Icoana Sfântului Ioan Botezătorul, o nouă provocare la muzeu

Loading

Primele activități din 2024 ale  Programului de Educație Muzeală de la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” au debutat, vineri, cu tema „Sfântul Ioan Botezătorul – Atelier de pictură/iconărit”.

Participanții au vizitat o parte a expoziției de istorie și arheologie, cu accent pe iconostasul cu obiecte de cult, în care l-au regăsit, printre sfinții pictați pe icoane, chiar pe Sfântul Ioan Botezătorul, au vizionat un filmuleț despre viața Sfântului și au pictat o icoană ce-l reprezintă pe acesta. Ei au folosit markere cu vopsea acrilică, precum și pensule. Prin participarea la aceste activități, cei prezenți au petrecut un timp de calitate, într-un cadru relaxant și prietenos, socializând, învățând despre istoria Gorjului și viața religioasă, precum și despre tehnicile folosite în trecut în pictura icoanelor. De asemenea, și-au dezvoltat dexteritatea de a realiza chipuri umane, aflând și secrete ale anatomiei artistice.

Programul de Educație Muzeală este organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Cei care doresc să participe, trebuie să-și ia bilete din timp, locurile fiind limitate. Activitățile care urmează și condițiile de participare pot fi găsite pe pagina de Facebook a muzeului: https://www.facebook.com/muzeulgorj .