Peste 30 de copii înscriși individual, dar și o clasă de elevi de la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, au participat, vineri, la Muzeul Județean Gorj, la atelierele de Astronomie și de Viitor Verde.
Sub îndrumarea mentorilor, cei mici au privit Soarele prin telescop și au numărat petele solare vizibile în acea zi, au construit cadrane solare, au vizionat filmulețe educative, au învățat despre plante, despre refolosirea materialelor și au pictat flori de păpădie, printr-o tehnică specială, cu ajutorul unor tuburi din carton franjurat. De asemenea, aceștia au vizitat expoziții și au împărtășit, la final, ce au învățat din aceste activități.
Parteneri:
Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare Constantin Brâncuși
Societatea Astronomică Română de Meteori – Filiala Astroclubul SARM Gorj
Liceul „Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu
Asociația de Sprijin și Întrajutorare Solidaritatea, Bumbești Jiu
Aceste activități, care sunt puse în practică de echipa de specialiști a muzeului, sprijiniți de invitați și de voluntari, fac parte din Programul de Educație Muzeală organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Cei care doresc să participe, trebuie să-și ia bilete din timp, locurile fiind limitate. Activitățile care urmează și condițiile de participare pot fi găsite pe pagina de Facebook a muzeului: https://www.facebook.com/muzeulgorj .