Încă 9 troleibuze moderne pentru Târgu Jiu

Loading

Luni, 09.08.2021, în Sala de Consiliu a Primariei Municipiului Târgu Jiu, s-a semnat contractul cu Societatea Solaris, pentru a doua tranșă de troleibuze de care va beneficia orașul. Prima tranșă, de 11 mijloace de transport, va ajunge în municipiu începând din această toamnă.

Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu și Daniel Ciolan, reprezentantul firmei Solaris, societate care a câștigat licitația, au semnat unul dintre contractele importante, contractul a 9 troleibuze cu autonomie, cu o lungime de 12 m, pentru operarea în afara rețelei catenare, destinate transporului public urban de călători în municipiul Târgu Jiu. „Este un contract în valoare de aproximativ 5 milioane de euro (23 de milioane de lei noi), un contract care, pe lângă cel semnat anterior și care va avea finalitatea la sfârșitul anului 2021, completează proiectul inițial de 20 de troleibuze, care ne sunt alocate prin fonduri europene pentru societatea Transloc. Chiar înainte de semnarea contractului actual, am avut o discuție cu domnul Daniel Ciolan, reprezentantul firmei Solaris și rămân în picioare termenele stabilite. Până la sfârșitul lunii decembrie 2021, vom avea cele 11 troleibuze conectate la rețeaua catenară în Municipiul Târgu Jiu, primul urmând să vină, conform graficului, în luna septembrie.” (Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu)

Reprezentantul firmei Solaris a prezentat modul cum funcționează troleibuzele cu autonomie: „Acestea pot să meargă și în afara rețelei până la 20 de km, sunt prevăzute cu acumulatori și se încarcă, atunci când revin pe traseul prevăzut cu rețea, urmând să-și folsească autonomia din nou, când este cazul.”(Daniel Ciolan, reprezentant Solaris)

Primul pas spre „smart city”

Strategia pe care autoritatea publică locală din Târgu Jiu o are s-a axat foarte mult în zona de mobilitate urbană, o zonă care a avut suport financiar puternic din partea fondurilor europene. Directorul tehnic al Primăriei Municipiului Târgu Jiu, Marius Ionescu, a prezentat situația operatorului Transloc, precizând că investiția în mijloace de transport în comun era imperios necesară: „Tot ce are operatorul Transloc este depășit ca și generație. Are o bază cu circa 35 de mijloace de transport, unele destul de vechi, altele relativ noi, dar achiziționate cu ceva ani în urmă. Putem acum discuta de un prim pas în ceea ce priveste partea de oraș verde (smart city), un lucru pentru care întreaga echipă a lucrat, pentru a aduce aceste mijloace de transport în municipiul Târgu Jiu, cu tot ceea ce generază, de la confortul pentru cetățeni, până la reducerea poluării. Urmează ca, în afara acestui lot de 20 de mijloace de transport, primăria să scoată la licitație încă un proiect destul de mare, de circa 24 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, împărțit în două loturi, asta însemnând un lot de 15 mijloace de transport cu autonomie și cu rețea catenară, ceea ce înseamnă că, cele 20 contractate până acum, cu cele 15 care urmează, vor înlocui în totalitate mijloacele de transport existente în Târgu Jiu și al doilea lot însemnând modernizarea rețelei catenare și anume înlocuirea în totalitate a ceea ce înseamnă firul de contact, stâlpii metalici și chiar baza operatorului. Deci, 24 de milioane de euro fonduri nerambursabile care vor întregi zestrea Transloc. Toate aceste achiziții sunt corelate cu încă două proiecte complementare și deja la unul se lucrează, care va asigura baza de date, o dată cu modernizarea iluminatului public din punct de vedere al transmisiei bazei de date a ceea ce se întâmplă în teren, inclusiv comunicația cu aceste mijloace de transport, pentru a putea sigura un grafic și un ritm destul de convenabil pentru cei care așteaptă în stații și, nu în ultimul rând, modernizarea în totalitate a sistemului ceea ce înseamnă tiketing, partea de accesare, partea de validare a abonamentelor, plata cu cardul, exact ca în lumea modernă. De asemenea, toate stațiile din municipiul Târgu Jiu, 45 la număr, vor fi reabilitate și modernizate în totalitate, așa încât să se asigure siguranța cetățeanului participant la trafic și, totodată, să aibă informație permanentă, funcție de graficul de sosire și plecare din stație, inclusiv camere de supraveghere video.” (Marius Ionescu – directorul tehnic al Primăriei Municipiului Târgu Jiu)

Mihai Paraschiv- director general Transloc, societatea ce are ca unic acționar Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, s-a declarat foarte mulțumit de faptul că, în curând, societatea va fi complet modernizată: „Mă bucur că în luna septembrie va veni primul troleibuz nou la Târgu Jiu. Deși au fost  foarte multe persoane sceptice, acest proiect va fi dus la bun sfârșit. Din informațiile pe care le am și aceste 9 troleibuze cu autonomie extinsă, pentru care a fost semnat contractul azi, vor fi livrate până la sfârșitul anului 2022. Deci, cele 11 clasice care vor fi aduse până la sfârșitul acestui an și cu cele 9 cu autonomie extinsă, vor înlocui mare parte din autobuzele și troleibuzele pe care le folosește societatea Transloc, în acest moment. Iar cu cele 15 pentru care urmează licitația, înlocuim tot parcul de mijloace de transport în comun.”

Consultare publică

Responsabilul cu proiectele în cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, Corina Șuță, a precizat că aceste proiecte sunt menite să creeze un oraș „smart”, inclusiv cetățenii urmând să fie consultați: „Acest contract duce către finalizarea primului proiect de tipul „smart city” din pachetul nostru de proiecte. În curând, vom veni spre locuitorii municipiului Târgu Jiu, în procesul de consultare a acestei strategii de dezvoltare și așteptăm toți cetățenii să participe cu idei de proiecte și cu propuneri de îmbunătățire a vieții tuturor locuitorilor din Târgu Jiu.”