S-a răzleţit el, vântul, pe vale dar tot nu poate opri iarna în loc. Şi nici la primăvară nu se ţine, să nu intre pe uliţele satului. Prin grădini şi livezi, prin şuri şi cotloane, în inimile şi treburile oamenilor. Maica Paraschiva a lui Pârvu din Valea Moregilor iese pe banca de la poartă când vremea lasă soarele să mai pice niţel peste sat, îşi ţine pe genunchi nepoţica şi-adună în juru-i toată ceata copiilor din cătun să le povestească despre legendele primăverii, cu Baba Dochia, cu Mărţişorul, cu Moşii.
Legendele primăverii
Şi-a fost prima zi a lui martie, cam răcoaroasă şi mohorâtă, a plouat mărunt şi des peste dealuri şi vii. Baba Dochia s-a retras spre Malaion, să-şi plimbe turmele printre stâncării. Au înflorit ghioceii şi viorelele, tremură cocoşeii în foşnet de păduri. Mama Paraschiva le-a dăruit copiilor mărţişoare, le-a prins în piept şi le-a urat sănătate şi lumină în gândul lor curat ca sufletul primăverii. Au fost capricioase şi urâte zilele babelor. Dar ea tot nu s-a dat înapoi de la nevoile casei. Toată săptămâna, prin frig, prin zloată şi ploaie, a dereticat pe ici, pe colo, încercând dealul şi glia.
Nu i-a slăbit deloc pe cei tineri, pe fii-su David, noră-sa Nicoliţa, nici pe nepoţică, pe Alesia, care este şcolăriţă în clasa a doua, pe toţi i-a scos din casă, să pună în bună rânduială lucrul gospodăriei. Alesiei i-a dat în grijă mieii care au ieşit în poieniţă cu turma să încerce colţul nou al ierbii, umezindu-şi botişorul în urma zăpezilor târzii. Ţine mult şi la tradiţii. Le vorbeşte copiilor despre cei nouă moşi buni şi blânzi, că ei îndepărtează zilele babelor şi aduc în locul lor vreme călduroasă şi plină de soare.
Prima zi a Moşilor cade peste ultima zi a Babelor, la 9 martie, când se sărbătoresc cei 40 de Mucenici din Sevastia. Muica Paraschiva îşi aduce aminte şi de obiceiurile vechi, creştine. Nestăvilită la descântece îşi duce nora în ogorul dintre arini să-i arate cum bate ea cu maiul în reavăn de ţarină să izgonească gerul şi să elibereze căldura. O cheamă apoi pe frumoasa nevastă a lui David să ia făină cu ciurelul din hambar, să frământe ea o turtă rumenă de porumb în vatra încinsă, ca oile şi vitele lor să fie ferite de primejdii.
Şi nu stă din tachinare, îi porunceşte Nicoliţei să lase cuibarele pline, să nu ia ouăle de acolo, să le uite în cuiburi, să aibă spor la ouă şi la pui tot anul. Nici gunoiul nu are voie să-l arunce din casă, pentru că se înmulţesc lupii. În dimineaţa lui 9 martie a luat o treanţă veche, a aprins-o şi i-a afumat pe toţi ai casei, să fie feriţi peste an de răul animalelor şi al jivinelor codrului, să nu fie muşcaţi de lighioane precum şarpele! Prima zi a Moşilor a fost senină şi strălucitoare, dar friguroasă. Acesta este un semn că iarna va mai sta prin sat până pe la Sfântul Gheorghe.
Doda Paraschiva, straşnica bunicuţă a Alesiei, îşi aminteşte de tradiţia mucenicilor şi le povesteşte cu drag copiilor. Mucenicii erau nişte soldaţi creştini dintr-o legiune aflată în Armenia, care au trăit pe timpul împăratului roman Flavius Licinius, prigonitor al creştinilor. Aflând credinţa lor, guvernatorul Armeniei îi obligă să se supună idolilor. Ei refuză, sunt aruncaţi pentru opt zile în temniţă şi sunt bătuţi cu pietre. Scăpaţi de aceste chinuri sunt condamnaţi la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Strâns de ger, în miez de noapte, unul din cei 40 de mucenici iese din lac. Aleargă spre baia caldă pregătită pentru cei ce îi serveau pe idoli, dar moare. Ceilalţi, rămaşi în apă, îndură gerul şi încep a se ruga. Rugăciunea lor aduce mari minuni.
Apa lacului se încălzeşte, gheaţa se topeşte şi peste mucenici se coboară 40 de cununi strălucitoare. Surprins că în miezul nopţii o lumină neobişnuită din cer încălzeşte lacul iar o cunună din cele 40 pogorâte pe mucenici nu are peste cine să se aşeze, unul din soldaţii de pază se aruncă în apă mărturisind că şi el este creştin. Văzând minunea care i-a scos vii pe mucenicii din lac, comandanţii poruncesc să le fie zdrobite picioarele cu ciocanele. Această tortură îi nimiceşte pe toţi martirii.
Rămăşiţele lor sunt puse într-un car, pentru a fi incinerate şi aruncate în lac. Doar un soldat, Meliton, scapă de martiriu. Ostaşii nu îl ridică în car, pentru că el respiră încă. Ştiind că cei 39 de confraţi în schingiuire erau sortiţi împărăţiei cerurilor, mama îşi ia fiul în braţe şi vrea să-l pună în car. Până la urmă, Meliton rămâne la mama sa, dar moare pe drum. Cei care s-au jertfit sunt cei patruzeci de Sfinţi Mucenici: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domiţian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.
Sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia a determinat sărbătoarea tradiţională românească – Mucenicii sau Macinicii. Doda Paraschiva spune că în această zi babele pleacă şi vin moşii, se fac ritualuri şi se rostesc descântece, copiii sar peste focuri să intre gerul în pământ. Oamenii pregătesc plugul pentru arat, după ce este curăţat, trecut prin foc de faurul satului şi purificat de lumina anotimpului. Se intră în obiceiurile primăverii cu plugul scos în poarta casei, ca un simbol al deschiderii spre miracolul germinării seminţelor în sânul gliei.
Şi în acest an, Muica Paraschiva din Padeş s-a depăşit pe sine. Mucenicii copţi de ea în cuptor, cu mult peste cei 40 aşteptaţi, au mulţumit cu gustul lor de neînlocuit toată Valea Moregilor. Miezul de nucă presărat pe colacii gustoşi a fost obţinut din sâmburii dezghiocaţi de Alesia, din ofranda de toamnă a nucului din Hotare, iar mierea de salcâm este de la stupii lui Grosu din Hobaică. Cele 44 de pahare cu vin au fost date de pomană de Taica Ionică din via de pe Dealul Stanchii. Am gustat şi noi din aceste bunătăţi. Câtă mulţumire în darul divin! Parcă s-au deschis Porţile Raiului!
