IMAGINI ÎN CUVINTE Octombrie cu zăpezi peste Piatra Cloşani

 1,155 total views

          A nins octombrie cu zăpezi timpurii în coloritul peisajului. S-a oprit un pic să cearnă ninsorile peste munţi prevestind sosirea iernii. Apoi, îşi va căuta iar locul pe răbojul timpului, îşi va încărca sacii cu amintiri şi va pleca cu toamnă cu tot, lăsând brumele şi viscolul să zgâlţâie în frig pădurile, munţii, izvoarele, satele, sălaşele. Este luna în care revenim la Apa Neagră, aproape de pâlcurile de mesteacăn încununate de podoaba frunzelor galbene, ca nişte perdele aprinse ce-nvelesc în căldura culorii marginile pădurii de fag din coastă, vălurite de vânt şi văduvite de coloritul roş-arămiu al coroanelor. Urcăm pe malul Motrului prin aşezările statornicite pe fir de vale, la brâu de deal şi-n umbră de munte. Prin Padeş, Văieni, Călugăreni, Orzeşti, Motru-Sec şi Cloşani, până sub pleoapa pădurilor triste şi înfrigurate.

          Munţii Vâlcanului îşi coboară valurile de păduri şi pereţii prăpăstioşi în maluri de râu însetat. Apa susură uşor sub creştetul de promoroacă al pădurilor şi steiurilor austere. Spre apus, orizontul depresiunii este conturat de culmile ondulate dar mai puţin zimţate ale Munţilor Piatra Cloşani, ce-şi arată depărtărilor chipul inedit, ca două pălării cuminţi uitate de mii de ani aici, între umeri de relief şi vuiet de ape. Sub cerul albastru al toamnei, culmea acestor munţi te determină să-i asemui cu spinarea unui dromader obosit de timp care, îngenunchiat de drumul deşertului preistoric, s-a oprit să veşnicească aproape de cântecele Motrului. Aici, în preajma frumuseţilor de poveste ale satului Cloşani, cu locuri încărcate de freamătul istoriei, cu fapte adormite în foşnet de hrisov şi-n nepieritoare şoapte de legendă.

Mai sunt şi azi de găsit mărturii care amintesc de Tudor Vladimirescu, cu întâmplări din vremea vătăşiei plaiului, la fruntarii de imperiu, pe la anul 1820. Mai de vale, în Câmpia Padeşului, găseşti meterezele şi monumentul unde, în ianuarie 1821, Domnul Tudor citea Proclamaţia către ţară. Amintirea Slugerului dăinuie apoi în adâncimi de carte, dar şi în blazonul morilor înşirate până odinioară pe cursul viforos al ierugilor din sat. Localnicii îţi povestesc cu veneraţie despre fapte petrecute în vremea lui Tudor din Vladimir şi cred că aceşti munţi sunt ca o heraldică a ţinutului. Sunt mândri de munţii lor şi aici se simt acasă, liberi şi stăpâni în dăinuirea vieţii.

          De vrei să pătrunzi în altarul acestor munţi este bine să-ţi  potriveşti bine anotimpul, rezumându-te la miezul verii, când să alegi cu multă chibzuinţă calea urcuşului spre vârfuri şi albastrul zărilor. Poţi să pui la încercare iscusinţa paşilor căţărându-te pe cărăruia de pe costişă, printre uluci învechite şi piatră sură până-n şaua din Măgură, şi mintenaş te vezi deasupra satului. Ori vei merge pe Motrişor, să ajungi la Izvorăle şi de acolo, pe urcuşul mai domol al versanţilor, ocolind aglomerările de stâncărie şi mărăcinişuri, mereu mai sus, pe pieptul muntelui, spre vârfuri.

Semeţia şi forma distinctă a acestor munţi pot fi admirate de la mare depărtare, în dimineţile limpezi când răsăritul se revarsă cu lumină peste faţa pământului. De pe plai de Parâng, din Cerbul, din dealurile Cărbuneştilor, ori din Bujorăscu, pe oglinda zării ţi se desenează priveliştea munţilor Piatra Cloşani – munţi cu cocoaşe de cămilă. Pălăria lor se conturează dincolo de nălucirea zariştei, sub poalele văzduhului, şi atrage privirea trecătorului prin misterul înfăţişării din peisaj, prin vietăţile şi curiozităţile găzduite în acest areal deosebit de divers şi bogat.

          Drumeţul pătrunde într-un spaţiu plin de mistere şi unicităţi specifice rezervaţiilor. Pe cărărui cu izvoare, bătătorind poteci labirintice umblate doar de copitele oilor şi caprelor sătenilor, ori de paşii sălbăticiunilor, de aventurile vânătorilor după urşi şi ciute,  te vei agăţa încet-încet de tâmpla muntelui bogat în floră rară şi-n atâtea alte minuni ale naturii. Întâlneşti aici arbuşti protejaţi ca mojdreanul, alunul turcesc, scumpia, ierburi tămăduitoare precum scumpia, ţintaurul, aglicea.

Poţi să explorezi aceste meleaguri tot anul, mai puţin peste iarnă, dar în modul cel mai fericit la îngemănarea lunilor mai şi iunie, ori august cu septembrie. În aceste perioade poţi culege din generozitatea naturii adevăratele ei comori. Eşti pe drumul sălaşelor, acele conace la care se-ntorc ţăranii primăvară de primăvară, să-şi rânduiască rosturile ţarinii. Treci mai întâi pe lângă conacul lui Toi din Motru-Sec, cel mai cunoscut vărnicer din zonă. Urmezi conacele lui Cojocaru, Ivaşcu, Spăimuş şi Sandu, pe Valea Izvorăle, în sus, până la desişul arboretului din Preluci şi de acolo, prin pădurice, până în rariştea cu brazi şi pin din faţa golului alpin.

          Vei trăi clipe de rară încântare în mirajul acestui relief. Păşeşti printre flori de piatră, lapiezuri şi galerii ciudate, flori ale lumii vegetale, multe dintre ele ocrotite de lege, te strecori peste ogaşe repezi, peste brâne, praguri şi săritori sculptate de apă în duritatea pietrei.  Străbaţi locuri prin care cu milioane de ani în urmă, valurile aprige ale Mării Tethys şlefuiau secundă cu secundă şisturile şi calcarele jurasice, să lase împrejurimilor văi spectaculoase, doline, uvale, avene, ponoare, sohodoale şi peşteri.

În pântecele de calcare ale versantului estic vei întâlni Peştera Cloşani, una dintre cele mai frumoase din România. Dar muntele îşi are fascinaţia lui. Privirea îţi este aţintită spre creastă. Treci de ultimele grupuri de brazi, apoi peste câteva tufişuri de jnepeni scunzi, asaltezi pieptiş povârnişul şănţuit de şiroiri să te înstăpâneşti semeţ pe primul vârf de piatră al muntelui-pălărie. Eşti pe Piatra Mare, la 1 421 metri altitudine! La o singură pâlpâire de rază, spre apus, răsare un alt vârf. Este Piatra Mică. Are numai 1 163 metri peste linia mării!

          Ochii dornici de întâlniri mirabile şi imagini inedite caută în vastitatea panoramei repere şi frumuseţi noi. Vârfurile cu ţinută policromă, cu îmbinări armonioase între culorile sure ale stâncilor, verdele şi maroniul ierburilor, cu albastrul azurului, veghează ca nişte turnuri singuratice deschiderea reliefului. Sub ele se lasă pereţii stâncoşi, hăurile şi genunile, prăpăstiile şi ruperile hilare de stânci, peste care doar vulturii, ulii şi şoimii găsesc loc prietenos.

Jos, la o aruncătură de privire scormonitoare în detalii, se ramifică văile răsunătoare ale Tărnicioarei, Dobrotei, Merişorului, Gorganului, Caprei, Ogaşului Fântânii. Peste unduiri de păduri şi vârfuri priporoase, se deschide panorama Munţilor Godeanu cu vârful Gugu. Mai spre sud, Munţii Oslea, având în faţă, peste vale, vârful de legendă Piatra Iorgovanului. Mai aproape sunt Munţii Cernei, Munţii Mehedinţiului cu Piatra lui Stan, recunoscuţi prin silueta abrupturilor calcaroase. Se văd ca pe hartă toţi munţii, presăraţi cu staule, averi şi conace întemeiate prin luminişurile şi poienile dintre întinderile codrilor şi linia şerpuită a văilor.

            Spre nord, la pintenul lor se distinge ochiul albastru al lacului de la Valea Mare. În zilele senine, aici se îmbăiază soarele când trece spre chindie. La răsărit se întinde Valea Motrului, ca un fir argintiu răsucit în treacăt de peisaj. Salba de sate coboară irezistibil odată cu drumul râului spre lumea cea mare, lăsând lângă munte toată faima şi rarităţile Plaiului Cloşanilor. În fundalul limpede al depărtărilor largi de octombrie înzăpezit se profilează silueta turnului neîmplinitei centrale termice din municipiul Târgu-Jiu.

Undeva, spre borul pălăriei, se aud ecouri din cântecele Motrului. Suntem pe linia imaginară a Paralelei de 45 de grade latitudine nordică. Jos, pe vale, satul se pregăteşte de iarnă. La Cloşani, pădurea cade pe case. În sobe arde focul. În sufletul copilei se urzeşte o frumoasă poveste de viaţă. Adriana îşi scrie gândurile. Să lăsăm liberă mlădierea cuvântului!