IMAGINI ÎN CUVINTE Primăvara, pe creştet de ulucă!

 5,643 total views

Se pare că brumele răzvrătite ale primăverii s-au retras subit în foşnetul vremii. Ambiţios, soarele şi-a slobozit cu vioiciune lumina peste umerii crângurilor, învăluind cu căldură şi bineţe ferestrele satului pitit în cuminţenie la margini de păduri şi-n brâie de coline. Sătenii ies spre livezile din dealuri, cu mari nădejdi la zor de înfrunzire. Pe vale rătăceşte un val de aer rece şi-mi trece peste frunte, ca un zbor săgetat de rândunele. E limpede şi-albastru cerul peste vârfuri de arini. Aninoasa curge în meandre cristaline şi susură mai tare în praguri de cascade.

E multă zarvă prin tufişuri, triluri zglobii răsună-n coastă. Prin ruguri în muguri, cântă mierle, într-o inedită veselie păsările-şi pregătesc concertul primăverii. Ager şi fremătător e ciripitul păsărilor în cingători de codru, mult cântec şi multă voioşie  se-arată-n scena dimineţii. În gura smârcurilor din bălţile Motrului s-au aliniat una câte una, ca nişte statuete uitate în decorul străveziu al zăvoiului, vreo douăzeci de berze. Cu graba lui april, o altă primăvară se-ntoarce-n casa noastră.

În vatra bătăturii, bunicul se agaţă de braţele halângii, să dreagă rostul bolţii verzi din vară, cununa de rod a ciorchinilor din toamnă. Numără căpuşele şi taie coarda de vie cu priceperea şi liniştea lui pilduitoare. Din ochiul tăieturii curg lacrimi în ţărâna mângâiată de soare. Plânge fără suspin seva din viţă, oblăduită cu adieri de raze blânde. S-au îmbucălat mugurii pe ram de vişin şi cireş. Merii şi-au prins şi ei în coroană primele născociri de frunzişoare. Au început deja a se-nzăpezi de flori corcoduşii. Narcisele au înmiresmat grădina. Şi zmabilele-şi trimit parfumul pe uliţă. Am mai putut alege un bucheţel din ghioceii întârziaţi prin covorul de flori răsfirate peste brazdele umezi şi răcoroase de la fereastra casei.

Multă dorinţă de revenire se simte în tumultul naturii. Glasuri de păsări umplu văzduhul. Şi mierle. Şi vrăbii. Şi privighetori. Păsările codrului binecuvântează cu cântec preajma şi zarea. Râd ochii Anastasiei printre ghiocei. Jocul ei rămâne la fel de netulburat şi plin de inefabil. Pe drumul îmblânzit cu asfalt mai trec care cu boi pleşuvi la jug. În urma lor, mai vezi câte-o Mărioară cu traista-n spinare şi sapa pe umăr păşind agale prin duhul primăverii.

Cu toate că mugurele se umflă ţâfnos în crengi, oamenii par osteniţi de griji, uitaţi de bucurii, trişti şi astenici, fără chef de vorbă, fără dor de acţiune. Pe chipul lor pământiu şi îngândurat poţi citi foarte uşor apăsarea vieţii, neliniştea traiului. Parcă la ei nu s-a mai întors de mult timp veselia şi nici nu mai au putere să alunge din suflet pustiul zilelor. Pierduţi pe firul drumului, sătenii se-ntorc la treburile anotimpului, îndârjiţi se pare să-şi scoată tristeţea din inimi. Să scape de beteşugul amar al vremurilor şi să se bucure din plin de împlinirea presimţirilor de bine, de rod şi bunăstare în treburile casei.

Înspre vârful zilei, bunica zvârle din ceaun roata de mămăligă. Înşiră pe masă bulgării de brânză. Toarnă în castronul smălţuit şuvoiul de lapte, muls de mama de la Salba, văcuţa din cireada noastră mică. Mărunţeşte brânza şi amestecă bine cu mămăliguţa. Anastasia mănâncă cu poftă. Întreaga familie gustă din merindele primăverii, gătite în bucătăria tradiţională de Mama Maria. Masa a fost ca un vis de pe vremea când laptele aburea pe plita încinsă a sobei. În căsuţa rezemată de brâul dealului, se înstăpânise parcă un moment al visării, un crâmpei al vieţii de altădată, când nu ne mai potoleam din zbenghiul copilăriei. Doamne, câtă bucurie şi cât neastâmpăr al vieţii trăiam pe atunci!

Îmi îndrept paşii spre poteca ce urcă pe deal şi aştept rezemat undeva, pe creştet de ulucă. O albină grăbită mi se opreşte pe mână. Aş fi vrut să-i spun că nu sunt o floare, dar nu am apucat să deschid gura că ea m-a abandonat repede şi s-a aşezat cu treabă în pădurea cu stamine a brânduşelor din umbra scării. Privesc îndelung spre înălţimea dezgolită a teiului din arc de culme. Şi gându-mi pătrunde hotărât spre adâncimi de timp. Şi-mi aduc aminte de armonia cu podoabele naturii, când alergam cu nesaţ în fericirea zilelor de primăvară, să fim cât mai aproape de cântecul cucilor în duet şi de jocul lor în umbra corolelor verzi ale pomilor în floare.

 Mă prinde dintr-o dată mâhnirea, când văd că lumea aleargă nebuneşte după avere şi mândrie, în avântul poftelor nestăvilte, uitând de frăţia cu natura, de liniştea divină a purităţii. E multă desfirare în viaţa omului,  tot mai buimac şi-mprăştiat îi este gândul, perfid şi egoist îi este pasul. Scrutez viitorul şi-mi este teamă de înstrăinarea tot mai ciudată, ce se aşterne printre noi!

Ating cu ochiul luminişul dinspre livada cu pruni. Acolo, firul ierbii izbucnea teafăr din glia aşezată şi aşternea pe şaua dealului covor verde şi trainic. Alergam într-acolo cu jind prin roua dimineţilor, cu tălpile umede de lacrima cerului. Aceasta este pajiştea prin care-mi regăsesc în vis iubita, părăsind prezentul şi adunând tăcut amintirile din oracolul nescris al tinereţii. Când rămâneam în şoapte de gând dulce prin frăgezimea ierbii şi ne-nfloream sărutul cu împăcări de rouă, uitând de inimi şi de dor. Atunci, pe iarba mătăsoasă se-nfiripau destine, iar roua din priviri curgea în inimi lung şi clar. Şi dorul pentru viaţă sporea în ochi de vreme şi-n suflet larg de sat plăpând.

Regăsim şi azi, lângă poieniţa înrourată de suspinul dorurilor, trunchiul solemn a teiului plin de sublima primăvară. Printre ramurile lui aplecate suav spre povârniş se zăreşte satul petrecut de forfota anotimpului. Primăvara a intrat deja în viaţa şi-n rosturile sătenilor. A adus pe la porţi gânduri înflorite, cu dor să-i scape pe oameni de rătăcirile vremurilor. Să le dăruiască binele în case! Să le alinte ceasul şi să le umple viaţa cu linişte şi bucurii!