Frigul rebel şi ploile reci din această primăvară au golit bine coşurile de cireşe. Culegătorii sunt trişti şi nemulţumiţi de vremea neprietenoasă. Copiii nu îşi mai adâncesc paşii în iarba înaltă, să caute în rîmurişul coroanelor mănunchiuri cu fructe roşii, abia găsesc câteva chite din care să aleagă cireşe cerceluşi, să le pună la urechi. Culesul cireşelor venea ca o sărbătoare pentru cei preocupaţi de farmecul livezilor în cultură, venea cu toate poveştile ce se ştiu şi se născocesc despre cireşii copilăriei fiecăruia dintre noi .
Undeva, de-a dreapta Jiului, în cuminţenia ancestrală a dealurilor ce coboară în trepte dinspre Carpaţii noştri spre lunca tăcută a râului, ritualul culesului de cireşe nu mai este ca altădată, rodul nefiind pe măsura aşteptărilor. Ritmul şi forfota culegătorilor se întrerup numai când peste fruntea munţilor se arată prevestiri de furtună. Şi în această situaţie, firea paşnică a oamenilor nu pare tulburată. Ei se aşteaptă ca ploaia să vină ca o ofrandă de la ceruri, nu ca un blestem! Sunt împăcaţi că au respectat cu sfinţenie rânduielile vieţii şi muncii, dar sunt straşnic legaţi de credinţa lor, de rosturile satelor.
Sub ochii lor pătrunşi de înţelepciune şi prudenţă, orizontul devine din ce în ce mai plumburiu, cu vâlvoră de nori grei peste care răbufnesc misterioase şi sălbatice tunete urmate de fulgere rămuroase şi alte iuminări de cer, legând văzduhul cu pământul într-un tablou rece şi temător pentru cei mai slabi de înger. De multe ori, toată această frenezie a naturii s-a petrecut şi s-a stins departe de agoniseala lor, peste grădinile cu cireşi, coborând doar ploaia, ca o dulce binecuvântare a pământului, în perdele subţiri împinse de vânt sau în prăvăliri de stropi mari şi blânzi.
Pe Jiu în sus, acolo unde râul legendar vuieşte îndelung în strânsoarea de cremene a munţilor, trăirile evlavioase ale sătenilor din Hurez, Rugi, Cartiu, Sâmbotin, Turcineşti şi alte aşezări înzestrate de străbuni cu livezi de cireşi, se petrec în sanctuarul sacru al cetăţii mănăstireşti. Într-un loc ales de Dumnezeu, unde zariştea verde şi codrul zvelt se profilează în smerenie aproape de turlele înalte ale pietăţii şi mântuirii. Este duminica Rusaliilor şi, în Lainci, se ţine slujba cea mare.
Vocile arhimandriţilor, preoţilor şi călugărilor se revarsă în răsunet duhovnicesc peste deschiderea munţilor, în cuvinte de taină şi curată îmbărbătare, de milostenie şi iertare, de înţelegere, împăcare şi iubire pentru aproapele nostru, de încredere şi izbândă în viaţă. Sub cupola Domnului, în catedrala credinţei, în curtea mănăstirii şi în pridvorul chiliilor, sunt foarte mulţi pelerini şi mireni. Mulţi năpăstuiţi ai soartei, care au venit aici pentru a îmbrăţişa se pare ultima speranţă, să poată rezista apoi într-o realitate tot mai buimacă şi săracă.
Aici, credinţa întăreşte şi înnoieşte speranţa. Este prima zi de Rusalii. Fiecare dintre cei aflaţi la mănăstire primeşte din partea monahilor de la Lainici ramuri de tei. În credinţa lor, oamenii acceptă acest gest, ca pe un dar divin care să le fie de ajutor în viaţă. Potrivit tradiţiei, Rusaliile sunt nişte persoane urâte, asemănătoare cu ielele, Frumoasele sau Milostivele, care umblă prin aer şi schilodesc pe cei care lucrează în zilele dinaintea sărbătorii. Ca făpturi feminine mitice, Rusaliile jucau la miez de noapte, cântau şi strigau pe aceia care nesocoteau sărbătoarea, pentru a-i pedepsi.
În săptămâna Rusaliilor este bine să mănânci usturoi. Să nu te culci pe câmp, nici să umbli noaptea pe la răscruce de drumuri, pentru a nu fi pocit de spiritele rele! La Aninoasa, pe Gilort, lucrul femeiesc la spălat, tors, cusut şi ţesut este interzis în aceste zile. La Godineşti, nu se umblă cu flori roşii, să nu te apuce ameţeala! Fetele şi femeile poartă la guler pelin şi usturoi, să fie apărate de Rusalii.
Obiceiul purtării leuşteanului şi usturoiului în săptămâna Rusaliilor şi al punerii în scop preventiv de ramuri verzi, mai ales de tei, la stâlpii porţilor, prin casă şi prin grajduri, se mai păstrează şi azi în foarte multe aşezări ale Gorjului şi are menirea de a-i proteja pe localnici şi gospodăriile lor de strigoaice, de furia grindinei sau a furtunilor violente. Cei pociţi de Rusalii erau vindecaţi adesea prin jocul căluşarilor, care aveau puterea de a îmbuna spiritele.
Împăcaţi şi pătrunşi de vibraţia clipelor petrecute în spaţiul sacru al Mănăstirii Lainici, părăsim platoul feeric din grădina Domnului. Lăsăm acolo virtuţile raiului, pacea celestă şi taina credinţei. Printre alte minunăţii florale, hortensiile au înflorit deja iar prin frunzişul versanţilor se înfiripă miresme din flori de tei. Mâine va fi sărbătoarea Sfintei Treimi. Zilele vor curge apoi, prin săptămâna Rusaliilor, spre solstiţiul de vară. Atunci, în cea mai lungă zi luminată de soare a anului, Rusaliile se vor sparge, iar oamenii pot să-şi reia treburile lăsate în scurtă aşteptare. Ei îşi vor relua în lucru treburile, întru meritată mulţumire, faţă de sine şi faţă de divinitate!
Este iunie, la jumătate, şi ploile nu ne lasă încă să primim vara cu bineţe!
