IMAGINI ÎN CUVINTE Rămurele sfinte de Florii

 423 total views

Se zvoneşte că vine iarna iarăşi, norii s-or zdrenţui din nou peste sate şi crânguri. Munţii noştri s-or întroieni cu alt strat de zăpadă, peste mantia groasă încă netopită, acum, în miez de aprilie. Mai este o săptămână până la sărbătoarea Sfintelor Paşti şi vântul rece a şi început a sufla dinspre depărtările montane. A nins ca în decembrie de Bunavestire peste Carpaţii noştri dinspre Ţara Cernei. Iarna s-a reînstăpânit prin aceste locuri. Nămeţii au încovoiat mai abitir ca în preajma Crăciunului pădurile de brad, iar plaiurile dorm resemnate sub troienele primăverii. Râurile s-au învolburat şi şuieră prin adâncimi de văi. M-au surprins aceste zile în scena spectacolului lor şi mi-au oferit prilejul rar să revin spre vatra copilăriei în calendar de primăvară, dar într-un tablou de adevărată iarnă zăletită după echinocţiu.

 Am plecat de acasă, într-o dimineaţă clară şi frumos însorită, cu ochii mângâiaţi de lumina florilor de cireş, când primăvara îşi scosese din trăistuţa cu minuni cele mai atrăgătoare dintre miresme. Undeva, spre brâul dealurilor din Dobriţa şi Runcu, am admirat cununa pomilor în floare şi surâsul soarelui de vară, în imagini care grăiau despre îndeletniciri de iunie şi imbolduri de veselie. Am urmat apoi drumul spre Valea Motrului. Am urcat spre Padeş, în freamătul tăcut al pădurilor, printre fulguiri zănatice de iarnă hoinară, reîntoarsă parcă să nu mai plece. Ningea hotărât şi des pe cărările ţinutului, neaua se ridicase până spre genunchi şi pusese straie albe peste împrejurimi. Nu îţi venea să crezi că s-a întors acasă iarna. Nici vorbă de normalitate, când zăpada nu cade peste sat la vremea ei! De aceea am ales să visez la mireasma florilor de cireş.

            Iată, suntem acum la doar o zi după Duminica Floriilor! Motrul se zbuciumă înspumat peste praguri de stâncă şi curge spre soare-răsare în valuri limpezi, strălucitoare. Şi peste plaiuri, la Cloşani şi Călugăreni, peste dealurile din Văieni, Padeş şi Apa Neagră a nins în zilele trecute, dar a nins cu flori de primăvară. Au înflorit mai întâi corcoduşii. Apoi piersicii, pe unde au mai rămas şi ei, ocoliţi de îngheţul târziu, să pigmenteze în roz ici-colo verdele crud al livezilor. S-au prins apoi în hora înfloririi cireşii risipiţi pe văi, pe dealuri, prin ţarinile satelor, peste tot plaiul înverzit, pentru a urca până-n prispa munţilor cununa florilor albe, înmiresmate de parfumul miraculos al primăverii. Se pregătesc să intre în spectacolul celest al florilor din livezi, merii, perii, gutuii, tot ce-i dăruit a împodobi cu viaţă ramul şi poate aşeza rodul în izvodiri de stamine şi polen. Se aude deja prin rămurişul coroanelor albe, zor şi zbor de harnice albine, reunite de graba polenizării. Zumzetul lor cald şi îndârjit ţine departe frigul şi pornirile brumelor trufaşe. Oamenii merg la râu şi slobod ramuri verzi în vad, să rămână rodul în ram şi belşugul în cămară.

            Pe brâie de deal, dinspre vadurile Motrului, se revarsă murmur de ape. Satele oblăduite de liniştea ancestrală a primăverii se lasă domol la vale, de-a lungul malurilor, aproape de lumina râului ocrotitor de viaţă şi vis, şi-n învăluiri de livezi cu pomi în floare, cu fluturi şi adieri de petale, în miresme purificatoare şi-n înveliri adânci, tămăduitoare, din descântecul anotimpului. S-a înzdrăvenit covorul ierbii, sărută cerul albastru firul verde şi fraged al gliei şi urcă tot mai sus spre fruntea pajiştilor. S-au ivit prin covoarele verzi cocoşei galbeni de păpădie, corole albe de margarete, tătăiaşă, roman şi ochiul-boului, deschizând porţi spre raiul florilor din fâneţele verii.

            Sub ochii ei albaştri de zână, Ştefania şi-a prins la ureche o ghirlandă de flori de cireş. Şi-a adunat parcă în obrăjiorii rotunji, de fecioară neprihănită a satului, toată roşeaţa cireşelor verii, fructe răsfăţate de bunici prin pometul din văile şi colinele din Padeş, pentru bucuria şi poftele inocente ale nepoţilor. Admir chipul ales al fetiţei de păstori şi întrevăd în privirea ei viitorul satului. Sunt cuprins de mirajul împlinirii, când înţeleg că viaţa străbate anii şi-n porţile satului se vor afla mereu oameni,  bucuroşi să le deschidă oricând pentru oaspeţii de pretutindeni.

            Am zărit în grinda casei, plângând spre ţarină, o rămurea de salcie înfrunzită. Altă ramură fusese agăţată la icoană, spre sănătatea celor din casă. Privesc spre pădurile din culmi de deal. Ceva se petrece acolo. Tăcuţi, mugurii-şi leapădă armurile, se ivesc frunzişoarele, frunzele, lăstarii, se răspândeşte prin codru fiorul înfrunzirii, verdele cuprinde pădurea, se împlineşte încet şi sigur frunzişul verde, tânăr şi pur. Din zi în zi, cântecul cucului este tot mai înalt şi răsunător. Încep să se prezinte toate lăutele iar trilul lor va umple de freamăt pădurile, potecile, poienile. Concertele din scena necuprinsă a naturii vor primeni iarăşi gândurile şi vor înflori speranţele oamenilor.

            De mâine, salcia de la icoană va tresări în străluciri de duh, veghind rânduiala binelui şi a împlinirii în credinţă şi smerenie. Ea simbolizează cinstirea sătenilor pentru sărbătoarea Floriilor. Rămurelele poartă pecetea vegetaţiei readuse de primăvară. În umblet de codru, în amvonul bisericii, în curăţenia şi buna orânduială a gospodăriei, în icoana casei şi în credinţa oamenilor, salcia este venerată în ultima duminică dinaintea răstignirii Mântuitorului. Pentru că, la acele vremuri alese, Fecioara Maria a vrut să treacă un râu. O salcie i-a sărit în ajutor, s-a aplecat peste ape, să poată trece Fecioara râul. Răsplătind-o pentru fapta sa, Maica Domnului a binecuvântat-o să nu ajungă niciodată în măruntaiele pământului, prefigurându-se-n cărbune. I-a hărăzit în dar de viaţă să fie mereu aplecată peste vaduri şi peste ape, să fie sfântă de Florii.

            Şi aici, la Padeş, precum se obişnuieşte de veacuri prin toate satele Olteniei, rămurelele de salcie sunt sfinţite şi-s aduse apoi acasă. Toate persoanele din familie se ating cu ele. Şi vitele sunt atinse de unduirea ramurilor protectoare. Apoi, rămurelele sunt puse la icoană sau în grindă, să fie ocrotită gospodăria de rele, ori să tămăduiască la îmbolnăviri pe toţi ai casei. De înghiţi mâţişorii din aceste rămurele scapi de durerile de stomac, iar de petreci peste brâu aceste crenguţe mlădioase, vei găsi alinare la durerile de spate! Ramuri sfinţite sunt puse în grădini şi livezi, să le ferească de stihii, iar grindina să cadă numai în loc pietros.

            Sătenii din Văieni leagă două-trei nuiele la vie, să întoarne grindina în pustiu, fără pricini de pagubă. Cei din Apa Neagră o aşezau în tarlaua de cânepă, să se polimească rod bogat. La Padeş, la ieşirea de la biserică după slujba de Florii, oamenii adună mănunchi de salcie din zăvoaie, deoarece se crede că în această zi salcia este sfinţită oriunde ar fi, cum este cu apa la Bobotează. Femeile din Orzeşti căutau ramurile de salcie fără crăci, le potriveau în coarnele vacilor şi la găleata de muls, să nu le fie luat prin vrăji sporul laptelui.

            Se spune că urzicile culese şi uscate în ziua de Florii pot fi folosite la ceaiuri pentru mai multe boli. Se ştie că în această zi se mărită urzicile şi nu mai sunt bune de mâncat. Prin mai multe sate din Gorj se zice că nu este bine să te speli pe cap pentru că îţi înfloreşte părul. Tot în această zi, se plantează flori în locurile de veci şi se dă peşte de pomană celor plecaţi în lumea fără dor! Alteori sătenii se întâlnesc şi petrec la hramuri sau nedei. I-am admirat şi eu pe cei din Motru-Sec. Le-am povestit că Ştefania, o fetiţă frumoasă din Padeş, s-a bucurat tare mult când a aflat că la Paşti va fi cald şi zi cu soare, cum a fost la Florii. Aşa îi spusese bunica şi a crezut-o! Să fim optimişti şi noi! Va fi sărbătoare mare, cu lumină şi credinţă, cu flori multe în fereastra anotimpului! Cu încredere, înţelepciune, evlavie şi preocupare pentru semenii noştri! Pentru familia sfântă a neamului nostru!