Iată cum, de câțiva ani, data de 19 februarie, ziua nașterii sculptorului Constantin Brâncuși, a devenit Ziua Națională Brâncuși, declarată prin lege în noiembrie 2015, ca o recunoaștere a rolului și locului marelui sculptor în cultura românească. Acesta s-a născut în anul 1876, la Hobița, în județul Gorj, fiind astăzi considerat cel mai important artist român, dar și „părintele sculpturii moderne”.
Deşi Brâncuşi se bucură astăzi de o notorietate mondială, noi încă nu i-am decriptat mitul. Brâncuşi nu mai este de mult al gorjenilor, pentru că el aparţine lumii. Brâncuşi este doar un miracol născut pe plaiuri gorjene. A lăsat circa 720 opere de artă: statui şi statuete, picturi şi desene, dar mai presus de toate, prin unicitatea sa, complexul sculptural de la Tîrgu-Jiu, ridicat între anii 1937-1939. „Așteptați până când voi muri – și veți putea vedea numai cum vulturii se vor aduna împrejurul meu”, spunea Brâncuși în urmă cu mai bine de 60 de ani. Și adevăr a grăit acest om.
Arta lui Brâncuşi a problematizat. Gândirea sa este o problemă greu de rezolvat. A supus şi exprimat Brâncuşi lumea şi elementele ei, ca mai apoi să-şi făurească propriul univers, să regândească treptele cunoaşterii complicate şi profunde. E trist că ceea ce Brâncuşi a zămislit cu sufletul său, noi nu putem nici măcar recondiţiona, restaura şi păstra. Înţelegem poate că Brâncuşi dialoga neîncetat cu piatra căreia îi dădea formă. Îi dădea o parte din sufletul său. Când vom învăţa şi noi limbajul operelor sale vom ştii să le preţuim la inegalabila lor valoare.
Nu ştim nici astăzi care au fost raţiunile care au condus în ultimii ani, aici în România, la încercările repetate de demitizare a operei lui Constantin Brâncuși. Pentru că doar despre demitizare putem vorbi în cazul atâtor scandaluri iscate în jurul operelor lăsate moștenire de marele sculptor. Și totuși, Brâncuşi s-a născut ca să ne purifice pe noi de „mediocritatea şi superficialitatea” pe care viaţa ni le-a imprimat în fiecare zi, oră, minut şi secundă.
Şi dacă ar fi să ne luăm după unii, arta tinde de vreo sută de ani să se substituie religiei. În acest caz, am completa noi, Brâncuşi a săvârşit, cu fiecare sculptură a sa, un act de demiurgie, astfel încât aici, la Târgu Jiu, putem spune – precum anticul Heraclit – „şi aici locuiesc zeii”. „Să creezi ca un Demiurg, să munceşti ca un sclav” – mărturisea Brâncuşi – şi toate acestea pentru „a se salva ca om”. Modestia sa nu are margini şi limite. Este precum infinitul întruchipat de Columna ce îşi scaldă trupul în apusul soarelui în acest oraş drag nouă şi „Titanului”.
