Ministrul Educației cere mai mulți bani pentru acest sector

Loading

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, anunță bani mai mulți pentru acest sector în bugetul anului viitor. Chiar dacă nu va fi vorba de 6% din PIB, lucru imposibil în acest moment, banii ar trebui să fie mai mulți deoarece avem preșcolarii între 2-3 ani care nu sunt finanțați și unele grădinițe refuză să îi primească în prezent.

Astfel, Monica Anisie a declarat că sunt primiţi în grădiniţe şi copiii de 2 ani, dar nu se alocă bani pentru ei şi că va discuta şi acest aspect, marţi, la Guvern.
Întrebată de jurnalişti, cu prilejul prezenţei sale la un eveniment, referitor la copiii cu vârste între 2 şi 3 ani pentru care nu se alocă bani privind grădiniţele, aceasta a răspuns: “Am avut deja o discuţie prealabilă cu reprezentanţi ai sindicatelor, mi-au semnalat acest lucru, şi cu asociaţia părinţilor, de asemenea. Au pus această problemă, vom avea o întâlnire, marţi dimineaţă, la Guvern împreună cu premierul şi cu vicepremierul şi vom discuta mai multe puncte, printre care şi acest punct – să vedem care este soluţia în aşa fel încât să asigurăm copiiilor ceea ce e cel mai bun pentru ei”.
Ministrul a afirmat că se va lupta pentru a primi alocările necesare pentru aceşti copii în bugetul pe 2020. “Eu mă voi lupta pentru a primi aceşti bani. Am avut şi o întâlnire cu ministrul Finanţelor pentru a discuta, aşa, în mare, o proiecţie bugetară, dar a rămas ca săptămâna viitoare să ne întâlnim şi cu grupurile de lucru de la nivelul Ministerului Educaţiei şi Ministerului Finanţelor, să vedem care sunt soluţiile pentru a avea un buget mai mare, pentru că întotdeauna am fost o luptătoare şi cândva mi s-a spus că sunt exagerată în ceea ce priveşte lupta aceasta pentru a avea cât mai mulţi bani alocaţi educaţiei şi mă lupt în primul rând ca învăţământul preuniversitar să primească mai mulţi bani decât a primit până acum, pentru că alocarea a fost un pic disproporţionată în ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar şi cel universitar, deşi cele mai mari nevoi sunt în preuniversitar”, a declarat Monica Anisie.
Ministrul Educației a precizat că se vor lua măsuri ca tot mai multe unităţi de învăţământ să fie în programul “Masa la şcoală” complementar cu programul “Şcoală după şcoală”. “În 2016 am iniţiat acest program, ‘Masa în şcoli’, şi l-am găsit în 2019 în acelaşi stadiu. (…) Atunci gândisem o corelare între ceea ce înseamnă programul ‘Masă caldă’ şi ‘Şcoală după şcoală’. (…) Se pare că lucrurile s-au blocat, nu ştiu de ce. Vom revizui, în aşa fel încât să avem în cât mai multe unităţi de învăţământ programul acesta ‘Masa la şcoală’, complementar cu ‘Şcoală după şcoală’. (…) În legătură cu ‘Şcoală după şcoală’ trebuie să gândim şi programe educaţionale care să suplinească într-un fel activitatea de predare-învăţare-evaluare din timpul zilei. Încercăm să deschidem aceste drumuri (…) şi Guvernul care va fi instalat după alegeri să poată să-şi asume nişte direcţii clare”, a declarat ministrul Educaţiei.
Legat de tema reducerii orelor, Monica Anisie a declarat că există o lege care trebuie respectată. “Nu e vorba de o idee de la care trebuie să pornesc eu. Există o lege pe care toată lumea trebuie să o respecte. Această lege prevede reducerea numărului de ore. (…) Asigur pe toată lumea că acest lucru trebuie făcut prin consultare publică, deci nimeni nu o sa se apuce acum să taie. Ce să tăiem? Trebuie să vedem ce este mai bun pentru elev”, a spus M. Anisie.
Ministrul Educației și Cercetării a menţionat că aplicarea legii se va face prin discuţii publice. “Primul pas pe care trebuie să-l facem este acela de a construi planurile cadru, pentru că asta înseamnă de fapt numărul de ore sau de discipline pe care copilul trebuie să le studieze la şcoală. Ca atare, începem acest proces de consultare publică pentru planurile cadru. Când se va ajunge la o decizie pe planul cadru urmează o altă etapă, cea în care trebuie să revizuim programele şcolare, pentru că nu poţi să păstrezi acelaşi nivel de programă pentru un număr redus de ore, deci există un proces amplu de consultare publică cu toţi partenerii educaţionali, cu sindicate, cadre didactice, cu absolut toată lumea vom fi în consultare publică”, a adăugat ministrul Educației.

One Comment on “Ministrul Educației cere mai mulți bani pentru acest sector”

  1. IESITI LA VOT SI VOTATI O ROMANCA ORTODOXA.
    SASUL ESTE REFORMAT SI NU IL INTERESEAZA DE ROMANIA, CI DE CONCEDII SI PLIMBARI, TENIS.
    IN 5 ANI, NU A FACUT NIMIC PENTRU ROMANIA.
    RECOMAND, VOTATI ROMANCA OETODOXA!

Comments are closed.