de apa consumată;

    c) ca fiind egala cu cantitatea de apa consumată, din care se scade cantitatea de apa rămasă inglobata în produsul finit stabilită conform breviarului de calcul din anexa nr. 4 la contract;

    d) pe baza citirii contorului/contoarelor având caracteristicile prevăzute în anexa nr. 1;

    e) pentru ……….. /(se trece denumirea operatorului economic care are calitatea de utilizator)/ ……. se alimentează din surse proprii şi evacueaza apa uzata în reţeaua publica de canalizare în cantităţile stabilite conform (se trece: breviarului de calcul din anexa nr. 4 sau: citirii contorului/contoarelor având caracteristicile prevăzute în anexa nr. 1).

    3. Stabilirea cantităţii de apa meteorica preluată în reţeaua de canalizare se determina prin înmulţirea cantităţii specifice de apa meteorica comunicată de A.N.M. pentru luna anterioară emiterii facturii, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi neconstruite, declarate de fiecare utilizator, şi cu coeficienţii de scurgere recomandaţi de SR 1846-1:2006, utilizând a se trece una dintre metodele de la lit. a) sau b)]:

    a) relaţia de calcul analitic din anexa nr. 1 la contract;

    b) norma specifica determinata analitic pe categorii de utilizatori, aprobată prin Hotărârea consiliului local nr. …. din data de ……………….. .

    ART. 12

    (1) În cazul defectarii contorului de bransament din vina dovedită a utilizatorului cantitatea facturată va fi determinata în baza criteriilor tehnice privind stabilirea cantităţilor de apa în sistem pausal, astfel cum sunt stabilite conform normativelor în vigoare, la care se adauga, separat, cheltuielile justificate aferente înlocuirii acestuia.

    (2) La schimbarea contorului în vederea repararii sau verificării metrologice periodice, operatorul are obligaţia de a anunta titularii contractelor de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare despre operaţiunea respectiva, cu cel puţin 24 de ore înainte de ora la care este programata acţiunea şi vor completa un document în care sunt trecute cel puţin:

    a) datele de identificare ale operatorului;

    b) datele de identificare ale utilizatorului;

    c) datele de identificare ale contorului existent;

    d) datele de identificare ale sigiliului existent;

    e) datele de identificare ale contorului ce se monteaza;

    f) seria sigiliului cu serie unica de identificare;

    g) datele de identificare a persoanei care a realizat înlocuirea.

    CAP. VI

    Tarife, facturare şi modalităţi de plata

    ART. 13

    (1) Operatorii serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare vor practica preţurile şi tarifele aprobate potrivit prevederilor legale în vigoare, consemnate în anexa la prezentul contract.

    (2) Modificarea preţurilor şi tarifelor va fi adusă la cunostinta utilizatorului în scris, cu minimum 15 zile înaintea începerii perioadei de facturare la noul preţ.

    ART. 14

    (1) Facturarea se face lunar, în baza preţurilor şi tarifelor aprobate şi a cantităţilor efective determinate sau estimate potrivit prevederilor contractuale.

    (2) În cazul facturarii unor cantităţi estimate, regularizarea consumului se realizează la  ……. /(se trece perioada la care se face regularizarea stabilită de comun acord cu utilizatorul)/…….

    (3) Factura va cuprinde elementele de identificare ale fiecărui punct de consum, cantităţile facturate, preţul/tariful aplicat, inclusiv baza legală, cantitatea de apa ce ar reveni în sistem pausal operatorilor economici cuprinşi în anexa nr. 1, cantitatea de apa uzata şi pluviala.

    ART. 15

    (1) Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare se emite cel mai târziu pana la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Utilizatorii sunt obligaţi sa achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenta de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii şi termenul de scadenta se înscriu pe factura.

    (2) Neachitarea facturii în termen de 30 zile de la data scadentei atrage după sine penalităţi de întârziere, după cum urmează:

    a) penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;

    b) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadentei;

    c) valoarea totală a penalitatilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al operatorului.

    (3) Nerespectarea de către utilizatori a condiţiilor calitative şi cantitative de descărcare a apelor uzate în sistemele publice de canalizare, stabilite prin acordurile de preluare şi avizele de racordare eliberate de operator potrivit reglementărilor legale în vigoare, conduce la retragerea acestora şi la plata unor penalităţi şi despăgubiri pentru daunele provocate.

    ART. 16

    Facturile şi documentele de plata se transmit de operator la adresa ………………

    ART. 17

    Utilizatorul poate efectua plata serviciilor prestate prin următoarele modalităţi:

    a) în numerar, la casieria operatorului;

    b) cu fila CEC;

    c) cu ordin de plata;

    d) prin internet;

    e) alte instrumente de plata convenite de părţi.

    ART. 18

    (1) În cazul în care pe documentul de plata nu se menţionează obiectul plăţii, se considera achitate facturile în ordine cronologică.

    (2) În funcţie de modalitatea de plata, aceasta se considera efectuată, după caz, la una dintre următoarele date:

    a) data certificării plăţii de către unitatea bancară a utilizatorului pentru ordinele de plata;

    b) data certificată de operator pentru filele cec sau celelalte instrumente de plata legale;

    c) data înscrisă pe chitanţa emisă de casieria operatorului.

    ART. 19

    În cazul în care se constata ca utilizatorul la care anterior a fost sistata furnizarea apei potabile a beneficiat de furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare fără acordul operatorului, se va proceda la facturarea acestora începând cu data de la care exista dovada ca a beneficiat de serviciu.

    CAP. VII

    Răspunderea contractuală

    ART. 20

    (1) Pentru neexecutarea în tot sau în parte a obligaţiilor contractuale prevăzute în prezentul contract părţile răspund conform prevederilor legale.

    (2) Părţile contractante pot include şi daune-interese pentru neexecutarea totală sau parţială a contractului, sub forma daunelor moratorii sau compensatorii.

    ART. 21

    Refuzul total sau parţial al utilizatorului de a plati o factura emisă de operator va fi comunicat acestuia prin adresa scrisă care va conţine şi motivul refuzului, în termen de 10 zile de la data primirii facturii. Reclamaţiile ulterioare efectuării plăţii facturilor se conciliază între părţi în termen de 10 zile lucrătoare de la data formularii scrise a pretenţiilor de către utilizator. În cazul în care, ca urmare a unor recalculari conciliate între părţi, se reduce nivelul consumului facturat, nu se percep penalităţi.

    ART. 22

    În cazul în care, ca urmare a unor recalculari ale consumurilor, se reduce nivelul consumului facturat, nu se vor incasa penalităţi.

    ART. 23

    Operatorul este obligat sa plătească despăgubiri în cazul deteriorarii instalaţiilor interioare aparţinând utilizatorului sau imbolnavirii utilizatorilor colectivi sau individuali, în situaţia în care au apărut presiuni în punctul de delimitare mai mari decât cele admise de normele tehnice în vigoare sau calitatea apei nu corespunde condiţiilor de potabilitate. Plata despăgubirilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data producerii sau constatării deteriorarii pe baza expertizei efectuate de un expert autorizat angajat de operator şi agreat de utilizator. În cazul în care în urma expertizei se constata ca operatorul nu este în culpa, plata expertizei va fi suportată de utilizator.

    ART. 24

    Pentru nerespectarea de către operator a prevederilor art. 7 pct. 7.4 şi 7.6 utilizatorul beneficiază de o reducere a valorii facturii în concordanta cu gradul de neasigurare a serviciului şi durata cat acesta nu a putut fi asigurat. Criteriile de stabilire a cuantumului reducerii vor fi aprobate de autorităţile administraţiei publice locale.

    ART. 25

    În cazul nerespectării prevederilor art. 7 pct. 7.9, 7.10, 7.11 şi 7.12, operatorul va fi obligat la plata de despăgubiri care sa acopere prejudiciul creat.

    ART. 26

    (1) În cazul apariţiei unor situaţii de forta majoră partea care o invoca este exonerată de răspundere în condiţiile legii.

    (2) Partea care invoca forta majoră este obligată sa notifice celeilalte părţi, în termenul de 48 de ore, despre producerea evenimentului, apreciind perioada în care urmările ei încetează, cu confirmarea autorităţilor competente de la locul producerii evenimentului, şi sa ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.

    CAP. VIII

    Litigii

    ART. 27

    Părţile convin ca toate neînţelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia sa fie rezolvate pe cale amiabila de reprezentanţii lor.

    ART. 28

    În cazul în care nu este posibila rezolvarea litigiilor pe cale amiabila, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti romane competente.

    CAP. IX

    Alte clauze

    ART. 29    …………………………………………………………………….

    CAP. X

    Dispoziţii finale

    ART. 30

    În toate problemele care nu sunt prevăzute în prezentul contract părţile se supun prevederilor legislaţiei specifice în vigoare, ale Codului civil, Codului comercial şi ale altor acte normative incidente.

    ART. 31

    Prezentul contract se poate modifica cu acordul părţilor, prin acte adiţionale.

    ART. 32

    Anexa nr. 1 face parte integrantă din prezentul contract.

    ART. 33

    Prezentul contract a fost încheiat în doua exemplare, câte unul pentru fiecare parte, şi intra în vigoare la data de ……….

    ART. 34

    (1) Modificarea contractelor existente se va face în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului contract-cadru, cu respectarea dispoziţiilor acestuia.

    (2) Caracterele utilizate în redactarea contractului vor avea aceeaşi dimensiune şi vor fi scrise cu font de minimum 11 puncte.

                Operator,                                                                               Utilizator,

          Comuna Mătăsari                                                                     ……………………

             Data semnării

ANEXA 1

Utilizator ……………………………………………………………………….

                        Branşamentul executat se compune din :

                        –   cămin branşament dimensiuni ………………………………………………….

  • conductă  DN…………..material…………………..lungime……………ml
  • piese de legătură ………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………

  • robinet tip………………….DN…………………..buc……………….
  • contor apă clasa………    DN……..                  seria…………….

    – marca contor …………………………………

                                   – index contor  ………………………………….

                                   – data verificării metrologice………………

                                   –  nr. buletin de verificare…………………..

                În conformitate cu dispoziţiile legii 241/2006, cu modificările şi completările ulterioare,       branşamentul aparţine domeniului public.

          Racord:

  • lungime conductă record ………………
  • diametru nominal conductă …………….
  • material conductă ……………………
  • dimensiuni cămin L/l/h ……………….

Data……………………….

                         Operator,                                                                       Utilizator,

            PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                 CONTRASEMNEAZĂ,

                        CONSILIER,                                               P. SECRETAR-GENERAL

            STĂNILOIU CONSTANTIN                           CIOBOTEA ELENA-GEORGETA

    ROMÂNIA

    JUDEȚUL GORJ

    COMUNA MĂTĂSARI

    CONSILIUL LOCAL

                                                        HOTĂRÂREA NR.37 

                    privind stabilirea modalității de gestiune şi delegare a serviciului public  

                            de alimentare cu apă şi de canalizare a localităţii Mătăsari

                             Primarul comunei Mătăsari, județul Gorj, domnul Gașpăr Gheorghe

   Având în vedere:

  • Referatul de Aprobare, întocmit de către primarul comunei Mătăsari, domnul Gaşpăr Gheorghe;
  • Raportul de Specialitate din partea domnului Rasoveanu Marius Irinel- inspector Urbanism;

   În conformitate cu prevederile:

 – Art.8 alin.(1) din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completarile ulterioare;

 – Art.10 alin.(1) din Legea nr.241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare, cu modificările si completarile ulterioare

 –  Art.1 alin.(4) lit.j și alin.(6) lit.e din Legea 225/2016 privind modificarea și completarea Legii 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completarile ulterioare

             În baza prevederilor art.129 alin.(2) lit.d.și alin.(7) lit.n și art.196 alin.(1), lit.a, din Ordonanța de Urgență nr.57/2019, privind Codul Administrativ;                                 

                                                                 HOTĂRĂŞTE

Art. 1.  (1) Se aprobă gestiunea delegată ca modalitate de gestiune a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

 (2) Se aprobă delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu apă si de canalizare prin licitaţie publică.

Art. 2.  (1) Atribuirea contractului de delegare/concesiune se va face conform Legii nr.100/2016 privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii.

             (2) Regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare precum şi Caietele de sarcini aferente activităţilor delegate fac parte integrantă din documentaţia de atribuire a contractului de delegare.

Art. 3. – Se aproba modelul de contract de delegare/concesiune a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta.

         Art.3. Prezenta Hotărâre va fi comunicată:

                 -Instituției Prefectului Județului Gorj;

                 -Primarului Comunei Mătăsari, județul Gorj;

              -Compartimentului Contabilitate, din cadrul Primăriei Comunei Mătăsari     

     Adoptată astăzi 28 August 2025‚ în şedinţa ordinară a Consiliului local Mătăsari, cu votul a 13 consilieri pentru și 0 voturi împotrivă, din totalul de 13 consilieri în funcție.

              Președinte de ședință,                                                   Contrasemnează,

                   CONSILIER,                                                  P. SECRETAR-GENERAL,

       STĂNILOIU CONSTANTIN                              CIOBOTEA ELENA-GEORGETA

                                                                                      Anexa 1 la H.C.L. nr. 37/28 August 2025


                                                             CONTRACT
                  de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare

    CAPITOLUL
   Pãrţi contractante
 Comuna Mătăsari, cu sediul în Mătăsari, judeţul Gorj, reprezentata prin ………….., având funcţia de primar, pe de o parte, în calitate de delegatar,

şi

 …………….. ., codul unic de înregistrare ………, cu sediul principal în …………….., reprezentată prin ………….., având funcţia de …………………., pe de alta parte, în calitate de delegat, au încheiat prezentul contract de delegare a gestiunii.


    CAPITOLUL II
    Obiectul contractului de delegare a gestiunii

    Art. 1. – Obiectul contractului de delegare a gestiunii constã în dreptul şi obligaţia de a furniza/presta serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, respectiv:  activitãţile de înmagazinare, tratare şi distribuţia apă şi canalizare, inclusiv dreptul şi obligaţia de a administra şi de a exploata infrastructura tehnico-edilitarã aferentã serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, respectiv:  activitãţilor de captare, înmagazinare, tratare şi distribuţia apă şi canalizare în aria administrativ-teritorialã a comunei Mătăsari .
    Art. 2. – Obiectivele delegatarului sunt:
    a) îmbunãtãţirea condiţiilor de viaţã ale utilizatorilor prin promovarea calitãţii şi eficienţei acestor servicii;
    b) dezvoltarea durabilã a serviciilor;
    c) protecţia mediului înconjurãtor.
    Art. 3. – Categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de operator în derularea contractului sunt urmãtoarele:
    a) bunuri de retur, în conformitate cu anexa nr. 1, sunt bunurile publice transmise cu titlu gratuit în administrarea delegatului, inclusiv cele realizate pe durata contractului de delegare în scopul îndeplinirii obiectivelor delegãrii şi care, la încetarea contractului, revin de plin drept gratuit, în bunã stare, exploatabile şi libere de orice sarcini sau obligaţii delegatarului. În cazul încetãrii contractului înainte de termen, delegatarul este îndreptãţit sã primeascã valoarea neamortizatã a bunurilor realizate din fondurile sale;
    b) bunuri de preluare – sunt bunuri de preluare acele bunuri care la încetarea contractului de delegare pot reveni delegatarului, în mãsura în care acesta din urma îşi manifestã intenţia de a prelua bunurile respective în schimbul plãţii unei compensaţii, în condiţiile legii;
    c) bunuri proprii – sunt bunuri proprii acele bunuri care la încetarea contractului rãmân în proprietatea delegatului.

    CAPITOLUL III
    Dispoziţii generale

    Art. 4. – Contractul de delegare a gestiunii are ca anexe obligatorii urmãtoarele:
    a) caietul de sarcini privind furnizarea/prestarea serviciului – anexa 1;
    b) regulamentul serviciului – anexa 2;
    c) inventarul bunurilor mobile şi imobile, proprietate publicã sau privatã a comunei Mătăsari, aferente serviciului – anexa 3;
    d) procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor prevãzute la lit. c) – anexa 4;

     e) oferta tehnico-economică- financiară – anexa 4.

    CAPITOLUL IV
    Durata contractului

    Art. 5. – Durata contractului de delegare a gestiunii este de 5 ani.

    Art. 6. – Contractul de delegare a gestiunii poate fi prelungit în condiţiile legii, doar o singurã datã, pentru o perioadã care nu poate depãşi jumãtate din durata iniţialã.


    CAPITOLUL V
    Redevenţa

    Art. 7. – Redevenţa este de 500 (cinci sute) lei şi va fi plãtitã anual.
    Art. 8. – Delegatul are obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data semnãrii contractului, sã depunã cu titlu de garanţie o sumã fixã de 500 (cinci sute) lei reprezentând 100% din suma obligaţiei de platã a redevenţei datorate pentru primul an de activitate.
    Art. 9. – Suma prevãzutã la art. 7 va fi plãtitã prin filã cec, ordin de platã, în contul nr. RO 42 TREZ33824700220, deschis la TREZORERIA MOTRU.

    CAPITOLUL VI
    Drepturile pãrţilor

    Drepturile delegatului
    Art. 10. – Delegatul are urmãtoarele drepturi:
    a) sã exploateze în mod direct, pe riscul şi pe rãspunderea sa, bunurile, activitãţile şi serviciile publice care fac obiectul contractului de delegare a gestiunii;
    b) sã încaseze contravaloarea serviciului/activitãţii prestat/prestate;
    c) sã iniţieze modificarea şi/sau completarea prezentului contract, în cazul modificãrii reglementãrilor şi/sau a condiţiilor tehnico-economice care au stat la baza încheierii acestuia;
    d) sã aplice preţul/tariful aprobat conform legislaţiei în vigoare;
    e) sã încheie contracte de furnizare/prestare a serviciului/activitãţii cu toţi utilizatorii;
    f) sã propunã ajustarea şi modificarea preţurilor/tarifelor.

    Drepturile delegatarului
    Art. 11. – Delegatarul are urmãtoarele drepturi:
    a) de a stabili şi de a aproba programele de reabilitare, extindere şi modernizare a dotãrilor existente, cu consultarea delegatului;
    b) de a corela cu programele de dezvoltare economicosocialã a localitãţilor şi de amenajare a teritoriului efectuarea lucrãrilor de investiţii în scopul realizãrii acestora într-o conceptie unitarã;
    c) de a aproba studiile de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea şi modernizarea dotãrilor publice aferente serviciilor publice delegate;
    d) de a realiza investiţii de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor publice delegate;
    e) de a finanţa realizarea de lucrãri necesare serviciilor publice delegate;
    f) de a-şi manifesta intenţia de a dobândi bunurile de preluare şi de a solicita delegatului încheierea contractului de vânzarecumpãrare cu privire la aceste bunuri. În termen de …….. delegatarul este obligat sã îşi exercite dreptul de opţiune sub sancţiunea decãderii;
    g) de a inspecta bunurile, activitãţile şi serviciile publice delegate; de a verifica stadiul de realizare a investiţiilor, precum şi modul în care este satisfãcut interesul public; de a verifica respectarea obligaţiilor asumate prin contract, cu notificarea prealabilã a delegatului şi în condiţiile prevãzute în caietul de sarcini şi în regulamentul serviciului;
    h) de a aproba structura şi ajustãrile de tarife propuse de cãtre delegat, în baza avizului autoritãţii de reglementare şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    i) de a rezilia contractul, în condiţiile legii, în cazul în care delegatul nu respectã obligaţiile asumate prin contractul de delegare.

    CAPITOLUL VII
    Obligaţiile pãrţilor

    Obligaţiile delegatului
    Art. 12. – Delegatul are urmãtoarele obligaţii:
    a) sã obţinã de la autoritãţile competente avizele, acordurile şi autorizaţiile necesare prestãrii/furnizãrii serviciului/activitãţii delegate;
    b) sã respecte angajamentele luate prin contractele de delegare a gestiunii;
    c) sã respecte prevederile regulamentului serviciului delegat, caietului de sarcini al serviciului şi ale celorlalte reglementãri specifice serviciului delegat;
    d) sã serveascã toţi utilizatorii din unitatea administrativteritorialã unde i-a fost delegat/delegatã serviciul/activitatea;
    e) sã respecte indicatorii de performanţã prevãzuţi în anexa la regulamentul serviciului delegat;
    f) sã furnizeze delegatarului informaţiile solicitate şi sã asigure accesul la toate informaţiile necesare în vederea verificãrii şi evaluãrii funcţionãrii şi dezvoltãrii serviciilor publice delegate în conformitate cu clauzele contractului de delegare şi cu prevederile legale în vigoare;
    g) sã aplice metode performante de management care sã conducã la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurenţiale oferite de normele legale în vigoare;
    h) sã preia de la delegatar, pe bazã de proces-verbal de predare-preluare, patrimoniul, precum şi personalul angajat, aferent realizãrii serviciilor delegate;
    i) sã efectueze serviciul public delegat conform prevederilor regulamentului serviciului şi caietului de sarcini, în condiţii de calitate şi eficienţã;
    j) sã fundamenteze şi sã supunã aprobãrii preţurile/tarifele ce vor fi utilizate pentru serviciul/activitatea delegat/delegatã;
    k) sã nu subdelege serviciul şi bunurile care fac obiectul delegãrii; , cu excepţia situaţiei prevãzute la art. 21^1 alin. (3) din Legea serviciului de alimentare cu apã şi de canalizare nr. 241/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
    l) sã plãteascã redevenţa la valoarea prevãzutã şi la termenul stabilit în contractul de delegare a gestiunii;
    m) sã ia toate mãsurile necesare privind bunurile de retur, astfel încât, la încheierea contractului de delegare, sã nu fie afectatã capacitatea delegatarului de a realiza serviciul;
    n) sã fundamenteze necesarul anual de fonduri pentru investiţii din surse proprii;
    o) sã propunã delegatarului scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe aparţinând patrimoniului delegat în baza legislaţiei în vigoare;
    p) sã transmitã delegatarului modificãrile de patrimoniu apãrute în cursul anului, precum şi situaţia patrimoniului public (cantitativ şi valoric) la data de 31 decembrie a fiecãrui an pentru înregistrarea în contabilitatea acesteia;
    r) sã restituie bunurile de retur, în deplinã proprietate, în mod gratuit şi libere de orice sarcini, la încetarea contractului de delegare a gestiunii;
    s) la încetarea contractului de delegare a gestiunii din alte cauze decât termenul, forţa majorã, delegatul este obligat sã asigure continuitatea prestãrii activitãţii în condiţiile stipulate în contract, pânã la preluarea acesteia de cãtre delegatar, dar nu mai mult de 90 de zile;
    ş) sã notifice cauzele de naturã sã conducã la reducerea activitãţii şi mãsurile ce se impun pentru asigurarea continuitãţii activitãţii;
    t) sã ia mãsurile necesare privind igiena, siguranţa la locul de muncã şi normele de protecţie a muncii;
    ţ) sã predea la încheierea contractului toatã documentaţia tehnico-economicã referitoare la serviciul gestionat;
    u) sã realizeze investiţii, conform angajamentelor asumate, anexã la contract;
    v) sã respecte condiţiile impuse de natura bunurilor, activitãţilor sau serviciilor publice (protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, condiţii de siguranţã în exploatare, protecţia mediului, protecţia muncii, condiţii privind folosirea şi protejarea patrimoniului etc.);
    x) în cazul în care delegatul sesizeazã existenţa sau posibilitatea existenţei unei cauze de naturã sã conducã la imposibilitatea realizãrii activitãţii ori serviciului public, va notifica de îndatã acest fapt autoritãţii publice, în vederea luãrii mãsurilor ce se impun pentru asigurarea continuitãţii activitãţii sau serviciului public;
   
    Obligaţiile delegatarului
    Art. 13. – Delegatarul are urmãtoarele obligaţii:
    a) sã predea delegatului la data intrãrii în vigoare a contractului de delegare toate bunurile, instalaţiile, echipamentele şi dotãrile aferente întregii activitãţi, cu inventarul existent, libere de orice sarcini, pe bazã de proces-verbal de predare-preluare;
    b) sã notifice pãrţilor interesate, la cerere, informaţii referitoare la încheierea prezentului contract de delegare;
    c) sã faciliteze delegatului autorizarea lucrãrilor şi investiţiilor pe domeniul public şi privat, în conformitate cu reglementãrile legale în vigoare;
    d) sã îşi asume pe perioada derulãrii contractului de delegare toate responsabilitãţile şi obligaţiile ce decurg din calitatea sa de proprietar;
    e) sã ia toate mãsurile pentru înlocuirea bunurilor pe care le scoate din uz, în aşa fel încât sã se pãstreze capacitatea de a realiza serviciul public delegat;
    f) sã nu îl tulbure pe delegat în exerciţiul drepturilor rezultate din prezentul contract de delegare;
    g) sã nu modifice în mod unilateral contractul de delegare, în afarã de cazurile prevãzute expres de lege;
    h) sã notifice delegatului apariţia oricãror împrejurãri de naturã sã aducã atingere drepturilor acestuia;
    i) sã verifice periodic urmãtoarele: serviciile publice furnizate şi nivelul de calitate al acestora; îndeplinirea indicatorilor de performanţã şi aplicarea penalitãţilor pentru neîndeplinirea acestora; menţinerea echilibrului contractual rezultat prin licitaţie; asigurarea unor relaţii echidistante şi echilibrate între delegat şi utilizatori; clauzele de administrare, întreţinere şi predare a bunurilor publice, planul social de limitare a efectelor negative ale concedierilor.

    CAPITOLUL VIII
    Preţurile/tarifele practicate şi procedura de stabilire, modificare sau ajustare a acestora

    Art. 14. – Stabilirea, ajustarea şi modificarea preţurilor şi tarifelor se vor efectua în conformitate cu procedura de stabilire, modificare sau ajustare a preţurilor şi tarifelor specificã serviciului delegat şi cu respectarea prevederilor legilor speciale.
    Art. 15. – Preţurile/tarifele la serviciile delegate la data semnãrii prezentului contract sunt de … lei.
    Art. 16. – Contravaloarea serviciilor publice delegate se va determina în baza preţurilor în vigoare şi a cantitãţilor stabilite conform procedurii de facturare.

    CAPITOLUL IX
    Încetarea contractului de delegare a gestiunii

    Art. 17. – Prezentul contract de delegare a gestiunii înceteazã în urmãtoarele situaţii:
    a) la expirarea duratei stabilite prin contractul de delegare, dacã pãrţile nu convin, în scris, prelungirea acestuia în condiţiile legii;
    b) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilateralã de cãtre delegatar, cu plata unei despãgubiri juste şi prealabile în sarcina delegatarului;
    c) în cazul nerespectãrii obligaţiilor contractuale de cãtre pãrţi, prin reziliere, cu plata unei despãgubiri în sarcina pãrţii în culpã;
    d) la dispariţia, dintr-o cauzã de forţã majorã, a sistemului sau în cazul imposibilitãţii obiective a delegatului de a-l exploata, prin renunţare, fãrã plata unei despãgubiri;
    e) în cazul reorganizãrii judiciare sau a falimentului delegatului;
    f) alte clauze de încetare a contractului de delegare a gestiunii, convenite de pãrţi, fãrã a aduce atingere prevederilor legale în vigoare.

    
    CAPITOLUL X
    Forţa majorã

    Art. 18. – Niciuna dintre pãrţile contractante nu rãspunde de neexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzãtor, total ori parţial, a oricãrei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract de delegare a gestiunii, dacã neexecutarea sau executarea necorespunzãtoare a obligaţiei respective a fost cauzatã de forţa majorã.
    Partea care invocã forţa majorã este obligatã sã notifice celeilalte pãrţi în termen de … producerea evenimentului, precum şi dovada forţei majore şi sã ia toate mãsurile posibile în vederea limitãrii consecinţelor lui.
    Dacã în termen de … de la producere evenimentul respectiv nu înceteazã, pãrţile au dreptul sã îşi notifice încetarea de plin drept a prezentului contract de delegare a gestiunii fãrã ca vreuna dintre ele sã pretindã daune-interese.

        CAPITOLUL XI
    Rãspunderea contractualã

    Art. 19. – Nerespectarea doveditã de cãtre pãrţile contractante a obligaţiilor contractuale prevãzute în prezentul contract de delegare a gestiunii atrage rãspunderea contractualã a pãrţii în culpã.
    Partea în culpã este obligatã la plata penalitãţilor prevãzute în caietul de sarcini, iar dacã acestea nu acoperã paguba, pentru partea neacoperitã este obligatã suplimentar la dauneinterese.
    Pãrţile contractante vor stabili în mod explicit care sunt penalitãţile pentru neîndeplinirea fiecãreia dintre obligaţiile asumate în prezentul contract.

    CAPITOLUL XII
    Litigii

    Art. 20. – Litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului de delegare a gestiunii se supun instanţei judecãtoreşti competente, potrivit legii.

    CAPITOLUL XIII
    Alte clauze

    Art. 21. – Modificarea prezentului contract de delegare a gestiunii se face numai prin act adiţional încheiat între pãrţile contractante.
    Prezentul contract de delegare a gestiunii intrã în vigoare la data semnãrii lui şi a fost încheiat în … exemplare.


 Delegatar,        Delegat,
 Comuna Mătăsari                                                                                     S.C. …………..

        Primar,                                                            Administrator/director/….                     ………………..                                           …………….

PREȘEDINTE DE ȘEDINTA,

                       CONSILIER,

              STĂNILOIU CONSTANTIN                                  CONTRASEMNEAZĂ,

                                                                                                P. SECRETAR-GENERAL

                                                                                         CIOBOTEA ELENA-GEORGETA