Drumurile din comuna Negomir sunt acoperite cu zăpadă, aşa că Moş Crăciun a putut să vină, cu sania sa fermecată, trasă, de data asta, de un frumos cal de rasă, pe la toţi copiii. El a fost ajutat de primarul Ion Gruescu şi de ceilalţi angajaţi ai primăriei, ca nici un copil să nu rămână fără daruri. Şi adulţii au, la rândul lor, motive de bucurie, autorităţile publice reuşind, cu toată criza, să facă ceva investiţii în comună pe parcursul anului care tocmai se încheie.
Toţi cei aproape 800 de copii care învaţă la şcolile şi grădiniţele din Negomir au fost vizitaţi la şcoli şi grădiniţe de Moş Crăciun. Acesta a participat, pe rând, la toate serbările pregătite de micuţi special pentru el şi i-a răsplătit cu pachete pline de dulciuri şi fructe. Iar cum sacul moşului e greu de umplut, iar el e bătrân şi nu-l mai poate ridica cu uşurinţă, în ajutorul său a sărit Consiliul Local, care a alocat 20.000 de lei, iar primarul Ion Gruescu l-a însoţit, împreună cu angajaţii primăriei, pentru a-i da o mână de ajutor.
Bilanţ mulţumitor
Autorităţile locale au şi ele realizări pe care pot să le aşeze sub bradul de Crăciun, pentru a arăta Moşului că au fost cuminţi şi şi-au făcut treaba, chiar dacă anul 2010 a fost un an greu, de criză. Astfel, au fost modernizate Drumurile Săteşti 40 şi 41 din satul Ursoaia şi a fost realizat un zid de sprijin cu o lungime de 70 de m în satul Raci, de-a lungul Drumului Comunal 70 Negomir- Bolboşi, pentru a fi oprită o alunecare de teren care ameninţa terasamentul drumului. De asemenea, au fost începute lucrările de modernizare la Drumul Sătesc 46 din satul Artanu, au fost făcute lucrări de reparaţii şi igienizare la şcolile Raci, Artanu şi Ursoaia şi au fost betonaţi 1400 m liniari de şanţ, în satele Condeieşti, Nucet, Paltinu, Artanu şi Negomir.
Iluminat economic
Deşi toate cele 11 sate ale comunei Negomir sunt iluminate pe timp de noapte, acum, iarna, de la 18.00 la 7.30, cheltuielile nu sunt deloc mari, mai ales acum, că au fost definitivate şi ultimele îmbunătăţiri, astfel că primăria plăteşte doar 5.000 de lei lunar pentru iluminatul public. De altfel, primarul Ion Gruescu spune că localitatea Negomir beneficiază de cea mai modernă şi economică reţea de iluminat public din tot judeţul. Iar ca ultimă mare realizare a acestui an, pentru că mici sunt cu mult mai multe, primarul o enumeră pe cea de construcţie a sălii de sport din localitate, care este executată, până în prezent, în proporţie de 50%.